ICCJ. Decizia nr. 1811/2011. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1811/2011

Dosar nr. 6477/111/2006

Şedinţa publică din 4 mai 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 81/P din 8 aprilie 2010, Tribunalul Bihor, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul C.V.G., fiul lui V. şi I., născut în Oradea, judeţul Bihor, cu reşedinţa în Oradea, de sub învinuirea comiterii infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 C. pen. cu referire la art. 248¹ C. pen.

În baza art. 254 alin. (1) C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei H.A.D., fiica lui C. şi T., domiciliată în Oradea, judeţul Bihor, cu reşedinţa în Oradea, judeţul Bihor, sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.

În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen., au fost respinse pretenţiile civile formulate de partea civilă A.V.A.S. Bucureşti.

S-a constatat că B.C.R. S.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., s-au ridicat măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa din 16 august 2002 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor - sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului C.V.G. până la concurenţa sumei de 278.638,05 RON.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen., s-a confiscat în favoarea statului de la inculpatul C.V.G. suma de 557,7 RON.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul C.V.G. la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat rămânând în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor înregistrat la instanţă sub Dosar nr. 7076/2002 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor C.V.G., pentru comiterea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. şi abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 248¹ C. pen. şi H.A.D., pentru comiterea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.

În partea expozitivă a rechizitoriului se arată că în cursul anului 1995, S.C. B. S.R.L., administrată de inculpata H.A.D., avea două credite bancare nerestituite, unul contractat cu B.A. S.A. - S. Bihor, iar celălalt de la B.C. ";I.T."; S.A. În cursul anului 1995 şi primăvara anului 1996, Adunarea Generală a Acţionarilor a S.C. B. S.R.L. a hotărât contractarea unor noi credite în scop comercial. Atât inculpata cât, mai ales, soţul său, martorul H.I.D., îl cunoşteau pe inculpatul C.V.G., care era directorul S.C. B. S.A. - S. Oradea, motiv pentru care au discutat cu acesta despre posibilitatea acordării creditelor. Inculpatul C.V.G. s-a deplasat la sediul S.C. B. S.R.L., unde în prezenţa martorului B.D., au discutat şi despre vila pe care inculpatul şi-o construia în Oradea şi despre faptul că are nevoie de o echipă de muncitori pentru edificarea unui gard împrejmuitor şi pentru realizarea instalaţiei electrice. În vara anului 1996, inculpata H.A.D. a dispus trimiterea unei echipe de muncitori - angajaţi ai S.C. B. S.R.L. - la locuinţa inculpatului, unde au ridicat un gard folosind stâlpi metalici şi plasă de sârmă ridicată din depozitele S.C. B. S.R.L. De asemenea, în aceeaşi perioadă, doi muncitori au executat instalaţia electrică - săparea şanţului în perete, montarea tubulaturii, tragerea firelor electrice şi montarea dozelor. În această perioadă, muncitorii respectivi au fost plătiţi de S.C. B. S.R.L., iar inculpatul C.V.G. nu a plătit nici o sumă pentru manopera şi materialele utilizate.

În urma discuţiilor purtate între inculpaţi, S.C. B. S.R.L. a solicitat S.C. B. S.A. - S. Oradea acordarea unor credite. În baza acestora au fost încheiate două convenţii de credit, ambele având acelaşi număr şi aceeaşi dată 18 iulie 1995, primul în sumă de 400.000 dolari S.U.A. şi al doilea în sumă de 1.800.000.000 lei vechi. Ulterior, la data de 11 aprilie 1996, s-a acordat un credit în sumă de 1.000.000 dolari S.U.A. La data încheierii acestei convenţii, S.C. B. S.R.L. avea în sold creditul în sumă de 300.000 dolari S.U.A., care a fost preluat în noul plafon aprobat. Nu a fost restituită nici o sumă din creditele acordate S.C. B. S.R.L., însă pe parcursul derulării lor au fost încheiate mai multe addendumuri prin care fie s-au acordat prelungiri a perioadelor de rambursare, fie majorări ale plafoanelor de lucru.

