ICCJ. Decizia nr. 1890/2011. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1890/2011
Dosar nr. 5/59/2011
Şedinţa publică din 10 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Timiş, prin Sentinţa penală nr. 520/P din 10 noiembrie 2010, l-a condamnat pe inculpatul J.R. la 7 ani şi 6 luni închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen., ref. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 21 alin. (2), a art. 175 alin. (2) C. pen.
În baza disp.art. 65 alin. (1), (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe durata de 3 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen.
Pe latură civilă, s-a luat act că partea vătămată P.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza disp. art. 313 din Legea nr. 95/2006, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.354,884 RON despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Urmare dezbaterii succesiunii imobilului din comuna Ghiroda nr. ";X";, jud.Timiş, inculpatul renunţând la partea sa de moştenire în favoarea surorii lui P.I., aceasta, începând cu luna decembrie 2009, construindu-şi o casă, s-a mutat efectiv în aceasta din urmă împreună cu familia ei, la casa părintească proprietatea ei, rămânând păsările de curte şi unelte.
Inculpatul locuia în imobilul de la nr. ";Y";, o perioadă relaţiile cu sora sa fiind fireşti, unele discuţii dezvoltându-se însă în legătură cu probleme legate de moştenire şi cu situaţia unor stâlpi ce demarcau proprietăţile, pe aceştia el dorind să-i disloce pentru a-i folosi la o nouă construcţie.
Pe acest fundal, în dimineaţa zilei de 12 aprilie 2010, soţul surorii inculpatului a venit la imobilul de la nr. ";X"; pentru a hrăni păsările, cu acesta J.R. având o discuţie legată de acei stâlpi, cei doi neajungând la înţelegere.
Seara, în jurul orei 19.00, P.I. a venit şi ea la casa părinţilor pentru a-şi închide păsările. Aflat în stare de beţie, din curtea sa, inculpatul i-a reproşat discuţiile avute cu soţul ei, sora certându-l că iar s-a apucat de consumul alcoolului.
După consumarea discuţiei, P.I. s-a deplasat în spatele casei, iar când s-a reîntors în curte, a iniţiat o convorbire telefonică cu o vecină, fără a fi atentă la ceea ce se întâmpla în jur.
Inculpatul, înarmat cu un cuţit de bucătărie, a intrat în curtea casei de la nr. ";X"; şi s-a apropiat de sora sa. Aceasta, văzându-l abia când a ajuns lângă ea, l-a întrebat de ce a venit şi ce caută acolo, imediat inculpatul lovind-o cu cuţitul, de două ori succesiv, în abdomen. Încercând să se apere, femeia a prins cu una din mâini cuţitul şi a strigat după ajutor. Instantaneu, inculpatul a prins-o cu mâna liberă de păr, a aplecat-o la pământ şi îi striga că o omoară.
Ţipetele femeii au determinat intervenţia vecinilor P.A. şi H.A., ei după ce au pătruns în curtea casei l-au imobilizat pe inculpat. P.A., în continuare, a smuls din mâna inculpatului cuţitul, l-a aruncat jos, iar H.A. a luat-o pe femeie, a scos-o în stradă, a transportat-o cu maşina în faţa casei sale şi a apelat serviciul de urgenţă 112.
La Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, victima a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, constatându-se că a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale.
Declaraţiile părţii vătămate se coroborează întru-totul cu declaraţiile vecinilor martori indicaţi.
În plus, toate aceste declaraţii se coroborează şi cu mărturia lui Ş.C.R., acesta se afla la o distanţă de 30 - 40 m de locul incidentului, el a văzut curtea imobilului de la nr. ";X";, după ce a auzit strigăte, în fugă s-a deplasat acolo, a intrat, împreună cu B.V., a sesizat că inculpatul şi partea vătămată se aflau lipiţi de un perete şi se împingeau, a văzut cuţitul din mâna inculpatului, s-a speriat şi nu a intervenit în niciun mod, dar a sesizat şi că victima avea sânge pe mână şi la abdomen.
Procesul-verbal de cercetare la faţa locului a înscris existenţa petelor de sânge, picături, pe aleea din beton, pe soclul şi zidul casei, bluza cu care era îmbrăcat inculpatul prezenta urme de sânge mai ales la nivelul mânecii drepte.
Raportul de constatare medico-legală a reţinut că P.I. prezenta multiple leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu sau de un corp cu margine tăioasă (excoriaţiile antebraţului drept), de un corp tăietor-înţepător (plaga abdominală penetrantă, plagă indexului stâng) şi prin lovire cu sau de corp dur (restul leziunilor) acestea puteau data din 12 aprilie 2010.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi inculpatul.
