ICCJ. Decizia nr. 2139/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2139/2011
Dosar nr. 5298/118/2010
Şedinţa publică de la 25 mai 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 367 din 11 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost condamnat inculpatul B.B.G. (fiul lui I. şi al E., născut în Medgidia, judeţul Constanţa, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), art. 76 lit. c) C. pen.
Totodată, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 C. pen., respectiv pe durata termenului de 3 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor legale privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
De asemenea, s-a luat act că s-a restituit suma de 800 RON către M.M. conform procesului-verbal nr. 1617/P/2009 din 6 august 2010 şi s-a constatat încetată de drept măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
La data de 15 sau 16 iulie 2009, inculpatul B.B.G., comisar la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa l-a sunat pe martorul Z.L., administrator la S.C. L.P. S.R.L. Constanţa şi i-a comunicat faptul că s-a depus la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor o reclamaţie din partea beneficiarului B.F. pentru neefectuarea unor lucrări de calitate de către S.C. L.P. S.R.L. Constanţa.
Administratorul societăţii, martorul Z.L., a sunat-o pe denunţătoarea M.M., care era contabila societăţii, şi a rugat-o să se deplaseze la sediul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor pentru a vedea despre ce este vorba.
Conform dispoziţiei primite, M.M. s-a prezentat cu actele societăţii şi Registrul Unic de Control şi l-a contactat pe inculpat.
Acesta a informat-o pe reprezentanta societăţii ";L.P. S.R.L.” că s-a depus o reclamaţie din partea numitei B.F. pe motiv că i-a executat o lucrare de proastă calitate, anunţând-o că în urma acestei reclamaţii va aplica 5.000 RON amendă, solicitând ca după reîntoarcerea administratorului Z.L. să se prezinte şi el pentru o discuţie, fixând data de 21 iulie 2009.
La data convenită, M.M. s-a prezentat la biroul inculpatului, acesta i-a sugerat să găsească o modalitate de a stinge pe cale amiabilă conflictul cu B.F. şi i-a atras din nou atenţia că o va sancţiona cu amendă în sumă de 5.000 RON, ocazie cu care i-a solicitat şi Registrul Unic de Control, după care a fixat o nouă invitaţie pentru data de 27 iulie 2009. Totodată, cu ocazia acestei discuţii, inculpatul a întrebat-o pe M.M. ";dacă ştie cum se procedează dacă vrem o amendă mai mică”, întrebare la care denunţătoarea a răspuns afirmativ.
La data de 3 august 2009 administratorul Z.L. i-a cerut M.M. ca a doua zi să se prezinte la comisarul B.B.G. cu documentele doveditoare cumpărării materialelor necesare remedierii defecţiunilor la locuinţa petentei B.F., precum şi cu o declaraţie olografă a acesteia că nu mai are nicio pretenţie şi i-a înmânat suma de 200 RON pentru a fi dată inculpatului, fără a preciza dacă respectiva sumă i-a fost sau nu pretinsă.
Pe data de 4 august 2009 M.M. s-a prezentat la biroul inculpatului, acesta a folosit un ton ridicat, a ameninţat că o să aplice o amendă de 4.000 RON şi a reproşat că sunt neserioşi întrucât nu s-au prezentat la data când au fost invitaţi, adică la 27 iulie 2009 şi că administratorul Z. nu a dat curs invitaţiei.
Între inculpat şi M.M. s-a purtat în continuare o discuţie, inculpatul şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu actele prezentate, iar M.M. a precizat că va introduce acţiune în justiţie împotriva petentei B.F., după care a plecat.
În timp ce se afla pe holul de la etajul I al instituţiei, M.M. a fost ajunsă de inculpat care i-a spus să obţină o declaraţie de la B.F., să ataşeze chitanţa de plată a materialelor, între care să pună suma de 300 - 400 RON pentru el şi pentru un alt coleg, precizându-i că ";pentru fiecare să fie 300 - 400 RON”.
În această situaţie, denunţătoarea şi administratorul societăţii, Z.L., au obţinut de la martora B.F. declaraţia solicitată de inculpat şi au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa despre solicitarea inculpatului.
