ICCJ. Decizia nr. 1608/2011. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1608/2011

Dosar nr. 2350/113/2010

Şedinţa publică din 20 aprilie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 153 din 4 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia penală, în Dosarul nr. 2350/113/2010, în baza art. 403 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen. s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul B.P. (fiul lui M. şi E. născut în localitatea Răducăneni, judeţul Iaşi, în prezent deţinut în Penitenciarul Brăila).

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat revizuentul la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a dispus virarea sumei de 200 RON din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul Brăila - Cabinet de avocatură M.I.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin cererile conexe înregistrate sub nr. 2350/113/2010 din 29 iunie 2010 şi 4633/113/2010 din 27 august 2010, petentul condamnat B.P. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 247 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Brăila rămasă definitivă prin Decizia nr. 7307 din 15 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în Dosarul nr. 3455/44/2006. Prin această sentinţă, B.P. a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, şi la 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. În urma contopirii efectuate în baza art. 33, 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. s-a dispus ca inculpatul B.P. să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Prin aceeaşi sentinţă s-a menţinut starea de arest, s-a dedus perioada executată şi s-a dispus confiscarea a 2.050 comprimate care conţin substanţă activă metilendioximetamfetamină MDMA.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în cursul lunii noiembrie 2005, organele abilitate au obţinut informaţii şi date cu privire la faptul că inculpatul P.F. deţine într-un apartament din municipiul Brăila droguri - comprimate ecstasy - pe care intenţionează să le comercializeze la 7 - 8 euro bucata.

Aşa fiind, s-a solicitat autorizarea folosirii unui investigator sub acoperire cu respectarea prevederilor art. 21 şi următoarele din Legea nr. 143/2000, art. 17 din Legea nr. 598/2004 şi art. 224² C. proc. pen., solicitare aprobată prin Ordonanţa D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Brăila.

Investigatorul sub acoperire a fost autorizat să procure droguri şi s-a procedat la prinderea în flagrant a inculpatului P.F. şi a membrilor reţelei.

La 27 noiembrie 2005, investigatorul sub acoperire l-a contactat telefonic pe inculpatul P.F. pentru a-l întâlni.

S-a stabilit ca cei doi să se întâlnească la un garaj din municipiul Brăila unde inculpatul P.F. urma să predea investigatorului 20 - 30 comprimate ecstasy pentru probă, în vederea încheierii unei tranzacţii de anvergură.

În timpul întâlnirii din garaj dintre inculpat şi investigator au intervenit organele de poliţie. Imediat s-a procedat la efectuarea unei percheziţii în apartamentul din Brăila, unde urma să se efectueze tranzacţia.

În apartament nu era nici o persoană, dar în curtea blocului a fost depistat inculpatul A.M., sumar îmbrăcat, desculţ, care părăsise în grabă locuinţa percheziţionată. În imediata apropiere a blocului unde a fost depistat inculpatul s-a găsit o sacoşă cu 2.093 comprimate care, după constatarea tehnico-ştiinţifică s-a stabilit că au în conţinut 3,4 MDMA.

Inculpaţii P.F. şi A.M. au recunoscut că au deţinut şi oferit spre vânzare droguri şi au consimţit să colaboreze cu organele de urmărire penală pentru a beneficia de prevederile art. 15 din Legea nr. 143/2000 cu privire la înjumătăţirea limitelor de pedeapsă.

Aşa s-a stabilit că inculpaţii au primit drogurile de la B.P. care le-a adus din Olanda. Audiat în mod repetat la urmărirea penală, inculpatul B.P. a avut o poziţie oscilantă, iniţial negând, apoi recunoscând fapta în modalitatea reţinută prin rechizitoriu potrivit tuturor mijloacelor de probă, apoi negând-o din nou. Declaraţiile inculpatului au oscilat de la recunoaşterea că a cumpărat singur drogurile de la un cetăţean olandez pe teritoriul Germaniei şi le-a dat lui P.F. pentru a le comercializa; că le-a primit de la P.F. în timp ce se afla în străinătate pentru a le introduce în ţară, el urmând să primească un comision; că i le-a introdus P.F. în autoturism fără ştirea sa şi le-a introdus în ţară fără a şti că săvârşeşte o infracţiune, până la negarea oricărei implicări în introducerea în ţară a cantităţii respective de Ecstasy.

