ICCJ. Decizia nr. 1940/2011. Penal. Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Recurs

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1940/2011

Dosar nr. 5227/86/2007

Şedinţa publică din 12 mai 2011

Asupra recursurilor penale de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată:

Prin Sentinţa penală nr. 54 din 25 februarie 2009 Tribunalul Suceava a respins ca nefondată excepţia nelegalităţii actului de sesizare a instanţei şi a condamnat pe inculpaţii:

1. S.M., fiul lui C. şi O., născut la data de 26 decembrie 1973 în mun. Vatra Dornei, domiciliat în mun. Vatra Dornei, str. S., cu antecedente penale pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 la pedeapsa de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani;

- trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 la pedeapsa de 7 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani;

- deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice, prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002 la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele menţionate mai sus şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin Sentinţa penală nr. 125 din 16 mai 2006 a Judecătoriei Oraviţa, definitivă prin neapelare la data de 29 mai 2006 şi s-a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, rezultând o pedeapsă de executat de 7 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la data de la 4 septembrie 2007 la 17 aprilie 2008.

2. L.C., fiul lui P. şi L., născut la data de 19 martie 1973 în mun. Vatra Dornei, jud. Suceava, cu acelaşi domiciliu, str. M., cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 la pedeapsa de 6 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani;

- trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 la pedeapsa de 6 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele menţionate mai sus şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

3. I.L.D., zis „T.", fiul lui G. şi M., născut la data de 23 august 1982 în mun. Suceava, cu acelaşi domiciliu, str. S., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 la pedeapsa de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani;

- trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea 678/2001 la pedeapsa de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele menţionate mai sus şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

4. B.V., fiul lui V. şi M., născut la data de 21 ianuarie 1967 în mun. Paşcani, cu domiciliul în municipiul Vatra Dornei, jud. Suceava, str. U., stagiul militar satisfăcut, divorţat, un copil minor, de profesie electrician la SC F. SRL, fără antecedente penale pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pedeapsă din care s-a dedus, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), durata arestării preventive de la data de la 20 iunie 2007 la 16 august 2007.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

5. T.V., fiul lui G. şi L., născut la data de 14 mai 1983, domiciliat în mun. Vatra Dornei, str. L.N., studii medii, student, necăsătorit, cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen. raportat la art. 10 din Legea nr. 39/2003 la pedeapsa de 3 ani închisoare, pedeapsă din care s-a dedus, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), durata arestării preventive de la 20 iunie 2007 la 16 august 2007.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

6. N.D., fiul lui M. şi F., născut la data de 05 noiembrie 1975 în mun. Vatra Dornei, jud. Suceava, cu domiciliul în mun. Vatra Dornei, str. S., studii 8 clase, de profesie fierar, fără loc de muncă, necăsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice, prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 la pedeapsa de 3 ani închisoare, pedeapsă din care s-a dedus, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), durata arestării preventive de la 20 iunie 2007 la 16 august 2007.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

7. B.M.L., V.R., S.L.I., S.D.T., la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, în baza art. 86⁵ raportat la art. 86¹ C. pen., pe o durată de câte 7 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen. s-au stabilit în sarcina inculpaţilor măsuri de supraveghere prevăzute la lit. a) - d).

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 86⁴ C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, iar conform art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

S-a luat act că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile în prezenta cauză.

În baza art. 118 lit. e C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpaţii B.V., S.M., L.C. şi T.V. a bunurilor ridicate ca urmare a percheziţiilor efectuate şi individualizate conform adresei de introducere în camera de corpuri delicte nr. IID/P/2007 din 5 iulie 2007 a MP - DIICOT, Serviciul Teritorial Suceava.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea specială a bunurilor ridicate de la numiţii M.C., O.I., R.R.R., V.R.C., P.A., C.M. şi T.G., aşa cum acestea au fost individualizate în adresa de introducere în camera de corpuri delicte nr. IID/P/2007 din 25 iulie 2007 a MP - DIICOT, Serviciul Teritorial Suceava.

S-a dispus restituirea către:

- numitul O.C.V. a bunurilor ridicate cu prilejul percheziţiei efectuate şi individualizate conform adresei de introducere în camera de corpuri delicte nr. IID/P/2007 din 5 iulie 2007 a MP - DIICOT, Serviciul Teritorial Suceava;

- numitul T.G. a bunurilor ridicate cu prilejul percheziţiei efectuate şi individualizate conform adresei de introducere în camera de corpuri delicte nr. HD/P/2007 din 5 iulie 2007 a MP - DIICOT, Serviciul Teritorial Suceava;

- inculpatul B.V. a bijuteriilor ridicate în vederea confiscării şi depuse pentru păstrare la Trezoreria Suceava, astfel cum acestea au fost individualizate prin inventarul de la f. 49 - 51 voi. 5 ds.u.p.

Totodată, inculpatul S.D.T. a fost obligat la plata sumei de 900 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar fiecare dintre ceilalţi inculpaţi la plata a câte 600 RON cu acelaşi titlu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, a reţinut următoarele:

Majoritatea celor audiaţi în prezenta cauză au oferit declaraţii contradictorii, în sensul că cele invocate în cursul urmăririi penale (prezentând o situaţie de fapt ce susţine actul de sesizare şi îi incriminează pe inculpaţi) nu au fost susţinute în faţa instanţei de judecată. Martorii au arătat că declaraţiile date în cursul urmăririi penale sunt rezultatul presiunii la care au fost supuşi de către organele de poliţie, iar ei nu au avut şi nu au cunoştinţă de activităţile presupus infracţionale ale inculpaţilor.

Cu privire la aceste contradicţii între declaraţiile date în stadii procesuale diferite, prima instanţă a apreciat că nu-şi poate însuşi concluziile formulate de către apărătorii inculpaţilor, în sensul că, a priori, trebuie reţinute ca fiind corespunzătoare adevărului cele susţinute în faţa instanţei de judecată, cu respectarea principiului contradictorialităţii şi publicităţii. Valoarea probantă a declaraţiilor celor audiaţi nu poate fi stabilită în abstract, ci în concret, prin raportare la complexul materialului probator administrat în cauză. Retractarea sau modificarea declaraţiei unui martor, unei părţii vătămate sau chiar a unui inculpat nu poate duce la înlăturarea automată şi nemotivată a declaraţiilor anterioare date în cauză, iar „criteriul" adevărului judiciar este reprezentat de coroborarea probelor administrate în cauză.

Tribunalul a apreciat că această concluzie nu contravine dreptului la apărare al inculpaţilor, întrucât acesta are ca şi conţinut, printre altele, posibilitatea ca apărarea să examineze, să interogheze sau să conteste credibilitatea martorilor acuzării. Dreptul la apărare nu poate fi înţeles, sub acest aspect, ca o obligaţie a organelor judiciare de a ţine cont doar de declaraţia dată în condiţii de publicitate şi contradictorialitate. De altfel, inclusiv în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se menţionează în mod expres că nu poate fi estimat în abstract de către Curte că declaraţiile făcute de către un martor (în sensul autonom, al Convenţiei, al termenului) în şedinţă publică şi sub jurământ trebuie întotdeauna să prevaleze faţă de alte declaraţii, făcute de către acelaşi martor în cursul procedurii, chiar şi atunci când există contradicţii între cele două tipuri de declaraţii (cauza Doorson contra Olandei, paragraful 78).

