ICCJ. Decizia nr. 282/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 282/2011
Dosar nr. 603/42/2010
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 138 din 13 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, in baza disp. art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată plângerea formulată de petentul Z.l. împotriva rezoluţiei nr. 364/P/2010 din data de 20 mai 2010 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a rezoluţiei nr. 713/11/2/2010 din 03 iunie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Prin plângerea formulată petiţionarul Z.l. a solicitat efectuarea de cercetări penale faţă de intimatul G.F.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că acesta a lăsat „cu ştiinţă în nelucrare Dosarul penal nr. 2799/P/2009" al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, cu consecinţa cauzării „unei vătămări a interesului legal, interes ocrotit prin dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţia României combinate cu dispoziţiile art. 2 C. proc. pen.".
Prin rezoluţia nr. 364/P/2010 din 20 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul G.F.A. cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv latura obiectivă.
Ca urmare a sesizării formulate de către Z.l., la data de 06 ianuarie 2010 procurorul care supraveghea urmărirea penală în cauză a apreciat că făptuitorul a tergiversat efectuarea cercetărilor cu motivarea că „organele de cercetare ale poliţiei judiciare au efectuat acte premergătoare începerii urmăririi penale la data de 18 august 2009 şi 20 august 2009" dată de la care până la soluţionarea plângerii de tergiversare nu s-a mai efectuat nici un act. în consecinţă s-a admis plângerea de tergiversare formulată, s-a stabilit termen de finalizare a cercetărilor penale la data de 05 martie 2010 şi s-a dispus efectuarea actelor necesare pentru lămurirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor cu privire la faptele reclamate.
La data de 09 martie 2010 făptuitorul a început urmărirea penală împotriva învinuiţilor G.V. şi C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen., după care cauza a fost preluată de subcomisar de poliţie A.A. care la data de 11 martie 2010 a întocmit referatul de terminare a urmăririi penale prin care a propus, în baza art. 234 C. pen. şi art. 256 C. pen., punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a învinuiţilor C.M. şi G.V.
S-a apreciat de procuror că pentru existenţa elementului material al infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) este necesar să se constate că făptuitorul, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, fie că a omis să facă un act, care potrivit atribuţiilor sale trebuia să-l efectueze, deci a dat dovadă de pasivitate, deci o faptă de comisiune, dar l-a îndeplinit în mod greşit, defectuos, necorespunzător conţinutului îndatoririlor sale.
S-a constatat de procuror că lucrătorul de poliţie din data de 20 august 2009 până la data de 15 februarie 20010, dată la care procurorul care efectua supravegherea urmăririi penale a examinat plângerea de tergiversare a cercetărilor, nu a efectuat nici un act de urmărire penală, însă prin neefectuarea actelor de urmărire penală în cauză nu s-a adus o vătămare a intereselor legale ale persoanei în condiţiile în care nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, termen care ar fi împiedicat punerea în mişcare a acţiunii penale.
Plângerea formulată de petiţionarul Z.l., în temeiul art. 278 C. proc. pen., împotriva modului de soluţionare a Dosarului penal nr. 364/P/2010 a fost respinsă prin rezoluţia nr. 713/11/2/2010 din 03 iunie 2010 emisă de Procurorul general al unităţii de parchet
În termenul prevăzut de art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul a formulat plângere împotriva rezoluţiilor procurorului, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 16 iunie 2010, sub nr. 603/42/2010.
Curtea, examinând plângerea formulată, prin prisma dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., în raport de motivele invocate, de starea de fapt aşa cum a fost reţinută şi de dispoziţiile legale în materie, a constatat că aceasta este nefondată.
Astfel, s-a reţinut că, în mod legal şi temeinic Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a apreciat prin rezoluţiile atacate faptul că nu poate fi reţinută întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu privire la conduita făptuitorului G.F.A., care în Dosarul nr. 2794/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte a tergiversat soluţionarea acestuia pentru o perioadă de timp îndelungată, faptele acestuia putând constitui eventual o abatere disciplinară.
Totodată, analizând plângerea penală, Curtea constată că petentul nu a justificat în vreun fel suferirea unui prejudiciu material sau moral de o anumită gravitate ca urmare a modului de comportare a intimatului. Este adevărat că acesta a indicat în plângerea sa faptul că în urma nerealizării cu celeritate a cercetării penale în cauză a avut de suferit din punct de vedere afectiv, având o stare de anxietate, însă aceste susţineri au fost apreciate corect în rezoluţia atacată, în sensul că ele nu exprimă existenţa unui prejudiciu care să realizeze latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs petiţionarul Z.l., criticând hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei în vederea efectuării de cercetări sub aspectul infracţiunilor sesizate.
Concluziile reprezentantului M.P. au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Cu privire la recursul peste termen exercitat de petiţionarul Z.l. înregistrat la Curtea de Apel Ploieşti la data de 17 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie constata ca, in cauza, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3853 alin. (2) cu referire la art. 365 C. proc. pen., petiţionarul lipsind atât la termenele de judecată în fond a cauzei cât şi la pronunţare, procedura de citare şi comunicarea sentinţei fiind viciate, realizate la o altă adresă decât cea indicată de petiţionar.
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor formulate, în conformitate cu art. 3856 C. proc. pen. constată că recursul declarat este fondat, pentru considerentele următoare:
Astfel, se constată că petiţionarul în cuprinsul plângerii a indicat ca având domiciliul ales în Bucureşti, sector 6, solicitând citarea sa la această adresă.
Pe tot parcursul judecării cauzei în fond, la Curtea de Apel Ploieşti, însă petiţionarul a fost citat la o altă adresă, cauza fiind soluţionată cu lipsa de procedură cu acesta; mai mult comunicarea sentinţei a fost făcută, de asemenea la această adresă greşită.
Prin urmare, reţinând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., Înalta Curte în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va admite recursul peste termen declarat de petiţionarul Z.l. împotriva sentinţei penale nr. 138 din 13 octombrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va casa sentinţa recurată dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petiţionarul Z.l. împotriva sentinţei penale nr. 138 din 13 octombrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 246/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 286/2011. Penal → |
|---|