La prima judecată în fond, inculpatul B.P. a negat orice implicare în introducerea drogurilor în ţară, susţinând că s-a întâlnit cu coinculpatul P.F. la Rotterdam, în Olanda, au băut o noapte la un restaurant al unui hotel mai ieftin fără a preciza care hotel şi că s-au despărţit a doua zi, urmând ca în ţară P.F. să-i restituie suma de 500 euro împrumutată cu mulţi ani în urmă.

Inculpatul B.P. a exercitat căile ordinare de atac, apelul şi recursul, susţinând că pedeapsa este prea mare solicitând reţinerea circumstanţelor atenuante cu consecinţa reducerii pedepselor.

Ambele căi de atac au fost respinse ca nefondate reţinându-se lipsa oricăror circumstanţe atenuante şi stabilirea pedepselor la minimul special prevăzut de textul de lege de incriminare.

În cele două cereri conexe de revizuire şi în declaraţia dată în faţa procurorului la cercetarea prealabilă efectuată în baza prevederilor art. 399 C. proc. pen., petentul revizuient a arătat că solicită să se verifice prezenţa sa în localitatea Rotterdam - Olanda în perioada 15 - 20 octombrie 2005, oraş în care a fost cazat la hotel împreună cu P.F..

A mai arătat că hotelul se numeşte ";T."; şi nu ";T."; cum a susţinut în cursul judecării cauzei şi că drogurile au fost introduse în portiera maşinii de P.F. fără ca el să cunoască acest lucru.

A mai solicitat petentul să se verifice intrările - ieşirile sale din arestul I.P.J. Brăila în perioada 1 - 15 decembrie 2005 şi supunerea la testul poligraf, cereri care nu au nici o legătură cu fapta pentru care este condamnat.

La termenul de judecată din 27 septembrie 2010, revizuentul a depus un memoriu în care a solicitat, în parte, aceleaşi probe ca şi în cererea de revizuire, precum şi altele după cum urmează:

- să se verifice prezenţa lui P.F. pe teritoriul Olandei în perioada 17 - 21 octombrie 2005 în hotelurile ";T."; şi ";W."; din Rotterdam;

- proba cu desfăşurătorul convorbirilor telefonice din care rezultă că P.F. l-a contactat pe revizuent;

- proba cu fişele de tratament ale coinculpaţilor P.F. şi A.M. în perioada 1 - 15 decembrie 2005 din care rezultă că aceştia erau în sevraj şi că nu puteau fi audiaţi;

- să se constate că rechizitoriul nu a fost verificat sub aspectul legalităţii conform Deciziei nr. 9 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aflată în M. Of. nr. 831/10.12.2008, deşi inculpatul a fost trimis în judecată la data de 2 martie 2006, înainte de modificările aduse art. 264 alin. (3) C. proc. pen. prin O.U.G. nr. 60/2006.

Revizuentul, prin memoriul său, a mai susţinut că nu a fost audiat în căile de atac, aspect apreciat de cele două instanţe ca neîncadrându-se în prevederile art. 378 alin. (1¹) C. proc. pen. şi, respectiv, art. 385¹⁴ alin. (1¹) C. proc. pen.

Prin acelaşi memoriu, revizuentul a mai solicitat declararea şedinţei ca nepublică, cerere apreciată de instanţă ca nefondată şi, pe cale de consecinţă, a fost respinsă.

Totodată, revizuentul a solicitat plângerile, memoriile, cererile sale adresate D.I.I.C.O.T. - Biroul Brăila şi soluţiile date de acestea, precum şi stenogramele şedinţelor, fără a motiva în vreun fel aceste cereri.

Instanţa, examinând motivele de revizuire formulate de petentul B.P. prin prisma dispoziţiile care reglementează această materie, a reţinut următoarele:

Sediul materiei revizuirii este cuprins în prevederile art. 393 - 408 C. pen.

În art. 394 C. proc. pen. sunt prevăzute cazurile de revizuire respectiv:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă în soluţionarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti nu se pot concilia.

În alin. (2) al art. 394 se prevede explicit: ";cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare";.

Revizuentul B.P. şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen.

Art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. prevede descoperirea de fapte şi împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanţă la momentul pronunţării hotărârii.

Prin fapte şi împrejurări noi legiuitorul a avut în vedere, potrivit practicii judiciare dar şi doctrinei, ";situaţii precum împăcarea părţilor anterior pronunţării hotărârii, când împăcarea conduce la încetarea procesului penal, invocarea unui act oficial nou care poate dovedi existenţa unei erori judiciare";.