A reţinut prima instanţă că din procesul-verbal întocmit la data de 15 ianuarie 2007 de către IPJ - BCCO Suceava rezultă că la data de 16 noiembrie 2006 numiţii B.A.C., G.C.A. şi Ş.C.I. au ieşit din România prin PTF Borş, cu autoturismul condus de către O.C.V., iar din declaraţiile părţii vătămate G.C.A. coroborate cu declaraţiile martorilor G.C. şi R.O.C. (concubina martorului G.C.) rezultă că partea vătămată a fost contactată de către inculpatul S.M., ulterior ieşirii din Penitenciar (august 2006), care i-a spus că îi este dator şi că în vederea achitării datoriei trebuie să meargă cu inculpatul în Italia, întrucât îi va găsi loc de muncă. Datoria invocată se referea la faptul că inculpatul ar fi achitat taxele legate de eliberarea paşaportului turistic al părţii vătămate, anterior încarcerării, precum şi pentru că inculpatul ar fi trimis pachete la Penitenciar pentru partea vătămată. Solicitarea de plecare la muncă în străinătate a fost însoţită de ameninţări cu bătaia şi cu acte de violenţă exercitate de către inculpat asupra părţii vătămate.

Partea vătămată a plecat de la domiciliu în dimineaţa zilei de 16 noiembrie 2006 cu maşina martorului O.C., care a declarat în prezenţa martorului G.C. şi a părţii vătămate că este trimis de către „S." pentru a-l duce pe A. în Italia. Cele reţinute se coroborează cu declaraţia martorului O.C. care a arătat că a transportat cele trei persoane în Italia, fără a-i fi plătit transportul, la solicitarea inculpatului S.M. A mai arătat martorul că îl cunoaşte pe inculpat ca o persoană ce are un stil de comportament şi limbaj ameninţător, iar în cazurile în care i-a refuzat acestuia efectuarea vreunui serviciu a fost ameninţat. De asemenea din discuţiile celor trei persoane transportate, martorul a reţinut că acestea urmează a fi aşteptate în zona gării din Milano de către inculpatul I. (pe care de asemenea martorul îl cunoştea), fără însă să-l fi văzut pe acest inculpat. Martorul a arătat că în Milano inculpatul L.C. locuia într-o zonă periferică, într-un imobil părăsit, numit „la părăseală".

Din relaţiile comunicate de către autorităţile italiene rezultă în mod cert că inculpaţii L., S. şi I. au fost controlaţi de către organele de poliţie la data de 28 noiembrie 2006, când se aflau împreună la Milano.

Prin declaraţiile date partea vătămată G.A. a susţinut în mod constant că în gara centrală din Milano toţi cei trei au fost aşteptaţi de către inculpatul I.L.D., care i-a condus într-o hală a unei fabrici vechi şi părăsite, ce nu avea curent electric şi toaletă, însă în care era amenajat un adăpost cu câteva saltele. Iniţial cei trei au fost sub supravegherea inculpatului I., iar ulterior la acelaşi adăpost au venit inculpaţii L. şi S., acesta din urmă după aproximativ o săptămână, însoţit de O.E.V. zis „M." şi A.A.S., zis „M.". Toate cele cinci persoane au venit în Italia împreună sau la indicaţiile lui S.M., sub pretextul că trebuie să-i achite diverse datorii băneşti, iar tot acesta a fost cel care le-a spus că trebuie să fure din magazine pentru el. Din declaraţia dată în faţa instanţei rezultă că inculpatul S. este cel care a ameninţat în mod direct şi i-a indicat părţii vătămate să fure, însă acte de violenţă au fost exercitate de inculpatul L. Faţă de A.A.S. atunci când acesta a încercat să fugă. De asemenea, partea vătămată a arătat că toţi cei trei inculpaţi mergeau cu ei la furat, în sensul că le indicau magazinele din care să fure şi îi aşteptau la ieşire, iar în momentul în care O.E.V. zis „M." şi A.A.S. zis „M." au încercat să fugă, toţi cei trei inculpaţi au plecat la Genova pentru a-i aduce înapoi, iar inculpaţii S. şi L. au exercitat acte de violenţă asupra celor doi.

Din procesul-verbal întocmit la data de 15 ianuarie 2007 de către IPJ - BCCO Suceava rezultă că la data de 18 noiembrie 2006 numiţii S.M., A.A.S. şi O.E.V. au ieşit din România prin PTF Borş cu autoturismul condus de către B.A. De asemenea, din relaţiile comunicate de autorităţile italiene rezultă că A.A.S. a încercat la data de 23 noiembrie 2006 să intre în Italia, fiind respins la frontieră şi întors în România. Din declaraţia părţii vătămate G.A. şi cea a inculpatului S.M. rezultă însă că numitul A. a intrat totuşi în Italia în mod ilegal.

Dintre cele cinci persoane al căror transport în Italia a fost asigurat de către inculpatul S.M., în prezentul proces penal au fost audiate încă trei, respectiv B.A.C., O.E.V. şi Ş.C.I.

Martorul B.A.C. a arătat în faţa instanţei că s-a deplasat în Italia din proprie iniţiativă, cu ajutorul inculpatului S.M., însă nu a fost în nici un moment sechestrat, ameninţat sau pus să fure de către acesta. Împreună cu G.C.A. şi fraţii Ş. ar fi furat bunuri din diferite magazine, din proprie iniţiativă, locuind iniţial în Milano şi apoi în Rimini, iar o parte a bunurilor furate era vândută de către Ş.C.I. zis „T." inculpatului S. care le valorifica ulterior. Acesta din urmă nu participa în nici un fel la furturi, însă cunoştea că bunurile respective provin din furt. Martorul a mai arătat că nici inculpaţii L. şi I. nu au avut vreo implicare în activităţile lor infracţionale.

Declaraţia acestui martor a fost apreciată de către instanţa de fond ca fiind în contradicţie cu ceea ce rezultă din convorbirile telefonice ce au avut loc între martor şi inculpatul S.M.

Reprezentativă sub acest aspect este convorbirea din data de 3 ianuarie 2007 din conţinutul căreia rezultă că inculpatul L. îl supraveghea pe martorul B. pentru a merge la furat, recurgând inclusiv la constrângere fizică, iar orice protest al martorului era adus la cunoştinţa inculpatului S. În acelaşi sens este şi conversaţia din 21 aprilie 2007 purtată de către inculpatul S.M. (de pe telefonul inculpatului B.V. - inculpaţii bănuind că telefonul lui S.M. este interceptat de către poliţie) cu martorul B. şi partea vătămată Ş.B.M. zis „T.". Din conţinutul acestor convorbiri, coroborate cu declaraţiile părţii vătămate G. şi ale celorlalte persoane audiate în cursul urmăririi penale (şi la care instanţă urmează a face referire), rezultă în mod neechivoc că inculpatul S.M. era cel care dispunea cu privire la efectuarea de furturi de către B. şi Ş.B.M. zis „T.", că bunurile obţinute de către aceştia erau destinate a fi valorificate de către S.M. (fără a fi necesară „cumpărarea" acestora, ci revenindu-i în calitate de „şef"), că inculpatul L. era cel care exercita autoritatea şi constrângerea asupra părţii vătămate şi a martorului în momentele în care inculpatul S. nu era prezent. De asemenea, rezultă că autoritatea inculpatului S. era recunoscută (orice act de nesupunere fiind comunicat acestuia) şi că inculpatul era o persoană ale cărui ameninţări erau luate în serios de către martori şi părţi vătămate. De altfel, violenţa de limbaj şi de ton la care inculpatul S. recurge în conversaţia din 21 aprilie 2007, ora 11.44 sunt edificatoare cu privire la raporturile de autoritate dintre interlocutori.