Cu privire la aceste credite, în rechizitoriu se arată că aceste credite au fost date cu încălcarea normelor de creditare bancară. Astfel, potrivit acestora, contractele nu pot avea acelaşi număr, acesta nu este în conformitate cu sistemul de numerotare neputându-se identifica dacă a fost acordat de centrală sau de sucursală şi nici căreia dintre acestea i-ar fi revenit în competenţă, contractul de garanţie imobiliară nu specifică pentru care din cele două convenţii de credit se garantează cu imobilul din CF Episcopia Bihor, ambele credite au fost acordate folosindu-se aceeaşi garanţie imobiliară, preluarea creditului pe obiect prin acordarea plafonului de lucru descoperit este neconformă procedurilor de creditare, nu s-a verificat corectitudinea datelor înscrise în contract privind garanţiile, iar creditele depăşesc sumele ce puteau fi acordate având în vedere volumul de afaceri derulat prin B. în perioada 3 mai 1995 - 4 iulie 1995 de S.C. B. S.R.L. Totodată, acordarea unor prelungiri repetate contravine normelor de creditare, la fel şi acordarea unor credite pentru rambursarea altor credite scadente.

Prin Sentinţa penală nr. 41/P/2006 a Tribunalului Bihor s-a dispus condamnarea inculpatului C.V.G. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. a cărei executare a fost suspendată condiţionat potrivit dispoziţiilor art. 81 C. pen. pe durata unui termen de încercare de 5 ani. În legătură cu această infracţiune, s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 68.008.000 lei, sumă obţinută de acesta prin comiterea infracţiunii şi reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate.

Pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 248¹ C. pen. s-a dispus achitarea aceluiaşi inculpat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., arătându-se că lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii şi anume intenţia. Astfel, se reţine că acordul dat de inculpatul C.V.G. nu putea fi relevant din punct de vedere juridic, deoarece aceste credite trebuiau a fi aprobate de Comisia Centrală a B.. Deşi s-a dispus achitarea sa, întrucât contractele de credit nu au fost acordate cu respectarea cerinţelor legale, s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 1.758.753,01 dolari S.U.A. în favoarea A.V.A.S. Bucureşti şi s-a menţinut măsura asiguratorie instituită asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului.

În ceea ce o priveşte pe inculpata H.A.D. s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., reţinându-se că a intervenit o cauză care împiedică exercitarea acţiunii penale şi anume prescripţia răspunderii penale.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, au declarat apel inculpaţii, care a fost admis prin Decizia penală nr. 154/A/2006 a Curţii de Apel Oradea şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Bihor, reţinându-se că expertiza efectuată în cauză este lovită de nulitate absolută, întrucât a fost efectuată de un expert care nu este autorizat în domeniul financiar-bancar şi că se impune efectuarea unei expertize de către expert autorizat.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bihor sub Dosar nr. 6477/111/2006.

În rejudecare s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 81/P din 8 aprilie 2010, cu aceiaşi soluţie de condamnare a inculpatului C.V.G. pentru infracţiunea de luare de mită, de achitare în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi de încetare a procesului penal faţă de inculpata H.A.D. pentru infracţiunea de dare de mită, reţinându-se că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii C.V.G. şi D. (fostă H.) A.D., precum şi D.G.F.P. Bihor, în nume propriu şi în reprezentarea A.N.A.F. şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Inculpatul C.V. a solicitat, în principal, achitarea, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea de luare de mită, iar în subsidiar achitarea, în baza art. 10 lit. b¹) C. proc. pen. sau încetarea procesului întrucât a intervenit prescripţia.

Niciuna dintre apărările inculpatului nu a fost primită.

Instanţa de apel, reanalizând materialul probator administrat, a concluzionat că infracţiunea de luare de mită este dovedită, fiind întrunite elementele constitutive ale acesteia, că este vorba de o infracţiune gravă, ce aduce atingere relaţiilor de serviciu, astfel că solicitarea de aplicare a dispoziţiilor art. 18¹ C. pen. nu poate fi primită, iar termenul de prescripţie nu s-a împlinit, întrucât ultimul act de executare a infracţiunii de luare de mită a fost îndeplinit în vara anului 1996.

