ICCJ. Decizia nr. 2492/2011. Penal
Comentarii |
|
Prin Sentința penală nr. 184 din 16 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Mureș s-a dispus condamnarea inculpatului Z.D.A. la pedeapsa de 17 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen.
în baza art. 197 alin. (3) teza I C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. e) C. pen., a interzicerii exercițiului drepturilor de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a fi tutore sau curator, pe o durată de 6 ani.
în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (1), alin. (21) lit. a) C. pen. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie.
în temeiul art. 33 lit. a) C. pen., s-a constatat că infracțiunile comise de inculpat sunt concurente și, în consecință, în baza art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare.
în baza art. 35 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa închisorii rezultante și pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. e) C. pen., a interzicerii exercițiului drepturilor de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a fi tutore sau curator, pe o durată de 6 ani.
Conform art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, în condițiile și pe durata prevăzută de acest articol, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) și lit. e) C. pen.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), raportat la art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii pe 24 ore, din data de 10 aprilie 2010, precum și durata arestării preventive, începând cu data de 11 aprilie 2010 și până la zi.
în temeiul art. 350 C. proc. pen., raportat la art. 160b alin. (3), art. 143,art. 148 lit. f) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
L-a condamnat pe inculpatul N.L.M. (născut în Târgu Mureș, județul Mureș, fiul lui F. și M.):
în temeiul art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., la pedeapsa de 17 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de viol.
în baza art. 197 alin. (3) teza I C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. e) C. pen., pe o durată de 6 ani.
în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (1), alin. (21) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie.
în temeiul art. 33 lit. a) C. pen., s-a constatat că infracțiunile comise de inculpat sunt concurente și în consecință în baza art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare.
în baza art. 35 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa închisorii rezultante și pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. e) C. pen., pe o durată de 6 ani.
Conform art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, în condițiile și pe durata prevăzută de acest articol, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) și lit. e) C. pen.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), raportat la art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii pe 24 ore, din data de 10 aprilie 2010, precum și durata arestării preventive, începând cu data de 11 aprilie 2010 și până la zi.
în temeiul art. 350 C. proc. pen., raportat la art. 160b alin. (3), art. 143,art. 148 lit. f) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
L-a condamnat pe inculpatul S.S.S. (născut în Târgu Mureș, județul Mureș, fiul lui B. și E.):
în temeiul art. 211 alin. (1), alin. (21) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Conform art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, în condițiile și pe durata prevăzută de acest articol, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) și lit. e) C. pen.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), raportat la art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii pe 24 ore, din data de 10 aprilie 2010, precum și durata arestării preventive, începând cu data de 11 aprilie 2010 și până la zi.
în temeiul art. 350 C. proc. pen., raportat la art. 160b alin. (3), art. 143,art. 148 lit. f) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
S-a dispus ca bunurile - respectiv șapca de culoare roșie, cu cozoroc, cu inscripția "D.", aflată în plicul nr. 1, cele două fragmente de material textil (chiloți), aflate în plicul nr. 3, găsite în locul în care s-a reclamat comiterea infracțiunilor - având regimul mijloacelor materiale de probă, păstrate în prezent la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Mureș, fiind înregistrate în Registrul de valori și corpuri delicte, în baza procesului-verbal încheiat la data de 05 iulie 2010, urmează traseul dosarului de fond.
în temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă exercitată de reprezentantul Ministerului Public și în consecință, au fost obligați inculpații să plătească în favoarea părții vătămate G.G.Z., reprezentată de G.Z., în calitate de părinte, următoarele sume de bani, reprezentând daune morale:
- inculpatul Z.D.A., suma de 5.000 RON,
- inculpatul N.L.M., suma de 5.000 RON și
- inculpatul S.S.S., suma de 1.000 RON.
S-a făcut aplicarea art. 191 C. proc. pen.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
în data de 8 aprilie 2010, în jurul orelor 1700, partea vătămată G.G.Z., în vârstă de 13 ani, a plecat la plimbare cu prietena sa, M.T. în vârstă de 14 ani.
Cele două minore s-au deplasat din cartierul D.P. în direcția V.D.M. din Târgu Mureș, fotografiindu-se reciproc cu telefonul mobil. După aceea, au urcat pe un deal situat în spatele caselor aflate pe strada V.D.M., iar la un moment dat atât partea vătămată, cât și martora M.T. i-au observat la o distanță de aproximativ 10 - 15 metri pe inculpați, care au ieșit din niște tufișuri și care se uitau insistent la ele.
Fetele s-au întors cu spatele la ei și au mărit ritmul de mers, iar martora M.T. a început să fugă, alertând-o și pe partea vătămată, spunându-i să fugă, la rândul ei.