Apelul formulat de parchet a fost motivat pe greşita achitare a inculpatului sub aspectul infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., în dezvoltarea acestuia susţinându-se că instanţa de fond a apreciat insuficient materialul probator.
Inculpatul şi-a motivat apelul pe greşita încadrare juridică a faptei, în opinia sa aceasta fiind infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. precum şi pe netemeinicia pedepsei aplicate, la individualizarea acesteia impunându-se reţinerea de circumstanţe atenuante cu consecinţa dispunerii suspendării condiţionate a executării.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 15/A din 24 ianuarie 2011, în baza disp. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondate, ambele apeluri.
Şi împotriva deciziei pronunţată în apel, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara precum şi inculpatul, cazurile de casare fiind detaliate în prezenta.
Ambele recursuri sunt nefondate pentru considerentele ce se vor detalia.
În ce priveşte recursul declarat de parchet, cu privire la greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., situaţia de fapt şi probele dosarului sunt convergente, acestea din urmă dovedind corecta achitare în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Astfel, la data de 12 aprilie 2010, după ora 19.00, inculpatul, după ce discutase cu sora sa, a mers la imobilul ce constituise casa lor părintească, poarta de acces nu era încuiată, s-a apropiat de sora sa, acesta l-a întrebat ce vrea şi ce caută în curte, deci nu i-a spus să părăsească curtea, iar momentul îmbrâncelilor dintre ei reprezintă încercarea părţii vătămate de a-l îndepărta de persoana ei pentru a nu continua să o lovească. Probele, inclusiv declaraţia victimei, au demonstrat că imobilul de la nr. ";X"; nu constituia locuinţa ei, ea şi familia sa locuiau efectiv din luna decembrie 2009 într-o altă casă, la nr. ";X"; existând doar păsări de curte, unelte, partea vătămată şi soţul ei deplasându-se acolo doar pentru îngrijirea lor şi pentru a lucra pământul, imobilul dorind să-l vândă. Totodată, probele au reţinut că inculpatul şi anterior datei menţionate intra în curtea casei părinteşti, lua de acolo unelte şi culegea fructe, deci, în momentul incidentului, el nu a avut reprezentarea pătrunderii fără drept, mai ales că în mod voluntar renunţase la partea sa de moştenire în favoarea surorii lui.
Prin incriminarea din textul art. 192 C. pen. se ocroteşte un atribut al libertăţii persoanei, astfel încât subiectul pasiv al infracţiunii este persoana care foloseşte imobilul violat, în cauză, victima nu mai locuia efectiv în casa de la nr. ";X"; şi ea, titulară a proprietăţii, nu i-a cerut explicit să părăsească curtea şi nici nu a întreprins vreo acţiune de a se opune pătrunderii lui, simpla întrebare „ce caută în curte” nefiind de natură a reprezenta o cerere de a părăsi curtea.
Rezultă, fără dubiu, că inculpatul nu a avut intenţia să tulbure inviolabilitatea domiciliului părţii vătămate, ci doar să continue, în modul în care concepuse, discuţiile contradictorii avute cu soţul surorii şi chiar cu ea, în legătură cu situaţia stâlpilor ce delimitau proprietăţile, domiciliul părţii vătămate fiind altul decât cel de la nr. ";X";, deci, subiectiv, inculpatul nu a acţionat abuziv, ci cu reprezentarea că în acea curte a copilărit şi el, că şi anterior datei incidentului pătrunsese, adesea acolo, sora sa nu-i refuzase luarea unor unelte sau dreptul de a culege fructe, iar obiectiv el cedase de bună voie dreptul lui de succesiune surorii, iar pătrunderea s-a produs fără ca el să distrugă încuietori, poarta de acces fiind deschisă în sensul că nu avea cheie.
Ca atare, neexistând elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 192 C. pen., achitarea inculpatului este legală.
Recursul declarat de inculpat a fost motivat pe cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., în opinia sa infracţiunea fiind cea prev. de art. 181 C. pen., de art. 3859 pct. 14, în cadrul acestuia cerând aplicarea de circumstanţe atenuante şi o altă modalitate de executare a pedepsei, în dezvoltarea acestuia din urmă insistându-se pe starea de beţie voluntară, pe provocarea din partea victimei şi pe buna sa conduită anterioară comiterii faptei, precum şi pe cel prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., pe considerentul lipsei laturii subiective. În motivele scrise, inculpatul a cerut administrarea unei adrese către IML Timişoara şi către Spitalul Mun.Timişoara pentru a se releva intensitatea loviturii în vederea derulării, prin metode matematice, a vitezei acesteia, precum şi reaudierea martorilor P.A. şi H.A., declaraţiile lor, în opinia apărării inculpatului, prezentând uşoare inadvertenţe.