În doctrină s-a apreciat că fapte şi împrejurări noi sunt şi probele care nu au fost cunoscute anterior, respectiv cunoaşterea lor să aibă loc pentru prima dată în procedura revizuirii şi că singurul subiect pentru care probele trebuie să fie noi este instanţa.

Conţinutul sintagmei ";probei noi"; a fost explicat în doctrină în sensul de ";fapte sau împrejurări care au fost cu totul străine dosarului cauzei şi pe care instanţa nu le-a sesizat sub nici o formă"; (a se vedea în acest sens N. Volonciu - Drept procesual penal, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1972, p. 448).

Cu privire la conţinutul sintagmei ";fapte şi împrejurări noi"; Tribunalul suprem (Secţia penală, Decizia nr. 1643/196 C.D. 1976 pct. 481) s-a pronunţat în mai multe decizii de speţă în sensul că ";se cere ca faptele şi împrejurările să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte şi împrejurări deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza";.

Examinând motivele de revizuire formulate de petent, instanţa de fond a constatat că toate faptele şi împrejurările invocate de acesta sunt fapte şi împrejurări invocate şi în cursul urmăririi penale, precum şi la instanţa de fond şi că inculpatul doreşte administrarea unor noi probe în procedura extraordinară a revizuirii ceea ce, aşa cum s-a pronunţat instanţa supremă, este inadmisibil.

În ceea ce priveşte lipsa verificării legalităţii rechizitoriului de către prim procurorul parchetului, în conformitate cu prevederile art. 264 alin. (3) C. proc. pen., modificat prin O.U.G. nr. 60/2006 instanţa, verificând actele de sesizare a instanţei, a reţinut că verificarea de legalitate s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 209 alin. (5) C. proc. pen. şi art. 20 din Legea nr. 508/2004, texte incidente şi în vigoare la data întocmirii rechizitoriului (2 martie 2006), dar abrogate ulterior (art. 209 alin. (5) C. proc. pen.) prin Legea nr. 356/2006, art. 1 pct. 116.

Cu privire la reascultarea inculpatului în căile de atac, este de precizat faptul că potrivit art. 378 alin. (1¹) C. proc. pen. şi art. 385¹⁴ C. proc. pen., ascultarea acestuia se face potrivit textelor enumerate ";când nu a fost ascultat la instanţa de fond, precum şi atunci când instanţa de fond nu a pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare";.

Chiar şi în condiţiile în care i s-ar fi încălcat, aşa cum susţine revizuentul, dreptul la apărare în căile de atac, această încălcare nu poate fi înlăturată pe calea revizuirii având în vedere prevederile art. 394 C. proc. pen. care stabilesc expres şi limitativ cazurile de revizuire.

Cu privire la cererile revizuentului de a i se comunica de către D.I.I.C.O.T. plângerile şi cererile formulate ulterior condamnării şi care exced prezentei cauze, instanţa a apreciat că se poate adresa acestei instituţii în mod direct pentru a le obţine, în măsura existenţei acestora.

Referitor la comunicarea de către instanţa de fond a notelor de şedinţă, de asemenea, revizuentul se poate adresa instanţelor cu cerere separată în condiţiile art. 304 C. proc. pen.; şi această cerere excede cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Din conţinutul prevederilor care reglementează materia revizuirii rezultă că această cale de atac se judecă în două etape, prima dintre acestea fiind conform art. 403 C. proc. pen. admiterea în principiu, etapă în care, potrivit Deciziei nr. 60 din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recurs în interesul legii, instanţa verifică cererea de revizuire sub aspectul regularităţii sale, respectiv al îndeplinirii condiţiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere.

Această fază a admiterii în principiu priveşte admisibilitatea exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face exerciţiul acestui drept.

În această etapă, instanţa nu se poate implica, potrivit aceleiaşi decizii, în verificarea fondului cauzei deduse judecăţii, situaţie în care, soluţia dată nu poate fi decât de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire în cazul în care ea nu se întemeiază pe vreunul din cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

În procedura prevăzută de art. 403 C. proc. pen., a admiterii în principiu, în caz de respingere, aceasta trebuie dată ca inadmisibilă şi nu ca nefondată pentru că în această din urmă situaţie, în lipsa unui caz din cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen., s-ar crea un paralelism nepermis cu soluţiile ce se pot da după rejudecarea în conformitate cu prevederile art. 406 alin. (4) C. proc. pen.