Inculpata D. (fostă H.) A.D. a solicitat achitarea sa pentru infracţiunea de dare de mită pe motiv că fapta nu există (art. 10 lit. a) C. proc. pen.).

Pentru motivele arătate în combaterea apărărilor inculpatului C., instanţa de apel a constatat ca fiind dovedite în cauză ambele infracţiuni, respectiv luare de mită pentru inculpatul C. şi dare de mită pentru inculpata D..

S-a apreciat ca întemeiat apelul declarat de D.G.F.P. Bihor, prin care s-a solicitat obligarea inculpatului C. la plata cheltuielilor judiciare reprezentând contravaloarea expertizei efectuate în cauză, în temeiul art. 191 C. proc. pen.

Apelul declarat de A.V.A.S., nemotivat, a fost analizat din oficiu, neconstatându-se existenţa vreunui motiv care să conducă la admiterea acestuia.

În baza acestor considerente, Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 81/A din 23 noiembrie 2010, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi de inculpaţii C.V. şi D. (fostă H.) A.D..

A admis apelul declarat de D.G.F.P. Bihor în nume propriu şi în reprezentarea A.N.A.F. şi a desfiinţat în parte sentinţa primei instanţe, majorând cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligat inculpatul de la 5.000 RON la 7.000 RON, din care suma de 5.180 RON reprezintă contravaloarea expertizei efectuate în cauză.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii C.V.G., D. (fostă H.) A.D. şi partea civilă A.V.A.S.

Inculpatul C.V.G. a reiterat criticile susţinute în apel şi a solicitat, în principal, achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. În subsidiar, a solicitat achitarea, în baza art. 10 lit. b¹) C. proc. pen.

În ipoteza în care s-ar reţine, totuşi, săvârşirea infracţiunii, a solicitat încetarea procesului penal, constatându-se că a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.

Inculpata D. (fostă H.) A.D., de asemenea, a reluat criticile susţinute şi în apel, solicitând achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Recurenta parte civilă A.V.A.S. nu a formulat nici în scris şi nici oral vreun motiv de casare a hotărârii.

Înalta Curte, analizând decizia penală recurată, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi în conformitate cu prevederile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., apreciază ca fiind întemeiat în parte doar recursul declarat de inculpatul C.V.G., în sensul celor ce urmează:

Recursul declarat de inculpatul C.V.G.

Inculpatul a invocat trei motive de recurs, unul cu caracter principal, prin care a solicitat achitarea, întrucât infracţiunii de luare de mită îi lipseşte unul din elementele constitutive şi două solicitări cu caracter subsidiar, respectiv achitarea în baza art. 10 lit. b¹) C. proc. pen. sau încetarea procesului în baza art. 10 lit. g) C. proc. pen., constatându-se intervenţia prescripţiei răspunderii penale.

1. Solicitarea de achitare în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.

Critica se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., dar nu este fondată.

Apărarea inculpatului nu poate fi reţinută, din probele administrate în cauză rezultând că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită reţinută în sarcina sa.

Muncitorii angajaţi ai S.C. B., care au efectuat lucrările la casa inculpatului C., susţin că au lucrat o perioadă mai îndelungată de timp fără să fi fost plătiţi de inculpatul C.. Relevante sunt în acest sens declaraţiile martorilor O.I., I.I., M.C.D., E.T., I.P. care susţin că au fost trimişi acolo în cursul lunilor iunie - iulie 1996 din dispoziţia inculpatei H., care susţine că în această perioadă a fost plătit de S.C. B., iar inculpatul C. nu l-a retribuit în nici un mod.

De asemenea, martorul E.T. mai arată că a fost trimis de către H. A. să execute o lucrare de împrejmuire la o vilă situată în Oradea, iar stâlpii metalici şi plasa de sârmă au fost aduse de la S.C. B., fiind eliberate din depozit la dispoziţia inculpatei H. A..

