ICCJ. Decizia nr. 2850/2011. Penal. Prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 şi următoarele C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2850/2011
Dosar nr. 6926/105/2011
Şedinţa publică din 17 august 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Analizând actele şi lucrările din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 28 iulie 2011, Tribunalul Prahova a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi, în baza art. 155 C. proc. pen., a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului F.M.C.
Pentru a dispune această măsură, Tribunalul Prahova a reţinut că inculpatul este cercetat pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1), (3) - două fapte - constând în aceea că la data de 9 iunie 2011, în jurul orelor 12:15 - 12:30, a aşteptat şi a surprins minora S.D.I., în vârstă de 10 ani, la intrarea în apartamentul acesteia, moment în care a atacat-o din spate, i-a pus mâna la gură şi nas folosind un fragment textil îmbibat cu cloroform, aducând astfel victima în stare de inconştienţă, după care a întreţinut raport sexual cu aceasta, în dormitorul apartamentului; la data de 1 iunie 2011, în jurul orelor 12:00, a urmărit minora I.C.D., în vârstă de 8 ani şi 8 luni, pe scara blocului de domiciliu al acesteia, după care a atacat-o imediat după descuierea uşii apartamentului, ducând-o în dormitor, unde a purtat cu ea o discuţie de circa 2 - 3 minute, timp în care a sunat telefonul mobil al minorei, fapt ce a stopat acţiunea bărbatului, care a părăsit, astfel, apartamentul; la data de 17 mai 2010, în jurul orei 11:50 - 12:00, a urmărit şi a surprins minora D.B.A.M., în vârstă de 9 ani şi 8 luni, pe holul blocului de domiciliu al acesteia, iar la intrarea în apartamentul acesteia a atacat-o din spate, i-a pus mâna la gură şi nas folosind un fragment textil îmbibat cu cloroform, fără a pune victima în stare de inconştienţă, apoi, în holul apartamentului acesteia, a purtat cu ea o discuţie de circa 2 - 3 minute, timp în care a sunat telefonul mobil al minorei, fapt ce a stopat acţiunea inculpatului, care a părăsit, astfel, apartamentul.
A reţinut de asemenea Tribunalul Prahova că în cauză sunt îndeplinite atât condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât şi cele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., împrejurare care impune prelungirea măsurii arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul F.M.C., iar prin Încheierea din 1 august 2011, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul inculpatului, a casat în parte încheierea recurată şi a înlăturat eroarea materială privind perioada pentru care s-a dispus prelungirea arestării preventive, în sensul că această măsură începe de la 1 august 2011 şi durează până la 30 august 2011 inclusiv.
Din considerentele încheierii rezultă că instanţa de recurs a reţinut că în cauză se impune prelungirea duratei arestării preventive, fiind întrunite dispoziţiile art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., însă apreciază că perioada pentru care s-a dispus prelungirea arestării preventive este eronată, în sensul că această prelungire începe de la data de 1 august 2011 şi durează până la 30 august 2011, inclusiv.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, însă la termenul din 17 august 2011 reprezentanta parchetului a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, fapt pentru care Înalta Curte va analiza recursul numai sub aspectul excepţiei invocate.
Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat împotriva încheierii din 1 august 2011 a Curţii de Apel Ploieşti este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 159 alin. (8) C. proc. pen., încheierea prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării poate fi atacată cu recurs de procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare, pentru cei lipsă.
Aşa cum rezultă din lucrările dosarului, inculpatul F.M.C. a beneficiat de calea ordinară de atac a recursului soluţionat prin Încheierea din 1 august 2011 a Curţii de Apel Ploieşti.
Ca atare, inculpatul nu mai avea la îndemână un nou recurs împotriva încheierii pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, încheiere definitivă nesusceptibilă de a fi atacată în vreun mod.
Legea procesuală penală consacră principiul unicităţii căii de atac a recursului, nicio persoană neputând beneficia, pentru situaţii similare, de mai multe căi de atac .
În raport de considerentele expuse, întrucât inculpatul a atacat cu recurs o hotărâre definitivă, Înalta Curte apreciază că recursul este inadmisibil, motiv pentru care urmează să se respingă ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul F.M.C. împotriva Încheierii din 1 august 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 august 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2857/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2036/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