În această etapă a admiterii în principiu ca judecată de admisibilitate, potrivit art. 403 alin. (3) C. proc. pen. soluţiile ce pot fi pronunţate sunt fie admiterea în principiu a cererii de revizuire prin încheiere, fie respingerea ca inadmisibilă prin sentinţă.

Faţă de aceste considerente, Tribunalul Brăila prin Sentinţa penală nr. 153/2010 a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul B.P..

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel în termen legal condamnatul B.P. care apreciind hotărârea instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică, a solicitat admiterea cererii de revizuire şi administrarea probatoriului solicitat, respectiv că a locuit în localitatea Rotterdam - Olanda în perioada 15 - 20 octombrie 2005, oraş în care a fost cazat la hotelul ";T."; împreună cu P.F. care i-ar fi introdus în autoturismul proprietate personală drogurile pentru a fi introduse în ţară, fără ca inculpatul să cunoască acest lucru şi, de asemenea, verificarea intrărilor şi ieşirilor sale din Arestul I.P.J. Brăila în perioada 1 - 5 decembrie 2005 precum şi supunerea la testul poligraf.

De asemenea, condamnatul a formulat şi alte cereri, cereri ce au fost avute în vedere de către instanţa de fond dar care nu au legătură cu prezenta cerere de revizuire deoarece nu au fost efectuate în cadru legal, fiind solicitate după analiza cererii de revizuire de către organele abilitate, printr-un memoriu depus la instanţa de fond la 27 septembrie 2010.

Prin decizia penală nr. 164/A din 22 noiembrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 2350/113/2010, Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondat apelul declarat de revizuient, pe care l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 230 lei, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Galaţi.

În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că în mod judicios tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul B.P., deoarece nu se încadrează în cazurile strict prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Astfel, cererea formulată de către condamnat de efectuare de cercetări în sensul că ar fi locuit în localitatea Rotterdam - Olanda în perioada 15 - 20 octombrie 2005, la hotelul ";T."; şi nu ";T."; cum ar fi susţinut pe timpul cercetării judecătoreşti, nu constituie o faptă sau o împrejurare ce nu a fost cunoscută de instanţă la soluţionarea cauzei.

La prima judecată în fond, inculpatul B.P. audiat fiind, a negat orice implicare în introducerea drogurilor în ţară, susţinând că s-a întâlnit cu coinculpatul P.F. la Rotterdam în Olanda unde au băut o noapte la un restaurant al unui hotel ieftin, fără a preciza care hotel, despărţindu-se a doua zi. Deci, faptul că inculpatul s-ar fi întâlnit cu inculpatul P.F. la Rotterdam în Olanda nu este o împrejurare nouă, care nu a fost avută în vedere de instanţă la soluţionarea în fond a cauzei, indiferent dacă întâlnirea ar fi avut loc la hotelul ";T."; sau ";T.";, neavând deci nicio relevanţă locul întâlnirii pentru a fi considerată o împrejurare nouă în sensul prevăzut de art. 394 C. proc. pen.

Verificarea ieşirilor revizuientului din Arestul I.P.J. Brăila în perioada 1 - 5 decembrie 2005 şi supunerea la testul poligraf nu au legătură cu fapta pentru care a fost condamnat şi, de asemenea această cerere nu poate fi încadrată în niciunul din cazurile strict prevăzute de art. 394 C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, în mod judicios a fost respinsă de instanţa de fond.

De asemenea, în mod judicios, instanţa de fond a respins cererile formulate de către revizuent prin memoriul depus la data de 27 septembrie 2010 prin care solicita să se verifice prezenţa lui P.F. pe teritoriul Olandei în perioada 17 - 21 octombrie 2005 în hotelurile ";T."; şi ";W."; din Rotterdam; proba cu desfăşurătorul convorbirilor telefonice din care rezultă că P.F. îl contacta pe revizuent; proba cu fişele de tratament ale coinculpaţilor P.F. şi A.M. în perioada 1 - 5 decembrie 2005 din care rezultă că aceştia erau în sevraj şi că nu puteau fi audiaţi şi faptul că rechizitoriul nu a fost verificat sub aspectul legalităţii conform Deciziei nr. 9/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aflată în M. Of. nr. 831/10.12.2008, deşi inculpatul a fost trimis în judecată la data de 2 martie 2006 înainte de modificările aduse art. 264 alin. (3) C. proc. pen. prin O.U.G. nr. 60/2006.

