ICCJ. Decizia nr. 2155/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2155/2011
Dosar nr. 24312/3/2010
Şedinţa publică din 26 mai 2011
Asupra cauzei penale de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 6/A din 10 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a admis apelul declarat de inculpatul D.V. împotriva sentinţei penale nr. 731/F din data de 30 septembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
A fost desfiinţată dispoziţia privind confiscarea sumei de 1.040 RON şi s-a dispus restituirea acesteia către inculpat.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea, a reţinut că prin sentinţa penală nr. 731/F din 30 septembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.V. la pedeapsa de 11 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
Conform art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 6 ani.
În baza art. 61 C. pen., a revocat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2655/2006 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi a contopit restul rămas neexecutat, de 712 zile închisoare, cu pedeapsa stabilită în prezenta cauză, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa de 11 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 27 aprilie 2010 şi până la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 17 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 143/2000, a confiscat de la inculpat cantitatea de 8,94 grame substanţă ce conţine heroină şi cofeină, rămasă în urma analizelor de laborator şi a dispus distrugerea acesteia.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a confiscat de la inculpat suma de 1.040 RON, dobândită prin valorificarea drogurilor.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 RON, fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul, a constatat că, prin rechizitoriul din data de 17 mai 2010 al D.I.I.C.O.T.-S.T.B., inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 37 lit. a) C. pen., în fapt reţinându-se că, la data de 27 aprilie 2010, în jurul orei 1500, s-a deplasat cu un taxi pe strada S.V., a coborât în dreptul imobilului, care este o clădire dezafectată, iar, la intrarea în acel imobil, a fost oprit de către lucrători de poliţie şi jandarmerie, moment în care, în timp ce se încerca imobilizarea sa, acesta a aruncat dintr-una din mâini o punguţă din plastic, în care se aflau 100 de doze care conţineau o substanţă pulverulentă. În prezenţa martorului C.L.A., cele 100 de doze au fost ridicate, introduse întru-un plic pe care a fost aplicat sigiliul M.A.I. şi predate laboratorului de analize. Conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 27 aprilie 2010, cele 100 de doze cu substanţă, aruncate de inculpat, conţineau 9,17 grame de heroină (drog de mare risc, menţionat în tabelul-anexă nr. 1 din Legea nr. 143/2000). Cantitatea de 8,94 grame de heroină, rămasă în urma analizelor de laborator, a fost ambalată, aplicându-se sigiliul M.A.I. nr. 4221 şi a fost depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R.-D.C.J.S.E.O., conform dovezii din data de 28 aprilie 2010. În continuare, în prezenţa aceluiaşi martor, inculpatul a fost percheziţionat corporal, ocazie cu care asupra lui s-au găsit suma de 1.040 RON (care a fost depusă la C.E.C., conform recipisei de consemnare din 28 aprilie 2010) şi un telefon mobil marca L.G. (care i-a fost restituit, întrucât nu prezenta legătură cu fapta comisă).
Tribunalul, analizând întregul probatoriu al cauzei, inclusiv declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti de inculpat şi de martorul C.L.A., a apreciat că acuzarea a făcut dovada situaţiei de fapt expuse în rechizitoriu, fiind indubitabil că, la data de 27 aprilie 2010, inculpatul a fost depistat având asupra sa 100 de doze ce conţineau cantitatea totală de 9,17 grame de heroină, pe care intenţiona să le vândă, această faptă, constituind infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Cu privire la poziţia procesuală a inculpatului, Tribunalul, a constatat că, în prima declaraţie dată în faza de urmărire penală, în prezenţa avocatului din oficiu, acesta a recunoscut săvârşirea faptei, în modalitatea anterior menţionată, afirmând că, şi anterior reţinerii sale, a vândut droguri, declaraţia respectivă coroborându-se cu procesul verbal de prindere în flagrant, precum şi cu declaraţiile martorilor C.L.A. şi C.L., care au susţinut că, şi anterior datei de 27 aprilie 2010, inculpatul le-a vândut heroină, iar, în ziua respectivă, ei s-au aflat în imobilul din strada S.V. împreună cu mai multe persoane şi l-a aşteptat pe acesta, pentru a cumpăra de la el droguri. Ulterior, inculpatul şi-a schimbat poziţia, afirmând mai întâi, tot în faza de urmărire penală, că heroina a fost destinată consumului propriu, pentru ca, în cursul cercetării judecătoreşti, să nege că ar fi deţinut droguri în ziua de 27 aprilie 2010, susţinând că declaraţia de recunoaştere a fost determinată de presiunile exercitate asupra sa de către anchetatori. Tribunalul a apreciat că poziţia ulterioară adoptată de inculpat a fost nesinceră, în condiţiile în care motivaţia dată de acesta nu a fost susţinută de niciun indiciu, la data efectuării actului procesual contestat (audierea din data de 27 aprilie 2010), apărarea sa realizându-se în mod efectiv, prin avocatul din oficiu, a cărui semnătură a apărut pe declaraţia dată la acel moment. Pe de altă parte, Tribunalul a constatat că nu s-a făcut dovada existenţei vreunei alte cauze care să-l fi determinat pe inculpat să nu spună adevărul în prima declaraţie, care, după cum s-a evidenţiat anterior, a fost singura care s-a coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate.
