ICCJ. Decizia nr. 2648/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2648/2011
Dosar nr. 5439/1/2011
Şedinţa publică din 1 iulie 2011
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin încheierea din 25 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I-a penală, în dosarul nr. 35833/3/2010 (293/2011), în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen. s-a dispus menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor: M.P.S., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 33/UP din 21 februarie 2010 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 9291/3/2010, şi C.M. arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 34/UP din 21 februarie 2010 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 9291/3/2010.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., respectiv, din probatoriul administrat rezultând că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi dar şi condiţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv, infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani şi lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce nu a fost diminuat prin simpla trecere a timpului. " S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele de rezonabilitate specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa C.E.D.O., nefiind depăşit termenul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei şi specificul probatoriului administrat în cauză.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpaţii M.P.S. şi C.M., solicitând punerea lor în libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
In cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I-a penală, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Înalta Curte, în raport de împrejurările de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, de modalitatea concretă şi organizată în care s-a acţionat, cât şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor, apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
Pe de altă parte, se constată că, în cauză, prin sentinţa penală nr. 977/F din 23 decembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a I-a penală, s-a dispus condamnarea inculpaţilor: M.P.S. la pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave, de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, furt calificat, şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având suspendat dreptul de a conduce şi C.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului, hotărârea de condamnare, apelată de inculpaţi, constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile C.E.D.O.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpaţilor de a fi judecaţi într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestora încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de apel privind menţinerea arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse, ca nefondate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.P.S. şi C.M. împotriva încheierii din 25 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 35833/3/2010 (293/2011).
Obligă recurentul inculpat M.P.S. la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat C.M. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2588/2011. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 2652/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
