ICCJ. Decizia nr. 1836/2011. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.1836/2011

Dosar nr. 4750/83/2008

Şedinţa publică din 5 mai 2011

Asupra cauzei penale de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 36 din 17 februarie 2010, Tribunalul Satu Mare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la prevederile art. 10 lit. c) C. proc. pen. l-a achitat pe inculpatul K.R., fiul lui K.I. şi G.R., de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la prevederile art. 10 lit. c) C. proc. pen. l-a achitat pe acelaşi inculpat de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 l-a condamnat pe inculpatul S.M., fiul lui S.T. şi N.E., la o pedeapsă de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 l-a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În baza art. 34 lit. b) C. pen. raportat la prevederile art. 33 lit. a) C. pen. inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive din 25 noiembrie 2008 şi până la 16 aprilie 2009.

În baza art. 350 C. proc. pen. raportat la art. 145¹ C. proc. pen. a menţinut măsura obligării de a nu părăsi ţara instituită împotriva inculpatului S.M.

În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea în vederea distrugerii a cantităţii de 92,0 grame amfetamina.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea în vederea distrugerii a corpurilor delicte predate Tribunalului Satu Mare prin proces-verbal, înregistrate la registrul corpurilor delicte la poziţia nr. 59/2008.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpatul S.M. la plata sumei de 4500 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 189 C. proc. pen. a dispus plata din contul M.J. pe seama interpretului Ilea Irina a sumei de 46,30 lei reprezentând c/val. serviciilor de traducere, 1 h x 23,15.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Harghita emis la data de 12 decembrie 2008, în Dosar nr. 41/D/2008 al acestei unităţi, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaţilor S.M. şi K.R. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. (2), art. 3 alin. (2) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reţinându-se, în esenţă, următoarea stare de fapt:

Prin Rezoluţia din 25 noiembrie 2008 şi prin Ordonanţa din 26 noiembrie 2008 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Harghita, s-a început urmărirea penală şi s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. (2), art. 3 alin. (2) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În data de 24 noiembrie 2008, S.C.C.O. Harghita s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană de cetăţenie maghiară, introduce în ţară droguri de mare risc (ecstasy şi speed) pe care le comercializează pe raza jud.Harghita, unde are şi cunoştinţe.

Existând aceste informaţii, în data de 25 noiembrie 2008 S.C.C.O. Harghita a organizat un flagrant. Cu această ocazie au fost prinse persoanele care, venind din Ungaria în România, au introdus în ţară substanţe stupefiante de mare risc şi care le-au transportat din Ungaria în România pentru a le comercializa. După identificare, s-a constatat ca aceştia sunt S.M. si K.R., ambii cetăţeni maghiari.

Astfel, în data de 25 noiembrie 2008, inculpaţii S.M. şi K.R., s-au deplasat din Ungaria în România şi au intrat în ţară prin Vama Petea, din Satu Mare, în jurul orelor 19,30, conducând autoturismul F.F. Autoturismul a fost parcat în faţa restaurantului S. din Satu Mare. Au intrat în restaurant, s-au aşezat la o masă unde erau două persoane, o persoană de sex feminin şi o persoană de sex masculin. După ce au discutat cu aceştia, inculpatul S.M. a ieşit din restaurant îndreptându-se spre autoturismul F.F. Existând indicii că deţine substanţe stupefiante a fost somat de organele de poliţie. Speriat a încercat să fugă, astfel că a fost imobilizat. Inculpaţii au fost percheziţionaţi corporal. Cu ocazia percheziţiei corporale în buzunarul pantalonilor lui S.M. a fost găsită cheia autoturismului menţionat, cu care aceştia au venit în ţară, respectiv cu autoturismul F.F.

Cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului, din cotiera aflată între scaunele din faţă a fost ridicată o pungă din material plastic de culoare albă, în care se aflau două punguliţe din material plastic de culoare albă. Într-una era o substanţă pulverulentă de culoare albă, iar în cealaltă găsindu-se un număr de 299 comprimate de culoare vernil-gălbui, inscripţionate pe o faţa cu „R".

Substanţele au fost ridicate fiind suspecte ca fiind substanţe stupefiante, respectiv substanţa pulverulentă fiind amfetamina, iar comprimatele fiind ecstasy.

Din actele prezentate în dosar a rezultat că aceştia au introdus în ţară, au transportat substanţele stupefiante menţionate în vederea comercializării pe teritoriul României, în judeţele Satu Mare şi Harghita. Substanţele ridicate au fost testate cu un test preliminar. Din procesul-verbal încheiat rezultând că substanţa pulverulentă reprezenta amfetamina, iar comprimatele substanţe stupefiante. Substanţele ridicate au fost duse la laborator în vederea expertizării.