Recursul nu este fondat.
Din verificarea lucrărilor dosarului, se reţine că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în comiterea tentativei la infracţiunea de omor calificat, au fost just şi temeinic stabilite, instanţele de fond şi apel analizând cererile inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea prev. de art. 181 C. pen. respinse însă ca nefiind fondate.
Astfel, acţiunea inculpatului de a lovi victima cu un cuţit cu lungimea de 23 cm, lungimea lamei fiind de 11,5 cm, la bază aceasta având 2,3 cm, la mijloc 1 cm, iar la vârf 0,3 cm, în abdomen, zonă în care sunt dispuse organe vitale, decesul neproducându-se doar urmare faptului că victima s-a apărat şi în ajutorul ei au intervenit doi vecini, între leziunile produse şi faptă existând legătură de cauzalitate, plaga abdominală fiind penetrantă, inculpatul acţionând cu intenţie indirectă, respectiv chiar fără a urmări rezultatul, acesta mai grav, putând a fi acceptat ca posibil, faptul că viaţa nu a fost pusă în pericol nu este de natură a încadra fapta în cea de vătămare corporală, inculpatul, în modalităţile reţinute, neurmărind doar vătămarea.
Totodată, s-a probat că şi după dezarmarea lui în condiţiile reţinute, când inculpatul îşi ţinea victima de păr şi aplecată spre sol, spunea „o omor şi o arunc în Bega”.
Ca atare, sub acest aspect, doctrina şi jurisprudenţa sunt unanime în a accepta ca relevante în caracterizarea unei fapte ca tentativă de omor sau vătămare corporală chiar gravă, sub raport subiectiv, sunt împrejurările în care s-a comis agresiunea, natura instrumentului folosit, aptitudinea lui de a ucide, intensitatea loviturii aplicate, regiunea corporală vizată, consecinţele efectiv produse cum ar fi numărul de zile de îngrijiri medicale nefiind semnificative, în orice cauză acestea ţinând de un adevăr medical, diferit de cel judiciar.
În cauză, fiind dovedită latura subiectivă în compunerea infracţiunii de omor, încadrarea juridică este legală.
Privind împrejurările susţinute de inculpat ca fiind circumstanţe legale sau judiciare, în cauză nicio probă nu a relevat provocarea astfel cum este definită de art. 73 lit. b) C. pen., starea de beţie a inculpatului a fost probată că se instalase voluntar, inculpatul a declarat că a băut în toată perioada în care a lucrat la via sa, deci nu sunt incidente disp.art. 49 C. pen., iar în ce priveşte critica ce vizează nereţinerea, în favoarea sa, a unor împrejurări ce caracterizează persoana sa, acestea constituie atributul instanţei, nu obligaţia sa şi se raportează la toate datele cauzei, faptul că inculpatul a avut o conduită socială corectă, că nu are antecedente penale şi a regretat consecinţele faptei, dar nu a recunoscut-o în materialitatea ei, neconducând automat la aplicarea disp.art. 74 C. pen.
În ce priveşte cazul de casare susţinut a fi încadrabil în disp. art. 3859 pct. 171 sau 172 C. proc. pen., apărarea inculpatului înscriind că există contrarietate a hotărârii cu dispoziţiile legii penale în sensul că instanţele au aplicat automatizat dispoziţiile legale care reglementează intenţia indirectă, aceasta fiind o formă ocultă de răspundere penală obiectivă, motivarea cerând probe de genul calculului, prin metode matematice, a vitezei loviturii şi intensităţii ei, precum şi reaudierea martorilor P.A. şi H.A., acesta nu este fondat, instanţa de recurs, răspunzând cazurilor de casare, nu casează în cauză hotărârile odată ce acestea sunt legale şi temeinice, existând raport medico-legal necontestat, martorii au fost ascultaţi la urmărirea penală şi la cercetarea judecătorească, iar potrivit disp. art. 38514 C. proc. pen. instanţa judecă recursul şi verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi a materialului cauzei precum şi a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanţa de recurs.
Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de către inculpaţi nefiind fondate, în conformitate cu disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.
Potrivit disp. art. 192 cu referire la art. 189 alin. (1) acelaşi cod, recurentul intimat inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de inculpatul J.R. împotriva Deciziei penale nr. 15/A din 24 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 13 aprilie 2010 la 10 mai 2011.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2007/2011. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 1859/2011. Penal → |
|---|