După formularea denunţului M.M. a procedat la predarea sumei de 800 RON ce îi aparţinea, sumă ce a fost capcanată chimic şi conform procedurii stabilite cu procurorul de caz denunţătoarea s-a prezentat la sediul OPC Constanţa, la biroul inculpatului şi i-a înmânat documentaţia cerută între care se afla şi suma de 800 RON. Inculpatul a verificat actele, a văzut suma de bani şi a afirmat că totul este în regulă, după care a consemnat în Registrul Unic de Control ";perioada controlată” cu menţiunea: 5 august 2009 şi la rubrica ";act de control”: AV/320 din 5 august 2009. La scurt timp după primirea actelor şi a sumei de 800 RON, au intervenit organele abilitate, însă inculpatul a negat primirea vreunei sume de bani.
La un moment dat, inculpatul a extras dintre mai multe dosare o folie în care se aflau diferite înscrisuri, inclusiv cele depuse de M.M., şi a aruncat suma de bani pe podeaua din faţa biroului.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită cu denunţul şi declaraţia M.M., procesul-verbal de prindere în flagrant şi planşe foto, copia registrului unic de control aparţinând S.C. L.P. S.R.L. Constanţa, procesul-verbal de confruntare dintre inculpat şi M.M., înscrisuri ce provin de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, depoziţiile martorilor Z.L., V.A., M.D., M.R., G.E. şi B.F., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia penală nr. 133/P din 14 decembrie 2010, a respins apelul formulat de inculpat, apel prin care a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar refacerea urmăririi penale de către parchetul competent, respectiv Direcţia Naţională Anticorupţie.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul a declarat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 şi pct. 18 C. proc. pen., învederând că prin hotărârea atacată s-a făcut o greşită aplicare a legii, iar pe de altă parte, s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare.
Detaliind motivele de recurs, inculpatul a menţionat că nu este vinovat de infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, că urmărirea s-a efectuat cu încălcarea prevederilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de fond şi de apel greşit au considerat că flagrantul organizat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa constituie o probă legală, că Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 53.971 din 10 decembrie 2009 reprezintă o probă nelegală, că există neconcordanţă în declaraţiile denunţătoarei M.M. şi că nu s-a respectat prezumţia de nevinovăţie.
În subsidiar, inculpatul a solicitat trimiterea cauzei la organul de urmărire penală competent, respectiv Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, întrucât nelegal s-a considerat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de fond, pe baza analizei amănunţite a probelor administrate în faza de urmărire penală şi în cea de cercetare judecătorească a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrând corespunzător fapta comisă în textul de lege mai sus menţionat. La rândul său, instanţa de apel a verificat toate apărările inculpatului şi pe baza aceluiaşi probatoriu avut în vedere de prima instanţă, a reţinut aceeaşi situaţie de fapt şi vinovăţia inculpatului.
Într-adevăr, inculpatul a negat constant infracţiunea de luare de mită, însă vinovăţia sa rezultă din toate celelalte probe.
Astfel, denunţătoarea M.M., atât în denunţul formulat la data de 5 august 2009 (a se vedea dosarul de urmărire penală) cât şi în declaraţiile date ulterior descrie în detaliu modalitatea în care inculpatul a solicitat suma de bani, sumă pe care ulterior a şi primit-o în scopul rezolvării favorabile a unei reclamaţii împotriva societăţii la care funcţiona denunţătoarea.
Declaraţiile denunţătoarei şi denunţul formulat se coroborează cu procesul-verbal încheiat la data de 5 august 2009, cu planşele foto executate la aceeaşi dată, cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante (dosarul de urmărire penală) proces-verbal întocmit în prezenţa comisarilor M.R., M.D., V.A. şi G.E., colegi cu inculpatul, precum şi cu planşele foto executate după ce inculpatul a aruncat bancnotele primite de la M.M..
Declaraţiile martorului Z.L. sunt relevante pentru stabilirea vinovăţiei inculpatului, martorul evidenţiind convorbirile avute cu comisarul B.B.G., insistenţele acestuia de a-i chema de mai multe ori la biroul său, sugestiile făcute de acesta, ceea ce l-a determinat pe martor să-i spună M.M. să-i dea inculpatului o sumă de bani pentru ";înţelegerea de care a dat dovadă”.