Din concluziile raportului de expertiză a rezultat că substanţa pulverulentă reprezinta 99,1 grame amfetamina, amfetamina făcând parte din Tabelul - anexă nr. II din Legea nr. 143/2000. După efectuarea de analize substanţa rămasă a fost de 92,0 grame. Cu privire la cele 249 comprimate (restul fiind consumate în timpul efectuării expertizei) acestea nu conţineau substanţe stupefiante.

În cauză s-a dispus recoltarea de probe biologice de la cei doi inculpaţi. Aşa cum rezultă din procesele-verbale încheiate aceştia au refuzat să li se recolteze probe biologice, fără o motivaţie explicită.

Prin Ordonanţa din 24 noiembrie 2008, s-a dispus interceptarea audio video a convorbirilor şi comunicărilor efectuate, pe o perioadă de 48 de ore, ordonanţă confirmată prin Încheierea nr. 1 din 28 noiembrie 2008 a Tribunalului Harghita. Cu ocazia flagrantului s-a constatat că deţinătorul telefonului de Ungaria este S.M. Din cuprinsul discuţiilor telefonice şi a mesajelor trimise de către el utilizatorului, a rezultat că acesta urma să intre în ţară în data de 25 noiembrie 2008, aducând cu el, potrivit înţelegerii, atât o maşină F., cât şi „lucrul" (substanţele stupefiante) cu privire la care s-au înţeles. Din discuţiile purtate în data de 24 noiembrie 2008, a rezultat că S.M. în data de 24 noiembrie 2008, fiind în Ungaria urma să procure atât „lucrul" respectiv substanţele stupefiante care vor costa până în 3000 euro şi F. 2300 euro, acesta fiind ultimul tip. În 24 noiembrie 2008, S.M. a trimis la aceeaşi persoană căreia i se adresea cu B. cu numărul de telefon menţionat un mesaj, în care îi spunea că „mai întâi o să dăm lovitura pe F., maşina e frumoasă, verde metalizat, genţi aluminiu, etc." De asemeni, inculpatul a discutat cu aceeaşi persoană, în 25 noiembrie 2008, la orele 15,31, persoană pe care o asigură că va avea atât maşina, cât şi substanţele stupefiante, cât şi faptul că va veni însoţit de un prieten de-al său. Aceeaşi persoană discută la aceleaşi numere de telefon şi arată faptul că la 19,45 „am ajuns". Persoana a fost identificată cu ocazia flagrantului ca fiind inculpatul K.R.

După cum s-a precizat, S.M. a fost identificat ca persoana care a purtat aceste discuţii. Discuţiile purtate de către inculpat cu persoana necunoscută, confirmă starea de fapt prezentată în sensul că în data de 25 noiembrie 2008, acesta împreună cu K.R., în jurul orelor 18,00 - 19,00, potrivit unei înţelegeri avute cu utilizatorul telefonului, au intrat în ţară cu maşina F. menţionată şi descrisă de către el, având asupra lor substanţele stupefiante, respectiv „lucrul", pe care urma să le vândă la preţurile de 3000 euro „lucrul", substanţele stupefiante şi 2300 euro, maşina F.F.

Avându-se în vedere această situaţie, în cauză au fost efectuate cercetări pentru a fi identificată atât persoana care a utilizat numărul de telefon, cu care inculpatul a purtat discuţiile şi s-a întâlnit la Satu Mare, în Restaurantul S., cât şi persoana de care era însoţit, respectiv o femeie, în acest sens s-au efectuat verificări cu privire la numărul de telefon. Din verificări a rezultat că numărul respectiv este un număr de cartelă prepay, cu utilizator necunoscut.

În cauză au fost efectuate şi verificări cu privire la maşină.

Din procesul-verbal încheiat a rezultat că aceasta aparţine lui P.Z., că are talon şi că nu figurează ca furată din ţară sau străinătate.

La solicitarea S.C.C.O. Harghita structura operativă şi de investigaţii a efectuat activităţi specifice. Din materialul furnizat de aceştia a rezultat că la ora 19,35 prin punctul de frontieră Vama Petea a traversat frontiera un autoturism marca F.F., de culoare vede, cu geamuri fumurii, cu numărul de înmatriculare de Ungaria. Autoturismul menţionat s-a deplasat spre Satu Mare. În autoturism au fost identificate două persoane de sex masculin. După ce au intrat în oraş, au tranzitat oraşul fără a se opri, îndreptându-se spre ieşirea din Satu Mare spre municipiul Oradea. La ora 19,56 a intrat în incinta Staţiei de carburanţi P., iar după câteva manevre a intrat în staţia P. menţionată. Persoanele ocupante, respectiv două persoane de sex masculin au coborât din autoturism şi s-au deplasat în curtea motelului din apropiere. Din restaurantul motelului au fost observate ieşind două persoane de sex masculin care s-au deplasat până la maşină, au ocupat locurile din faţă şi au rămas în aşteptare. După ce au stat câteva minute în autoturismul F., ambii au coborât, moment în care au fost surprinşi de organele de poliţie.