Mai mult, între firea generoasă a inculpatului S.M., aşa cum rezultă din declaraţia dată de martorul B. în faţa instanţei (prin aceea că, fără a avea vreo obligaţie, a cheltuit aproximativ 1.000 - 2.000 euro cu martorul, care ar fi fost, conform propriei declaraţii, turist pe banii lui S.) şi tenacitatea, agresivitatea cu care acelaşi inculpat le impune părţilor vătămate să fure pentru a recupera datoriile băneşti pe care le au la el (aşa cum rezultă din convorbirile telefonice interceptate şi declaraţiile părţilor vătămate din cursul urmăririi penale), este o contradicţie flagrantă. Având în vedere conţinutul convorbirilor telefonice, Tribunalul a apreciat că această din urmă atitudine a inculpatului S.M. este corespunzătoare realităţii.

În ceea ce priveşte declaraţia martorului O.E.V., acesta a arătat că deşi a locuit împreună cu persoanele indicate de G.A. în Milano, în locuinţa lui S.M., nu i s-a solicitat niciodată de către acest inculpat să sustragă bunuri. Deşi a săvârşit infracţiuni de furt, împreună cu numiţii A. şi Ş.C.I., inculpatul nu a participat în vreun fel la aceste activităţi şi nici nu a beneficiat de o parte a bunurilor sustrase; mai mult, inculpatul S.M. i-a dat circa 300 euro ce urmau a fi restituiţi atunci când martorul va avea posibilitatea. Şi această declaraţie a fost apreciată de către instanţa de fond ca fiind nesinceră, pentru aceleaşi motive ce au fost examinate mai sus referitor la declaraţia martorului B.A.C. De altfel, din convorbirea telefonică din data de 21 ianuarie 2007, ulterior eliberării martorului din Penitenciar ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, rezultă că inculpatul L. cere acordul lui S.M. pentru a-l lăsa să plece; acesta din urmă este de acord întrucât este interesat doar ca martorul „să-i facă banii" (iar martorul îi promisese că merge „să tragă" nişte laptopuri pe care urma să le trimită „acasă"). Mai mult, din conţinutul convorbirilor următoare rezultă că inculpatul S. i-a transmis martorului că nu are nici o problemă cu el, însă martorul trebuie „să-i dea banii şi să i-l dea pe M., ca să demonstreze că este corect".

În cauză a fost audiată, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti, partea vătămată S.B.M. zis „T.". Iniţial acesta a fost audiat în calitate de martor şi a arătat că inculpatul S.M. i-a solicitat ca în contul unei datorii de 2.000 euro să meargă în Italia şi să fure; inculpatul urma să valorifice bunurile şi să-şi însuşească banii în contul datoriei. De asemenea, inculpatul i-a achitat toate taxele în vederea obţinerii paşaportului şi i-a asigurat transportul şi cazarea în Italia, într-o casă părăsită. Ulterior, deşi a furat în mod constant pentru inculpat, a fost bătut şi ameninţat de acesta, i s-a spus că trebuie să continue a fura întrucât mai are o datorie de 2.500 euro (de această dată ca urmare a cheltuielilor pe care inculpatul S. le-ar fi făcut în Italia). Bunurile furate erau trimise spre vânzare inculpaţilor B.V. în Vatra Dornei şi T.V. în Cluj. Împreună cu partea vătămată şi în aceleaşi circumstanţe a ajuns în Italia şi numitul A.C. zis „C.", care însă a fost prins de către autorităţile italiene în primul magazin în care a fost dus la furat.

În ceea ce priveşte activitatea inculpaţilor L. şi I., partea vătămată a arătat că inculpatul L. era cel care îi supraveghea pe el şi B. atunci când S. nu era în Italia, iar inculpatul I. l-a ajutat pe inculpatul S. în alegerea locaţiilor pentru furat, în efectuarea deplasărilor şi în valorificarea bunurilor, în perioada în care se aflau la Rimini. Martorul a mai arătat că în mai 2007 a fugit din Italia, de sub supravegherea lui L. şi I., însă a fost nevoit să se întoarcă ca urmare a presiunilor exercitate de inculpatul S. De asemenea, a susţinut martorul că ulterior emiterii mandatului de arestare pentru inculpatul S. a fugit din nou, având convingerea că acest inculpat nu poate reveni în ţară pentru a mai face presiuni asupra sa.

A arătat instanţa de fond că această declaraţie a părţii vătămate se coroborează cu alte probe administrate în cauză. În primul rând, Tribunalul a constatat că este descrisă aceeaşi modalitate de operare şi aceeaşi contribuţie la săvârşirea faptelor, din partea tuturor celor trei inculpaţi, ca şi în declaraţia părţii vătămate G.A. De asemenea, coincide şi modalitatea în care este descris comportamentul inculpatului S. faţă de întoarcerea în ţară a părţilor vătămate - exercitarea de presiuni, ameninţări şi chiar violenţe, în vederea întoarcerii în Italia şi achitării datoriei băneşti. De altfel, plângerea penală a părţii vătămate G.A. (ce a constituit punctul de plecare al prezentului dosar) a fost făcută tocmai în contextul exercitării unor astfel de constrângeri ulterior întoarcerii în tară şi în vederea revenirii în Italia.

De asemenea, declaraţia dată în cursul urmăririi penale se coroborează cu interceptările telefonice. Astfel, din conţinutul conversaţiei rezultă că numitul „T." (poreclă cu care i se adresează interlocutorii în cuprinsul convorbirilor) este S.B.M., precum şi că inculpatul B.V. îi trimitea bani şi îi dădea instrucţiuni cu privire la hainele pe care urmează a le trimite în ţară pentru a fi vândute. Şi referitor la declaraţiile acestei părţi vătămate sunt valabile constatările efectuate mai sus, în ceea ce priveşte conversaţiile din 21 aprilie 2007 dintre acesta şi inculpatul S. Tot din cuprinsul acestor interceptări telefonice rezultă că partea vătămată a efectuat demersuri în vederea obţinerii paşaportului la indicaţiile şi pe cheltuiala inculpatului S.

În cursul cercetării judecătoreşti partea vătămată şi-a modificat radical declaraţia, arătând că deşi a efectuat deplasări şi a stat în Italia împreună cu inculpaţii S., respectiv L., nu a fost ameninţat sau constrâns în scopul de a-L determina la săvârşirea de infracţiuni. Această declaraţie însă nu se coroborează cu conţinutul interceptărilor telefonice şi nici cu împrejurarea că, urmare a percheziţiilor efectuate la domiciliile inculpaţilor S., L., B. şi T.V. au fost găsite un număr mare de obiecte de vestimentaţie şi parfumuri, noi (deşi partea vătămată a susţinut în faţa instanţei că inculpatul S. cumpăra haine din bazarele din Italia) - etichetele acestora fiind depuse la dosarul cauzei.

Mai mult, singurul probatoriu cu care declaraţia părţii vătămate, dată în faţa instanţei, se coroborează, este reprezentat de declaraţii de martori, apreciate de asemenea de Tribunalul Suceava ca nesincere: B.A.C., O.E.V. şi OGC.M. (concubina inculpatului S.M.). De asemenea, martorii P.M.E., P.V. şi M.M., audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti la solicitarea inculpaţilor, nu au avut cunoştinţă în mod direct de activitatea reţinută în sarcina inculpaţilor, aceştia locuind în România, Lisabona, respectiv Genova în perioada de referinţă şi fiind împreună cu inculpaţii şi părţile vătămate doar pentru câteva zile.