Procesul-verbal de confruntare între denunţătoare şi inculpat se coroborează cu probele analizate mai sus, la fel şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 53971 din 10 decembrie 2009.
Procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, contestat de inculpat, a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor art. 91 C. proc. pen., menţionându-se data şi locul unde a fost încheiat, ora la care a început, numele, prenumele şi calitatea celui care l-a încheiat, numele, prenumele, ocupaţia martorilor care s-au aflat în biroul inculpatului în momentul întocmirii procesului-verbal, descrierea amănunţită a celor constatate, numele, prenumele, ocupaţia persoanei la care se referă procesul-verbal, obiecţiile şi explicaţiile acestuia.
Din cuprinsul acestui proces-verbal nu rezultă că s-ar fi întrebuinţat violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere cu acest prilej, aşa cum este prevăzut în art. 68 C. proc. pen., invocat de inculpat, inculpatul neinvocând nici ulterior, cu ocazia audierii sale la procuror sau în instanţă obţinerea probelor altfel decât în condiţii legale.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 53971 din 10 decembrie 2009 (aflat în dosarul de urmărire penală) a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 112, 113, 115 C. proc. pen. şi art. 26 alin. (1) pct. 15 din Legea nr. 218/2002, expertul criminalist a răspuns la toate obiectivele stabilite prin ordonanţa de efectuare a unei constatări tehnico-ştiinţifice.
Acest raport de constatare tehnico-ştiinţifice nu a fost contestat de inculpat după ce i s-a adus la cunoştinţă, inculpatul declarând personal că nu are de făcut obiecţii (a se vedea declaraţia inculpatului din data de 15 ianuarie 2010 - dosarul de urmărire penală) şi nici cu ocazia ascultării sale în faţa instanţei nu a avut critici sub acest aspect.
Este adevărat că la data de 10 noiembrie 2010, cu ocazia judecării în fond a cauzei, inculpatul a solicitat efectuarea unei expertize tehnice de către Laboratorul Interjudeţean Bucureşti, cu obiective identice cu cele ale expertizei efectuate în cursul urmăririi penale, cerere analizată de instanţa de fond şi justificat respinsă pentru considerentele menţionate în cuprinsul încheierii.
De asemenea, susţinerea inculpatului în sensul că urmărirea penală a fost efectuată de un organ necompetent, întrucât îşi desfăşura activitatea în cadrul unei autorităţi publice centrale şi avea atribuţii de control, ceea ce atrăgea competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, nu este fondată.
Inculpatul B.B.G. a fost urmărit şi, ulterior, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, urmărirea penală fiind efectuată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Din actele aflate la dosar rezultă că inculpatul a fost angajat în funcţia de inspector asistent în cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, iar printre atribuţiile postului ocupat se regăseau desfăşurarea acţiunilor pentru cercetarea şi rezolvarea sesizărilor şi reclamaţiilor asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor, precum şi cele ale persoanelor fizice cu privire la calitatea produselor şi serviciilor destinate populaţiei, verificarea respectării de către agenţii economici a legislaţiei privind protecţia consumatorilor şi luarea măsurilor în consecinţă. În raport de funcţia deţinută de inculpat şi atribuţiile specifice fişei postului, inculpatul avea atribuţii de control a respectării legislaţiei privind protecţia consumatorului, putând lua măsuri, inclusiv sancţiuni contravenţionale. Cu toate acestea, exercitarea atribuţiilor de control nu este suficientă pentru atragerea competenţei Direcţiei Naţionale Anticorupţie în efectuarea urmăririi penale.
