ICCJ. Decizia nr. 187/2011. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheiereanr. 187/2011
Dosar nr. 8099/1/2010
Şedinţa publică din 2 februarie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 424 din 05 iulie 2010, Judecătoria Sibiu a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Sibiu, şi în baza art. 42 raportat la art. 26 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul D.D., în favoarea Tribunalului Militar Cluj.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sibiu a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul din 24 iunie 2009 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înregistrat la data de 24 iulie 2009 pe rolul Judecătoriei Braşov, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.D., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 288 alin. (1) C. pen.
La încadrarea juridică a faptei s-a reţinut că fapta inculpatului, care în luna septembrie 2004 a plăsmuit un document oficial prin tehnoredactare şi l-a semnat, dându-i aparenţa unei informări strict secrete, emanând de la D.G.I.P.I. şi adresată Procurorului General al României, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (1) C. pen.
Având în vedere încheierea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 13 noiembrie 2009 prin care s-a admis cererea de strămutare a cauzei formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, cauza a fost scoasă de pe rolul Judecătoriei Braşov şi înaintată spre competentă soluţionare Judecătoriei Sibiu.
La termenul din data de 28 iunie 2010, instanţa din oficiu a invocat şi a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sibiu raportat la prevederile art. 26pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Potrivit art. 26 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Tribunalul militar judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu, comise de militari până la gradul de colonel inclusiv.
În cauza de faţă instanţa a observat că inculpatul, care la data săvârşirii faptei ocupa funcţia de căpitan în cadrul Serviciului Român de Informaţii, a fost trimis în judecată pentru plăsmuirea unui document oficial prin tehnoredactare şi semnare, dându-i aparenţa unei informări strict secrete, emanând de la D.G.I.P.I. şi adresată Procurorului General al României.
În cuprinsul rechizitoriului s-a reţinut, la fila 8 şi la fila 19, că „din referatul privind efectuarea cercetării în cazul cpt. D.D., trimis în fata Consiliului de Judecată" din data de 25 aprilie 20O6, întocmit de Direcţia Juridică din cadrul SRI, rezultă că „aproximativ 20 -30 % din conţinutul documentului constituie date şi informaţii obţinute în acţiunea informativ-operativă (...)".
Raportat la cele expuse instanţa a apreciat că trebuie făcută distincţia între infracţiunile săvârşite în cadrul exercitării îndatoririlor de serviciu şi cele în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu. Astfel, instanţa nu a contestat faptul reţinut în rechizitoriu potrivii căruia inculpatul nu a executat falsul în cadrul atribuţiilor de serviciu, demersul său ilicit nefiind aprobat sau avizat, nici în prealabil, şi nici ulterior momentului în care martorii au luat la cunoştinţă despre existenţa actului falsificat. Insă în acelaşi timp, instanţa nu poate să nu observe faptul că aproximativ 20 - 30 % din conţinutul documentului clasificat constituie date şi informaţii obţinute în acţiunea informativ-operativă realizată de inculpat în cadrul atribuţiilor sale de serviciu, acesta desfăşurând activitate de execuţie pe postul de ofiţer operativ, fiind abilitat să „sprijine" activitatea procurorilor inspectori, care efectuau cercetări cu privire la activitatea părţii vătămate, G.C.I., inclusiv prin faptul că era prezent cu ocazia dării de note de relaţii de către colegii magistraţi ai părţii vătămate, motiv pentru care instanţa a apreciat că infracţiunea a fost săvârşită în legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului. în acelaşi sens, instanţa a observat că inculpatul a prezentat înscrisul superiorilor săi, scopul întocmirii acestui înscris fiind determinarea părţii vătămate să renunţe la afirmaţiile defăimătoare pe care le făcea la adresa ofiţerului şi a SRI (f. 3 din rechizitoriu). Mai mult decât atât, Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin ordonanţa nr. 70/P/2007 a dispus disjungerea cauzei privind faptele comise de inculpatul D.D. şi învinuitul D.M.P.M. (faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală prin rechizitoriul întocmit în prezenta cauză), motivat de incidenţa prevederilor art. 35 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 29 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. în sensul că faptele au fost săvârşite de un militar împreună cu un civil, fără să se reţină că faptele nu au fost săvârşite în legătură cu atribuţiile de serviciu ale militarului-inculpat în prezenta cauză.
