ICCJ. Decizia nr. 166/2011. Penal. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 166/2011
Dosar nr. 10670/1/2010
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Prin încheierea din 17 decembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 13 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 43/2002 şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 formulată de inculpatul C.G.N.
S-a reţinut că prin cererea formulată şi depusă la prezentul dosar în data de 28 iulie 2010 (fila 162 dosar fond), inculpatul C.G.N., inclusiv prin susţinerea orală făcută de apărătorul său ales, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 43/2002 susţinând că acestea contravin dispoziţiilor constituţionale prev. de art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 20 alin. (2) privind tratatele internaţionale în materia drepturilor omului, art. 155 alin. (6) - delegarea legislativă, precum şi art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea imparţialitatea şi egalitatea pentru toţi a justiţiei.
De asemenea s-a invocat şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000 care ar fi neconforme cu prevederile art. 20 alin. (2) - prioritatea reglementărilor internaţionale, art. 21 alin. (3) - proces echitabil care presupune respectarea principiului securităţii juridice, precum şi art. 1 alin. (5) din Constituţia României.
In motivarea cererii se menţionează în general că excepţiile invocate au legătură cu soluţionarea cauzei, prevederile legale menţionate nu au fost declarate anterior neconstituţionale prin decizii ale Curţii Constituţionale, că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, iar instanţa de judecată nu poate cenzura controlul de constituţionalitate al unor dispoziţii legale, după cum motivarea unei cereri nu constituie o condiţie de admisibilitate a sesizării.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 13 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 43/2002, s-au arătat următoarele:
„în susţinerea existenţei unei neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi legile interne, menţionez dispoziţiile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - „Interzicerea discriminării" şi dispoziţiile art. 1 intitulat „Interzicerea generală a discriminării" din Protocolul nr. 12 din 04 noiembrie 2000 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, publicat în M.Of., Partea I, nr. 375 din 02 mai 2006. Art. 1 „Interzicerea generală a discriminării"
Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie.
Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menţionate de paragraful 1"
Rog să constataţi, atât din titulatura art. 1 din Protocol (interzicerea generală a discriminării), cât şi din teza finală a paragrafului 1 din acest articol (sau oricare altă situaţie), că există o neconcordanţă între pactele şi tratatele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte şi legile interne, iar aici avem în vedere reglementarea art. 13 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 43/2002".
Referitor la cea de-a doua excepţie de neconstituţionalitate invocată, petentul a invocat că:
„Rog să constataţi că reglementarea infracţiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 prin Legea nr. 521/2004 care o completează este imprecisă şi inadecvată, întrucât este utilizată expresia" dacă funcţionarul public obţine pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial", a cărei sferă de cuprindere nu poate fi determinată. într-un mod similar s-a pronunţat Curtea Constituţională prin deciziile nr. 453/2008, respectiv 710/2009 etc.
În acelaşi timp - rog să constataţi lipsa de accesibilitate şi previzibilitate a dispoziţiilor legale contestate, întrucât, prin modul deficitar de redactare şi inexistenţa unui motiv întemeiat, nu corespunde exigenţelor normelor de tehnică legislativă".
Examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale s-a constatat că aceasta este inadmisibilă.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, această instituţie „decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi, ori a unei dispoziţii dintr-o lege în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia".
Conform art. 10 alin. (1), (2) din Legea nr. 47/1992 republicată Curtea Constituţională poate fi sesizată în cazurile expres prevăzute de art. 146 din Constituţie, iar sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate.
Este de observat că una din condiţiile sesizării Curţii Constituţionale este ca respectiva excepţie să aibă „legătură cu soluţionarea cauzei" ceea ce implică o legătură indisolubilă cu soluţionarea cauzei şi nicidecum o simplă legătură cu cauza.
În cererea de faţă se constată că inculpatul invocă excepţia de neconstituţionalitate a art. 13 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 43/2002 susţinând existenta unei discriminări solicitând să se constate că există o neconcordanţă între pactele şi tratatele internaţionale, privitoare la drepturile omului la care România este parte şi legile interne, arătând şi că acest text de lege este lipsit de accesibilitate şi previzibilitate datorită modului deficitar de redactare care nu corespunde exigenţelor normelor de tehnică legislativă.
Or, eventuala neconcordanţă dintre tratatele internaţionale la care România este parte şi legile interne, constatarea lipsei de accesibilitate şi previzibilitate a respectivului text de lege, a modului deficitar de redactare a unei legi presupune ca remediu o activitate de clarificare, de interpretare a textului de lege, sau eventual de modificare a conţinutului său.
Problemele de interpretare a legilor, stabilirea neconcordanţei dintre tratatele internaţionale şi legile interne, modificarea actelor normative nu constituie atribute ale Curţii Constituţionale.
Ca atare, excepţia invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
Situaţia este aceeaşi şi cu privire la excepţia de neconstituţionale a art. 132 din Legea nr. 78/2000, unde pe lângă lipsa de accesibilitate şi previzibilitate se solicită să se constate că reglementarea acestui text de lege este imprecisă, inadecvată, sfera ei neputând fi determinată.
De altfel, excepţia de neconstituţionalitate a art. 132 din Legea 78/2000 raportat la încălcarea dispoziţiilor constituţionale din art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie a mai fost invocată şi la termenul din 19 iunie 2009, excepţie ce a fost respinsă ca inadmisibilă de Curtea Constituţională prin Decizia penală nr. 636 din 11 mai 2010 pe considerentul că se cere o interpretare a legii, ceea ce nu este atributul acestei instituţii.
Din moment ce cererea iniţială a fost respinsă ca inadmisibilă, înseamnă că în mod greşit a fost sesizată Curtea Constituţională şi ca atare şi actuala cerere de sesizare este inadmisibilă.
Apoi, la termenul din 09 iulie 2010 (fila 150) acelaşi inculpat a mai invocat odată excepţia de neconstituţionalitate a art. 132 din Legea nr. 78/2008 şi tot raportat la art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (3), art. 1 alin. (5) din Constituţie, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale fiind respinsă ca inadmisibilă, soluţie ce a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de inculpat prin Decizia penală nr. 2812 din 04 august 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (f. 168).
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C.G.N.
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, încheierea prin care instanţa respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi atacată cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
În speţă, încheierea prin care Curtea de Apel Suceava a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost pronunţată la 17 decembrie 2010, ora 13,45, iar inculpatul C.G.N. a declarat recurs la 20 decembrie 2010 prin scrisoare recomandată.
Or, în procesul penal, termenele pe ore se calculează pe unităţi libere şi, spre deosebire de cele pe zile, luni şi ani, nu se prorogă.
In aceste condiţii, recursul declarat de inculpat apare ca fiind tardiv formulat şi va fi respins ca atare, conform art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) . proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul inculpat C.G.N. împotriva încheierii din 17 decembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1658/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1700/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