Potrivit art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002, sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 dacă sunt comise de către: deputaţi, senatori, membrii ai Guvernului; secretari de stat ori subsecretari de stat şi asimilaţii acestora; consilieri ai miniştrilor; judecătorii Î.C.C.J. şi ai Curţii Constituţionale; ceilalţi judecători şi procurori, membrii C.S.M.; preşedintele Consiliului Legislativ şi locţiitorul acestuia; Avocatul poporului şi adjuncţii săi; consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale; consilierii de stat şi primului-ministru; membrii şi controlorii financiari ai Curţii de Conturi şi ai Camerelor Judeţene de Conturi; guvernatorul, prim-viceguvernatorul şi viceguvernatorul B.N.R.; preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Concurenţei; ofiţeri, amirali, generali şi mareşali; ofiţeri de poliţie; preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene; primarul general şi viceprimarul municipiului Bucureşti; primarii şi viceprimarii sectoarelor municipiului Bucureşti, primarii şi viceprimarii municipiilor, consilieri judeţeni; prefecţii şi subprefecţii; conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale şi persoanele cu funcţii de control din cadrul acestora, cu excepţia conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice de la nivelul oraşelor şi comunelor şi a persoanelor cu funcţii de control din cadrul acestora; avocaţii; comisarii Gărzii Financiare, personalul vamal; persoanele care deţin funcţii de conducere, de la director, inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes naţional, al companiilor şi societăţilor naţionale, al băncilor şi societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar, al instituţiilor publice care au atribuţii în procesul de privatizare şi al unităţilor centrale financiar-bancare; persoanele prevăzute de art. 8/1 din Legea nr. 78/2000; lichidatorii judiciari şi executorii Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.
Textul de lege menţionat face referire la deţinerea unei funcţii de control în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice centrale sau locale.
Inculpatul şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului care, potrivit H.G. nr. 284/2009 este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea ministrului întreprinderilor mici şi mijlocii, comerţului şi mediului de afaceri, având în subordine 12 comisariate regionale pentru protecţia consumatorilor, ca entităţi cu personalitate juridică.
Deşi îndeplinită una dintre cerinţele impuse de art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002, respectiv deţinerea unei funcţii în cadrul unei autorităţi centrale, nu este realizată cea de-a doua cerinţă referitoare la deţinerea unei funcţii de control, care nu trebuie confundată cu ";atribuţia de control”.
Inculpatul era încadrat în funcţia de inspector asistent clasa I, care este o funcţie publică de execuţie, potrivit art. 14 din Legea nr. 188/1999, ce includea, printre altele, şi atribuţii de control, dar care nu poate fi asimilată funcţiei de control.
Ceea ce diferenţiază o funcţie de execuţie de o funcţie de control este gradul de competenţă în exercitarea funcţiei, funcţionarii de decizie şi control fiind cei care au ca principale atribuţii conducerea şi coordonarea activităţii celorlalţi angajaţi, putând adopta şi acte decizionale, spre deosebire de funcţionarii fără muncă de răspundere, care au ca atribuţii punerea în executare a actelor de decizie, activitatea lor fiind îndrumată ierarhic.
Funcţia deţinută de inculpat nu presupunea asemenea prerogativă, fiind o simplă funcţie de execuţie care includea şi atribuţii de control, dar nu era o funcţie prin care să verifice activitatea celorlalţi angajaţi, pentru a fi considerată funcţie de control.
În consecinţă, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002, în mod corect urmărirea penală fiind efectuată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, şi nu de Direcţia Naţională Anticorupţie.
Şi ultimul motiv de recurs formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., nu este fondat.
Textul de lege menţionat prevede că o hotărâre este supusă casării atunci când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Acest motiv de recurs se referă la o ";eroare de fapt” aceasta trebuie să fie ";gravă” şi să fi fost comisă de instanţa de fond.
Prin ";eroare de fapt” se înţelege o greşită examinare a probelor administrate în cauză, în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existenţa unei împrejurări, când în realitate din aceste mijloace de probă reiese contrariul.
În ce priveşte cerinţa ca eroarea de fapt să fie ";gravă” trebuie înţeles că nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influenţat soluţia procesului.
În speţă, aceste cerinţe impuse de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. nu sunt întrunite, instanţa de fond, în urma analizei detaliate a tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală şi în cea de cercetare judecătorească, a reţinut o corectă situaţie de fapt, în concordanţă cu art. 6 şi 62 C. proc. pen.
Din examinarea întregului material probator rezultă că nu există contrarietate necontestabilă între actele dosarului şi faptele reţinute de instanţa de fond şi de apel, în sensul comiterii unei erori grave de fapt, dimpotrivă mijloacele de probă administrate conduc la concluzia certă că infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există.
Ca atare, în raport de considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nu este fondat şi, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.B.G. împotriva Deciziei penale nr. 131/P din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2175/2011. Penal. Vătămarea corporală din... | ICCJ. Decizia nr. 2067/2011. Penal → |
|---|
