ICCJ. Decizia nr. 183/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.183/2011
Dosar nr.6455/2/2010
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 247/ F din 17 august 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A recunoscut sentinţa penală nr. 25367/2008 din data de 19 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Penal din Roma, secţia a II-a, rămasă definitivă la data de 15 ianuarie 2009.
A dispus transferarea persoanei condamnate O.V.I. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare şi 600 euro amendă, cu interzicerea de a ocupa şi exercita funcţii publice pe o perioadă de 5 ani.
A dedus din pedeapsă perioada de la 14 decembrie 2008 la 17 august 2010.
A dispus emiterea mandatului.
S-a dispus onorariul apărătorului desemnat din oficiu de 320 lei să se suporte din fondul M.J.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:
Prin adresa din data de 2 iunie 2010, M.J. - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004 modificată, cererea formulată de M.J. al Republicii Italiene prin care solicită transferarea persoanei condamnate O.V.I. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare şi 600 euro amendă, aplicată de către instanţele din statul solicitant.
Cererea formulată de autorităţile italiene a fost însoţită de documentele prev. de art. 6 pct. 2 din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv: copia certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare;copie de pe dispoziţiile legale aplicabile, indicarea datei la care se consideră executată pedeapsa, declaraţia constând consimţământul de transferare al persoanei condamnate.
Din verificările efectuate de M.A.I. - I.N.E.P. şi M.A.I. - D.G.P., a rezultat că numitul O.V.I. este cetăţean român, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată.
S-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 14 decembrie 2008, în timp ce se afla în zona staţiei de autobuz situată în Viale Castelporziano din Roma, O.V.I. şi alte persoane rămase neidentificate au sustras suma de 2550 euro şi un telefon, marca N., de la numitul P.M., pe care l-au lovit cu pumnii, palmele şi cu un baston, provocându-i leziuni corporale ce i-au necesitat pentru vindecare 20 zile îngrijiri medicale.
Faptele pentru care a fost condamnat O.V.I. sunt prevăzute de art. 628 şi art. 582 C. pen. italian.
Din verificarea documentelor transmise de autorităţile judiciare din Republica Italiană s-a constatat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări, la care se referă art. 129 lit. e) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în 1983.
De asemenea, a rezultat din documentele transmise de autorităţile judiciare italiene că numitul O.V.I. şi-a exprimat consimţământul de transferare pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
Curtea a apreciat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzute de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reţinute în sarcina numitului O.V.I. având corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) cu referire la art. 2 lit. c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen. român şi loviri sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. român.
S-a mai reţinut, totodată că, astfel cum rezultă din declaraţia din data de 28 iulie 2009, numitul O.V.I. şi-a manifestat acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs persoana transferabilă, arătând că nu doreşte să execute pedeapsa închisorii la care a fost condamnat, în întregime în Italia.
Recursul nu este fondat.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază că recursul declarat în cauză nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Prin cererea înregistrată la data de 16 iulie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa Curţii de Apel Bucureşti în conformitate cu prevederile art. 149 alin. (4) şi art. 150 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală pentru recunoaşterea efectelor sentinţei penale nr. 25367/08 din 19 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Penal din Roma, secţia a II-a, rămasă definitivă la data de 15 ianuarie 2009 şi a punerii în executare a acesteia în procedura soluţionării cererii de transferare într-un penitenciar din România a persoanei condamnate O.V.I., în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare şi 600 euro.
Prin adresa din data de 2 iunie 2010, M.J. - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004, modificată, cererea formulată de M.J. al Republicii Italiene prin care solicită transferarea persoanei condamnate O.V.I. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare şi 600 euro amendă, aplicată de către instanţele din statul solicitant.
Cererea formulată de autorităţile italiene a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv: copia certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, copie de pe dispoziţiile legale aplicabile, indicarea datei la care se consideră executată pedeapsa,declaraţia constatând consimţământul la transferare al persoanei condamnate.
Din verificările efectuate la I.N.E.P. şi D.G.P. a rezultat că numitul O.V.I. este cetăţean român, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată.
În fapt s-a reţinut că la data de 14 decembrie 2008, în timp ce se afla în zona staţiei de autobuz situată în Viale Castelporziano din Roma, O.V.I. şi alte persoane rămase neidentificate au sustras suma de 2550 euro şi un telefon, marca N., de la numitul P.M., pe care l-au lovit cu pumnii, palmele şi cu un baston, provocându-i leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 20 zile îngrijiri medicale.
Faptele pentru care a fost condamnat O.V.I. sunt prevăzute de art. 628 şi art. 582 C. pen. italian.
Din verificarea documentelor transmise de autorităţile judiciare din Republica Italiană s-a constatat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări, la care se referă art. 129 lit. e) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în 1983.
De asemenea, a rezultat din documentele transmise de autorităţile judiciare italiene că numitul O.V.I. şi-a exprimat consimţământul de transferare pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
Înalta Curte apreciază că este îndeplinită şi condiţia dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reţinute în sarcina numitului O.V.I. având corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) cu referire la art. 2 lit. c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen. român, precum şi conţinutul constitutiv al infracţiunii de loviri sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. român.
Astfel cum rezultă din declaraţia din data de 28 iulie 2009, numitul O.V.I. şi-a manifestat acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.
Cu privire la cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte opinează că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în mod corect apreciind că se impune transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, întrucât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 129 lit. a) - f) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi nu există nici unul din motivele prevăzute de art. 140 din legea specială referitoare la refuzul opţional al transferării.
În raport de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat recursul declarat de persoana condamnată O.V.I.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată O.V.I. împotriva sentinţei penale nr. 247/ F din 17 august 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul persoană condamnată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 87/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 295/2011. Penal → |
|---|
