ICCJ. Decizia nr. 2857/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2857/2011
Dosar nr. 6605/1/2011
Şedinţa publică din 17 august 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Analizând actele şi lucrările din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 4 august 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 3002 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului M.U.J.C.
Pentru a dispune această măsură, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că inculpatul M.U.J.C. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 698/2001, constând în aceea că în perioada ianuarie - februarie 2008 a sechestrat-o la diverse adrese din Bucureşti pe numita N.M. şi împotriva voinţei acesteia, prin ameninţare şi violenţe, a obligat-o să practice prostituţia obţinând foloase materiale.
Reţine de asemenea Curtea de Apel Bucureşti că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, care nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.U.J.C., solicitând judecarea sa în stare de libertate arătând că nu există date care să justifice temerea că lăsarea sa în libertate poate prezenta pericol pentru ordinea publică.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este legală şi temeinică, în mod corect apreciind că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, care nu s-au schimbat şi fac necesară în continuare menţinerea stării de arest a inculpatului.
Astfel, în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., existând probe care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis o faptă reţinută în sarcina sa, relevante în acest sens fiind declaraţiile părţii vătămate, procesele de cercetare la faţa locului, declaraţiile martorului B.M., raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică şi raportul de expertiză medico-legală.
Şi condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt îndeplinite cumulativ în cauză, atât sub aspectul cuantumului pedepsei prevăzut de lege, cât şi sub aspectul pericolului pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului.
Deşi legea procesuală penală nu defineşte noţiunea de pericol pentru ordinea publică, această condiţie urmează a fi analizată în raport de gravitatea faptei reţinută în sarcina inculpatului, gravitate concretizată nu numai în regimul sancţionator sever stabilit de legiuitor, ci şi în modalitatea concretă de comitere a faptei, ca şi atitudinea procesuală adoptată de inculpat, care a negat comiterea infracţiunii reţinută în sarcina sa.
Faptul că inculpatul este la primul conflict cu legea penală nu poate determina punerea în libertate a inculpatului, această împrejurare neputând fi avută în vedere în mod singular cu ocazia analizării legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că prin Sentinţa penală nr. 519 din 5 iulie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 5 ani închisoare în prezenta cauză aflându-se pe rolul Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea apelului declarat de inculpat împotriva sentinţei de condamnare.
Existenţa acestei hotărâri de condamnare, chiar dacă nu este definitivă, este un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se atât dispoziţiile cuprinse în legea internă, cât şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, din perspectiva dispoziţiilor art. 5 parag. 3.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.U.J.C. împotriva Încheierii din 4 august 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 12882/3/2011.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 august 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2862/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2850/2011. Penal. Prelungirea duratei... → |
|---|
