ICCJ. Decizia nr. 2032/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2032/2011
Dosar nr.3099/54/2010
Şedinţa publică din 17 mai 2011
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 38 din 22 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul N.M. împotriva Rezoluţiei nr. 681/P/2010 din 29 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, confirmată prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova din 22 octombrie 2010, dată în Dosarul nr. 1591/II/2/2010, privind pe intimatul S.M., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova şi a menţinut rezoluţia.
Pentru a pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 681/P/2010 din 29 septembrie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de S.M. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 alin. (1) C. pen. şi art. 323 alin. (1) C. pen.
Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reţinut că prin plângerea formulată la data de 09 iulie 2010, N.M. a sesizat că magistratul procuror S.M., în mod abuziv, a adoptat o soluţie de neîncepere a urmăririi penale într-un dosar penal ce avea ca obiect o plângere a petentului.
În fapt, la data de 01 februarie 2009, N.M. a formulat o plângere penală prin care solicita efectuarea de cercetări sub aspectul infracţiunilor de insultă şi calomnie faţă de numiţii O.A., P.I., G.M. şi C.Ş..
Prin rezoluţia din 30 iunie 2009 dată în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova nr. 2304/P/2009, procurorul B.M. a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii O.A.D., P.I.C., G.M. C.Ş. şi C.A.M. sub aspectul infracţiunilor de insultă, calomnie şi respectiv complicitate la aceste infracţiuni apreciind că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. b) C. proc. pen., în sensul că, insulta şi calomnia au fost dezincriminate.
Împotriva soluţiei procurorului, petentul a formulat plângere, aceasta fiind respinsă prin Rezoluţia nr. 3125/II/2/2009 din 24 septembrie 2009 dată de primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.
Ulterior a fost formulată plângere împotriva soluţiei la instanţa de judecată, aceasta fiind însă respinsă de Judecătoria Craiova, prin Sentinţa penală nr. 3092 din 8 decembrie 2009.
În urma recursului promovat de numitul N.M., Tribunalul Dolj, prin Decizia penală nr. 69 din 22 ianuarie 2010 a admis plângerea, a desfiinţat soluţia procurorului şi a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea începerii urmăririi penale. În considerentele hotărârii s-a indicat drept motiv pentru care s-a desfiinţat soluţia procurorului faptul că, prin Decizia nr. 62/2007 a Curţii Constituţionale publicate în M. Of. al României şi deci accesibilă tuturor cetăţenilor, s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor de abrogare a textelor de lege ce incriminau insulta şi calomnia.
După infirmarea soluţiei iniţiale, procurorul S.M. prin Rezoluţia din 14 iunie 2010 dată în Dosarul nr. 2304/P/2009, a dispus din nou neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii O.A.D., P.I.C., G.M. C.Ş. şi C.A.M. sub aspectul infracţiunilor de insultă, calomnie şi respectiv complicitate la aceste infracţiuni cu aceeaşi motivare ca şi cea din rezoluţia iniţială respectiv că, insulta şi calomnia au fost dezincriminate.
Împotriva acestei soluţii petentul a formulat plângere la prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, odată cu aceasta solicitând şi cercetarea penală a procurorului S.M. sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni.
Fiind audiat, petentul N.M. şi-a motivat plângerea prin aceea că, procurorul S.M. a refuzat să înceapă urmărirea penală faţă de făptuitori, ignorând dispozitivul hotărârii judecătoreşti prin care fusese infirmată soluţia iniţială a procurorului şi se dispusese în acest sens. De asemenea, petentul a susţinut că procurorul nu a efectuat alte cercetări după restituirea cauzei de către instanţă şi i-a respins în mod nejustificat cererea de recuzare a lucrătorului de poliţie căruia îi fusese repartizat dosarul deşi, din punct de vedere al petentului, acesta era incompatibil întrucât tot el efectuase cercetarea şi înainte de infirmarea soluţiei.
Cu ocazia audierii, petentul N.M. a solicitat în mod expres cercetarea procurorului S.M. şi sub aspectul infracţiunii de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, petentul susţinând că sus-numitul procuror "este în complicitate cu cei patru făptuitori, acoperindu-i pe aceştia când comit infracţiuni şi refuzând îi cerceteze penal şi să aplice legea în mod corespunzător".
Examinând actele premergătoare aflate la dosar, s-a apreciat că infracţiunile pentru care s-a solicitat efectuarea de cercetări faţă de S.M. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova nu există în materialitatea lor.