Fiind audiaţi, inculpaţii S. şi L. nu au recunoscut săvârşirea acestor fapte, iar inculpatul I. s-a prevalat de dreptul de a nu da declaraţii în cauză.

Tribunalul a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 69 C. proc. pen. declaraţiile inculpaţilor pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză; de altfel, o dispoziţie similară există şi cu privire la declaraţiile părţilor vătămate. Faţă de aceste dispoziţii legale, instanţa de fond a constatat că declaraţiile inculpaţilor se coroborează cu declaraţiile date în fata instanţei de către martorii B.A.C. şi O.E.V., precum şi cu cea a părţii vătămate S.B.M., care au fost apreciate ca fiind nesincere. De asemenea, Tribunalul a apreciat că declaraţiile inculpaţilor, precum şi celelalte declaraţii apreciate ca nesincere, nu se coroborează cu conţinutul interceptărilor telefonice - care au un conţinut explicit şi neechivoc, şi cu privire la care singura explicaţie oferită de către apărare a fost că nu întrunesc, prin ele însele, conţinutul vreunei infracţiuni dintre cele cu care instanţa a fost sesizată. Prima instanţă a apreciat de asemenea că mijloacele materiale de probă (respectiv bunurile ridicate ca urmare a percheziţiilor făcute la inculpaţii S., L., B. şi T.), având în vedere numărul ridicat al acestora şi faptul că erau noi, susţin declaraţiile date de părţile vătămate şi martori în cursul urmăririi penale.

Având în vedere cele reţinute cu privire la situaţia de fapt, prima instanţă a apreciat că inculpaţii S.M., L.C. şi I.L.D. au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat ce a avut ca scop transportarea şi cazarea unui număr de 6 persoane din Vatra Dornei în Italia (iniţial la Milano şi apoi la Rimini), prin ameninţare, violenţă şi alte forme de constrângere, în scopul de a determina aceste persoane să săvârşească infracţiuni de furt (exploatate în sensul art. 2 alin. (1) pct. 2 lit. e) din Legea nr. 678/2001). Bunurile astfel obţinute au fost trimise în ţară în pachete transportate de către firme de transport (dintre care unele au fost interceptate în cursul urmăririi penale) şi valorificate de către inculpaţii B. şi T. care trimiteau ulterior banii celor trei inculpaţi.

Activitatea infracţională desfăşurată nu a fost rezultatul unei înţelegeri întâmplătoare, spontane, ci s-a desfăşurat în timp, în mod repetat, respectându-se, în principiu, aceeaşi modalitate de săvârşire a faptelor, iar cei trei inculpaţi au avut în mod constant acelaşi rol şi aceeaşi contribuţie la executarea planului infracţional.

Faptul că inculpatul I. nu a exercitat ameninţări sau constrângeri asupra părţilor vătămate, precum şi faptul că nu a participat în mod continuu la activitatea infracţională, nu prezintă relevanţă sub aspectul încadrării juridice. Acesta a cunoscut şi acceptat circumstanţele în care ceilalţi doi inculpaţi au organizat activitatea infracţională, a supravegheat părţile vătămate pentru a nu fugi, le-a însoţit şi supravegheat în momentul comiterii furturilor, şi a beneficiat de sume de bani trimise de inculpatul B.V. Împrejurarea că părţile vătămate au arătat că nu formulează plângere împotriva acestuia nu prezintă relevanţă pentru că, pe de o parte, infracţiunea este supusă principiului oficialităţii, iar pe de altă parte reprezintă o consecinţă a felului în care inculpaţii au înţeles să-şi distribuie sarcinile.

În ceea ce priveşte inculpatul L., s-a arătat că acesta este descris de către autorităţile italiene ca mare consumator de băuturi alcoolice şi dormind prin boscheţi, ceea ce l-ar face inapt pentru o activitate infracţională de natura celei reţinute prin rechizitoriu. Tribunalul Suceava a apreciat că aceste informaţii au un rol în principal operativ şi nu pot avea o valoare probatorie ridicată (în caz contrar ar trebui reţinută, de exemplu, şi afirmaţia autorităţilor spaniole conform cărora inculpatul N. conduce o organizaţie criminală specializată în falsificarea unor cărţi de credit şi exploatează sexual mai multe femei). Mai mult, relaţiile comunicate privesc un moment ulterior consumării infracţiunilor de grup infracţional organizat şi trafic (mai 2007), când (aşa cum s-a susţinut în actul de sesizare) inculpatul S. împreună cu inculpatul N. încercau să desfăşoare activităţi de falsificare a instrumentelor de plată. De altfel, contribuţia inculpatului L. la desfăşurarea infracţiunilor reţinute în sarcina sa nu era una complexă, de planificare a activităţii, ci de executare a ordinelor lui S.M.

Sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane, s-a arătat că trebuie de asemenea avute în vedere mai multe aspecte. Astfel, în mod corect s-a susţinut de către apărare că persoanele indicate a fi traficate prin actul de sesizare al instanţei au antecedente penale şi, în consecinţă, o moralitate îndoielnică. Tribunalul a reţinut că toate cele 6 persoane traficate prezintă trăsături comune prin aceea că au antecedente penale şi o vârstă de aproximativ 20 ani sau mai puţin faţă de data săvârşirii faptei. Împrejurarea că aceste persoane au comis anterior infracţiuni de furt nu constituie o justificare pentru faptele inculpaţilor de a le obliga să fure pentru folosul lor material; de asemenea nu este relevantă nici împrejurarea că unele dintre aceste persoane ar continua să comită furturi şi după ce inculpaţii nu au mai intervenit. Din contra, exploatarea, organizarea şi eficientizarea activităţilor ilicite ale părţilor vătămate prezintă un grad de pericol social, atât din punct de vedere al faptelor concrete, cât şi în abstract, pe care faptele singulare ale acestora nu îl puteau atinge. În ceea ce priveşte influenţa pe care moralitatea presupus îndoielnică a părţilor vătămate ar avea-o asupra veridicităţii declaraţiilor date, Tribunalul a apreciat că susţinerile acestora au fost examinate prin raportare la materialul probator administrat, astfel că nu pot fi avute în vedere alte aprecieri subiective.

De asemenea, s-a susţinut de către apărătorii inculpaţilor că asupra persoanelor pretins traficate nu s-a exercitat o supraveghere severă şi că aceştia ar fi avut în orice moment posibilitatea de a reveni în ţară. Tribunalul a constatat că, deşi nu au fost supuşi unui regim strict de supraveghere, părţile vătămate au avut în mod esenţial limitată libertatea de acţiune şi mişcare. Astfel, în cazul în care părăseau grupul se exercitau asupra lor violenţe (cazul martorilor O. şi A.), dacă reveneau în ţară erau abordaţi, presaţi şi ameninţaţi de inculpatul S. în vederea întoarcerii în Italia, iar actele lor de legitimare şi identificare erau în posesia inculpaţilor. Toate aceste modalităţi prin care inculpaţii controlau părţile vătămate erau consecinţa directă a felului în care acestea din urmă erau recrutate: aceeaşi localitate de domiciliu, având antecedente penale, cu prieteni sau rude cunoscute de către inculpaţi.