În cauză au fost audiaţi şi martorii asistenţi I.A.R. şi F.S.P. Din declaraţiile lor rezultă că aceştia au văzut momentul în care organele de poliţie au scos din buzunarul inculpatului S.M. cheia autoturismului F., chei cu care autoturismul a fost deschis şi ulterior percheziţionat. Cei doi martori au văzut când din cotiera dintre scaunele din faţă a fost scoasă punga care conţinea substanţele stupefiante.

Avându-se în vedere probatoriul administrat în cauză, s-a considerat că fapta inculpaţilor care în data de 25 noiembrie 2008, au introdus în ţară intrând în jurul orelor 19,20 - 20,00 prin Vama Petea, cu autoturismul F.F. substanţele stupefiante, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

De asemeni, fapta inculpaţilor care au deţinut şi transportat substanţele stupefiante menţionate, în vederea comercializării, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Inculpaţii au refuzat să li se recolteze probe biologice, astfel că nu s-a putut pune în evidenţă faptul că aceştia au şi consumat substanţe stupefiante, astfel că în cauză s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Avându-se în vedere acest aspect, cât şi cantitatea mare de substanţe stupefiante 99,1 grame amfetamina, s-a putut concluziona faptul că acestea erau destinate comercializării în România în judeţele Satu Mare şi Harghita.

Cu referire la persoana inculpaţilor s-a menţionat că aceştia n-au săvârşit alte fapte penale pe teritoriul României.

Din declaraţia inculpatului S.M. a rezultat că acesta a mai suferit o condamnare în regim de detenţie pe teritoriul Ungariei pentru săvârşirea unor infracţiuni de violenţă.

Inculpaţii, în faza de urmărire penală, nu au recunoscut faptele comise, mai mult decât atât au dat declaraţii contradictorii, îngreunând urmărirea penală. Inculpatul S.M. nu a recunoscut faptul că are vreo legătură nici cu autoturismul menţionat, nici cu substanţele stupefiante. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că acesta a intrat în ţară în data de 25 noiembrie 2008, la orele 19,35 cu autoturismul menţionat. Acest aspect fiind confirmat atât de procesul-verbal al structurii operative şi de investigaţii, de procesele verbale de redare, cât şi de faptul că cheia maşinii F.F. cu numărul de înmatriculare a fost luată de organul de poliţie din buzunarul pantalonului inculpatului S.M. Inculpatul S.M. a dat declaraţii contradictorii şi cu privire la persoanele cu care urma să se întâlnească, declarând că acestea sunt fie din Harghita, fie din Satu Mare, că bărbatul purta numele de B. sau B. Aceste aspecte au îngreunat identificarea coautorilor, respectiv a persoanelor care urmau să cumpere maşina şi substanţele stupefiante şi să fugă în timpul flagrantului, întrucât n-au fost identificaţi coautorii săvârşirii infracţiunilor, cu privire la aceştia cauza a fost disjunsă. Inculpatul K.R. a declarat că nu cunoştea nimic nici cu privire la autoturism şi nici cu privire la droguri. Apărarea sa neavând susţinere. Din probatoriul administrat în cauză procese-verbale de redare, rezultă că S.M. urma să vină cu un prieten şi mai mult decât atât trebuie avut în vedere faptul că substanţele stupefiante se aflau într-o pungă în cotiera maşinii între inculpaţi şi nu ascunse, astfel că cei doi ştiau de acestea. Inculpatul S.M. a recunoscut că telefonul îi aparţine şi că a vorbit de pe acest număr.

Inculpaţilor le-au fost respectate drepturile procesuale prevăzute de lege, au fost asistaţi de apărător ales şi li s-a prezentat materialul de urmărire penală.

Fiind cetăţeni maghiari traducerea le-a fost asigurată prin traducători autorizaţi.

Instanţa analizând actele şi lucrările dosarului a reţinut în fapt următoarele:

În data de 25 noiembrie 2008 cei doi inculpaţi S.M. şi K.R., au intrat pe teritoriul României, prin Vama Petea, cu autoturismul F.F., înmatriculat în Ungaria.

Conform unei înţelegeri prealabile pe care o aveau cu cel puţin o persoană pe teritoriul României, persoană care nu a putut fi identificată, continuându-se cercetările în cauză, în autoturism aceştia au transportat peste graniţa româno-ungară, o cantitate de substanţe, care la expertizare s-a dovedit a fi amfetamină precum şi 249 de comprimate, stabilindu-se că acestea nu conţin substanţe stupefiante.

Întâlnirea inculpaţilor cu acea persoană a avut loc la Restaurantul S. din mun. Satu Mare, unde, de altfel, s-a organizat şi flagrantul.

