ICCJ. Decizia nr. 1697/2011. Penal
| Comentarii |
|
La data de 3 februarie 2011, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a luat în examinare cauza penală având ca obiect plângerea formulată de petiționarul P.V.F. împotriva rezoluției nr. 436/P/2007 din 01 iulie 2008 dată de procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și a rezoluției nr. 763/VIII/1/2010 din 26 octombrie 2010, prilej cu care instanța, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul părților cu privire la excepția inadmisibilității plângerii, aspect care fusese pus în discuție la termenul de judecată din data de 13 ianuarie 2011.
Reprezentantul Ministerului Public a susținut că prin plângerea formulată, petiționarul P.V.F. a înțeles să conteste două rezoluții , respectiv rezoluția nr. 436/P/2007, prin care s-a dispus de către Parchetul Curții de Apel Iași neînceperea urmăririi penale și rezoluția nr. 763/VIII/ 1/2010.
în ceea privește prima solicitare, a arătat că în cauză s-a pronunțat Curtea de Apel Iași asupra legalității și temeiniciei rezoluției nr. 436/P/2007, prin urmare este inadmisibilă plângerea, existând în cauză autoritate de lucru judecat.
Cât privește cea de a doua solicitare prin care se contestă rezoluția 763/VIII/1/2011 din 26 octombrie 2010, procurorul a susținut că este vorba de un memoriu, că acea rezoluție nu face parte din categoria celor care pot fi contestate în conformitate cu disp. art. 278 C. proc. pen. și, prin urmare, a apreciat că și această solicitare este inadmisibilă.
Declarând închise dezbaterile, curtea de apel a rămas în pronunțare, aceasta fiind amânată pentru data de 10 februarie 2011.
Ulterior, prin sentința penală nr. 18 din 10 februarie 2011, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul P.V.F. împotriva rezoluției nr. 436/P/2007 din 01 iulie 2008 dată de procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și a rezoluției nr. 763/VIII/1/2010 din 26 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, cu obligarea petiționarului la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
împotriva încheierii de ședință din data de 3 februarie 2011, dată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 763/45/2010 a declarat recurs petiționarul P.V.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
înalta Curte, examinând recursul declarat pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele care urmează.
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.
Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Dispozițiile art. 3851C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești nedefinitive, fiind indicate expres și limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
în speță, petiționarul P.V.F. a declarat recurs împotriva încheierii din 03 februarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, dată în dosarul nr. 763/45/2010, aceasta fiind o încheiere de amânare a pronunțării, care nu face parte din enumerarea limitativă a hotărârilor și încheierilor care se atacă cu recurs potrivit dispozițiilor art. 3851C. proc. pen.
Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., înalta Curte a respins ca inadmisibil recursul declarat de petiționarul P.V.F.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1695/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1527/2011. Penal → |
|---|