Referitor la modalitatea, dintre cele prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2001, prin care părţile vătămate au fost transportate şi cazate în scopul de a fura pentru inculpaţi, instanţa de fond a reţinut că sunt incidente, dintre modalităţile alternative prevăzute de art. 12, ameninţarea, violenţa şi alte forme de constrângere. Părţile vătămate erau iniţial abordate sub pretextul că au datorii băneşti faţă de inculpatul S.M. şi ameninţate cu bătaia în cazul în care nu reuşeau achitarea acestora într-un termen foarte scurt. Aceste ameninţări erau deosebit de eficiente având în vedere că părţile vătămate cunoşteau comportamentul violent al inculpatului de mai mulţi ani, precum şi că aveau domiciliul în acelaşi oraş - orice încercare de fugă din Italia avea drept consecinţă abordarea părţilor vătămate de către inculpatul S. în vederea exercitării de presiuni (prin ameninţări sau chiar violenţă) în vederea reîntoarcerii (partea vătămată G. în decembrie - ianuarie 2007 şi partea vătămată S.B.M. în mai 2007). Această presiune constantă exercitată asupra părţilor vătămate a fost completată şi prin exercitarea de violenţe (aşa cum rezultă atât din declaraţiile părţilor vătămate G. şi Ş., precum şi din interceptările telefonice - faţă de martorul B.).

În ceea ce priveşte infracţiunile de tăinuire, prevăzute de art. 221 C. pen., respectiv art. 221 C. pen. raportat la art. 10 din Legea nr. 39/2003, Tribunalul Suceava a reţinut următoarele:

Ca urmare a percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului B.V. (proces - verbal din 20 iunie 2007) au fost găsite la domiciliul acestuia bunuri de natura celor care s-a susţinut de către părţile vătămate că ar fi fost sustrase în vederea valorificării de către inculpatul S. (articole vestimentare), precum şi băuturi alcoolice cu timbru de Italia. Din cuprinsul interceptărilor rezultă că inculpatul S. i-a indicat martorului B., prin inculpatul L., să procedeze la sustragerea unor sticle de whisky.

De asemenea, la domiciliul aceluiaşi inculpat a fost descoperit un colet ce avea ca expeditor pe inculpatul I.L.D., din Rimini, iar ca destinatar pe inculpatul B. Această împrejurare se coroborează cu participarea inculpatului I. la activitatea infracţională ce a avut loc în Rimini, aşa cum rezultă din declaraţia părţii vătămate S.B.M., cu practica de a trimite bunurile sustrase în ţară prin pachete, precum şi cu susţinerea inculpatului S., din cuprinsul interceptărilor telefonice („brigada" este la Rimini unde l-a trimis şi pe „L."). Faţă de această împrejurare, coroborată cu aceea că inculpatul B. i-a trimis bani inculpatului I. contrazice în mod flagrant susţinerea inculpatului B. în sensul că nu-l cunoaşte pe inculpatul I.

La domiciliul aceluiaşi inculpat s-au găsit cartea de identitate a martorului B.A. şi paşapoartele numiţilor Ş.C.I., A.A.S. şi O.E.V. Această împrejurare se coroborează cu susţinerile părţii vătămate G., în sensul că inculpaţii erau în posesia actelor de legitimare şi identificare (el fiind nevoit „să fure" propriul paşaport pentru a putea reveni în ţară).

Din cuprinsul interceptărilor rezultă de asemenea că inculpatul S. bănuia că telefonul său era ascultat, iar numeroase convorbiri cu referire directă la activităţile infracţionale, au fost efectuate de pe telefonul inculpatului B. De asemenea, din declaraţiile martorilor R.R.R., O.I., V.R.C. şi M.C., date atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti, rezultă că acest inculpat se ocupa cu comercializarea articolelor de vestimentaţie provenite din Italia.

Referitor la inculpatul T.V., Tribunalul a reţinut că, cu prilejul efectuării percheziţiei la domiciliul său din Cluj-Napoca, inculpatul menţionat a precizat organelor de poliţie că deţine bunuri contrar dispoziţiilor legale, respectiv tricouri, cămăşi, parfumuri. Acest aspect s-a consemnat atât în procesul-verbal de percheziţie (semnat de inculpat), cât şi în declaraţia martorului asistent G.I.. Ulterior (20 şi 21 iunie 2007), fiind audiat în prezenţa apărătorului ales, inculpatul a recunoscut că a primit de la inculpatul S. şi de la inculpatul B. mai multe bunuri în vederea comercializării şi că bănuia că acestea proveneau din săvârşirea unor infracţiuni de furt de către inculpatul S. şi alţii, în Italia. De asemenea, a mai arătat inculpatul că preţurile de vânzare ale acestor bunuri erau fixate de către S.M. sau B.V.

Şi în cazul acestui inculpat, rezultă din cuprinsul interceptărilor că inculpatul S. bănuia că telefonul său era ascultat, iar numeroase convorbiri cu referire directă la activităţile infracţionale, au fost efectuate de pe telefonul său. Partea vătămată G. l-a indicat pe acest inculpat ca fiind în compania lui S.M. în momentul în care acesta din urmă a exercitat violenţe asupra sa în vederea întoarcerii în Italia, iar partea vătămată S.B.M. a arătat în mod expres că bunurile sustrase erau valorificate şi de către acest inculpat. De asemenea, inculpatul T. este cel care i-a facilitat inculpatului S. obţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată, după ce un demers anterior (către numitul „V.", la Bucureşti, în care de asemenea erau implicaţi ambii inculpaţi) a rămas fără rezultat.

În concluzie, având în vedere declaraţiile date de inculpat în cursul urmăririi penale, coroborate cu cele arătate mai sus, Tribunalul a apreciat că inculpatul T. a avut în mod constant cunoştinţă de activitatea infracţională a inculpaţilor S. şi B. (cel puţin în ceea ce priveşte provenienţa bunurilor, ca fiind furate din Italia din dispoziţiile lui S.).

În ceea ce priveşte infracţiunile de deţinere sau fabricare de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea cârdurilor bancare, Tribunalul Suceava a reţinut că inculpaţii acuzaţi de săvârşirea acestora au recunoscut, în general, săvârşirea faptelor. De altfel, ca urmare a percheziţiilor efectuate la inculpaţii B.M.L., V.R., S.L.I. şi S.D.T. au fost găsite astfel de echipamente. Acestea erau apte a servi la falsificare (chiar dacă, în unele cazuri, nu erau complete pentru a desfăşura întreaga activitate - citirea datelor, donarea cârdurilor şi scoaterea banilor) iar inculpaţii aveau cunoştinţă de respectivele abilităţi.

De asemenea, inculpatul B.M.L. a recunoscut că a confecţionat instrumentele în vederea falsificării cârdurilor bancare şi că a vândut celorlalţi inculpaţi aceste instrumente.

Activitatea infracţională a inculpaţilor S. şi N. s-a desfăşurat separat de cea a inculpaţilor din Cluj şi a prezentat un pericol social mult mai ridicat. Astfel, din interceptările telefonice rezultă că încă din data de 10 februarie 2007 inculpatul S. şi inculpatul N. şi-au manifestat intenţia de a se deplasa în străinătate şi de a obţine sume importante de bani ca urmare a donării cârdurilor. Întrucât inculpatul N. nu (mai) era în posesia unor instrumente apte din punct de vedere tehnic pentru această operaţiune, inculpatul S. avea sarcina de a le obţine. De asemenea, tot din conţinutul interceptărilor telefonice, rezultă că inculpaţii I. şi T. au avut cunoştinţă de această activitate.

În ceea ce priveşte inculpatul N.D., acesta se afla deja în atenţia autorităţilor spaniole ca suspect de comiterea unor fapte similare, cum rezultă şi din relaţiile comunicate de autorităţile spaniole. Mai mult, s-a efectuat interceptarea telefonului inculpatului N., începând cu data de 17 februarie 2007 - acelaşi număr de telefon de pe care s-a purtat conversaţia din 10 februarie 2007.