Martora a reușit să se îndepărteze de grupul celor trei inculpați, însă partea vătămată a fost ajunsă de aceștia.
Inculpatul N.L.M. a prins-o de umeri pe partea vătămată și a împins-o cu forța la pământ, iar în urma căzăturii și împingerii, partea vătămată s-a rostogolit până în apropierea unor tufișuri, rămânând cu spatele la pământ.
De asemenea, inculpatul N.L.M. i-a pus mâna peste față, partea vătămată implorându-l să-i dea drumul și s-o lase în pace. Minora s-a zbătut, dând din mâini și din picioare, țipând când inculpatul nu-i ținea mâna la gură. într-o mână ținea telefonul mobil, iar inculpatul N. a încercat să i-l smulgă, partea vătămată s-a opus, astfel că a intervenit inculpatul S.S., la solicitarea celorlalți doi inculpați, smulgându-i telefonul din mâna, după care a dispărut, îndreptându-se spre cartierul V.R. din Târgu Mureș.
După ce i-a fost smuls telefonul, inculpatul N.L.M. i-a rupt pantalonii și chiloții, i-a astupat gura cu mâna în scopul de a întreține raport sexual.
întrucât victima încerca să-și acopere zona genitală, inculpatul Z.D.A. a imobilizat-o și inculpatul N.L.M. și-a dat pantalonii jos, urmat fiind de inculpatul Z.D.A.
Deoarece partea vătămată a început să se zbată și să strige, cei doi inculpați i-au aplicat mai multe lovituri cu palmele.
Partea vătămată a încercat să se rostogolească pe burtă, însă inculpatul N.L.M. a prins-o, a dat-o cu capul de pământ, a lovit-o peste față cu palma și cu pumnii, a zgâriat-o pe mâini, a prins-o de brațe după care partea vătămată a simțit durere în zona organelor genitale ca și când ar fi pătruns un corp străin în ea. în timp ce a fost penetrată de inculpatul N.L.M., partea vătămată era imobilizată de inculpatul Z.D.A. care o ținea de picioare.
Imediat după ce a fost penetrată de inculpatul N.L.M., partea vătămată a fost violată și de inculpatul Z.D.A., cei doi arătând că primul care a întreținut relații sexuale, pe la spate, cu partea vătămată a fost inculpatul N.L.M., timp în care inculpatul Z.D.A. o ținea, după care cei doi și-au inversat rolurile.
După consumarea faptei, cei doi inculpați au plecat spre niște grădini, abandonând-o pe minoră.
La scurt timp, la locul faptei, a venit un bărbat, căruia minora i-a povestit ce s-a întâmplat și, cu telefonul acestuia, partea vătămată i-a anunțat pe părinți, care au sesizat organele de poliție.
Telefonul mobil sustras de inculpatul S.S. a fost vândut martorului R.G., cu suma de 50 RON, la data de 9 aprilie 2010, fiind recuperat în timpul cercetărilor.
Instanța de fond, în raport de această stare de fapt, a reținut că faptele inculpaților Z.D.A. și N.L.M. realizează elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., respectiv complicitate la tâlhărie prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 211 alin. (1) și alin. (21) lit. a) C. pen.
Fapta inculpatului S.S. realizează elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (21) lit. a) C. pen.
împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond au declarat apel inculpații Z.D.A., N.L.M. și S.S., solicitând reducerea pedepselor.
Prin Decizia penală nr. 27/A din 18 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus admiterea apelurilor inculpaților Z.D.A. și N.L.M. împotriva Sentinței penale nr. 184 din 16 decembrie 2010 a Tribunalului Mureș.
S-a desființat parțial sentința penală atacată și, în rejudecare:
S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului Z.D.A. (născut în Aiud, județul Alba, fiul lui D. și S., deținut în P. Târgu Mureș) pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. de la 17 ani închisoare la 12 ani închisoare.
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a fost contopită pedeapsa aplicată cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală atacată, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 211 alin. (1), alin. (21) lit. a) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 12 ani închisoare.
S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului N.L.M. (născut în Târgu Mureș, județul Mureș, fiul lui F. și M., deținut în P. Târgu Mureș) pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. de la 17 ani închisoare la 12 ani închisoare.
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a fost contopită pedeapsa aplicată cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală atacată, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 211 alin. (1), alin. (21) lit. a) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 12 ani închisoare.
Au fost menținut toate celelalte dispoziții din hotărârea atacată.
în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest preventiv pentru inculpații apelanți Z.D.A., N.L.M. și S.S.S. și în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedepsele aplicate fiecăruia perioada de arest preventiv cuprinsă în intervalul 16 decembrie 2010 până la zi.
