ICCJ. Decizia nr. 2454/2011. Penal. Vătămarea corporală gravă (art. 182). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2454/2011

Dosar nr. 4705/223/2007

Şedinţa publică din 20 iunie 2011

Asupra recursului penal de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 292 din 23 decembrie 2008, pronunţată de jud. Drăgăşani, judeţul Vâlcea, au fost condamnaţi inculpaţii:

- B.C. la pedeapsa de 1 an închisoare în baza art. 182 alin. (2) cu aplicarea art. 99 şi 75 lit. a) C. pen., pedeapsă suspendată condiţionat conform art. 81 C. pen. pe durata termenului de încercare de 3 ani;

- B.C.M., B.M., B.M.M. şi B.M.D. la câte 700 RON amendă pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c) C. pen.

Inculpaţii au fost obligaţi la plata sumei de 1500 RON cu titlu de daune morale către partea vătămată şi a fost respinsă cererea părţii vătămate C.I. privind acordarea daunelor materiale.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la data de 25 octombrie 2006, cu ocazia executării Deciziei penale nr. 1103R din 14 noiembrie 2005 a Tribunalului Vâlcea, a avut loc un conflict între inculpaţi şi partea vătămată, aceasta fiind lovită de B.C., în vârstă de 16 ani cauzându-i leziuni ce au necesitat 12 zile îngrijiri medicale şi fractura parţială 11, 12, 13 şi 21, după care a fost lovită şi de ceilalţi inculpaţi producându-i leziuni ce au necesitat 3 - 4 zile îngrijiri medicale.

Tribunalul Vâlcea, prin Decizia penală nr. 71A din 11 mai 2009 a admis apelul părţii vătămate, a aplicat inculpatului minor pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. proc. pen., au fost majorate daunele morale la care au fost obligaţi inculpaţii în subsidiar, la 20.000 RON.

Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 44R din 19 ianuarie 2010 a respins recursul declarat de partea vătămată ca nefondat.

Ulterior, partea vătămată a depus la Curtea de Apel Piteşti o cerere, s-a format Dosarul nr. 4705/223/2007, în care s-a pronunţat Decizia nr. 352R din 4 aprilie 2011 prin care această instanţă a constatat că motivele invocate de partea vătămată reprezintă veritabile critici aduse Deciziei nr. 44R din 19 ianuarie 2010 şi a declinat competenţa în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea judecării recursului.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe, decizii, încheieri, după caz nedefinitive.

Totodată, art. 417 C. proc. pen. prevede că hotărârile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.

În cauză, Înalta Curte a fost sesizată de Curtea de Apel Piteşti cu recursul declarat de partea vătămată împotriva unei decizii definitive şi executorii, astfel că recursul va fi respins ca inadmisibil, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte vătămată va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă C.I. împotriva Deciziei penale nr. 44/R din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B.C., se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 iunie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2454/2011. Penal. Vătămarea corporală gravă (art. 182). Recurs