Astfel, contrar susţinerilor petentului, în situaţia în care instanţa de judecată a admis plângerea petentului şi a dispus potrivit art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., restituirea cauzei la parchet şi începerea urmăririi penale, dispoziţiile instanţei nu sunt obligatorii pentru procuror în sensul că acesta ar fi obligat să înceapă urmărirea penală, ci aşa cum se prevede în art. 273 alin. (11) partea finală C. proc. pen., sub aspectul faptelor şi împrejurărilor ce urmează a fi constatate şi a mijloacelor de probă indicate.
Referitor la faptul că, lucrătorul de poliţie care a efectuat cercetarea penală ar fi incompatibil întrucât tot el efectuase cercetarea şi înainte de infirmarea soluţiei, s-a constatat că dispoziţiile art. 49 alin. (4) C. proc. pen., invocate de petent, nu sunt aplicate în cauză. Textul de lege mai sus-menţionat constată incompatibilitatea persoanei care a efectuat urmărirea penală doar în situaţia în care s-a dispus de către instanţă refacerea urmăririi penale.
Or, în cauză s-a considerat că petentul confundă cazurile de restituire în vederea refacerii urmăririi penale prevăzute în mod expres doar de art. 332 C. proc. pen. cu situaţiile în care instanţa trimite cauza procurorului potrivit art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale.
Pe de altă parte, în situaţia în care era nemulţumit de modul în care procurorul a soluţionat cererea de recuzare, petentul avea posibilitatea de a contesta soluţia procurorului la procurorul ierarhic superior, potrivit art. 275 - 278 C. proc. pen.
Cât priveşte rezoluţia de neînceperea urmăririi penale adoptată de procurorul S.M. s-a constatat că magistratul procuror a motivat în fapt şi în drept soluţia dispusă indicând temeiurile de drept cât şi probele care au determinat adoptarea unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitori.
De altfel, contestarea de către persoana nemulţumită a unei rezoluţii a procurorului nu se poate face pe calea unei plângeri penale îndreptate împotriva magistratului care a adoptat soluţia ci, potrivit dispoziţiilor art. 278 şi următoarele C. proc. pen., pe calea unei plângeri împotriva soluţiei adresată procurorului ierarhic superior şi ulterior instanţei de judecată, acestea fiind singurele organe competente să se pronunţe asupra egalităţii şi temeiniciei rezoluţiei adoptate de procuror.
Cât prieşte infracţiunea de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, s-a observat că acuzaţiile petentului sunt vădit nefondate nefiind susţinute de nicio probă în acest sens care să le confirme.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior care, prin rezoluţia din 22 octombrie 2010, dată în Dosarul nr. 1591/II/2/2010, s-a dispus în temeiul art. 275 - 278 C. proc. pen., respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate, sens în care a constatat că soluţia adoptată în cauză este legală, fiind fundamentată pe actele premergătoare efectuate, dar şi pe o interpretare justă a normelor legale, în situaţia creării unei practici judiciare neunitare în materia răspunderii penale, în cazul săvârşirii infracţiunilor de insultă şi calomnie, după adoptarea Deciziei nr. 62/2007 a Curţii Constituţionale care a apreciat ca neconstituţionale dispoziţiile de abrogare a textelor ce incriminau infracţiunile menţionate.
Împotriva acestor rezoluţii, ale procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, petentul M.N. a formulat plângere la instanţă, invocând faptul că procurorul S.M. nu s-ar fi conformat unei hotărâri dată de instanţa de judecată, nu a început urmărirea penală împotriva mai multor persoane şi nu a dispus trimiterea lor în judecată, astfel încât ar fi comis infracţiunile prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 alin. (1) C. pen. şi art. 323 alin. (1) C. pen.
Curtea de Apel Craiova, prin sentinţa sus-menţionată, a respins plângerea, ca nefondată, apreciind că soluţia procurorului este legală şi temeinică.
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă a declarat recurs petiţionarul N.M., motivat în scris.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor Legii nr. 202/2010, care au adus modificări Codului de procedură penală, Curtea constată că recursul este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor, între acestea regăsindu-se şi suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunţate în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen.
În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.
Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziţii tranzitorii, care se regăsesc în disp. art. XXIV.
În privinţa căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăseşte în alin. (1) al art. XXIV, iar acesta stabileşte cu claritate drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunţării hotărârii ce se doreşte a fi atacată.
Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesuală penală este de imediată aplicare, cât şi spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare şi accelerare a procedurilor cu efecte imediate.
În consecinţă, constatând că în speţă sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 11 februarie 2011, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reţine că această hotărâre este definitivă, menţiune existentă, de altfel, atât în minuta, cât şi în dispozitivul sentinţei atacate.
În această situaţie, întrucât petentul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil recursul cu care a fost învestită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligându-l, totodată, pe petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul N.M. împotriva Sentinţei penale nr. 38 din 22 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 mai 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 1977/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2048/2011. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
