ICCJ. Decizia nr. 1859/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1859/2011
Dosar nr. 142/88/2010
Şedinţa publică din 9 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 88 din 16 martie 2010 a Tribunalului Tulcea a fost condamnat inculpatul R.C. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 176 lit. b) cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen.
Acelaşi inculpat a mai fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, în final inculpatul urmând a executa 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.
În conformitate cu dispoziţiile art. 861, art. 862 şi art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 4 ani închisoare şi a pedepsei accesorii, sub supraveghere pe o durată de 6 ani, care constituie termen de încercare.
În baza art. 863 C. pen. inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de încercare să se supună unor măsuri de supraveghere.
Totodată, s-a constatat că inculpatul a fost arestat în cauză cu începere de la 27 septembrie 2009, iar în baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
Conform art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat arma de vânătoare marca AFSAN calibru 12, cu seria ";X";, aflată în camera de corpuri delicte a IPJ Tulcea.
Sub aspectul laturii civile, inculpatul a fost obligat să plătească Spitalului Clinic judeţean de Urgenţă Tulcea suma de 277,48 RON, sumă ce va fi actualizată, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a părţii vătămate M.N.V. şi 4.888,05 RON către aceeaşi parte civilă reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate D.T.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 26/27 septembrie 2009, după ce a primit telefon de la numita P.L., care i-a spus că fiul său a fost bătut de mai mulţi rromi şi s-ar putea să-l ucidă, inculpatul a luat o armă de vânătoare şi două cartuşe şi astfel înarmat, după ce şi-a alarmat soţia, a plecat să caute un mijloc de transport pentru a-şi căuta fiul.
Ajuns la locuinţa vecinului său N.G., a apelat la acesta să îl ducă cu maşina spre localitatea Casincea. Pe drum, în apropierea unei intersecţii, inculpatul i-a cerut conducătorului auto să semnalizeze o D. care venea din sens opus şi după ce autovehiculele au oprit, inculpatul a coborât cu arma de vânătoare, a îndreptat-o către acea maşină, a lovit parbrizul şi a tras un foc de armă, după care maşina a demarat.
În această maşină se aflau A.D. - şofer, D.T., care ocupa locul din dreapta şoferului şi M.N.V., aflat pe bancheta din spate şi care a fost văzut după ce inculpatul a tras cu arma.
Între timp, maşina conducă de fiul inculpatului se întorcea către sat, fapt ce l-a determinat pe inculpat să revină în sat, unde la intrare era foarte multă lume adunată deoarece M.N.V. acuza o stare de rău şi a fost aşezat pe spaţiul din afara carosabilului.
Inculpatul a coborât din maşină purtând asupra sa arma de vânătoare şi pentru că oamenii adunaţi aruncau cu pietre în el, acesta a tras din nou cu arma spre D.T.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită prin următoarele probe: proces-verbal de cercetare la faţa locului, procesul verbal de ridicare corp delict, raport de expertiză balistică, raport medico-legal de constatare, declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor A.D., D.C., N.G., Ş.I., R.E., R.I., M.V. şi declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Constanţa - secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 26 MP din 4 noiembrie 2010 a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea şi inculpat, sub aspectul laturii penale.
Rejudecând, instanţa de apel, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prev.de art. 20 raportat la art. 174, 176 lit. b) C. pen., în două tentative la infracţiunea de omor calificat, prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., şi drept consecinţă:
- În baza art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) alin. (2) şi art. 76 alin. (2) C. pen., inculpatul R.C. a fost condamnat la două pedepse de câte 3 ani închisoare pentru săvârşirea a două tentative la infracţiunea de omor calificat.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere executarea pedepsei rezultante, iar în temeiul art. 862 C. pen. s-a stabilit un termen de încercare de 6 ani, inculpatul fiind obligat să respecte unele măsuri de supraveghere.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de apel, sub aspectul încadrării juridice a faptei, a reţinut că împuşcarea celor două părţi vătămate de către inculpat nu s-a produs în acelaşi loc şi în acelaşi timp, ci în locuri diferite şi la o diferenţă de timp de aproximativ 30 minute. A mai arătat instanţa de control judiciar că atât literatura de specialitate cât şi practica judiciară relevă că infracţiunea de omor săvârşită asupra a două sau mai multor persoane (art. 176 lit. b) C. pen.) poate fi reţinută doar dacă este rezultatul unei singure acţiuni şi în aceeaşi împrejurare.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpatul.
Prin recursul parchetului se critică decizia atacată sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei (art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.) solicitându-se înlăturarea circumstanţelor atenuante şi executarea pedepsei în regim de detenţie.
Inculpatul a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., învederând că s-a dat o greşită încadrare juridică a faptei, impunându-se schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. (2) şi 4 C. pen.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa este fondat şi va fi admis, iar recursul declarat de inculpat nu este întemeiat şi va fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea juridică a faptelor comise de inculpat.
