ICCJ. Decizia nr. 286/2011. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 286/2011
Dosar nr. 1281/44/2010
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1281/44/2010 la 23 noiembrie 2010, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie contestatorul B.N. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 1410 din 15 aprilie 2008, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 2386/113/2007.
În motivarea contestaţiei contestatorul B.N. a criticat pentru netemeinicie şi nelgalitate dispoziţiile deciziei contestate, precum şi ale Deciziei nr. 1/ A din 10 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, invocând prevederile art. 386 C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 1410 din 15 aprilie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală., în Dosarul nr. 2386/113/2007 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N., împotriva Deciziei penale nr. 1/ A din 10 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, fiind menţinută ca legală şi temeinică Decizia recurată.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de recurs, contestatorul B.N. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 şi art. 390 C. proc. pen.
Concluziile apărătorului contestatorului şi ale reprezentantul M.P., la termenul din 27 ianuarie 2011 au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.N. în raport cu motivele invocate ce au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 386 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază ca aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta.
În conformitate cu art. 386 C. proc. pen. împotriva hotărârii penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i) cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Conform art. 391 alin. (2) C. proc. pen. admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea penală, invocarea motivelor pe care se sprijină prevăzute de art. 386 C. proc. pen., sus enunţate, precum şi invocarea dovezilor în susţinerea căii extraordinare de atac depuse la dosarul cauzei.
Prin urmare, examinarea temeiniciei contestaţiei nu poate avea loc decât ulterior admiterii în principiu a acesteia, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
Înalta Curte constată că contestaţia în anulare a fost introdusă de contestator cu depăşirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 388 alin. (1) C. proc. pen., fiind introdusă la data 5 octombrie 2010, fiind deci inadmisibilă.
Fată de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţie în anulare formulată de contestatorul B.N.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.N. împotriva Deciziei penale nr. 1410 din 15 aprilie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 282/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 290/2011. Penal → |
---|