ICCJ. Decizia nr. 2588/2011. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2588/2011
Dosar nr. 3910/2/2011
Şedinţa publică din 28 iunie 2011
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, instanţa constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 240 din 16 mai 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondată, cererea de transfer în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani închisoare, într-un penitenciar din Turcia, formulată de persoana condamnată C.H., cetăţean turc.
Pentru a hotăra astfel Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că prin sentinţa penală nr. 256/D/2003 a Tribunalului Bacău a fost condamnat persoana transferabilă C.H. la o pedeapsă de 20 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 174, art. 175 lit. a), e), i), C. pen. art. 279 alin. (1) cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Executarea pedepsei a început la data de 18 mai 2001 şi se împlineşte la data de 17 mai 2021.
Prin hotărârea nr. 2005/611-MUTS, Tribunalul pentru Pedepse Grele nr. 4 din Ankara a recunoscut sentinţa penală nr.256 din 19 iunie 2003 a Tribunalului Bacău iar din nota Ambasadei Turciei către Ministerul Justiţiei din România a rezultat că potrivit legislaţiei turce "cel mai apropiat termen de câştigare a dreptului de liberare condiţionată este 20 mai 2009."
În acest caz instanţa de fond a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 140 lit. c) din Legea 302/2004 privind refuzul opţional al transferării şi a respins cererea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs condamnatul persoană transferabilă C.H. solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei penale şi rejudecând admiterea cererii pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă nu este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004, cererea de transferare a persoanei condamnate poate fi refuzată când există indicii suficiente că, odată transferat, condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt faţă de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române.
Instanţa de fond a calculat corect data la care condamnatul ar putea fi liberat condiţionat din executarea pedepsei în România. Condamnatul a început executarea pedepsei la data de 18 mai 2001 urmând a se împlini acest termen abia la data de 17 mai 2021.
Chiar dacă acesta ar presta o muncă în timpul executării, potrivit art. 59 alin. (2) C. pen., tot nu ar putea fi liberat înainte de executarea efectivă a cel puţin două treimi din pedeapsă, având în vedere că este condamnat la o pedeapsă mai mare de 10 ani, respectiv 17 mai 2016.
Potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen. scopul pedepsei este de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni iar prin executarea acesteia se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Ori prin punerea în libertate a condamnatului după executarea a jumătate din pedeapsa de 20 de ani închisoare nu se mai poate aprecia că scopul pedepsei aplicate ar mai fi atins.
Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a hotărât că persoana transferabilă C.H. se află în situaţia prevăzută în art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004, întrucât odată transferat ar putea fi pus în libertate imediat, mai cu seamă că din adresa Ambasadei Turciei rezultă că acesta se putea libera din executarea pedepsei la data la 20 mai 2009, deci într-un termen mult prea scurt faţă de durata rămasă de executat, potrivit legii române, din pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 256/D din 19 iunie 2003 a Tribunalului Bacău.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a respinge, ca nefondat, recursul persoanei transferabile.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă C.H., împotriva sentinţei penale nr. 240 din 16 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 520 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2573/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2648/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