Într-adevăr, faptele săvârşite de inculpatul R.C., care în noaptea de 26/27 septembrie 2009, în loc public, în sensul art. 152 lit. a) C. pen., a tras cu o armă de vânătoare încărcată cu cartuşe de 12 mm, mai întâi asupra părţii vătămate M.N.V. şi apoi, după circa 30 de minute, asupra părţii vătămate D.T., întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat şi nu ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, aşa cum a susţinut inculpatul.
Astfel, există tentativă de omor ori de câte ori inculpatul acţionează în aşa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii.
Or, inculpatul într-adevăr, într-o stare de surescitare determinată de ştirea că fiul său se găsea în situaţie de pericol, s-a înarmat cu o armă de vânătoare, care prin destinaţia sa reprezintă un instrument menit să ucidă, a plecat spre locul unde presupunea că sunt agresorii, a oprit autoturismul în care se aflau victimele, a armat, a îndreptat arma spre acestea şi de la o distanţă de 5 - 6 m a ţintit spre interiorul autoturismului.
La fel a procedat inculpatul şi după ce s-a reîntors în satul natal când a tras spre victima D.T., aflată împreună cu alte persoane lângă M.N.V. pentru a-i acorda ajutor.
Nicio probă administrată în cauză nu confirmă apărarea inculpatului, în sensul că arma s-a descărcat accidental atât în prima fază a incidentului cât şi în cea de a doua fază, dimpotrivă, rezultă că focurile de armă au fost urmarea manevrelor efectuate de inculpat specifice intenţiei de a trage spre o ţintă.
Leziunile provocate celor două victime au fost grave, viaţa ambelor părţi vătămate fiind pusă în pericol.
Astfel, victima M.N.V., în vârstă de 15 anim a prezentat leziuni traumatice profunde, multiple plăgi toraco pulmonare ale spatelui, hemopneumotorax stâng cu retenţie de multiple proiectile intro şi parietal toracic posterior, minorul fiind internat şi operat de urgenţă.
La rândul său, D.T., în vârstă de 31 de ani, a prezentat leziuni traumatice, numeroase plăgi profunde în regiunea abdominală, toracică posterioară, provocate prin împuşcare cu o armă de vânătoare încărcată cu alice, victima fiind operată de urgenţă, practicându-se coleistomie de necesitate.
Ca atare, modul de săvârşire a faptei, precum şi împrejurările în care aceasta a fost comisă, aşa cum au fost relevate de probele administrate, exclud apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi acţionat cu intenţie, că vătămările cauzate celor două victime ar fi fost urmarea descărcării accidentale a armei de vânătoare.
Înalta Curte mai constată şi că, între momentul luării rezoluţiei infracţionale (respectiv momentul în care s-a înarmat) şi cel punerii în aplicare a acesteia, a existat un interval temporal care permitea inculpatului să reflecteze asupra posibilelor consecinţe cu potenţial letal ale actelor sale.
Ca atare, încadrarea juridică a faptei a fost bine stabilită de instanţa de apel, astfel că cererea inculpatului de a se reţine infracţiunea prev. de art. 184 alin. (2) şi 4 C. pen., nu este întemeiată.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, Înalta Curte apreciată că evaluarea concretă a criteriilor specifice individualizării impune un tratament sancţionator mai aspru, în concordanţă cu gravitatea fiecărei infracţiuni săvârşite, cu urmările efective ale faptelor şi situaţia de concurs prevăzută de art. 33 lit. a) C. pen.
Circumstanţele în care s-au derulat evenimentele, periculozitatea socială a inculpatului, comportamentul acestuia ulterior săvârşirii faptelor (prin încercarea de a determina modificarea declaraţiilor părţilor vătămate, încercare reuşită în cazul părţii vătămate D.T.) poziţia adoptată pe parcursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti conduc la concluzia că nu s-a dat o relevanţă corectă circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpatului.
Înalta Curte, pe baza propriei evaluări asupra individualizării pedepselor aplicate inculpatului pentru fiecare faptă comisă, cât şi a pedepsei rezultante, având în vedere şi dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen. (care reglementează efectele circumstanţelor atenuante în cazul infracţiunilor de omor) va aplica inculpatului o pedeapsă de câte 5 ani închisoare pentru fiecare infracţiune săvârşită, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare prin privare de libertate, apreciind că minimul posibil aplicabil în cauză va fi suficient pentru realizarea scopului coercitiv şi preventiv educativ al pedepsei.
Faţă de considerentele arătate urmează a fi admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa în sensul celor mai sus arătate, iar recursul formulat de inculpat va fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va computa perioada arestării preventive, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 26/MP din 4 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind pe inculpatul R.C.
Casează decizia penală recurată şi rejudecând:
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 861, art. 862 şi art. 863 C. pen.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în pedepsele componente de câte 3 ani închisoare aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., pedepse pe care le înlătură şi pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004.
În baza art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul R.C. la două pedepse de câte 5 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată în temeiul art. 136 din Legea nr. 295/2004, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.
Face aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce prevenţia pentru inculpatul R.C. de la 27 septembrie 2009 la 16 martie 2010.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R.C. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 9 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1890/2011. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 1771/2011. Penal → |
|---|