La individualizarea pedepsei, Tribunalul, raportându-se la criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, împrejurările şi modalitatea în care fost comisă, cantitatea de drog traficată, poziţia procesuală a inculpatului şi calitatea de recidivist a acestuia, în varianta prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., reţinând că infracţiunea ce face obiectul judecăţii a fost săvârşită în timpul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2655/2006 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.
În consecinţă, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 61 C. pen., Tribunalul, a revocat beneficiul liberării condiţionate şi a dispus contopirea restului rămas neexecutat din pedeapsa anterior menţionată, de 712 zile închisoare, cu pedeapsa stabilită în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa mai grea.
Ţinând seama de natura faptei, dar şi de împrejurările şi modalitatea de comitere a acesteia, Tribunalul a ajuns la concluzia existenţei unei nedemnităţi a inculpatului în exercitarea drepturilor de natură electorală, astfel că, potrivit art. 65 şi art. 71 C. pen., i-a interzis exercitarea drepturilor respective, atât ca pedeapsă complementară, cât şi ca pedeapsă accesorie.
Apreciind că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat, Tribunalul a menţinut această măsură, conform art. 350 C. proc. pen.
În temeiul art. 17 alin. (1), (2) şi art. 18 din Legea nr. 143/2000, Tribunalul, a dispus confiscarea şi distrugerea cantităţii de droguri ce a constituit obiectul material al infracţiunii, cu păstrarea de contraprobe, precum şi confiscarea sumei de 1.040 RON, găsită asupra inculpatului cu ocazia percheziţiei corporale din data de 27 aprilie 2010, apreciind că suma respectivă a fost provenită din vânzarea de droguri, întrucât, la acea dată, inculpatul nu a avut un loc de muncă, asigurându-şi subzistenţa din această activitate infracţională.
Împotriva sentinţei Tribunalului, a declarat apel în termenul legal (la data de 13 octombrie 2010) inculpatul D.V.
Apelul inculpatului (nemotivat în scris) a fost înaintat de tribunal şi înregistrat pe rolul acestei Curţi la data de 21 octombrie 2010, la primul termen de judecată, stabilit pentru data de 15 noiembrie 2010, fiind menţinută măsura arestării preventive a acestuia.
La acelaşi termen, Curtea, a procedat în mod nemijlocit la ascultarea inculpatului, care şi-a menţinut declaraţia dată în faţa primei instanţe.
Pe parcursul judecării apelului, Curtea, a respins cererea inculpatului de reaudiere a martorului C.L.A. (ascultat de prima instanţă), constatând că nu există niciun motiv întemeiat pentru a proceda astfel, cu atât mai mult cu cât, din chiar susţinerile inculpatului, a rezultat că acesta a luat legătura, între timp, cu martorul respectiv, despre care a pretins că ar fi intenţionat să-şi modifice declaraţia iniţială, existând astfel date că se încearcă influenţarea sa.
Asemenea primei instanţe, Curtea nu a putut proceda la ascultarea martorilor C.L. şi C.A., întrucât, din verificările efectuate, a rezultat că aceştia nu mai locuiesc la adresele declarate, deşi s-a confirmat că, în evidenţele oficiale, au fost înscrişi cu aceleaşi domicilii şi nici nu au figurat ca fiind încarceraţi, astfel că, în aplicarea dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., a ţinut seama de declaraţiile lor din faza de urmărire penală.
La dosar, a fost depusă, la cererea Curţii, copie de pe sentinţa penală nr. 2655/2006 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, cu menţiuni privind situaţia executării pedepsei aplicate inculpatului în cauza respectivă.