Revizuentul prin memoriul său a mai susţinut că nu a fost audiat în căile de atac, aspect apreciat de cele două instanţe ca neîncadrându-se în prevederile art. 378 alin. (1¹) C. proc. pen. şi, respectiv ale art. 385¹⁴ alin. (1¹) C. proc. pen.

Prin acelaşi memoriu revizuentul a mai solicitat declararea şedinţei ca nepublică, cerere apreciată de instanţă ca nefondată şi, pe cale de consecinţă, a fost respinsă.

Aceste solicitări au fost respinse deoarece, fiind cereri adresate direct instanţei de judecată exced cadrului procesual stabilit în ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii de revizuire, mai precis ele neputând fi solicitate direct instanţei de judecată fără a fi analizate de către procuror ca motiv invocat în cererea de revizuire. În acest context, revizuentul are posibilitatea să sesizeze Parchetul cu o nouă cerere de revizuire în care să invoce şi aceste motive pentru a fi analizate.

Pe de altă parte, aceste cereri formulate de către petent pe timpul judecării cererii sale de revizuire au fost analizate de către instanţa de fond care a constatat că nici aceste motive nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Împotriva deciziei a declarat recurs revizuientul B.P. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în sensul că în mod greşit instanţa de apel a menţinut sentinţa prin care i s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire fără a proceda la administrarea probelor pe care le-a solicitat pentru a dovedi nevinovăţia în săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat definitiv. Revizuientul a susţinut că în cauză se impunea a fi verificat aspectul că în perioada 15 - 20 octombrie 2005 a fost cazat la hotelul ";T."; din Rotterdam - Olanda împreună cu P.F., cel care i-ar fi pus în autoturismul proprietate personală drogurile pentru a le introduce în ţară fără ca el să cunoască acest lucru, cum şi intrările şi ieşirile sale din Arestul I.P.J. Brăila în perioada 1 - 5 decembrie 2005. A mai susţinut revizuientul că în mod greşit i s-a respins cererea prin care a solicitat supunerea la testul poligraf şi că în mod greşit nu i-au fost analizate toate cererile pe care le-a formulat la instanţa de fond.

Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de revizuient care în drept se încadrează în cazul de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 17¹ C. proc. pen., cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ alin. ultim din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Potrivit art. 393 alin. (1) C. proc. pen., pot fi supuse revizuirii hotărârile definitive, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

Art. 394 alin. (1) C. proc. pen. prevede cazurile când poate fi cerută revizuirea, între acestea fiind şi cel de la lit. a) şi anume, atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.

Potrivit alin. (2) al textului de lege sus-menţionat, ";cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare";.

Aşadar, revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiţionată în sensul că: trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Cu privire la prima condiţie a cazului de revizuire invocat de recurent, Înalta Curte reţine că expresia ";fapte sau împrejurări"; semnifică probele propriu-zise, adică elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea extraordinară de atac a revizuirii, că faptele sau împrejurările invocate trebuie să fie ";noi"; adică să nu fi fost cunoscute de instanţa care a soluţionat cauza. Pot fi considerate ca ";noi"; şi mijloacele de probă care nu au putut fi cunoscute de instanţă la data soluţionării cauzei deşi aceasta cunoştea faptele probatorii. Nu pot fi însă considerate ";probe noi"; în sensul cerut de lege, mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor administrate.

Necunoaşterea faptelor sau împrejurărilor de către instanţă nu trebuie înţeleasă însă în mod absolut, în sensul că despre faptele sau împrejurările respective nu s-a amintit nimic în actele şi lucrările dosarului, ci în sensul că ele nu au putut fi luate în considerare la soluţionarea cauzei din lipsa posibilităţii dovedirii lor.

În ipoteza în care motivele invocate în cererea de revizuire nu constituie fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, soluţia ce se impune a fi pronunţată în cauză este aceea de respingere a cererii ca inadmisibilă.

Cu privire la cea de-a doua condiţie a cazului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., este de reţinut că aceasta este îndeplinită când faptele sau împrejurările noi sunt în măsură să dovedească netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare, adică să ducă la o soluţie diametral opusă celei pronunţate.

Revenind la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond şi cea de apel au reţinut că motivele invocate de revizuient în cererea formulată nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi nici în celelalte cazuri prevăzute expres şi limitativ la lit. b) - e) ale textului de lege menţionat.

Cererea recurentului revizuient de efectuare de cercetări în sensul că în perioada 15 - 20 octombrie 2005 ar fi locuit în hotelul ";T."; şi nu ";T."; din Olanda - oraşul Rotterdam, cum a declarat la instanţa de fond, nu constituie o faptă sau împrejurare nouă ce nu a fost cunoscută de instanţă la soluţionarea cauzei.

La judecata în primă instanţă, inculpatul B.P. - revizuientul din prezenta cauză - audiat fiind, a negat orice implicare în săvârşirea infracţiunii de introducere ilegală de droguri în ţară, susţinând că s-a întâlnit cu coinculpatul P.F. în Olanda - Rotterdam - au rămas împreună o noapte la un hotel fără a preciza la care anume, au consumat băuturi alcoolice, iar a doua zi s-au despărţit.

Prin urmare, faptul că recurentul revizuient s-ar fi întâlnit cu coinculpatul P.F. în Olanda la un alt hotel decât cel indicat iniţial în cursul cercetării judecătoreşti, nu are semnificaţia unei împrejurări noi care să nu fi fost avută în vedere de instanţă la soluţionarea în fond a cauzei, în condiţiile în care instanţa de fond a reţinut că cei doi s-au întâlnit şi în raport de întregul material probator administrat în cauză a stabilit vinovăţia recurentului în săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii.

De fapt, recurentul revizuient prin cererea formulată urmăreşte să obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte şi împrejurări deja cunoscute de instanţele care au soluţionat cauza, ceea ce este inadmisibil de realizat pe calea extraordinară de atac a revizuirii.

În ce priveşte solicitarea recurentului vizând verificarea ieşirilor sale din Arestul I.P.J. Brăila în perioada 1 - 5 decembrie 2005 şi supunerea la testul poligraf, Înalta Curte constată, în acord cu concluzia la care a ajuns instanţa de fond şi cea de apel că aceste aspecte nu au legătură cu fapta pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală a cărei revizuire a fost cerută şi că nici nu se circumscriu noţiunii de fapte sau împrejurări în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

De asemenea, se constată că în mod judicios şi temeinic argumentat instanţa de fond a respins - soluţie confirmată de instanţa de prim control judiciar - cererile prin care recurentul a solicitat prin memoriul depus la data de 27 septembrie 2010 să se verifice: prezenţa coinculpatului P.F. pe teritoriul Olandei în perioada 17 - 21 octombrie 2005 în hotelurile ";T."; şi ";W."; din Rotterdam; desfăşurătorul convorbirilor telefonice din care rezultă că acest coinculpat l-a contactat; fişele de tratament ale coinculpaţilor P.F. şi A.M. din perioada 1 - 5 decembrie 2005 din care rezultă că aceştia erau în sevraj şi nu puteau fi audiaţi şi că rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată nu a fost verificat - sub aspectul legalităţii şi temeiniciei conform celor dispuse prin Decizia nr. 9/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, deşi actul de sesizare a instanţei a fost întocmit la data de 2 martie 2006 înainte de modificarea adusă art. 264 alin. (3) C. proc. pen. prin O.U.G. nr. 60/2006.

Pe de o parte, se reţine că aceste solicitări ale inculpatului au fost adresate direct instanţei de judecată după sesizarea de către procuror cu concluziile întocmite urmare efectuării cercetărilor potrivit art. 399 C. proc. pen., iar pe de altă parte, vizează aspecte care au fost analizate de instanţa care a soluţionat cauza, neavând semnificaţia unor fapte sau împrejurări noi în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Faţă de cele mai sus arătate, reţinând că decizia atacată este legală şi temeinică, recursul declarat de revizuientul B.P. se priveşte ca nefondat şi se va respinge ca atare în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-revizuient condamnat va fi obligat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul condamnat B.P. împotriva Deciziei penale nr. 164/A din 22 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală.

Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 20 aprilie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 1811/2011. Penal. Luare de mită (art. 254...		ICCJ. Decizia nr. 1138/2011. Penal. Infracţiuni la legea... →

Vezi şi alte speţe de drept penal: