ICCJ. Decizia nr. 246/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 246/2011
Dosar nr. 536/1/2011
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin încheierea din 10 ianuarie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 3057/115/2010, Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. a respins ca nefondată cererea apelantului inculpat G.I.M. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea.
În baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., starea de arest a inculpatului a fost menţinută.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în cauză s-a făcut dovada existenţei unor probe şi indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi că infracţiunea reţinută în sarcina acestuia este de natură a suscita o tulburare a societăţii în măsură să justifice detenţia preventivă.
Instanţa a apreciat că în cauză nu există garanţii că o măsură neprivativă de libertate ar asigura buna desfăşurare a procesului penal, astfel că a menţinut starea de arest a inculpatului.
În termen legal, împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul G.I.M., solicitând admiterea, casarea hotărârii atacate şi judecarea sa în stare de libertate întrucât hotărârea de condamnare a instanţei de fond nu este definitivă.
Verificând hotărârea atacată prin prisma dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este legală şi temeinică.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin din 9 iulie 2010, inculpatul G.I.M. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi tâlhărie prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. şi art. 211 alin. (1), (2)1 lit. c) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. constând în aceea că în dimineaţa zilei de 29 martie 2010, în jurul orei 5,00, a pătruns fără drept în locuinţa victimei S.L., a exercitat violenţe asupra acesteia şi a sustras suma de 140 lei, după care a exercitat din nou violenţe asupra părţii vătămate pentru a-şi asigura scăparea.
Prin sentinţa penală nr. 91 din 25 noiembrie 2010, Tribunalul Caraş-Severin a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe timp de 5 ani.
Starea de arest preventiv a inculpatului luată în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen. a fost menţinută, începând cu data de 30 martie 2010, pe tot parcursul procesului penal.
Înalta Curte constată că în cauză există probe care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul este autorul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi pentru care a şi fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, în primul ciclu procesual.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru aceste infracţiuni este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică; acest pericol rezultă din modul în care inculpatul şi-a conceput şi săvârşit fapta pentru care este trimis în judecată, de consecinţele acestuia întrucât violenţele exercitate asupra victimei s-au soldat cu moartea acesteia. Lăsarea în libertate a unei persoane care acţionează violent, care ucide pentru a-şi însuşi suma de 140 lei, constituie în mod cert un motiv de nelinişte şi de nesiguranţă pentru societatea care se vede lipsită de apărare tocmai de către instituţiile statului abilitate să protejeze şi să asigure ordinea publică.
Înalta Curte constată că în cauză temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se menţin şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, astfel cum a hotărât instanţa de fond.
Pentru aceste considerente, constatând că nu există motive de casare a acestei hotărâri, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul M.J.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I.M. împotriva încheierii din 10 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3057/115/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 216/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 282/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