Cu ocazia dezbaterilor de la termenul de astăzi, 10 ianuarie 2011, inculpatul, care a beneficiat de asistenţa juridică a unui avocat desemnat din oficiu, a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pe motiv că nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, nefiind dovedit, prin probe certe, că a deţinut, în vederea punerii în circulaţie, asemenea substanţe.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivul astfel invocat, precum şi din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Curtea a constatat că apelul cu care a fost sesizată a fost fondat, însă pentru un alt motiv decât cel susţinut de inculpat.
Astfel, contrar apărării formulate, Curtea a constatat, sub aspectul situaţiei de fapt, că aceasta a fost în mod corect stabilită de către prima instanţă, fiind dovedit, în afara oricărui dubiu, că, la data de 27 aprilie 2010, inculpatul a deţinut, în vederea punerii în circulaţie, 100 de doze conţinând cantitatea totală de 9,17 grame de heroină (în amestec cu cofeină), pe care a intenţionat să le vândă consumatorilor care l-au aşteptat anume într-o clădire dezafectată situată pe strada S.V. din sectorul 1.
În acest sens, Curtea, a avut vedere procesul verbal de prindere în flagrant, semnat fără obiecţiuni chiar de inculpat, în care s-a consemnat că, la momentul când s-a încercat imobilizarea sa de către organele de poliţie, acesta a aruncat o punguliţă din plastic, transparentă, în interiorul căreia s-au aflat cele 100 de doze dovedite ulterior ca fiind compuse dintr-un amestec de heroină cu cofeină. În acelaşi proces-verbal, au fost consemnate şi susţinerile inculpatului de la acel moment, acesta afirmând că, anterior, cumpărase, în schimbul sumei de 700 RON, cele 100 de doze de heroină, pe care a intenţionat să le consume, împreună cu prietenii săi, în clădirea dezafectată anterior menţionată. De asemenea, au fost consemnate şi susţinerile martorului asistent C.L.A., care a semnat, tot fără obiecţiuni, procesul verbal respectiv, acesta afirmând că l-a aşteptat pe inculpat, în acea clădire, pentru a cumpăra de la el heroină, astfel cum a mai făcut şi anterior, la preţul de 35 RON doza.
Martorul C.L.A. şi-a menţinut aceeaşi poziţie şi cu ocazia audierii sale, atât în faza de urmărire penală, când a precizat că, de câteva zile, a cumpărat heroină de la inculpat, pe care şi-a administrat-o, la cererea imperativă a acestuia, chiar în clădirea anterior menţionată, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, când, deşi a negat că ar fi asistat la prinderea în flagrant a inculpatului, a declarat totuşi că, într-adevăr, a cumpărat droguri de la acesta, de două ori.
La rândul său, martorul C.L. a confirmat că a fost unul dintre consumatorii care, în data de 27 aprilie 2010, alături de alte aproximativ 20 de asemenea persoane, l-a aşteptat pe inculpat în clădirea dezafectată, pentru a cumpăra heroină de la acesta, astfel cum făcuse şi în zilele anterioare, la preţul de 35 RON doza, declaraţia sa fiind coroborată, sub acest aspect, cu cea a martorului C.L.A. Acelaşi martor l-a recunoscut pe inculpat, după fotografie, declarând că el a fost persoana care i-a vândut heroină în imobilul din strada S.V., iar martorul asistent C.A. a confirmat efectuarea acestei recunoaşteri, precum şi afirmaţia de la acel moment a primului martor.
Deşi martorii C.L. şi C.A. nu au mai putut fi audiaţi în cursul judecăţii (nici în primă instanţă, nici în apel), nefiind găsiţi la domiciliile declarate şi neputându-se identifica noile lor adrese, Curtea, a constatat, contrar susţinerii apărării, că această împrejurare nu a fost de natură să afecteze dreptul inculpatului la un proces echitabil, întrucât, la pronunţarea condamnării sale, nu au fost avute în vedere doar declaraţiile celor doi martori, ci şi alte mijloace de probă, pertinente şi concludente (deja evidenţiate), care s-au coroborat, întru-totul, cu acele declaraţii.
În acelaşi sens, Curtea, a constatat că inculpatul însuşi a recunoscut, în unele declaraţii, fapta de deţinere a drogurilor, în vederea vânzării, poziţia sa procesuală înregistrând însă, în timp, oscilaţii graduale şi inexplicabile din punct de vedere raţional.