Tribunalul Militar Cluj, prin sentinţa penală nr. 18 din 09 septembrie 2010 a admis excepţia de necompetenţă materială formulată de inculpatul D.D., militar activ al U.M.0623 Braşov din cadrul Serviciul Român de Informaţii, şi în baza art. 42 C. proc. pen. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul D.D., trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. şi ped. de art. 288 alin. (1) C. pen. în favoarea Judecătoriei SIBIU.
În baza art. 43 alin. (2) C. proc. pen.. a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Militar Cluj a avut în vedere următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înregistrat la Judecătoria Braşov pe data de 24 iulie 2009, a fost trimis în judecată inculpatul cpt. D.D. din cadrul Serviciului Român de Informaţii Braşov, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen.
La data de 13 noiembrie 2009 prin încheierea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis cererea de strămutare formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov şi s-a dispus ca soluţionarea acestei cauze să aibă loc la Judecătoria Sibiu.
Judecătoria Sibiu a pus din oficiu în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale, având în vedere prevederile art. 26 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.. care arata că „ tribunalul militar judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu comise de militari până la gradul de colonel inclusiv". Reprezentantul Ministerului Public s-a opus solicitând instanţei respingerea excepţiei motivând că întocmirea actului fals s-a făcut în afara îndatoririlor de serviciu.
Prin Sentinţa penală nr. 424 din 05 iulie 2010 a Judecătoriei Sibiu, în urma admiterii excepţiei arătate mai sus, s-a declinat competenţa de soluţionare a acestei cauze în favoarea Tribunalului Militar Cluj.
Tribunalul Militar Cluj analizând actele dosarului a reţinut următoarele:
Inculpatul cpt. D.D. şi-a desfăşurat activitatea pe post de ofiţer operativ în cadrul Serviciului Judeţean de Informaţii Braşov.
În perioada iunie-iulie 2004 a fost delegat să efectueze o verificare privind activitatea profesională şi deontologică a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov. Activitatea inculpatului era însă limitată la sprijinirea procurorului inspector.
În Rechizitoriu s-a reţinut că inculpatul a întocmit un document (material informativ) în fals pe care prin intermediul soţiei sale D.R., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, l-a prezentat părţii vătămate G.C.I. - procuror la aceeaşi unitate. Astfel părţii vătămate i s-a înfăţişat un document, ca fiind strict secret şi semnat de V.A. - şeful acelui serviciu de informaţii.
În urma analizării acestor aspecte instanţa a apreciat că întocmirea acelui document s-a făcut în afara atribuţiilor de serviciu. Acest fapt a fost recunoscut chiar şi de Judecătoria Sibiu care în motivarea sentinţei de declinare a arătat că „instanţa nu contestă faptul reţinut în rechizitoriu potrivit căruia inculpatul nu a executat falsul în cadrul atribuţiilor de serviciu, demersul său ilicit nefiind aprobat sau avizat, nici în prealabil şi nici ulterior momentului în care martorii au luat la cunoştinţă despre existenţa actului falsificat".
Din cele arătate mai sus a rezultat în mod evident că fapta pentru care inculpatul cpt. D.D. a fost trimis în judecată nu are legătură cu îndatoririle de serviciu şi prin urmare a admis excepţia de necompetenţă materială formulată de inculpat. In baza art. 42 C. proc. pen. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.
În baza art. 43 alin. (2) C. proc. pen.. a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
La data de 07 octombrie 2010 sub nr. 8099/1/2010, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prezenta cauză.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând actele dosarului, cu majoritate de voturi, constată că în cauză, competentă cu soluţionarea cauzei este instanţa Tribunalului Militar Cluj, pentru considerentele ce se vor arăta.
Potrivit art. 26 pct.1 lit. a) C. proc. pen. "Tribunalul militar judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu, comise de militari până la gradul de colonel inclusiv".
În cauza de faţă, Înalta Curte, a constatat următoarele: inculpatul D.D. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 24 iunie 2009 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 288 alin. (1) C. pen, la data săvârşirii faptei inculpatul ocupa funcţia de căpitan în cadrul Serviciului Român de Informaţii, fapta acestuia reţinută în rechizitoriu constând în plăsmuirea unui document oficial prin tehnoredactare şi semnare, dându-i aparenţa unei informări strict secrete, emanând de la D.G.I.P.I. şi adresată Procurorului General al României.
Din actele şi lucrările dosarului aflate la filele 6/8 din Raportul SRI întocmit la data 26 mai 2008 şi la fila 32 din vol. IV, rezultă că „aproximativ 20 - 30 % din conţinutul documentului constituie date şi informaţii obţinute în acţiunea informativ-operativă (...)".