Pentru a obţine echipamente în vederea falsificării inculpatul S. l-a contactat pe inculpatul B.M.L. (prin intermediul inculpatului S., pe care îl cunoscuse prin intermediul inculpatului T.). Declaraţiile tuturor acestor inculpaţi concordă în sensul că inculpatul S. a intrat în posesia echipamentelor solicitate, iar după ceva timp (respectiv în a 2-a jumătate a lunii aprilie 2007) a solicitat restituirea banilor întrucât aparatele nu ar fi fost funcţionale.

Inculpaţii S. şi N. au recunoscut că s-au deplasat în străinătate, având asupra lor instrumentele cumpărate de inculpatul S. de la inculpatul B., în vederea donării de cârduri şi scoaterii de pe acestea a unor sume de bani în mod ilicit, însă au arătat că nu au reuşit efectuarea acestei operaţiuni. Conţinutul interceptărilor telefonice efectuate în prezenta cauză se coroborează cu această susţinere, şi în acelaşi sens fiind şi interceptările efectuate de către autorităţile spaniole cu privire la telefonul inculpatului N. (însă acestea nu pot constitui mijloc de probă în prezenta cauză).

Având în vedere situaţia de fapt reţinută, instanţa de fond a apreciat că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor prin rechizitoriu sunt pe deplin probate şi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor indicate, sens în care a procedat la condamnarea acestora.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor S.M., L.C. şi I.L.D., Tribunalul a avut în vedere contribuţia fiecărui inculpat la săvârşirea faptelor, reţinând că inculpatul S.M. era cel care concepea modul de desfăşurare al activităţii infracţionale, era cel care aborda victimele şi le asigura transportul în Italia, unde, împreună cu inculpaţii I. şi L., le aducea la cunoştinţă „obligaţiile" ce le reveneau - de a sustrage bunuri din magazinele alese de inculpaţi. Inculpatul L. era cel care supraveghea în mod constant şi nemijlocit părţile vătămate, exercita constrângere asupra acestora şi executa în mod sistematic ordinele inculpatului S. Inculpatul I. asigura de asemenea supravegherea părţilor vătămate, alegea magazinele din care sustragerile urmau să aibă loc (împreună cu inculpatul S.) şi participa la trimiterea în ţară a bunurilor sustrase.

Instanţa de fond a reţinut că inculpaţii S. şi L. sunt cunoscuţi cu antecedente penale. Astfel, inculpatul S.M. a beneficiat de suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 125 din 16 mai 2006 a Judecătoriei Oraviţa, definitivă prin neapelare la data de 29 mai 2006, iar faţă de inculpatul L.C. sunt incidente dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) De asemenea, Tribunalul a mai avut în vedere atitudinea inculpaţilor după săvârşirea faptei, constând în aceea că nu au recunoscut săvârşirea faptelor şi s-au sustras de la efectuarea urmăririi penale. Deşi inculpaţii S. şi L. au susţinut că s-au prezentat de bunăvoie, ca urmare a emiterii mandatelor de arestare preventivă pe numele lor, prima instanţă a reţinut că această împrejurare nu rezultă din actele dosarului şi nici din Dosarele de arestare preventivă 4518/86/2007 sau 4519/86/2007 ale Tribunalului Suceava. Mai mult, audiat la data de 5 septembrie 2007, conform art. 150 alin. (2) C. proc. pen. - cu prilejul punerii în executare a mandatului, inculpatul S.M. a declarat că a fost depistat în trafic în ziua precedentă.

În consecinţă, prima instanţă a aplicat fiecăruia dintre inculpaţii menţionaţi, pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor în încadrarea juridică indicată în actul de sesizare, pedepse cu închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, conform art. 65 alin. (2) C. pen. şi a dat curs dispoziţiilor ce reglementează concursul de infracţiuni, prev. de art. 33 lit. a) C. pen., dispunând executarea pedepselor rezultante în regim de detenţie, pedepse din care s-au dedus perioadele privative de libertate. Referitor la inculpatul S.M. zis "S.", în baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin Sentinţa penală nr. 125 din 16 mai 2006 a Judecătoriei Oraviţa, definitivă prin neapelare la data de 29 mai 2006 şi executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză.

Prin Decizia penală nr. 18 din 4 martie 2010 Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins ca nefondate apelurile declarate de către inculpaţii apelanţi S.M., L.C. şi I.L.D. împotriva Sentinţei penale nr. 54 din 25 februarie 2009 a Tribunalului Suceava, pronunţată în Dosarul nr. 5227/86/2007.

În temeiul art. 381 alin. (2) C. proc. pen. au fost menţinute măsurile preventive prevăzute de art. 145¹ C. proc. pen. dispuse faţă de inculpaţii-apelanţi S.M. şi L.C. prin încheierea de şedinţă din 16 aprilie 2008 a Tribunalului Suceava şi faţă de inculpatul I.L.D. prin încheierea de şedinţă din 13 octombrie 2008 a Tribunalului Suceava

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Prin aceeaşi decizie, au fost admise apelurile declarate de către inculpaţii B.V., T.V., N.D., B.M.L., V.R., S.L.I. şi S.D.T. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

A fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată, sub aspectul laturii penale, şi în rejudecare:

În baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate inculpaţilor B.V., N.D. şi T.V. sub supraveghere, pe o durată de 7 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 86² C. pen., cu impunerea obligaţiilor prevăzute de art. 86³ alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor principale aplicate inculpaţilor B.M.L., V.R., S.L.I. şi S.D.T. pe durata unor termene de încercare de 5 ani închisoare, stabilit conform art. 82 C. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii S.M., I.L.D. şi L.C.

Inculpatul S.M. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 10, 6 şi 9 solicitând în principal, admiterea recursului, casarea deciziei şi sentinţei şi trimiterea cauzei în vederea reluării cercetării judecătoreşti la instanţa de fond. În susţinerea acestei cereri a arătat că instanţa a dat valoare probatorie unor declaraţii luate în condiţii de clandestinitate, cu nerespectarea dispoziţiilor legale în faza de urmărire penală, că nu a fost respectat dreptul la apărare al inculpatului care a fost asistat de acelaşi apărător ales cu alţi inculpaţi deşi aveau interese vădit contrare.

În subsidiar, prin motivele scrise de recurs, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. şi achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 susţinând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Cu privire la pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 25 din Legea nr. 365/2002, inculpatul a solicitat redozarea acesteia până la un cuantum egal cu perioada executată.

Inculpatul I.L. a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., achitarea pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare, prin aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.

Examinând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate de recurenţii inculpaţi precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile declarate de inculpaţii S.M. şi I.L.D. sunt nefondate.

Inculpatul S.M. nu a depus motivele de recurs în scris în termenul prevăzut de art. 385¹⁰ alin. (2) astfel că, potrivit alineatului 2¹ al aceluiaşi articol, Înalta Curte va lua în examinare dintre cazurile de casare invocate de acesta numai acele cazuri ce pot fi luate în considerare şi din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) Cod procedură penală, respectiv, cazurile prevăzute de art. 385⁹ pct. 6, 10, 17, 12 şi 14 fără a examina şi cazul prevăzut la pct. 9.

Cazul de casare prevăzut de art. 385³ pct. 6 C. proc. pen. are în vedere situaţia în care urmărirea penală sau judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezenţa acestuia era obligatorie.

În cursul judecăţii inculpatul a fost asistat de apărător ales atât la instanţa de fond cât şi în apel. Este adevărat că acelaşi apărător ales a asigurat asistenţa juridică şi a inculpatului B.V. dar, parcurgând declaraţiile pe care aceştia le-au dat în faţa primei instanţe, Înalta Curte constată că acestea sunt concordante şi nu contradictorii, inculpaţii neacuzându-se reciproc.

