ICCJ. Decizia nr. 212/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 212/2011
Dosar nr. 1/46/2010
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 28 decembrie 2009, B.D. a formulat plângere, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., împotriva ordonanţei nr. 407/P/2008 din 31 iulie 2009, pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, contestând neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii B.E. şi S.I.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că este nemulţumit de actele efectuate de intimatul B.E. cu ocazia executării unei hotărâri judecătoreşti.
Intimatului S.I. i s-a reproşat de către petent că şi-a depăşit atribuţiile de apărător în cursul soluţionării unei cauze civile.
Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea a reţinut următoarele:
Prin ordonanţa nr. 407/P/2008 din data de 31 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii B.E.A. - executor judecătoresc, şi S.I. - avocat în cadrul Baroului Argeş, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 242 C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), respectiv art. 291 C. pen., art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 293 C. pen.
Pentru a dispune astfel, parchetul curţii a reţinut, în esenţă, că faptele pentru care petentul a formulat plângere nu există în materialitatea lor şi că, activitatea îndeplinită atât de executor cât şi de avocat, în virtutea atribuţiunilor de serviciu, nu sunt prevăzute de legea penală.
Plângerea împotriva acestei rezoluţii a fost soluţionată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti care, prin rezoluţia nr. 857/II/2/2009 din data de 11 decembrie 2009, a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Nemulţumit de soluţiile adoptate, petentul s-a adresat instanţei solicitând, în aceste condiţii, trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de cei doi intimaţi, vinovăţia acestora în săvârşirea infracţiunilor reclamate fiind dovedită cu prisosinţă.
În legătură cu temeinicia plângerii adresată instanţei de judecată, curtea reţine ca situaţie premisă faptul că intimatului B.E.A. - executor judecătoresc, a scos la licitaţie imobilul proprietatea petentului şi că la respectiva licitaţie trebuia să participe, în mod obligatoriu, reprezentantul asociaţiei de proprietari F. şi nu administratorul acesteia, N.I., care nu avea o astfel de calitate.
Aceluiaşi executor judecătoresc i se reproşează că în actele de executare a atestat că adjudecatarul se numeşte A.C. şi nu A.C.F., trecându-i în mod fraudulos, inclusiv, adresa de domiciliu, făcându-se vinovat, totodată, şi de infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, întrucât în Dosarul de executare nr. 619/2004 nu se regăsesc recipisele din 15 iunie 2005, care atestau că sumele obţinute, urmare a adjudecării imobilului, erau consemnate la CEC.
Faţă de intimatul S.I., Curtea de Apel Piteşti a reţinut ca situaţie premisă, faptul că acesta, având calitatea de avocat, a reprezentat interesele numitului A.C.F. în Dosarul nr. 6035/280/2005, ce s-a aflat pe rolul Tribunalului Argeş, petentul susţinând că avocatul, în mod nereal, a atestat că partea pe care o reprezintă se numeşte A.C., în loc de A.C.F. şi, prin aceasta, l-a ajutat pe clientul său să se prezinte sub o altă identitate în faţa organelor judiciare.
Pornind de la această situaţie premisă, amplu prezentată de petent în plângerile sale, instanţa de fond a apreciat că infracţiunile pentru care petentul a formulat plângere nu există în materialitatea lor, iar actele efectuate de intimaţi, ca executor judecătoresc, respectiv avocat, nu sunt prevăzute de legea penală.
Această opinie se desprinde din actele premergătoare realizate de procuror, în raport şi de principiile de bază care guvernează procesul penal.
Din această perspectivă, între principiile de bază ale procesului penal se regăseşte scopul acestuia şi anume, descoperirea la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni şi tragerea la răspundere a persoanelor care le-au săvârşit.
În acest cadru, vinovăţia unei persoane nu se poate stabili în lipsa probelor care să o susţină, inexistenţa probelor de vinovăţie determină inexistenţa faptelor reclamate.
În opinia instanţei de fond, este evident că intimaţii nu au săvârşit nici una din faptele pentru care petentul a formulat plângere penală şi anume, infracţiunile de fals, abuz în serviciu contra intereselor persoanei şi de neglijenţă în serviciu.
În acest sens, executorul judecătoresc B.E.A., în timpul punerii în executare a sentinţei civile nr. 3085 din 8 septembrie 2003, pronunţată de Judecătoria Piteşti, anulată în parte prin sentinţa civilă nr. 238 din 19 ianuarie 2004 a aceleiaşi instanţe, a respectat dispoziţiile legale în materie, punând în executare o hotărâre judecătorească definitivă.
Actele de executare întocmite de acesta nu cuprind date necorespunzătoare realităţii, iar atribuţiile de serviciu au fost îndeplinite în acord cu normele ce reglementează profesia de executor judecătoresc.
Chiar şi admiterea unei contestaţii privind executarea pe care de altfel a exercitat-o petentul, nu atrage răspunderea penală a făptuitorului.
În ceea ce-l priveşte pe intimatul S.I., curtea constată că activităţile pe care acesta le-a desfăşurat ca avocat al numitului A.C.F. nu au depăşit cadrul atribuţiilor de serviciu ale unui apărător pe parcursul judecării cauzei civile.
Eventuala eroare cu privire la numele clientului său, nu echivalează cu săvârşirea vreunei infracţiuni de fals.
Instanţa de fond, prin sentinţa penală nr. 33/ F din 16 martie 2010 constatând legalitatea şi temeinicia soluţiilor adoptate de procuror, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul B.D. împotriva ordonanţei nr. 407/P/2008 din 31 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, menţinând ordonanţa procurorului.
Împotriva sentinţei penale nr. 33/ F din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Piteşti a declarat recurs petiţionarul B.D., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1/46/2010.
Înalta Curte, constată că recursul declarat de petiţionarul B.D. este tardiv.
În conformitate cu prevederile art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.
Termenul de recurs se socoteşte pe zile libere şi curge potrivit dispoziţiilor legale privind curgerea termenului de apel.
Sentinţa penală atacată cu prezentul recurs a fost comunicată petiţionarului la data de data de 19 martie 2010 potrivit filei 27 dosar Curte de Apel, iar recursul a fost declarat la data de 11 iulie 2010, potrivit datei poştei de pe plicul cu care a fost transmis recursul la instanţa de recurs, conform filei 4 dosar recurs, fiind depăşit termenul procedural legal de declarare a recursului.
Instituţia termenului în procesul penal prefigurează un principiu fundamental al acestei activităţi judiciare, şi anume operativitatea şi are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei unor măsuri procesuale, şi pe de altă parte împiedică tergiversarea desfăşurării procesului penal, asigurând operativitatea acţiunilor cerute de justa soluţionare a cauzelor penale.
Dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. pen. reglementează consecinţele nerespectării termenului înăuntrul căruia inculpatul putea şi trebuia să-şi exercite dreptul procesual, sancţiune care constă în pierderea dreptului procesual care nu a fost exercitat în termenul peremtoriu prevăzut de lege.
Aşa fiind, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiţionarul B.D., în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) lit. a) teza I C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiţionarul B.D. împotriva sentinţei penale nr. 33/ F din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 701/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 216/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