Raportat la cele expuse Înalta Curte, a reţinut că trebuie făcută distincţia între infracţiunile săvârşite în cadrul exercitării îndatoririlor de serviciu şi cele în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.
Astfel, Înalta Curte, a apreciat că deşi inculpatul nu a executat falsul în cadrul atribuţiilor de serviciu, demersul său ilicit nefiind aprobat sau avizat, nici în prealabil, şi nici ulterior momentului în care martorii au luat la cunoştinţă despre existenţa actului falsificat, însă aproximativ 20 - 30 % din conţinutul documentului falsificat constituie date şi informaţii obţinute în acţiunea informativ - operativă realizată de inculpat în cadrul atribuţiilor sale de serviciu, acesta desfăşurând activitate de execuţie pe postul de ofiţer operativ, fiind abilitat să „sprijine" activitatea procurorilor inspectori, care efectuau cercetări cu privire la activitatea părţii vătămate, G.C.I., inclusiv prin faptul că era prezent cu ocazia dării de note de relaţii de către colegii magistraţi ai părţii vătămate, motiv pentru care, instanţa reţine fără echivoc că infracţiunea a fost săvârşită în legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului.
Înalta Curte, reţine că inculpatul a prezentat înscrisul superiorilor săi, scopul întocmirii acestui înscris fiind determinarea părţii vătămate să renunţe la afirmaţiile defăimătoare pe care le făcea la adresa ofiţerului şi a SRI (f. 3 din rechizitoriu).
Totodată, Înalta Curte, reţine că, Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin ordonanţa nr. 70/P/2007 a dispus disjungerea cauzei privind faptele comise de inculpatul D.D. şi învinuitul D.M.P.M. (faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală prin rechizitoriul întocmit în prezenta cauză), motivat de incidenţa prevederilor art. 35 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 29 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. În sensul că faptele au fost săvârşite de un militar împreună cu un civil, fără a se reţine că faptele nu au fost săvârşite în legătură cu atribuţiile de serviciu ale militarului - inculpat în prezenta cauză.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu majoritate de voturi a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul D.D. în favoarea Tribunalului Militar Cluj, instanţă căreia îi va trimite dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Cu majoritate de voturi:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul D.D. în favoarea Tribunalului Militar Cluj, instanţă căreia îi va trimite dosarul.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 februarie 2011.
Cu opinia separată a doamnei magistrat judecător, în sensul:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul D.D. în favoarea Judecătoriei Sibiu, instanţă căreia îi va trimite dosarul.
OPINIA SEPARATĂ
Apreciez că în speţă competenţa de a soluţiona cauza privind pe inculpatul D.D. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, din data de 24 iunie 2009, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. proc. pen., aparţine instanţei civile, respectiv Judecătoriei Sibiu, instanţă devenită competentă urmare încheierii pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 13 noiembrie 2009, prin care s-a admis cererea de strămutare formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.
Potrivit dispoziţiilor art. 25 C. proc. pen. „Judecătoria judecă în primă instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe".
Din analiza dispoziţiilor invocate rezultă că judecătoria are o competenţă generală în materia penală, judecând în primă instanţă, orice infracţiune, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.
De aici rezultă că orice infracţiune prevăzută în Codul penal sau într-o altă lege specială cu dispoziţii penale, este de competenţa judecătoriei, dacă nu există o dispoziţie legală prin care este dată în competenţa altei instanţe judecătoreşti.
Este de principiu că o anumită calitate a făptuitorului poate determina judecarea acestuia de o altă instanţă decât cea care ar fi competentă în mod obişnuit.
Dar analiza competentei instanţelor după calitatea persoanei trebuie analizată în conexiune cu competenţa materială, dată fiind, uneori, existenţa unei legături foarte strânse.
O situaţie de acest gen priveşte instanţele militare care au o competenţă materială specială. În ce priveşte competenţa după calitatea persoanei, calitatea de militar atrăgea competenţa instanţelor militare, potrivit Legii nr. 281/2003, fără a se face vreo distincţie dacă infracţiunea săvârşită avea sau nu legătură cu disciplina militară.
Prin modificările legislative ulterioare, a fost restrânsă competenţa după calitatea de militar numai pentru infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciu. Sunt incluse în această categorie orice infracţiune prevăzută în Codul penal sau în legi speciale cu dispoziţii penale care presupun o încălcare sau omisiune a îndatoririlor de serviciu.