O relevanţă deosebită o prezintă în cauză declaraţia martorului B.D., diriginte de şantier şi acţionar la firma S.C. B., precum şi amic cu soţii H., care susţine că în cursul anului 1995 - primăvara anului 1996 a fost convocată o şedinţă a acţionarilor la care soţii H. au pus în discuţia asociaţilor contractarea a două credite. În perioada în care se discuta despre angajarea acestor credite, l-a cunoscut personal pe inculpatul C. care s-a deplasat la sediul firmei S.C. B. de mai multe ori în perioada respectivă, iar H. D. i-a spus martorului că a fost coleg cu inculpatul.

În continuare, martorul face o precizare foarte importantă în sensul că, cu prilejul deplasărilor inculpatului C. la sediul firmei în perioada respectivă, la un moment dat, acesta i-a arătat martorului proiectul unei locuinţe tip vilă situate pe str. Făcliei despre care i-a spus că doreşte s-o construiască, cerându-i părerea de specialitate.

Cu prilejul acestor discuţii, erau de faţă şi soţii H. şi martorul B.D. a afirmat că locuinţa trebuie văzută la faţa locului, în sensul de a se deplasa personal până acolo, iar H. A. i-a spus martorului ";să îl ajute pe inculpatul C.";.

Martorul B. confirmă faptul că a participat la construirea gardului împrejmuitor pe o durată de 1,6 ani, timp în care au fost plătiţi cu toţii în mod obişnuit de către S.C. B. S.R.L.

De asemenea, martorul B. mai face precizarea deosebit de importantă în sensul că, în mod obişnuit, la asemenea lucrări se întocmeşte un deviz de lucrări lunar pentru lucrările executate în vederea decontării lucrării de către client, dar în situaţia executării lucrărilor la vila inculpatului C., nu a fost întocmit nici un deviz de lucrări, respectiv martorul nu a încheiat nici un deviz de lucrări şi nici nu cunoaşte să fi fost încheiat ulterior de altcineva.

Martorii audiaţi în faza de urmărire penală şi-au păstrat aceeaşi poziţie şi în faza de judecată.

Aşadar, există o legătură de cauzalitate între angajarea creditului respectiv de către inculpata D. (fostă H.) A. şi lucrările care au fost executate de echipa de muncitori de la firma inculpatei S.C. B., fără ca aceştia să fie plătiţi de către inculpatul C. şi fără să se efectueze un deviz de lucrări lunar.

Ca atare, susţinerile inculpatului în sensul că discuţiile despre angajarea creditului şi executarea lucrărilor au avut loc la interval de un an, nu prezintă relevanţă, atâta vreme cât martorul B.D., având calitatea de diriginte de şantier şi amic al soţilor H. la data respectivă, arată în mod constant că, cu prilejul acelor discuţii în legătură cu creditul a avut loc şi discuţia generată de inculpatul C. privitoare la construirea vilei de pe str. F. De aici rezultă că este vorba despre o acţiune de pretindere chiar dacă nu expresă a inculpatului C. ca inculpata să-l ajute la efectuarea lucrărilor respective atâta vreme cât doreşte să obţină un astfel de credit. În cazul infracţiunii de luare, respectiv dare de mită, acţiunea de pretindere, respectiv acceptare de bani sau foloase poate fi expresă sau tacită, esenţial pentru consumarea infracţiunii este ca această acţiune să se exercite în scopul îndeplinirii sau neîndeplinirii de către funcţionar a unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu.

De asemenea, nu prezintă relevanţă nici apărarea inculpatului C. în sensul că nu avea atribuţii cu privire la atribuirea creditelor, aprobarea acestora fiind în competenţa Centralei B. şi nu a comitetului de credite din care făcea parte inculpatul. Pentru consumarea infracţiunii de luare de mită este suficient ca inculpatul să aibă atribuţii chiar limitate în ceea ce priveşte îndeplinirea actului respectiv. În speţă, inculpatul, în calitate de director la B. S. Oradea nu avea atribuţii de dispoziţie în ceea ce priveşte acordarea creditului, ci doar atribuţii limitate de avizare a acestuia, atribuţie pe care o exercita împreună cu alte persoane. Nici acest aspect privind exercitarea atribuţiei de avizare de către mai multe persoane, nu prezintă relevanţă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de corupţie de către inculpatul C.V., respectiv de inculpata D. (fostă H.) A., în scopul îndeplinirii actului de serviciu care avea ca finalitate obţinerea creditului de către inculpata D. (fostă H.). Pentru motivele indicate mai sus, nu se poate susţine că în cauză ar fi vorba despre săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, iar nu a celei de luare de mită, atâta vreme cât inculpatul avea atribuţii limitate astfel cum s-a arătat mai sus şi folosul a fost pretins tocmai în scopul îndeplinirii actului respectiv.

De asemenea, nu prezintă relevanţă sub aspectul consumării infracţiunii de luare de mită nici aspectul referitor la faptul că, în perioada respectivă, la sediul S.C. B. s-au efectuat mai multe controale şi nu s-au constatat deficienţe şi nici faptul că inculpatul avea calificativul foarte bine. Aşa cum rezultă din textul art. 254 C. pen., infracţiunea de luare de mită se săvârşeşte şi în scopul ca funcţionarul să efectueze un act care intră, potrivit legii în atribuţiile sale de serviciu, cum este cazul în speţă.

Prin urmare, în mod corect, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au reţinut că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, critica inculpatului sub acest aspect nefiind întemeiată.

2. Solicitarea de achitare în baza art. 10 lit. b¹) C. proc. pen.

Motivul de recurs corespunde cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. şi, de asemenea, este nefondat.

În speţă, nu se poate aprecia că faptei îi lipseşte gradul de pericol social al unei infracţiuni având în vedere gravitatea acesteia, natura infracţiunii - de corupţie, ce aduce atingere relaţiilor se serviciu, inculpatul având o funcţie importantă la acea dată, respectiv director al S.C. B. - S. Oradea.

3. Solicitarea de încetare a procesului penal în baza art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Critica vizează cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 16 C. proc. pen., jurisprudenţa fiind unanimă în a aprecia incidenţa acestui caz şi în ipoteza în care, în mod greşit, nu s-a constatat intervenirea unui motiv de înlăturare a răspunderii penale.

Această critică a fost invocată şi în apel, dar instanţa a respins-o motivând că ultimul act de executare a infracţiunii de luare de mită a fost îndeplinit în vara anului 1996, astfel încât, calculând termenul de prescripţie de la această dată, acesta nu s-a împlinit.

Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de apel este greşită sub acest aspect.

Conform dispoziţiilor art. 121 alin. (1), art. 122 pct. b şi art. 124 C. pen., pentru infracţiunea de luare de mită termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 10 ani, iar prescripţia înlătură răspunderea penală, oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de 10 ani, prevăzut de art. 122 pct. b C. pen., este depăşit cu încă jumătate.

Potrivit art. 122 alin. (2) C. pen., ";termenele arătate în prezentul articol se socotesc de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, iar în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni";.

Luarea de mită este o infracţiune instantanee; ea se consumă în momentul pretinderii ori primirii banilor sau altor foloase ori a acceptării promisiunii sau nerespingerii acesteia.

În acelaşi timp, luarea de mită este susceptibilă de a fi săvârşită şi în forma unei infracţiuni continuate, în cazurile în care îmbracă forma primirii banilor sau altor foloase, iar remiterea acestora este eşalonată în timp.

În speţă, se constată că inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată, ci în formă simplă, comisă sub forma pretinderii unor foloase, probele arătând că inculpatul C.V.G. s-a deplasat la sediul S.C. B. S.R.L. Oradea, ocazie cu care, în prezenţa martorului B.D., a purtat discuţii cu inculpata H.A.D., căreia i-a spus că îşi construieşte o locuinţă tip vilă în Oradea şi că are nevoie de o echipă de muncitori pentru efectuarea activităţii de edificare a unui gard împrejmuitor al imobilului, precum şi de muncitori specializaţi în executarea instalaţiei electrice la vila respectivă.

Această discuţie, deşi imprecis determinată în timp, este dovedit că a avut loc în ";primăvara anului 1995";.