În cursul cercetării judecătoreşti, inculpaţii, audiaţi, în şedinţă publică, în prezenţa unui interpret de limbă maghiară nu au recunoscut săvârşirea faptelor, declarând în faţa instanţei că nu au intrat pe teritoriul României, cu acel autoturism, iar scopul sosirii lor în România, era acela, ca inculpatul K.R., să cunoască o femeie, sens în care s-ar fi organizat acea întâlnire de la Restaurantul S.

În acest sens, cei doi inculpaţi, au solicitat audierea unui martor, probă pe care, instanţa, a încuviinţat-o în apărarea inculpaţilor, şi anume martorul S.C., a cărei declaraţie se află în dosar la fila 180.

Conform acesteia, cei doi inculpaţi, ar fi intrat în România, cu ajutorul acestui martor, şofer de taxi, care i-ar fi transportat în mun. Satu Mare cu un autoturism marca S.S. de culoare roşie.

Instanţa nu a primit această apărare, având în vedere faptul că din interceptările convorbirilor telefonice şi ale mesajelor scrise, dintre inculpatul S.M. şi acea persoană neidentificată, reiese cu claritate faptul că, şi maşina F.F. de culoare verde se constituia în obiect al unei tranzacţii, stabilindu-se şi un preţ pentru ea, sens în care este evident că cei doi inculpaţi au trecut în România cu acea maşină.

Declaraţia martorului, este atât de exactă, după trecerea unui interval de aproape 1 an de zile, încât se „coroborează" cu declaraţiile celor doi inculpaţi, atât de bine, încât martorul, şofer de taxi, îşi aduce aminte de discuţiile din maşină, care vizau „o fată blondă".

Astfel, într-unul din mesajele scrise autoturismul este identificat, după cum urmează: „maşina e frumoasă, verde metalizat, genţi de aluminiu, cu climă".

În această maşină, cu ocazia flagrantului, la percheziţie s-a descoperit, în cotiera aflată între scaunele din faţă, o pungă din material plastic de culoare albă, în care se aflau alte două punguliţe, într-una dintre ele era o substanţă pulverulentă de culoare albă, iar în cealaltă găsindu-se un număr de 299 comprimate de culoare vernil-gălbui, inscripţionate pe o faţă cu „R".

Analizând concluziile raportului de expertiză, instanţa a reţinut că substanţa pulverulentă s-a stabilit a fi amfetamină, în cantitate de 99,1 gr., iar cele 299 de comprimate nu conţineau substanţe stupefiante. Amfetamina face parte din Tabelul anexă nr. II la Legea nr. 143/2000.

Înţelegerea pe care, cel puţin, inculpatul S.M. şi cetăţeanul de pe teritoriul României, o aveau cu privire la introducerea în ţară a acestei cantităţi de drog, reiese din interceptările convorbirilor telefonice şi ale mesajelor scrise, purtate de pe telefon, care ulterior, s-a stabilit că aparţine inculpatului S.M.

Astfel într-o convorbire telefonică purtată în 25 noiembrie 2008 la orele 11,29 de pe numărul de telefon al inculpatului S. se discuta cu unul B.

B.: Care ? „Lucrul"?

Individ: Lucrul cel rapid este la mine, acum merg după cercuri.

B.: Care vine? F. vine pentru mine?

Individ: F. F.

B.: Este la un loc sau … este un loc sau separat aşa cum îi spun?

Individ: Nu … este la un loc în pungă.

Individ: Bine? Banii să-i rezolvi. Tu să porţi grija banilor şi să fi al Satu Mare".

Având în vedere tot materialul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut vinovăţia inculpatului S.M. în săvârşirile infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. (2) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, constatând că fapta acestuia de a introduce, în data de 25 noiembrie 2008, prin Vama Petea, cu autoturismul marca F.F., substanţele stupefiante, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută în art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, iar fapta acestuia de a deţine şi transporta substanţe stupefiante în vederea comercializării, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Pentru infracţiunea prevăzută în art. 3 alin. (2), instanţa a aplicat inculpatului S.M. o pedeapsă de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

Pentru infracţiunea prevăzută la art. 2 alin. (2) din lege, instanţa a aplicat inculpatului o pedeapsă de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, urmând să facă aplicarea art. 34 lit. b) C. pen. pentru infracţiuni aflate în concurs, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a ţinut cont de limitele de pedeapsă stabilite de legea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite de persoana infractorului şi de împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta, în conformitate cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), după cum urmează:

a) gradul de pericol social al faptelor săvârşite de către inculpat este reliefat atât de gradul de pericol social generic, dat de încadrarea juridică a faptei şi de limitele de pedeapsă stabilite cât şi de modalitatea de comitere;

b) inculpatul S.M. deşi autorităţile române nu au fost în posesia unui certificat cazier, acesta a recunoscut săvârşirea pe teritoriul Ungariei, a unei fapte cu violenţă, iar în cursul acestei proceduri judiciare derulate împotriva sa, deşi autorităţile române, făcând aplicarea jurisprudenţei C.E.D.O. în materie de măsuri restrictive de libertate, i-au permis acestuia părăsirea teritoriului României pentru a se întoarce în ţara sa, acesta a fost arestat în Ungaria, pentru săvârşirea, se pare, a unei infracţiuni tot cu violenţă, conform, încunoştinţării făcute instanţei de către apărătorul maghiar care îl reprezintă în faţa autorităţilor sale naţionale.