S-a respins ca nefondat apelul inculpatului S.S.S. (născut în Târgu Mureș, județul Mureș, fiul lui B. și E., deținut în P. Târgu Mureș) împotriva Sentinței penale nr. 184 din 16 decembrie 2010 a Tribunalului Mureș.
A fost obligat inculpatul S.S.S. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Sumele de câte 300 de RON, reprezentând onorarii avocațiale din oficiu pentru fiecare inculpat, s-a dispus a fi avansate din fondul special al Ministerului Justiției către Baroul Mureș.
Celelalte cheltuieli judiciare au rămas în sarcina statului.
împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs inculpații Z.D.A., N.L.M. și S.S.
Recurenții inculpați Z.D.A. și N.L.M. au invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen., iar inculpatul S.S. a solicitat achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
în subsidiar, același inculpat a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din tâlhărie în tăinuire și reducerea pedepsei.
înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile formulate prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., constată următoarele:
Starea de fapt reținută de instanța de fond este corectă.
Rezultă din probele administrate că, la data de 08 aprilie 2010, inculpații Z.D.A. și N.L.M., prin acte de violență, au întreținut alternativ raporturi sexuale cu partea vătămată G.G.Z., în vârstă de 12 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra. Aceiași inculpați, prin imobilizarea părții vătămate, l-au ajutat pe coinculpatul S.S. să-i sustragă victimei telefonul său mobil.
După sustragerea telefonului, inculpatul S.S. a plecat, fără a asista la violul comis de ceilalți doi inculpați asupra victimei.
De asemenea, încadrarea juridică a faptei, în infracțiunile de viol prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3), respectiv complicitate la tâlhărie prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 211 alin. (1), alin. (21) lit. a) C. pen. - inculpații Z.D.A. și N.L.M. și tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (21) lit. a) C. pen. - inculpatul S.S., este legală.
Nu se justifică schimbarea încadrării juridice solicitată de acest inculpat din tâlhărie în tăinuire, în condițiile în care din probe rezultă că inculpatul S.S., ajutat fiind de ceilalți doi inculpați, care au imobilizat victima, și-a însușit telefonul mobil, pe care ulterior l-a vândut martorului R. cu suma de 50 RON.
Actele sale infracționale îi conferă calitatea de autor al infracțiunii de tâlhărie, iar a celorlalți doi inculpați de complici la aceeași faptă.
în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, înalta Curte apreciază că se justifică doar reducerea pedepsei inculpatului S.S. de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare.
Reducerea pedepsei se impune în raport de participația sa mai redusă, inculpatul însușindu-și telefonul mobil al victimei după care nu a mai participat la săvârșirea infracțiunii de viol, îndepărtându-se de locul comiterii faptei.
Se adaugă atitudinea sa procesuală, dar și lipsa antecedentelor penale, astfel că o pedeapsă de 7 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, este suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Pentru ceilalți doi inculpați, înalta Curte apreciază că pedepsele nu pot fi coborâte sub limita stabilită de instanța de apel.
Faptele acestora prezintă o gravitate deosebită, săvârșind infracțiunea de viol asupra unei minore de 12 ani, înlesnind, în același timp, săvârșirea infracțiunii de tâlhărie de cel de-al treilea inculpat.
Consecințele faptelor, asupra părții vătămate, pot fi ireversibile în raport de trauma suferită de aceasta.
Sub acest aspect se constată că partea vătămată, însoțită de mama sa, a fost consiliată de un psiholog din cadrul D.G.A.S.P.C. Mureș, constatându-se că minora a fost victima unui abuz sexual și al unei tâlhării. Minora a prezentat simptome specifice sindromului stresului post traumatic, sentimente de depersonalizare, insecuritate, alertă permanentă, ideație suicidară.
S-a recomandat participarea minorei și a mamei sale la ședințe de consiliere psihologică în cadrul Centrului de Consiliere pentru copilul abuzat, neglijat, traficat.
în atare condiții, criticile inculpaților Z.D.A. și N.L.M. cu privire la greșita individualizare a pedepselor nu pot fi însușite.
Având în vedere considerentele expuse, înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul S.S.S. împotriva Deciziei penale nr. 27/A din 18 martie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș.
Va casa în parte decizia și Sentința penală nr. 184 din 16 decembrie 2010 a Tribunalului Mureș și, în rejudecare, va reduce pedeapsa aplicată acestui inculpat pentru infracțiunea de tâlhărie de la 8 la 7 ani închisoare.
în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații Z.D.A. și N.L.M. împotriva aceleiași decizii.
în baza art. 38517 alin. (4) raportat la art. 385 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., va deduce din pedepsele aplicate inculpaților perioada arestului preventiv de la 10 aprilie 2010 la zi.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpații Z.D.A. și N.L. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
← ICCJ. Decizia nr. 5600/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2270/2011. Penal → |
---|