Astfel, în faţa instanţei de fond inculpatul B.N. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de tăinuire. Declară acesta că „Este adevărat că am primit de la inculpatul S.M. pe care îl cunoşteam de mai mult timp mai multe colete cu îmbrăcăminte, parfumuri de damă şi bărbăteşti despre care nu ştiam că sunt de furat, le cumpăram şi apoi le vindeam la un preţ mai bun pentru mine şi familia mea şi apoi îi trimiteam bani inculpatului ...".

În deplină concordanţă cu declaraţia inculpatului B.N., inculpatul S.M. recunoaşte că i-a trimis bunuri acestuia din Italia să le vândă la un preţ mai scump şi să obţină un mic profit. „B. nu ştia decât că acele bunuri provin de la mine".

În apel, inculpatul B.V. a solicitat reindividualizarea pedepsei pentru infracţiunea de tăinuire iar inculpatul S.M. a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) sub aspectul infracţiunii de trafic de persoane, pe motiv că nu a exercitat ameninţări asupra persoanelor vătămate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu este incident caz de casare invocat de inculpatul S.M. întrucât acesta a fost asistat de apărător ales iar împrejurarea că acest apărător a asigurat asistenţa juridică şi a inculpatului B.V. nu a afectat cu nimic dreptul său la apărare. Apărătorul ales a pus concluzii distincte pentru fiecare inculpat fără a aduce acuzaţii unuia în detrimentul celuilalt.

Potrivit art. 385³ pct. 10 C. proc. pen. hotărârea este supusă casării atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.

În concluziile orale inculpatul a susţinut, în carul cazului de casare menţionat, că instanţa de fond a dat valoare probatorie declaraţiilor date în faza de urmărire penală de părţile vătămate şi de martori, luate, în opinia sa, în condiţii de clandestinitate, fără respectarea dispoziţiilor legale, critică ce nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen. ci vizează dreptul suveran al instanţei de apreciere a probelor în conformitate cu dispoziţiile art. 63 C. proc. pen.

La examinarea din oficiu a sentinţei Înalta Curte constată că prima instanţă s-a pronunţat cu privire la toate faptele pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, s-a pronunţat motivat asupra tuturor cererilor formulate de către aceştia, după cum s-a pronunţat asupra tuturor probelor strânse în faza de urmărire penală cât şi a celor administrate în mod nemijlocit în cursul judecăţii, arătând de fiecare dată care sunt argumentele care au condus la reţinerea unora dintre mijloacele de probă ca reflectând adevărul şi la înlăturarea altora din ansamblul probator, astfel că nu este incident cazul de casare invocat.

Faptul că unele declaraţii ale părţilor vătămate sau ale martorilor au fost luate de organele de poliţie şi nu de procuror nu face ca aceste declaraţii să fie probe „ilegal obţinute". Sub acest aspect, instanţa de apel care a cenzurat această critică a inculpatului, a observat în mod corect că în cazurile arătate în art. 209 alin. (3) C. proc. pen. şi în legile speciale, când urmărirea penală este dată în competenţa procurorului, legea permite acestuia să încredinţeze altui organ de urmărire penală efectuarea unui anumit act procedural, fie prin intermediul comisiei rogatorii potrivit art. 132 C. proc. pen., fie prin delegare, potrivit art. 135 C. proc. pen., aşa cum s-a procedat în cauza de faţă, în care procurorul învestit cu instrumentarea cauzei a delegat dreptului de a efectua unele acte procedurale ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul BCCO Suceava şi ofiţerilor de poliţie din cadrul Poliţiei Vatra Dornei, rezoluţiile date cuprinzând în mod corespunzător toate precizările necesare şi lămuririle referitoare la îndeplinirea actului procedural solicitat.

Sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. invocat atât de inculpatul S.M. cât şi de inculpatul I.L.D.:

Ambii inculpaţi au criticat respingerea de către instanţa de apel a cererii de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.

Examinând ansamblul probator administrat în cauză Înalta Curte constată că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au reţinut în mod corect în sarcina inculpaţilor săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 constând în aceea că începând cu luna octombrie a anului 2006 inculpatul S.M., zis „S.", împreună cu inculpaţii L.C. şi I.L.D., zis „T.", au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat ce avea ca scop săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2002, infracţiune considerată „gravă", conform art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003.

Grupul infracţional organizat este definit de art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 ca fiind grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

În speţa supusă analizei, la încadrarea juridică dată faptei, în mod just instanţele anterioare au avut în vedere că activitatea infracţională desfăşurată nu a fost rezultatul unei înţelegeri întâmplătoare, spontane, ci s-a desfăşurat în timp, în mod repetat, respectându-se, în principiu, aceeaşi modalitate de săvârşire a faptelor, iar cei trei inculpaţi au avut în mod constant acelaşi rol şi aceeaşi contribuţie la executarea planului infracţional, fiind îndeplinite astfel cerinţele „grupului organizat" aşa cum acesta este definit în art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003.

În concret, pe baza analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, în mod corect s-a reţinut de instanţele anterioare că inculpatul S.M. a avut rolul de lider/coordonator al grupării infracţionale, el fiind acela care se ocupa personal de racolarea victimelor traficului de persoane, tineri cu antecedente penale în săvârşirea de furturi, cărora le asigura obţinerea paşapoartelor turistice, transportul până în Italia şi cazarea, obligându-i apoi la comiterea de furturi de produse vestimentare sau parfumuri din magazine, bunuri pe care ulterior şi le însuşea.

Rolul inculpatului L.C. era acela de a supraveghea victimele traficate pe teritoriul Italiei, atât la locurile unde erau cazate, cât şi pe timpul comiterii furturilor, pentru a-i împiedica fie să fugă, fie să ascundă bunurile sustrase iar cel al inculpatului I.L.D. era acela de a primi şi de a asigura cazarea tinerilor racolaţi şi trimişi în Italia pentru comiterea furturilor de către liderul grupării, de a-i instrui cu privire la locaţiile vizate, modalitate de sustragere a bunurilor şi nu în ultimul rând atitudinea pe care aceştia trebuiau să o adopte în ipoteza prinderii lor de către autorităţile italiene.

Înalta Curte constată că nici cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. invocat de inculpaţii S.M. şi I.L.D. nu este incident în cauză.

Inculpaţii au susţinut că probele administrate în cauză nu au dovedit că ei sau ceilalţi inculpaţi au folosit ameninţarea, violenţa sau altă formă de constrângere, frauda, înşelăciune, abuzul de autoritate sau imposibilitatea de a se apăra faţă de părţile vătămate, apărări care în mod justificat nu au fost primite de instanţele anterioare.

Probele administrate în cauză, corect evaluate şi interpretate de instanţele de fond şi de apel dovedesc că la sfârşitul anului 2006 - începutul anului 2007 membrii grupării infracţionale au transportat şi cazat unui număr de 6 persoane din Vatra Dornei în Italia (iniţial la Milano şi apoi la Rimini), pe care le-au obligat (prin ameninţare, violenţă şi alte forme de constrângere) să sustragă bunuri din magazine, bunuri care erau ulterior trimise în România şi valorificate prin activitatea inculpaţilor B.V. şi T.V.