Legat de prezenta cauză cu referire la persoana infractorului, acesta nu a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa.

c) împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta, legat de cantitatea de drog transportată, modalitatea de transportare, înţelegerea prealabilă cu cetăţeanul din România, care urma să preia drogurile, precum şi caracterul transfrontalier al activităţii infracţionale, toate aceste împrejurări conturează în concret gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite de inculpatul S.M.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul K.R., trimis în judecată pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni, instanţa a reţinut că, din probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, nu rezultă, dincolo de orice dubiu, participarea acestuia, cu intenţie, la săvârşirea acestor fapte.

Din interceptările convorbirilor telefonice şi ale masajelor scrise între posturile telefonice, din care unul, s-a stabilit că aparţine inculpatului S.M., iar celălalt cu cartela prepay neidentificat, instanţa a reţinut înţelegerea prealabilă pe care aceştia o aveau, referitoare la transportarea „lucrului" (drogurile) în România cu autoturismul marca F.F. Nu reiese din niciuna din aceste convorbiri că inculpatul K.R., ar fi ştiut de existenţa acestei înţelegeri.

În ziua plecării din Ungaria, în 25 noiembrie 2008, la orele 19,47, inculpatul S., a comunicat printr-un mesaj scris: „Suntem doi. Bine", din acest mesaj, instanţa nu poate reţine că, deşi împreună cu inculpatul S., inculpatul K.R. ştia de existenţa cantităţii de drog, aflate în maşina cu care au trecut graniţa.

Este singura menţiune în cuprinsul acestor procese-verbale când se face referire la modul general, la existenţa unei alte persoane cu care inculpatul S. să vină în România.

De altfel, în declaraţia dată în faţa instanţei, inculpatul K., a arătat că era pentru prima dată în România şi că atunci când, au ajuns la restaurant, au fost aşteptaţi de o persoană de sex feminin şi nu bărbat, pe care el nu îi cunoştea, dar prietenul meu l-a cunoscut pe bărbat" (prietenul său, ca inculpatul S., el cunoştea pe bărbatul cu care vorbise la telefon). Arată inculpatul K. în declaraţia sa „când am pornit din Ungaria, prietenul meu a vorbit la telefon cu acest „B.", aproximativ 30 de minute." Această declaraţie se coroborează cu o parte din interceptările convorbirilor telefonice, care confirmă discuţiile, avute de inculpatul S. cu acest „B.".

De asemenea, în cadrul acestor discuţii purtate la telefon, inculpatul S. face vorbire despre autoturismul F.F., nu reiese din nicio probă administrată în cauză, legătura inculpatului K.R., cu acest autoturism, precum şi lipsa oricărei înţelegeri dintre K. şi persoanele aflate pe teritoriul României.

Pentru că, din probele administrate, instanţa nu a putut reţine legătura inculpatului K.R., nici cu autoturismul cu care aceştia au trecut frontiera, nici cu privire la o eventuală înţelegere cu persoanele aflate în România, neputând stabili, dincolo de orice dubiu, că inculpatului K.R., ştia de existenţa acelor cantităţi de substanţe stupefiante în maşină, sau că avea o legătură cu persoanele din România care urmau să preia aceste cantităţi, a dispus achitarea acestuia, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.M., în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive, din 25 noiembrie 2008 până la 16 aprilie 2009.

De asemenea, în baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea în vederea distrugerii a cantităţii de 92,0 gr. amfetamină, rămasă după probele de laborator.

A obligat inculpatul S. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentinţe, D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Satu-Mare a declarat apel, în termen, solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei apelate şi, rejudecând cauza, pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice. A apreciat că, în mod greşit instanţa de fond a pronunţat o soluţie de achitare a inculpatului K.R. şi nu a dat relevanţă prevederilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., relativ la soluţia de achitare adoptată faţă de inculpatul K.R., o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat, rămânând în sarcina acestuia şi nu s-a pronunţat asupra revocării sau menţinerii măsurii obligării inculpatului K.R. de a nu părăsi ţara, având în vedere dispoziţiile exprese ale art. 350 alin. (1) C. proc. pen.

