ICCJ. Decizia nr. 3064/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 1622/P/2001 din 28 februarie 2002, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2151alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 208 alin. (1) și (2), art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) din același Cod.
în fapt, s-a reținut că inculpatul A.C., în calitatea sa de gestionar al SC I.I. SRL, în perioada 10 august - 4 septembrie 2000, a achiziționat de la 10 societăți comerciale, prin folosirea calității nereale de director al acestei societăți, produse în valoare totală de 4.820.219.574 RON, pe care le-a achitat cu file CEC și bilete la ordin sustrase din locuința numitului G.O. (administratorul SC I.I. SRL), instrumente de plată a căror valorificare a cunoscut că nu există provizia necesară.
S-a mai reținut că inculpatul, în aceeași calitate de gestionar la SC I.I. SRL și-a însușit, în perioada 10 august - 4 septembrie 2000 mărfuri aflate în gestiunea sa, în valoare totală de 4.260.850.110 RON.
în primul ciclu procesual, prin sentința penală nr. 948 din 29 septembrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, respectiv 10 ani închisoare pentru infracțiunea de delapidare, 10 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune și 4 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, admis prin decizia penală nr. 712 din 3 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, cauza fiind trimisă spre rejudecare.
în rejudecare, prin sentința penală nr. 439 din 1 aprilie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, inculpatul a fost achitat în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea de înșelăciune și furt calificat și condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru infracțiunea de delapidare.
împotriva acestei sentințe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpatul și partea civilă SC R.D.S. SRL, toate apelurile fiind respinse prin decizia penală nr. 968 din 8 decembrie 2005 ale Curții de Apel București, secția I penală.
Decizia instanței de apel a fost supusă recursului exercitat numai de inculpat. înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia penală nr. 7141 din 7 decembrie 2006 a admis recursul inculpatului și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Instanța de recurs a constatat că judecarea și condamnarea inculpatului s-a făcut fără verificarea aspectelor esențiale remarcate de expertul contabil, cu consecințe importante în ce privește stabilirea cuantumului prejudiciului și a actelor materiale ce intră în compunerea infracțiunii continuate de delapidare și astfel este evidentă situația unei cercetări judecătorești incomplete.
în rejudecare (în al treilea ciclu procesual), Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 200 din 23 februarie 2009, a dispus achitarea inculpatului A.C., în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune, furt calificat și delapidare.
S-a reținut că rejudecarea în fond, fiind determinată doar de recursul inculpatului, acestuia nu i se poate crea o situație mai gravă, astfel că soluția de achitare pentru infracțiunea de înșelăciune și furt calificat nu mai poate fi modificată.
Ca atare, a fost analizată doar infracțiunea de delapidare, sens în care a fost desemnat un expert, respectând dispozițiile deciziei de casare, care însă a învederat imposibilitatea efectuării unei noi expertize.
în aceste condiții, fiind imposibilă reținerea unui prejudiciu în mod cert, creat de inculpat, precum și lipsa altor probe relevante, s-au apreciat ca nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare.
împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și părțile civile SC I.I. SRL, SC R. SRL și SC L.B.C.L. SRL, care au criticat-o pentru greșita achitare.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 274/A din 17 decembrie 2010 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de părțile civile SC I.I. SRL și SC L.B.C.L. SRL și ca inadmisibil apelul părții civile SC R. SRL.
Instanța de apel, în virtutea rolului său devolutiv, a dispus numirea a doi experți, din raportul întocmit rezultând, așa cum s-a constatat și de instanța de fond, imposibilitatea efectuării unei noi expertize contabile judiciare.
în aceste condiții, fără un probatoriu care să stabilească în mod cert existența și întinderea vreunui prejudiciu, dar și în lipsa altor probe care să demonstreze activitatea ilicită a inculpatului, soluția de achitare a fost menținută.
împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă SC I.I. SRL, ambii recurenți criticând soluția de achitare a inculpatului pentru infracțiunea de delapidare, în cadrul cazului de casare prev. de art. 3859pct. 18 C. proc. pen.
Recursurile sunt nefondate.
înalta Curte, analizând decizia penală recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurenți, cât și conform art. 3859alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică.
în cauza de față, în al treilea ciclu procesual, inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea de delapidare prev. de art. 2151alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., soluția de achitare dispusă de instanța de fond fiind menținută în apel.
Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauzele Dănilă contra României, Calmanovici contra României, Spaniei contra României), atunci când o instanță de recurs este învestită să analizeze problema vinovăției sau nevinovăției unui inculpat ce a fost achitat atât la judecata în fond, cât și în apel, ea nu poate, din motive de echitate a procesului să decidă asupra acestor probleme fără o apreciere directă a mărturiilor și a celorlalte probe din dosar.
în recursul Parchetului se cere înaltei Curți să ignore constatările experților învestiți în cauză în al treilea ciclu al cercetării judecătorești, care au constatat imposibilitatea efectuării expertizei și să pronunțe direct în recurs o hotărâre de condamnare în baza raportului de expertiză contabilă efectuat în cursul urmăririi penale.
O atare solicitare nu poate fi primită, căci s-ar aduce atingere gravă a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
în decizia de casare cu trimitere spre rejudecare a înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 7141 din 7 decembrie 2006), ale cărei dispoziții sunt obligatorii în condițiile art. 38518 C. proc. pen., se reține că instanțele au pronunțat hotărârile atacate pe baza unei expertize incerte și incomplete efectuate în cursul urmăririi penale, mijloc de probă care, potrivit art. 200 C. proc. pen., a servit doar drept temei de sesizare a instanței.
Or, pentru a servi drept temei de pronunțare a unei hotărâri judecătorești, această expertiză, incertă și incompletă, trebuia verificată în cursul cercetării judecătorești prin dispunerea unei noi expertize, care să răspundă neclarităților și întrebărilor evidențiate în cauză și să stabilească cert valoarea prejudiciului, element esențial în calificarea juridică a faptei, în operațiunea de individualizare a pedepsei și în soluționarea laturii civile.
Instanțele de fond și apel, respectând aceste îndrumări ale deciziei de casare, au dispus efectuarea unei expertize contabile judiciare.
Atât expertul învestit de instanța de fond cât și cei din apel au arătat că o expertiză contabilă este imposibil de efectuat, din următoarele motive:
- nu există la dosar documentele de inventariere obligatorie;
- nu există la dosar inventariere la data plecării efective a inculpatului A.C.;
- nu există la dosar evidența tehnico - operativă privind contabilitatea de gestiune obligatorie, conform Legii contabilității (Legea nr. 82/1991), fișa de magazie pe produs și raport de gestiune zilnic;
- nu există la dosar o decizie internă prin care să se stabilească întinderea drepturilor și obligațiilor inculpatului A.C. în calitate de "șef de magazin" și nici nu rezultă dacă s-au stabilit garanțiile ce trebuiau depuse de acesta în calitate de "gestionar";
- nu există la dosar registru de casă completat de către inculpat, monetar, facturi de vânzare marfă, chitanțe de încasare clienți;
- nu există la dosar extras de cont de confirmare sold pentru furnizorii care s-au constituit părți civile, ca urmare a inventarierii din septembrie 2000.
în aceste condiții, constatându-se imposibilitatea efectuării unei noi expertize contabile, precum și lipsa altor probe care să ateste vreo activitate ilicită din partea inculpatului, înalta Curte, ca instanță de recurs, va menține soluțiile de achitare dispuse de instanțele de fond și apel, respingând recursurile formulate în cauză, ca nefondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., partea civilă recurată a fost obligată la cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3285/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3032/2011. Penal → |
|---|