Inculpatul S.M. era cel care s-a ocupat de racolarea părţilor vătămate, persoane tinere, cu antecedente penale, cărora le dădea (în perioada în care acestea erau încarcerate) diverse sume de bani, iar ulterior solicita restituirea banilor într-un cuantum mult mai mare decât cel acordat iniţial, propunându-le pentru achitarea datoriilor deplasarea în Italia şi sustragerea de bunuri în beneficiul său. Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, un factor determinat în convingerea victimelor traficului de a accepta propunerea l-a constituit comportamentul agresiv al inculpatului la care s-au adăugat alte împrejurări cu semnificaţia unor constrângeri morale cum sunt: reţinerea actelor de identitate, necunoaşterea limbii, dependenţa financiară, supravegherea exercitată de membrii grupării, frica de consecinţele refuzului lor de a îndeplini cerinţele inculpatului S.M.

În privinţa inculpatului I.L.D., este adevărat că din probele administrate rezultă că acesta nu a exercitat acte de violenţă sau ameninţare asupra părţilor vătămate şi că nu a participat în mod continuu la activitatea infracţională dar, aşa cum corect a observat şi instanţa de apel, acesta a cunoscut şi acceptat circumstanţele în care ceilalţi doi inculpaţi, S.M. şi L.C. au organizat activitatea infracţională, a supravegheat părţile vătămate pentru a nu fugi, le-a însoţit şi supravegheat în momentul comiterii furturilor, le-a spus cum să reacţioneze dacă vor fi prinse de autorităţile italiene şi a beneficiat de sume de bani trimise de inculpatul B.V., astfel că şi acţiunile acestui inculpat se circumscriu laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2002.

Toate aceste aspecte rezultă din declaraţiile părţilor vătămate G.C.A., Ş.B.M., Ş.C.I., ale martorilor B.A.C., O.E.V., G.C., R.O.C., O.C., A.A.S., date în cursul urmăririi penale care se coroborează cu conţinutul convorbirilor telefonice interceptate precum şi cu procesele-verbale de percheziţii efectuate la domiciliile inculpaţilor S.M., L.C., B.V. şi T., mijloace de probă analizate amănunţit de instanţa de fond.

Este adevărat că atât părţile vătămate, cu excepţia lui G.C.A., cât şi martorii au revenit în faţa instanţei, modificându-şi declaraţiile dar atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au considerat că revenirea asupra declaraţiilor iniţiale este nejustificată, versiunea prezentată de aceştia fiind în contradicţie cu aspectele care rezultă în mod explicit şi neechivoc din conţinutul interceptărilor telefonice.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Principiul liberei aprecieri a probelor lasă instanţei de judecată posibilitatea să aprecieze concludenta tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului impune instanţei de judecată să dea valoare doar acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul.

În cauză, în cadrul operaţiunii de sinteză a probelor, instanţele de fond şi apel au apreciat în mod întemeiat că declaraţiile date de părţile vătămate şi de martori în cursul urmăririi penale, într-un moment apropiat de producerea faptelor şi în care s-a relatat de către aceştia, cu lux de amănunte cele întâmplate reflectă adevărul în timp ce declaraţiile date ulterior apar ca fiind făcute în vederea disculpării inculpaţilor.

Împrejurarea că în cursul cercetării judecătoreşti, cu motivarea generică că ar fi fost supuşi unor intimidări din partea organelor de poliţie, nedovedite de altfel, unele părţi vătămate şi martorii audiaţi au revenit asupra depoziţiilor iniţiale, nu poate conduce la constatarea nevinovăţiei inculpaţilor.

Cum în cauză nu exista niciun temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale părţilor vătămate şi ale martorilor, instanţele de fond şi apel au temeiuri suficiente să considere că numai cele făcute în cursul urmăririi penale sunt expresia adevărului, coroborându-se cu alte fapte şi împrejurări ce au rezultat din ansamblul probelor existente în cauză şi au înlăturat motivat declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti.

Înalta Curte constată că nici motivul de recurs vizând individualizarea pedepsei (art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.) nu este fondat.

Sancţiunile de drept penal se aplică pentru restabilirea ordinii de drept încălcate, pentru constrângerea şi reeducarea infractorului, sens în care instanţa de judecată, procedând la individualizarea judiciară a pedepsei, adaptează pedeapsa la nevoile de apărare socială, în raport cu gravitatea concreta a faptei, cu periculozitatea infractorului, ţinând seama şi de împrejurările concrete atenuante sau agravante în care s-a săvârşit infracţiunea sau care caracterizează persoana infractorului, pentru a asigura îndeplinirea funcţiilor şi scopului respectivei pedepse.

Pornind de la aceste repere - expres consacrate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) coroborate cu dispoziţiile art. 52 C. pen. - instanţa care a judecat fondul cauzei a realizat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor S.M. şi I.L.D., pedepse ce reflectă atât gradul de pericol social concret al faptelor, dedus din împrejurările şi modalitatea în care aceştia au acţionat cât şi periculozitatea şi capacitatea de reeducare a acestora. Instanţa de fond a ţinut seama de gradul mai mare de implicare în activitatea infracţională a inculpatului S.M. ca şi de antecedentele penale ale acestuia în comparaţie cu inculpatul I.L.D., ale cărui pedepse se situează la limita minimă specială prevăzută de lege pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina sa şi fără să se aplice vreun spor la pedeapsa rezultantă, având în vedere într-o măsură suficientă circumstanţele personale pozitive ale acestuia.

Înalta Curte apreciază că prin pedepsele aplicate pentru fiecare infracţiune în parte dar şi prin pedeapsa rezultantă s-a asigurat o proporţie echitabilă între gradul de pericol social concret al faptelor şi profilul sociomoral al fiecărui inculpat.

Înalta Curte apreciază că o reducere a pedepselor aplicate inculpaţilor ar lipsi de conţinut dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen. şi ar constitui o manifestare de clemenţă nejustificată în raport cu natura şi gravitatea deosebită a faptelor comise şi cu persoana inculpaţilor, care nu ar face decât să încurajeze la modul general astfel de tipuri de comportament antisocial şi ar afecta nivelul încrederii societăţii în actul de justiţie, chemat să dea o ripostă fermă şi proporţională cu gravitatea faptelor comise.

Pentru considerentele expuse mai sus, constatând că Decizia atacată este legală şi temeinică, înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.M. şi I.L.D.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul L.C.:

Din actele dosarului rezultă că inculpatul L.C. a decedat la data de 30 septembrie 2010 în Italia în urma unui accident de circulaţie, certificatul de deces fiind înregistrat la Biroul de Stare Civilă al Primăriei mun. Vatra Dornei, judeţul Suceava.

Potrivit art. 10 lit. g) C. proc. pen. decesul inculpatului constituie o cauză care împiedică exercitarea în continuare a acţiunii penale.

Aşa fiind, urmează ca Înalta Curte să admită recursul declarat de inculpatul L.C., să caseze sentinţa şi Decizia şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., să dispună încetarea procesului penal pornit împotriva acestuia, constatând intervenit decesul inculpatului.

în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi S.M. şi I.L.D. vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul L.C. se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGE

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva Deciziei penale nr. 18 din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează Decizia penală recurată şi Sentinţa penală nr. 54 din 25 februarie 2009 a Tribunalului Suceava numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul L.C.

Rejudecând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului L.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/203 şi de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.M. şi I.L.D. împotriva Deciziei penale nr. 18 din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă pe recurentul inculpat I.L.D. la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă pe recurentul inculpat S.M. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul L.C. în sumă de 300 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 12 mai 2011.

Procesat de GGC - LM

← ICCJ. Decizia nr. 1909/2011. Penal. Infracţiuni la legea...		ICCJ. Decizia nr. 2021/2011. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1940/2011. Penal. Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1940/2011. Penal. Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Recurs