A considerat că prima instanţă a realizat o greşită interpretare a datelor cauzei, elementele existente nejustificând aplicarea minimului special al pedepsei prevăzută de legiuitor pentru infracţiunile de trafic de droguri de mare risc şi introducerea în ţară de droguri de mare risc. Gradul de pericol social ridicat al faptelor reţinute în sarcina inculpatului S.M., atingerea relaţiilor sociale privind sănătatea publică, a căror existenţă şi normală derulare depinde de respectarea de către toţi destinatarii legii penale a dispoziţiilor care reglementează regimul drogurilor, nu justifică aplicarea minimului special prevăzut de lege. Este de reţinut că, cei doi inculpaţi nu au recunoscut comiterea faptelor, dând declaraţii contradictorii, încercând să îngreuneze urmărire penală, deşi au fost surprinşi în flagrant la data de 25 noiembrie 2008, după ce au intrat în ţară din Ungaria, prin vama Petea, cu autoturismul marca F.F., fiind opriţi în faţa restaurantului S. din Satu Mare. Cu ocazia percheziţiei corporale, în buzunarul pantalonilor inculpatului S.M. a fost găsită cheia acestuia autoturism, iar în urma verificării autoturismului F.F., în cotierea aflată între scaunele din faţă a fost ridicată o pungă din material plastic de culoare albă, se aflau două punguliţe conţinând, una o pulbere de culoare albă - amfetamină, iar cealaltă 299 comprimate vernil gălbui, inscripţionate cu „R". Totodată, din convorbirile telefonice interceptate purtate de inculpatul S.M. a rezultat că acesta urma să intre în ţară la data de 25 noiembrie 2008, cu un autoturism marca F. şi cu substanţe Stuperfiante („lucrul"), urmând a fi însoţit de un prieten. De menţionat că, relevantă în cauză este şi atitudinea inculpatului S.M. după prinderea sa în flagrant, acesta refuzând, fără o motivaţie explicită, recoltarea de probe biologice pentru a se pune sau nu în evidenţă faptul că acesta a consumat substanţe stupefiante, mai mult, nu a recunoscut că ar fi avut vreo legătură cu autoturismul F.F. şi nici cu substanţele stupefiante, cu toate că probele administrate în cauză demonstrează contrariul.

Astfel, a considerat că se impune majorarea cuantumului pedepsei aplicată inculpatului S.M. În ce priveşte soluţia de achitare a inculpatului K.R. o apreciază ca fiind netemeinică. Probatoriul administrat în cauză, respectiv procesele-verbale de redactare a convorbirilor telefonice interceptate, înregistrările efectuate la structura operativă, la solicitarea D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Harghita a rezultat că la ora 19,35 prin punctul de frontieră Vama Petea a traversat frontiera cu autoturismul F.F., de culoare verde, geamuri fumurii, îndreptându-se pe direcţia Satu Mare, în interior aflându-se două persoane de sex masculin, atitudinea inculpatului K.R., ulterior momentului prinderii în flagrant, aceea de a refuza recoltarea probelor biologice pentru a se constata sau nu consumul de substanţe stupefiante, încercând să îngreuneze urmărire penală, dând declaraţii contradictorii, conturează vinovăţia inculpatului.

Împotriva aceleiaşi sentinţe, a declarat apel în termen şi inculpatul S.M., solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei apelate şi modificarea hotărârii primei instanţe, în sensul de a se dispune achitarea inculpatului de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii reţinută în sarcina sa. Apreciază că, hotărârea primei instanţe se bazează pe depoziţia unui singur martor folosit de D.I.I.C.O.T., care nu a mai fost audiat de către instanţă, nefiind cunoscut, fiind vorba de celebrul B. şi despre care se afirmă că s-ar fi înţeles cu inculpaţii să introducă droguri în ţară. Probele administrate în cauză nu relevă vinovăţia inculpatului, acesta a declarat în mod constant felul în care s-au derulat faptele, astfel că suspiciunile nu pot constitui un temei al condamnării inculpatului. În ce priveşte apelul declarat de parchet a solicitat respingerea acestuia ca fiind nefondat.

Prin Decizia nr. 92/ A din 14 decembrie 2010 Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Satu-Mare şi al inculpatului S.M. împotriva sentinţei penale nr. 36 din 17 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Satu-Mare, pe care a desfiinţat-o în sensul că:

1. A descontopit pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani cu titlu de pedeapsă complementară în pedepsele componente de: 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani cu titlu de pedeapsă complementară, respectiv 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani cu titlu de pedeapsă complementară.

A reţinut în favoarea inculpatului S.M. circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c), art. 76 C. pen. şi a redus cuantumul pedepsei, precum şi al pedepsei complementare aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 de la 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani cu titlu de pedeapsă complementară la 8 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani cu titlu de pedeapsă complementară, precum şi cuantumul pedepsei precum şi al pedepsei complementare aplicate aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 de la 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani cu titlu de pedeapsă complementară. la 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 33, 34 C. pen. a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare în regim de detenţie şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, precum şi a drepturilor prevăzute şi pedepsite de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 350 C. proc. pen. raportat la art. 145¹ C. proc. pen. a menţinut măsura obligării de a nu părăsi ţara instituită împotriva inculpatului S.M.