Astfel, Curtea, a reţinut că, în declaraţiile din chiar ziua faptei, date în faţa procurorului şi în prezenţa avocatului din oficiu care l-a asistat juridic la acel moment, inculpatul a afirmat că, într-adevăr, a deţinut cele 100 de doze de heroină, aruncate la vederea organelor de poliţie, pe care le cumpărase anterior de la numitul „Calu” (persoană neidentificată) şi pe care a intenţionat să le vândă unor prieteni consumatori, care l-au aşteptat anume în clădirea părăsită de pe strada S.V., la preţul de 25-30 RON doza, confirmând în acest mod susţinerile similare ale martorilor C.L.A. şi C.L.
În ziua imediat următoare, cu ocazia înfăţişării la judecătorul care a dispus arestarea lui preventivă, inculpatul a recunoscut în continuare deţinerea celor 100 de doze de heroină, susţinând însă, pentru prima dată, că acestea erau destinate consumului propriu, iar nu vânzării, aceeaşi poziţie procesuală exprimând-o şi în ultima declaraţie dată în faţa procurorului, dar şi la momentul prezentării de către acesta a materialului de urmărire penală.
Ulterior însă, în declaraţia din cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, inculpatul a negat nu doar intenţia de vânzare a drogurilor, ci şi însuşi faptul deţinerii acestora la momentul depistării sale de către organele de poliţie, confirmând totuşi că, în zonă, s-au aflat foarte mulţi consumatori, a căror prezenţă numeroasă (relevată, de altfel, şi de martorul C.L.), într-o clădire părăsită, nu a putut fi explicată, în mod raţional, decât prin stabilirea acolo a unei întâlniri cu persoana care le-a vîndut droguri.
Cu ocazia judecării apelului, după ce iniţial a precizat că îşi menţine declaraţia dată în faţa primei instanţe, în ultimul cuvânt, inculpatul şi-a nuanţat poziţia – cel mai probabil ca urmare a respingerii de către Curte a cererii de reaudiere a martorului C.L.A. (despre care a pretins că ar intenţiona să-şi schimbe declaraţiile anterioare, negând că ar fi cumpărat vreodată droguri de la el) – în sensul că a recunoscut că i-a remis droguri martorului respectiv, chiar de două ori (după cum afirmase, la un moment dat, şi acesta), însă numai din doza proprie (precizare neverosimilă, în condiţiile în care inculpatul a fost depistat în flagrant având asupra sa 100 de doze de heroină, cantitate ce depăşeşte cu mult doza uzuală a unui consumator).
Întrucât, pentru toate aceste motive, în urma reevaluării probatoriului cauzei, a reţinut aceeaşi situaţie de fapt cu cea menţionată în sentinţa apelată, Curtea, a constatat că şi încadrarea juridică a fost în mod corect stabilită de către prima instanţă, fapta inculpatului întrunind, într-adevăr, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
De asemenea, Curtea, a constatat că, în mod legal, s-a reţinut în sarcina inculpatului starea de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., câtă vreme acesta a săvârşit infracţiunea anterior menţionată în timpul liberării condiţionate de care a beneficiat din executarea pedepsei anterioare de 6 ani închisoare, care s-ar fi împlinit, la termen, în data de 19 septembrie 2010, situaţie în raport cu care legală este şi dispoziţia de revocare a acelui beneficiu, potrivit art. 61 C. pen.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului (11 ani închisoare), Curtea, a constatat că aceasta a fost în mod just individualizată, dându-se eficienţa cuvenită tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Totodată, în speţă, nu s-au identificat motive pertinente care să justifice reducerea acelei pedepse, cu atât mai mult cu cât durata sa a fost deja stabilită spre minimul special prevăzut în norma de incriminare (10 ani închisoare), iar inculpatul nu a putut beneficia de niciun fel de circumstanţe atenuante judiciare, având în vedere, pe de o parte, cantitatea semnificativă a drogurilor ce au făcut obiectul material al infracţiunii deduse judecăţii, iar, pe de altă parte, antecedentele sale penale (în care, conform fişei de cazier judiciar, se regăsesc trei condamnări definitive anterioare la pedepse privative de libertate, fără ca beneficiile acordate în acele cauze – graţierea, suspendarea condiţionată şi liberarea condiţionată – să-l fi determinat la reconsiderarea conduitei infracţionale), dar şi conduita lui procesuală (oscilantă şi, în mare parte, nesinceră, dovedind că nu conştientizează gravitatea faptei săvârşite şi nici nu înţelege să-şi asume, cu responsabilitate, consecinţele acesteia).
Curtea a mai constatat ca fiind legale şi temeinice dispoziţiile (de altfel, necontestate) privitoare la aplicarea pedepselor complementare şi accesorii, la confiscarea şi distrugerea cantităţii de droguri rămase în urma analizelor de laborator şi respectiv la obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În schimb, Curtea, a constatat, din oficiu, că a fost nelegală dispoziţia de confiscare de la inculpat, în temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a sumei de 1.040 RON, pretins dobândită de acesta prin valorificarea drogurilor.
În acest sens, Curtea, a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. anterior menţionat, au fost supuse confiscării, între altele, sumele de bani dobândite prin valorificarea drogurilor ce fac obiectul infracţiunilor prevăzute la art. 2-10 din Legea nr. 143/2000.
În speţă, suma de 1.040 RON nu a provenit din valorificarea drogurilor ce au constituit obiectul material al unicei infracţiuni deduse judecăţii, care a fost săvârşită în modalitatea deţinerii cantităţii de 9,17 grame de heroină, în vederea vânzării, ultima operaţiune nerealizându-se însă, ca urmare a intervenţiei organelor de poliţie.
Susţinerea primei instanţe, în sensul că suma respectivă provine din vânzarea de droguri, întrucât inculpatul nu a avut un loc de muncă, asigurându-şi subzistenţa din această activitate infracţională, nu a putut fundamenta, în mod legal, măsura confiscării, întrucât, pe de o parte, inculpatul nu a fost trimis în judecată şi pentru o altă infracţiune decât cea anterior menţionată (din care nu a obţinut vreun beneficiu material), iar, pe de altă parte, a constituit o simplă supoziţie, iar nicidecum o împrejurare certă, dovedită prin probe care să răstoarne prezumţia constituţională a dobândirii licite a acelei sume de bani.
Drept urmare, întrucât suma în discuţie nu a putut face în mod legal obiectul confiscării, s-a impus restituirea acesteia către inculpat, conform art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul, criticând soluţia ca netemeinică şi nelegală şi solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Inculpatul a arătat că materialul probator efectuat în cauză nu probează faptul că se ocupa cu traficul de droguri, cei doi martori ce au făcut asemenea afirmaţii în faza de urmărire penală nefiind audiaţi şi în faţa instanţei.
De aceea a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de droguri în cea de deţinere în vedere consumului şi, drept consecinţă, reindividualizarea pedepsei.
Au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, 18 şi 14 C. proc. pen.
Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, cât şi prin prisma cazurilor de casare care, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. se pot lua în considerare din oficiu, constată că recursul formulat este nefondat.
Atât prima instanţă, cât şi cea de apel au făcut o amplă analiză a probatoriului administrat. Eroarea gravă de fapt invocată de inculpat drept caz de casare al celor două hotărâri reprezintă un viciu în stabilirea situaţiei de fapt, în sensul că în considerentele hotărârii se afirmă contrariul a ceea ce rezultă în mod evident din probele administrate, existând o vădită neconcordanţă între modul în care faptele au fost percepute şi modul în care au fost analizate în hotărâre.
În cauză nu se poate vorbi nici măcar de contrarietatea unor probe. Inculpatul a fost prins în flagrant în timp ce deţinea 100 de doze de heroină pe care urma să le vândă unor prieteni consumatori, care îl aşteptau într-o clădire părăsită de pe strada S.V.
De altfel, inculpatul a recunoscut aspectul că urma să vândă dozele de heroină, în prima declaraţie dată în faza de urmărire penală în prezenţa apărătorului din oficiu.
Simpla schimbare ulterioară a declaraţiei, în sensul că dozele erau destinate consumului propriu nu poate conduce la reţinerea unei alte situaţii de fapt. De altfel, inculpatul şi-a schimbat în permanenţă declaraţiile date, susţinând, iniţial că urma să vândă dozele de heroină, apoi negând că le-ar fi deţinut vreodată, pentru ca în final să afirme că erau pentru consum propriu.
Întrucât materialul probator confirmă situaţia de fapt reţinută de cele două instanţe, Înalta Curte consideră că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Faptele reţinute au primit o corectă încadrare juridică în infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, de aceea nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., nu este aplicabil.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, Curtea apreciază că este aptă pentru atingerea scopurilor impuse de prevenţia generală şi cea specială, şi că, dată fiind gravitatea faptei, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, care este recidivist nu se impune reindividualizarea acesteia.
De aceea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul inculpatului, urmând ca în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. să îl oblige la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat D.V. împotriva deciziei penale nr. 6 A din 10 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reţinerii şi a arestării preventive de la 27 aprilie 2010 la 26 mai 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2454/2011. Penal. Vătămarea corporală... | ICCJ. Decizia nr. 1735/2011. Penal → |
|---|
