ICCJ. Decizia nr. 290/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 290/2011
Dosar nr. 7581/2/2009
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 165 din 1 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, a fost respinsă ca nefondată cererea de contestaţie la executare privind lămurirea dispozitivului Deciziei penale nr. 93 din 16 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Astfel, s-a reţinut că la data de 9 august 2009, s-a înregistrat pe rolul Curţii de apel Bucureşti, sub nr. 7581/2/2009, contestaţia la executare formulată de Judecătorul delegat cu executările penale din cadrul Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, privind pe condamnatul col. (rez) I.G., împotriva Deciziei penale nr. 93 din 16 aprilie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, rămasă definitivă, prin nerecurare, la data de 28 aprilie 2009, existând nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută şi implicit o împiedicare la executare.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 461 alin. (1), lit. c) C. proc. pen.
Din analiza actelor şi lucrărilor cauzei, a rezultat că prin Decizia penală nr. 93 din 16 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a dispus - în final - condamnarea petentului I.G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 1 din 3 ianuarie 2006 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.
Curtea de apel a reţinut că din cuprinsul sentinţei penale suscitate rezultă pedepsele la care a fost condamnat I.G. şi pentru care dintre infracţiuni, astfel că judecătorul delegat nu are de făcut decât o comparaţie, prin eliminare, a celor două hotărâri, drept pentru care cererea a fost respinsă, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs condamnatul contestator l.G., criticând hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând admiterea recursului.
Concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, ale reprezentantului M.P. au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor formulate, în conformitate cu art. 3856 C. proc. pen. constată că recursul declarat este fondat, pentru considerentele următoare:
Prezenta contestaţie a fost formulată în temeiul art. 420 alin. (2) C. proc. pen. raportat la 461 lit. c) C. proc. pen., judecătorul delegat constatând cu prilejul executării nelămuriri cu privire la pedeapsa la care a fost condamnat l.G. şi care urmează a se executa.
Potrivit art. 461 C. proc. pen., contestaţia la executare se poate face în următoarele cazuri:
- când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
- când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
- când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
- când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în timpul executării.
Cu referire la cauză Înalta Curte reţine că formularea simplistă folosită de instanţa de fond, în sensul că „judecătorul delegat nu are de făcut decât o comparaţie, prin eliminare, a celor două hotărâri" echivalează cu o nemotivare, o nesolutionare a cauzei cu care a fost investită instanţa şi demonstrează că instanţa de fond nu a efectuat în concret o analiză a situaţiei de fapt reţinută în raport de motivele invocate în cuprinsul contestaţiei şi de criticile formulate.
Examinarea sumară şi la modul general făcută prin decizie în legătură cu modalitatea de soluţionare a contestaţiei la executare, echivalează în realitate cu o nemotivare, cu consecinţele casării acesteia.
Prin urmare, Înalta Curte în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va admite recursul declarat de contestatorul condamnat l.G. împotriva sentinţei penale nr. 165 din 1 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, va casa sentinţa recurată dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatorul condamnat l.G. împotriva sentinţei penale nr. 165 din 1 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală.
Casează sentinţa penală recurată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 286/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 469/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