Cu privire la sintagma „în legătură cu serviciu", prevăzută în dispoziţiile art. 28 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se impune a se reţine că este necesar şi obligatoriu existenţa unui ordin privitor la îndatoririle de serviciu şi care trebuie să fie dat de un superior ori să derive din obligaţiile generale ale militarului.
Este esenţial ca ordinul să aibă un conţinut şi o formă legală, adică să emane de la o autoritate competentă sau de la o persoană investită cu dreptul de a da s-au transmite dispoziţii ce trebuie executate şi să fie în conformitate cu normele legale.
Săvârşirea de către militari a unei infracţiuni care nu are la bază un ordin în baza căruia făptuitorul a acţionat şi care nu derivă din obligaţiile generale ale acestuia - potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (2) din Legea nr. 14 din 24 februarie 1992, personalul Serviciului Român de Informaţii nu poate întreprinde nicio acţiune care să lezeze interesul vreunei persoane fizice sau juridice, cu excepţia acelor acţiuni ale acestora care contravin siguranţei naţionale - nu poate atrage competenţa instanţei militare fiind aplicabile regulile generale în materie de competenţă.
Din examinarea actelor existente la dosarul cauzei rezultă că inculpatul D.D. a fost încadrat pe o funcţie de execuţie şi îndeplinea atribuţii operative.
În acest context, inculpatul a fost desemnat, de conducerea unităţii teritoriale, să sprijine activitatea procurorilor inspectori care au demarat cercetarea disciplinară a magistratului procuror G.C., determinată de existenţa unor informaţii privind deturnarea unui credit bancar dar şi de emiterea unor soluţii nelegale în cauzele pe care le instrumenta - la solicitarea şi în limitele stabilite de aceştia.
Inculpatul a depăşit, însă acest cadru legal şi a participat la audierile derulate în cauza privind cercetarea prealabilă a magistratului procuror.
Potrivit fişei postului atribuţiile de serviciu ale inculpatului D.D. trebuiau a se desfăşura în următoarele limite: comunicarea unor documente clasificate procurorului inspector, care era unic destinatar, respectiv sprijinirea activităţii acestuia, în limitele legale.
Raportat la cadrul funcţional strict în care era obligat să acţioneze, inculpatul a ticluit un document oficial, esenţialmente, în afara atribuţiilor de serviciu.
Documentul - adresat procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, purtând antetul şi având aparenţa unui document clasificat strict secret, emis de structura specializată de intervenţii a Ministrului Administraţiei şi Internelor, având executată semnătura chestorului A.V. - a fost întocmit de inculpat, împreună cu un alt magistrat procuror, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, pe un laptop al instituţiei cu intenţia de a-l sili pe procurorul G.C. să-şi dea demisia.
Din relaţiile furnizate de D.G.I.P.I. a rezultat că documentul menţionat nu a fost întocmit de unitatea specializată din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor. De asemenea, din relaţiile furnizate de Serviciul Judeţean de Informaţii Braşov, rezultă că documentul falsificat nu a fost executat de inculpat în baza unei însărcinări de serviciu.
În condiţiile în care fapta săvârşită de inculpat nu are legătură cu îndatoririle sale de serviciu, prin Ordonanţa nr. 70/P/2006 din 15 noiembrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, - s-a dispus - pentru această faptă - trimiterea cauzei, conform dispoziţiilor art. 25 şi urm. C. proc. pen., art. 38 şi art. 42 alin. (1) C. proc. pen., la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică (f.1-4 dosar urm.pen.).
Totodată, pentru aceleaşi argumente, procurorul de caz, cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
Pe de altă parte, dacă instanţa civilă, respectiv Judecătoria Sibiu, aprecia că o instanţă militară este competentă, avea obligaţia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 300 alin. (2) C. proc. pen. - verificarea sesizării instanţei - respectiv a dispoziţiilor art. 332 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cu care „când se constată, înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, că în cauza supusă judecăţii s-a efectuat cercetarea penală de un alt organ decât cel competent, instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului, care procedează potrivit art. 268 alin. (1) C. proc. pen.
Sentinţa de desesizare era spusă recursului, în acest cadru procesual putând fi stabilită competenţa organelor judiciare şi nu prin regulator de competenţă.
Pentru aceste considerente, apreciez că instanţa civilă, respectiv Judecătoria Sibiu, este instanţa competentă să judece fondul cauzei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1794/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1909/2011. Penal. Infracţiuni la legea... → |
|---|