2.A revocat măsura obligării de a nu părăsi ţara instituită în sarcina inculpatului K.R.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Sumele de câte 100 lei, onorariu parţial pentru avocat din oficiu S.D., del. 1961/2010, V.A., del. 1960/2010, au fost avansate din fondul M.J.L.C. în contul Baroului Bihor.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de prim control judiciar a apreciat ca fiind corect reţinută situaţia de fapt de către instanţa de fond, vinovăţia inculpatului S.M., fiind pe deplin dovedită.

S-a considerat că soluţia de achitare a recurentului K.R. este justificată, din probele dosarului nerezultând faptul că acesta a avut cunoştinţă despre activitatea infracţională a celuilalt inculpat, fiind aplicabil principiul in dubio pro reo.

Hotărârea instanţei de fond a fost susceptibilă de reformare sub aspectul omisiunii pronunţării asupra obligării de a nu părăsi ţara luată împotriva inculpatului K.R. şi al cuantumului pedepsei aplicate inculpatului S.M., apreciată ca fiind mare în raport cu cantitatea de substanţe introduse în ţară de către acesta.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Harghita şi inculpatul S.M.

În motivele scrise de recurs, Parchetul a criticat Decizia pentru netemeinicie sub aspectul greşitei achitări a inculpatului K.R. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cât şi greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. c) C. pen. pentru inculpatul S.M.

În susţinerea orală a motivelor de recurs, reprezentantul Parchetului a învederat instanţei că îşi limitează recursul doar la motivul privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. c) C. pen. în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.M. (caz de casare prev.de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.), învederând faptul că inculpatul a avut o atitudine nesinceră, a mai fost condamnat anterior pe teritoriul Ungariei, a săvârşit două fapte cu un grad ridicat de pericol social, aspecte care nu justifică reţinerea circumstanţelor atenuante prev.de art. 74 lit. a), c) C. pen.

Inculpatul, deşi citat de instanţa de judecată nu s-a prezentat pentru susţinerea recursului său, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, a criticat hotărârea sub aspectul cazurilor de casare prev.de art. 385⁹ pct. 18 şi 14 C. proc. pen. solicitând, în principal, achitarea inculpatului de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor reţinute în sarcina sa, iar în subsidiar redozarea pedepsei aplicate, iar ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile declarate în cauză, constată fondat recursul inculpatului sub aspectul cazului de casare prev.de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. şi nefondat recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea pentru următoarele considerente:

1.Cu privire la recursul declarat de inculpatul S.M.:

Analizând recursul inculpatului S.M. prin prisma cazului de casare prev.de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte consideră nefondată această critică, în cauză nefiind vorba de o gravă eroare de fapt.

Conform art. 1 C. proc. pen. român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legii.

Pentru acestea, procesul penal se desfăşoară, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.

În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.

Legea obligă organele de urmărire penală şi instanţele de judecată să aibă rol activ şi pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare, garantat de stat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi, în procesul penal, obligaţie respectată în prezenta cauză (conform speţei Dănilă contra României).

Orice persoană, bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale, printr-o hotărâre penală definitivă, învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.

Vinovăţia nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală şi instanţei judecătoreşti.

Probele trebuie să fie concludente şi utile, credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalităţii de arme, promovat de C.E.D.O. (Hotârârea din 27 octombrie 1993 „Dombo Beheer vs Olanda").

În mod corect cele două instanţe (de fond şi prim control judiciar) au reţinut vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. (2) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, constatând că fapta acestuia de a introduce, în data de 25 noiembrie 2008, prin Vama Petea, cu autoturismul marca F.F., substanţele stupefiante, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, iar fapta acestuia de a deţine şi transporta substanţe stupefiante în vederea comercializării, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Deşi inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor - afirmaţiile sale sunt infirmate de probele existente în dosar.

Astfel, inculpatul S.M. nu recunoaşte că ar fi intrat în ţară cu autoturismul marca F.F., din actele dosarului rezultă că pe data de 25 noiembrie 2008, la orele 19,35 inculpatul a intrat cu autoturismul menţionat în ţară. Acest aspect este confirmat atât de procesul-verbal al structurii operative şi de investigaţii, din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, cât şi de faptul că în buzunarul pantalonului inculpatului a fost găsită cheia maşinii F.F.

În maşină a fost găsită o pungă din material plastic de culoare albă, în care se aflau două punguliţe, într-una din ele se afla o cantitate de 99,1 gr amfetamină, iar în cealaltă 299 de comprimate care nu conţineau substanţe stupefiante.

Din interceptarea convorbirilor telefonice şi ale mesajelor scrise, purtate de pe telefon (inculpatul a recunoscut că acest telefon în aparţinea) a reieşit înţelegerea dintre inculpatul S.M. şi cetăţenii de pe teritoriul României cu privire la introducerea în ţară a cantităţii de drog.

