ICCJ. Decizia nr. 1700/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1700/2011
Dosar nr. 2594/1/2011
Şedinţa publică din 27 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea de şedinţă din 21 ianuarie 2011, Tribunalul Galaţi, în baza art. 3002 C. proc. pen. cu referire la art. 160b C. proc. pen., a constatat ca fiind legală şi temeinică măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii B.A., F.G., D.C., B.M., F.T., D.M., F.P., D.V., M.I., A.S.V. şi Ioniţă Nicuşor, toţi deţinuţi la Penitenciarul Galaţi şi a menţinut această măsură.
Au fost respinse cererile de revocare şi, respectiv, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara formulate de inculpaţi, prin apărători.
Verificând din oficiu, conform art. 3002 C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor B.A., F.G., D.C., B.M., F.T., D.M., F.P., D.V., M.I., I.N. şi A.S.V., instanţa de fond a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a acestora subzistă şi impun în continuare privarea de libertate.
În privinţa inculpatului A.S.V. s-a reţinut că s-a dispus luarea măsurii arestării preventive în lipsă pe o durată de 30 de zile, de la data punerii în executare a mandatului, prin încheierea din 23 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 1957/121/2010, constatându-se că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 C. proc. pen., art. 148 lit. a), f) C. proc. pen. şi art. 136 C. proc. pen.
Mandatul de arestare preventivă nr. 36/2010 emis de Tribunalul Galaţi a fost pus în executare la 07 octombrie 2010 (încheiere - 08 octombrie 2010 a Tribunalului Galaţi - dosar 1957/121/2010).
Pentru a se pronunţa în acest sens, prima instanţă a avut în vedere că, din actele de urmărire penală efectuate în cauză pană la momentul sesizării instanţei cu judecarea cauzei, rezultă indicii temeinice în sensul art. 681 C. proc. pen., de natură a crea presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen.
S-a constatat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. - apreciate astfel şi la luarea măsurii arestării preventive a celor 11 inculpaţi şi art. 148 lit. a) C. proc. pen. în privinţa inculpatului A.S.V.
Totodată, s-a constatat că măsura arestării preventive a inculpaţilor este justificată şi prin prisma dispoziţiilor art. 136 C. proc. pen. - fiind necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal - având în vedere stadiul procesual, precum şi faptul că există date că ar putea fi zădărnicită aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi sau martori.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 170/R din 07 februarie 2011, pronunţată în dosarul nr. 6617/121/2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii:
- B.A., B.M., F.G., F.T., D.M., F.P., I.N., D.V., D.C., M.I şi A.S.V. împotriva încheierii de şedinţă din 21 ianuarie 2011 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în dosarul nr. 6617/121/2010.
A fost obligat inculpatul B.M. la plata sumei de 130 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, urmând a fi avansată către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.
Au fost obligaţi ceilalţi inculpaţi-recurenţi la plata sumelor de câte 30 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Analizând încheierea recurată, conform dispoziţiilor art. 3856 C. proc. pen. raportat la art. 141 C. proc. pen., curtea de apel a reţinut că existenţa probelor din care rezultă bănuiala plauzibilă că inculpaţii au săvârşit faptele reţinute în sarcina lor, a fost analizată în concret atât la luarea efectivă a măsurii preventive, cât şi cu ocazia prelungirilor succesive acordate, temeiurile avute in vedere subzistând, neimpunându-se aşadar înlocuirea acestei măsuri pe considerentul că, lăsaţi în libertate, inculpaţii nu ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, ori că, raportat la probatoriile administrate până la momentul respectiv şi la durata privării de libertate, s-ar impune aplicarea dispoziţiilor art. 139 C. proc. pen., atât timp cât existenţa unor motive verosimile cu privire la săvârşirea faptelor nu a fost pusă la îndoială.
Pe de altă parte, s-a constatat că datele care caracterizează faptele reţinute în sarcina inculpaţilor pun în evidenţă aspecte concrete care demonstrează că lăsarea în libertate a acestora creează o stare de pericol, de insecuritate pentru cetăţeni, ordinea publică fiind periclitată şi prin posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de alte persoane, în lipsa unor reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori, complici ori instigatori ai unor astfel de fapte, pericolul regăsindu-se în însăşi natura şi gravitatea faptelor sancţionate de legiuitor cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, cu atât mai mult cu cât asemenea fapte au căpătat o recrudescenţa fără precedent, din dorinţa obţinerii unor surse de venit pe căi obscure, fără muncă.
Astfel fiind, s-a apreciat că menţinerea măsurii arestării preventive dispusă de tribunal este pe deplin justificată, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu referire la art. 143 C. proc. pen. şi art. 136 C. proc. pen., în sensul că privarea de libertate se impunea pentru buna desfăşurare a procesului, inculpaţii au fost ascultaţi în prezenţa apărătorilor lor, există probe temeinice de natură a crea presupunerea că inculpaţii ar fi comis faptele penale reţinute în sarcina lor, fapte care sunt sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol pentru ordinea publică, nefiind nicicum îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 139 C. proc. pen. privind revocarea sau înlocuirea măsurii preventive.
Împotriva deciziei penale nr. 170/R din 07 februarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat recurs inculpatul A.S.V., fără a arăta însă motivele pe care se întemeiază acesta.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil pentru considerentele care urmează.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fî atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti nedefinitive, fiind indicate expres şi limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
În speţă, inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 170/R din 07 februarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 6617/121/2010, decizie care, însă, este definitivă.
Astfel, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii cailor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul A.S.V.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul A.S.V. împotriva deciziei penale nr. 170/R din 07 februarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 6617/121/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 166/2011. Penal. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 174/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
