ICCJ. Decizia nr. 2652/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2652/2011
Dosar nr. 5480/1/2011
Şedinţa publică din 1 iulie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin încheierea din Camera de Consiliu din 27 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 5892/2/2011 (2357/2011), în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus menţinerea stării de arest a inculpatului G.N.A., deţinut în baza mandatului de arestare preventivă nr. 70/UP din 2 martie 2011 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, în dosarul nr. 1892/2/2011 (821/2011).
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. şi de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv, din probatoriul administrat rezultă indicii temeinice că inculpatul a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată, pedeapsa pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestuia este mai mare de 4 ani, iar, faţă de natura şi împrejurările săvârşirii faptelor, lăsarea în libertate a acestuia creează pericol pentru ordinea publică.
Împotriva încheierii sus-menţionate a declarat recurs inculpatul G.N.A. pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefundat, pentru considerentele ce urmează.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se menţin, aşa cum a reţinut în mod corect instanţa de apel, şi există temeiuri noi care justifică şi impun în continuare privarea de libertate.
Potrivit Codului de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislaţiilor europene, menţinerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege: inculpatul este acuzat de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsat în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Natura, amploarea şi modalitatea de comitere a infracţiunilor sus-menţionate relevă nu doar o periculozitate infracţională, dar şi una socială care impun o reacţie fermă, deoarece lăsarea în libertate a inculpatului induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive subzistă şi în prezent neintervenind nici o situaţie care să înlăture starea de fapt în raport de care s-a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate afectează ordinea publică.
De asemenea, durata arestării preventive se situează în limitele de rezonabilitate specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa C.E.D.O., nefiind depăşit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, recursul declarat de inculpatul G.N.A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 27 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 5892/2/2011 (2357/2011) în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.N.A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 27 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 5892/2/2011 (2357/2011)
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2648/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2654/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