Astfel, în convorbirile din 25 noiembrie 2008, orele 11, 29, în ziua intrării pe teritoriul României, inculpatul S.M. îi comunică lui B. că „lucrul" este „la un loc în pungă", cerându-i la final să „rezolve banii" şi să fie la Satu Mare.

Potrivit art. 69 C. proc. pen. declaraţiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speţă.

Declaraţiile inculpatului de nerecunoaştere sunt simple afirmaţii care au ca scop desculparea acestuia de consecinţele penale ale faptei sale, fiind vădit pro cauza, motiv pentru care Înalta Curte le va aprecia ca atare.

Simpla afirmaţie a unor situaţii de fapt fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realităţii nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.

Dreptul să probele lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, drept procesual recunoscut de lege acuzatului, nu presupune o contestare ori criticare a probelor de vinovăţie, o interpretare personală a acestor probe, combaterea lor prin exprimarea unor opinii proprii.

Folosind expresia „are dreptul să probeze", legiuitorul a impus acuzatului, deopotrivă ca şi acuzării, obligaţia de a proba apărările sale, obligaţia de a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare.

În consecinţă, în aplicarea principiului general înscris în art. 62 C. proc. pen., în cazul în care există probe de vinovăţie, lipsa de temeinicie a probelor în acuzare se probează tot cu probe, iar nu prin simpla negare a acestora, prin interpretări proprii, deoarece potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen. - aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

În raport de cele reţinute este exclusă posibilitatea acceptării achitării inculpatului, nefiind vorba de o eroare gravă de fapt în sensul dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Întrucât condamnarea inculpatului s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăţie nu se poate vorbi de constatarea încălcării art. 6 paragr. 2 din C.E.D.O. cu referire la art. 66 şi art. 52 C. pen., care reglementează prezumţia de nevinovăţie, garanţie specifică unui proces echitabil, recunoscută persoanelor acuzate de săvârşirea unei infracţiuni.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., invocat de către inculpatul S.M., Înalta Curte îl consideră fondat, apreciind că se poate da o mai mare eficienţă circumstanţelor atenuante reţinute în sarcina inculpatului, în sensul reducerii cuantumului pedepselor aplicate inculpatului pentru infracţiunile săvârşite, raportat la cantitatea de substanţă introdusă în ţară.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul S.M., va casa Decizia penală, în parte, şi, rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor;

Va reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 de la 8 ani închisoare la 5 ani închisoare, precum şi cea pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare;

Conform art. 33, art. 34 şi art. 35 C. pen. va contopi pedepsele, inculpatul S.M. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, Înalta Curte o apreciază justă şi proporţională, fiind de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise în C. pen. art. 2 alin. (1) potrivit cărora „scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni".

Solicitarea inculpatului de suspendare sub supraveghere a pedepsei nu se justifică, raportat la natura infracţiunilor săvârşite, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins doar prin privarea de libertate a inculpatului.

2.Cu privire la recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Harghita, limitat doar la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. şi care-l vizează doar pe inculpatul S.M., aşa cum a precizat oral reprezentantul M.P. la data de 5 mai 2011, Înalta Curte îl consideră nefondat.

Faptul că inculpatul nu a recunoscut fapta sa şi că anterior a mai fost condamnat în Ungaria, cât şi natura celor două infracţiuni pentru care a fost cercetat nu pot constitui argumente pentru înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute de către cele două instanţe în favoarea inculpatului.

Infracţiunile pentru care inculpatul a mai fost condamnat în Ungaria nu au fost de aceeaşi natură ca cele din prezenta cauză, iar atitudinea adoptată de inculpat, de nerecunoaştere a faptelor sale, instanţa nu o poate sancţiona, inculpatul fiind liber să adopte atitudinea pe care o consideră adecvată susţinerii nevinovăţiei sale. Gravitatea faptelor sale este de necontestat, de asemenea şi faptul că acestea se află în concurs real, însă aceste aspecte se pot reflecta în cuantumul pedepsei aplicate, care în prezenta cauză este de 5 ani închisoare, pedeapsă care corespunde pe deplin criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi este de natură să atingă scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

Pentru aceste considerente, conform art. 385¹ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva Deciziei penale nr. 92/ A din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează Decizia penală, în parte, şi rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 8 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

- 6 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 de la 8 ani închisoare la 5 ani închisoare, precum şi cea pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare.

În baza art. 33, art. 34 şi art. 35 C. pen. contopeşte pedepsele astfel stabilite, urmând ca inculpatul S.M. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea împotriva aceleiaşi decizii penale.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor S.M. şi K.R., în sumă de câte 200 lei, se va plăti din fondul M.J.

Onorariul pentru interpretul de limba maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 mai 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 1497/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie...		ICCJ. Decizia nr. 1988/2011. Penal. Lovirile sau vătămările... →

Vezi şi alte speţe de drept penal: