ICCJ. Decizia nr. 1695/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 230/F din 23 iulie 2010, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
în temeiul art. 116, alin. (1), raportat la art. 117, alin. (4) din Legea nr. 302/2004, a recunoscut sentința penală din data de 28 aprilie 2008 a Tribunalului Munster (Westfalia) - cea de-a VII-a Mare Cameră pentru Cauze Penale, Republica Federală Germania, din Dosarul nr.7 Kls 30 Js 194/06 (2/08), rămasă definitivă pe data de 17 septembrie 2008.
în temeiul art. 129 din Legea nr. 302/2004, a dispus transferarea condamnatului C.M., depus la Penitenciarul Bochum, Republica Federală Germania, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani închisoare, în felul și durata stabilite de autoritățile judiciare germane, potrivit art. 145 din Legea nr. 302/4004.
S-a dedus durata arestării în vederea predării și arestării preventive, precum și perioada executată începând cu data de 17 octombrie 2007 la zi.
S-a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii.
în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, urmând ca suma de 320 lei, onorariul apărătorului din oficiu, să fie suportată din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat următoarele:
Prin adresa nr. 890/II/5/2010 din data de 29 iunie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța, în temeiul dispozițiilor art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, în vederea recunoașterii și punerii în executare a sentinței penale pronunțată la data de 28 aprilie 2008 a Tribunalului Munster (Westfalia) - cea de-a VII-a Mare Cameră pentru Cauze Penală, Republica Federală Germania, din dosarul nr. 7 Kls 30 Js 194/06 (2/08), rămasă definitivă pe data de 17 septembrie 2009, ca urmare a cererii înaintate de către autoritățile judiciare din Republica Federală Germania de transferare a condamnatului C.M. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani închisoare, astfel cum a fost stabilită în statul solicitant.
Analizând actele și lucrările dosarului, pe baza informațiilor și documentelor comunicate de către statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, curtea a constatat că prin Sentința penală pronunțată la data de 28 aprilie 2008 a Tribunalului Munster (Westfalia) - cea de-a VII-a Mare Cameră pentru Cauze Penală, Republica Federală Germania, din dosarul nr. 7 Kls 30 Js 194/06 (2/08), rămasă definitivă pe data de 17 septembrie 2009, s-a dispus condamnarea inculpatului C.M. la pedeapsa de 9 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de răpire de persoane în scop de șantaj și șantaj prin violență în formă agravată, prevăzute de art. 239a, art. 250 alin. (2) cifra 1, art. 253 alin. (1), art. 255,art. 25 alin. (2), art. 52 din Codul penal german.
în fapt, s-a reținut că, în noaptea de 02/02 iulie 2006, inculpatul C.M., în complicitate cu alte persoane, au pus stăpânire în localitățile Horstel-Riesenbeck și Munster pe două persoane, pentru a profita prin șantajare de frica victimelor pentru viața și sănătatea lor, iar prin amenințări cu un pericol real pentru viață sau sănătate au constrâns o persoană la o faptă pentru a se îmbogăți pe nedrept, ocazie cu care s-a folosit la săvârșirea infracțiunii un obiect periculos.
în raport cu faptele reținute în hotărârea definitivă de condamnare, s-a constatat îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983.
Astfel, s-a reținut că faptele inculpatului au corespondent și în legislația penală română, acestea întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor concurente de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. și tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2)1 lit. a) și b) C. pen. român.
Totodată, s-a reținut că executarea pedepsei de 9 ani închisoare a început la data de 18 iulie 2006, urmând a expira la data de 05 martie 2011, prin acordarea unei eliberări anticipate de 135 de zile, conform datelor comunicate de către statul de condamnare.
Instanța a constatat că, deși prin declarația olografă din data de 22 aprilie 2009 condamnatul, încarcerat în Penitenciarul Hamm din Republica Federală Germania, a declarat că nu este de acord la transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii în țara de origine, în cauză sunt incidente disp. art. 3 paragraful I și II din protocolul Adițional la Convenția Europeană, întrucât a fost luată măsura expulzării, după terminarea executării pedepsei, pe cale administrativă, de către Primarul general al orașului Bochum.
Prin urmare, s-a apreciat că sunt îndeplinite toate condițiile pentru transferarea în România a condamnatului C.M., astfel cum sunt prevăzute în art. 129 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât acesta este resortisant al statului român, hotărârea prin care i-a fost aplicată în Republica Federală Germania pedeapsa de 9 ani închisoare este definitivă și executorie, la data primirii cererii de transferare mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei respective, iar faptele care au atras condamnarea sa de către instanța italiană constituie infracțiuni și potrivit legii penale a statului român.
împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a declarat recurs persoana transferabilă C.M., fără a indica motivele pe care se întemeiază acesta.
Pentru termenul de judecată din data de 27 aprilie 2011, recurentul persoană transferabilă a transmis la dosar o cerere prin care a solicitat să se ia act de retragerea recursului promovat.
Față de această împrejurare, concluziile reprezentantului Parchetului și ale apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul persoană transferabilă au fost în sensul de a se lua act de manifestare de voință a acestuia.
Astfel fiind, în temeiul dispozițiilor art. 3854alin. (2) raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., înalta Curte a luat act de declarația de retragere a recursului formulat de persoana transferabilă C.M.
în temeiul art. 192 alin. (2 C. proc. pen., recurentul persoana transferabilă a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1682/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1697/2011. Penal → |
|---|