În acest moment s-a consumat infracţiunea de luare de mită (şi, corelativ, şi cea de dare de mită), respectiv în momentul în care s-a realizat înţelegerea între persoana care pretinde şi cea care promite.

Pentru reţinerea în sarcina inculpatului a infracţiunii de luare de mită s-a avut în vedere tocmai împrejurarea că pretinderea a avut loc înainte ca acesta să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, dat fiind că dacă s-ar fi avut în vedere actele de primire şi nu de pretindere, atunci fapta s-ar fi încadrat în dispoziţiile art. 256 C. pen. (primirea de foloase necuvenite), întrucât primirea a avut loc după îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Îndeplinirea atribuţiilor de serviciu s-a materializat la data când au fost încheiate cele două convenţii de credit, respectiv data de 18 iulie 1995.

Prin urmare, pentru stabilirea momentului în care s-a consumat infracţiunea de luare de mită în forma pretinderii determinant este momentul când a intervenit înţelegerea dintre persoana care dă mită şi cea care ia mită, în scopul de a îndeplini, de a nu îndeplini sau de a întârzia îndeplinirea unui act ce intră în atribuţiile de serviciu, fiind fără relevanţă dacă primirea banilor sau a foloaselor a avut loc ulterior sau chiar nu s-a realizat.

În speţă, primirea foloaselor s-a realizat ulterior îndeplinirii atribuţiei de serviciu (respectiv încheierii contractelor de credit) şi s-a întins pe o perioadă mai lungă, dat fiind că a fost vorba de executarea unor lucrări de construcţie, însă primirea foloaselor în aceste condiţii apare ca un act de executare, de aducere la îndeplinire a unei înţelegeri anterioare, înţelegere prin care s-a consumat infracţiunea de luare de mită.

Stabilind momentul înţelegerii ca moment al consumării infracţiunii de luare de mită, acesta este situat în primăvara anului 1995, anterior încheierii contractelor de credit din data de 18 iulie 1995, date în raport de care termenul de prescripţie de 15 ani s-a împlinit înainte de 18 iulie 2010.

Recursul declarat de inculpata D. (fostă H.) A.D..

Inculpata a solicitat achitarea, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.

Critica se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. şi nu este fondată.

Aşa cum s-a arătat anterior, în analiza recursului declarat de inculpatul C., infracţiunile de luare şi de dare de mită sunt dovedite de probatoriul administrat, care a relevat înţelegerea intervenită între cei doi, de pretindere şi promisiune a efectuării unor lucrări de construcţie în scopul obţinerii de inculpată a creditelor respective.

Este corectă şi observaţia instanţei de apel, în sensul că nu a solicitat în faţa primei instanţe continuarea procesului penal, astfel cum prevăd dispoziţiile legale în cazul intervenirii prescripţiei, conform art. 13 C. proc. pen.

Recursul declarat de partea civilă A.V.A.S. - nu a formulat în scris şi nici oral vreun motiv de casare a hotărârii, iar Înalta Curte nu a constatat în cauză existenţa din oficiu a unor motive care să conducă la admiterea recursului formulat de recurentă.

Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul C.V.G., va casa în parte ambele hotărâri şi, rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., va înceta procesul pornit împotriva acestui inculpat pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., constatând intervenită prescripţia răspunderii penale.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.

În baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b¹) C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpata D. (fostă H.) A.D. şi partea civilă A.V.A.S.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentele D. (fostă H.) A.D. şi partea civilă A.V.A.S. vor fi obligate la cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului cuvenit pentru inculpata D. urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit avocatului din oficiu pentru inculpatul C. se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul C.V.G. împotriva Deciziei penale nr. 81/A din 23 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia recurată şi Sentinţa penală nr. 81/P din 8 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia penală şi rejudecând, pe fond:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b¹) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C.V.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., constatând intervenită prescripţia răspunderii penale.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpata D. (fostă H.) A.D. şi de partea civilă Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.), împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurenta inculpată D. (fostă H.) A.D. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta parte civilă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.) la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat C.V.G., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 25 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 4 mai 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 2067/2011. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1608/2011. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal: