ICCJ. Decizia nr. 322/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 322/2011
Dosar nr. 3591/117/2010
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 389 din 26 august 2010 a Tribunalului Cluj, s-a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul O.A.I. cu privire la sentinţa penală nr. 72 din 11 februarie 2010 a Tribunalului Cluj.
A fost obligat condamnatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, la data de 21 mai 2010 a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj cu cererea condamnatului O.A.I., prin care acesta a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 72 din 11 februarie 2010 a Tribunalului Cluj, definitivă prin neapelare la data de 23 februarie 2010, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la viol, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., constând în aceea că în data de 24 august 2008, folosindu-se de forţa fizică şi ameninţări, a încercat să întreţină relaţii sexuale normale şi orale cu minora S.N.S. în vârstă de 10 ani.
În motivarea acestei cereri şi oral în faţa instanţei de judecată, condamnatul a solicitat ca, în urma reanalizării probelor administrate în cauză şi a audierii altor doi martori, N.M. şi OG, să se pronunţe o soluţie de achitare, solicitând şi anularea anumitor mijloace de probă, respectiv declaraţia martorei K.I.D. şi, în plus, s-a invocat existenţa unui caz de nulitate absolută a hotărârii pronunţate prin nerespectarea dreptului la apărare al inculpatului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 72 din 11 februarie 2010 a Tribunalului Cluj, definitivă prin neapelare la data de 23 februarie 2010, a fost condamnat revizuentul O.A.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la viol, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
Sub aspectul stării de fapt s-a reţinut aceea că, în data de 24 august 2008, folosindu-se de forţa fizică şi ameninţări, acesta a încercat să întreţină relaţii sexuale normale şi orale, cu minora S.N.S. în vârstă de 10 ani.
A fost avută în vedere împrejurarea că pe parcursul procesului penal, în faza de urmărire penală revizuientul a recunoscut comiterea faptei, iar în faţa instanţei de judecată a declarat că nu doreşte să dea o nouă declaraţie, dar că îşi menţine declaraţiile date până la acel moment. Mai mult, nu a propus probe în apărare şi nici nu a invocat nerespectarea drepturilor sale procesuale, deşi a avut apărător desemnat din oficiu, iar după pronunţarea hotărârii de condamnare nu a declarat apel.
Vinovăţia revizuentului a fost reţinută de către prima instanţă nu doar pe baza declaraţiei de recunoaştere dată de inculpat, ci au fost avute în vedere şi celelalte mijloace de probă administrate pe parcursul procesului penal.
S-a apreciat, astfel, că împrejurările despre care face vorbire inculpatul în cuprinsul cererii de revizuire, în sensul că se impune anularea declaraţiei martorei K., sunt lipsite de orice fundament.
Totodată, s-a apreciat că susţinerile în sensul că alte persoane, aflate în zonă la momentul comiterii faptei, nu ar fi auzit strigătele de ajutor ale victimei sau alte zgomote, nu pot constitui împrejurări noi în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În consecinţă, procedând la analiza susţinerilor condamnatului, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa a constatat că, în realitate, nu a put fi vorba despre fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării cauzei, iar condamnatul, în realitate, nici nu neagă cu fermitate comiterea faptei, ci doar încearcă să dovedească că victima nu s-a opus, împrejurări care, oricum, nu ar fi de natură a conduce la reţinerea netemeiniciei hotărârii de condamnare.
În acest sens, s-a reţinut că cererea de revizuire întemeiată pe cazul reglementat de art. 394 lit. a) C. proc. pen. presupune îndeplinirea a două condiţii cumulative, una referitoare la existenţa unor fapte şi împrejurări necunoscute de instanţă la judecarea cauzei şi una referitoare la aptitudinea acestor fapte şi împrejurări noi de a dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal, conform art. 394 alin. (2) C. proc. pen.
Pe de altă parte, s-a apreciat că solicitarea revizuentului, în sensul audierii unor martori noi, nu poate fi primită, câtă vreme împrejurarea pe care aceasta tinde să o dovedească cu aceşti martori, aceea că nu s-ar fi auzit strigăte ori zgomote, nu prezintă relevanţă, vinovăţia sa fiind stabilită în urma coroborării tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză, nefiind posibilă prelungirea probatoriului existent cu noi mijloace de probă în procedura revizuirii.
Nu în ultimul rând, s-a reţinut că nu este posibilă reanalizarea probatoriului deja administrat în procedura revizuirii şi nici redozarea pedepsei aplicate de instanţa de fond.
Împotriva sentinţei Tribunalului Cluj, în termen legal a declarat apel revizuentul O.A., pe care nu l-a motivat în scris, dar în a cărui susţinere orală de către apărător, s-a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, să se dispună admiterea cererii de revizuire, apreciind că în cauză este incident cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., având în vedere că din împrejurările arătate de revizuent rezultă netemeinicia hotărârii de condamnare.
Prin Decizia penală nr. 126/A/2010 din 6 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul O.A.I. împotriva sentinţei penale nr. 389/D din 26 august 2010 a Tribunalului Cluj.
A fost stabilită în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj suma de 200 lei, onorariu pentru apărător din oficiu, urmând ca aceasta să fie plătită din fondul Ministerului Justiţiei.
Revizuentul a fost obligat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocaţial.
Corelând dispoziţiile legale în materie cu împrejurările de fapt şi de drept invocate de revizuent ( nevinovăţia în comiterea faptei pentru care a fost condamnat, ce poate fi demonstrată prin reaprecierea probatoriului administrat în cauză, audierea altor două persoane, anularea anumitor mijloace de probă, constatarea unui caz de nulitate absolută relativ la nerespectarea dreptului la apărare al inculpatului) - curtea de apel a reţinut că în mod întemeiat instanţa fondului a constatat că nu este incident cazul de revizuire invocat, întrucât împrejurările învederate nu se circumscriu condiţiilor prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru existenţa acestui caz de revizuire fiind necesar ca revizuentul să invoce şi să dovedească existenţa unor împrejurări noi, necunoscute de către instanţă la soluţionarea cauzei şi care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul O.A.I., fără a indica motivele pe care se întemeiază acesta.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul revizuent şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează.
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul şi-a susţinut nevinovăţia, solicitând reaprecierea probatoriului administrat şi audierea altor două persoane, despre care arată că s-ar fi aflat în zonă la momentul comiterii faptei şi care susţin că nu au auzit nici un fel de strigăte de ajutor ale victimei.
Verificând cererea de revizuire, prima instanţă a apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Din analiza textului legal menţionat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanţei în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probaţiunea.
Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenţei unei fapte probatorii necunoscută de instanţă la momentul judecăţii.
Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive este posibilă în anumite cazuri, expres şi limitativ prevăzute de lege, în speţă, condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. care se referă la existenţa unor împrejurări noi, necunoscute de către instanţă la soluţionarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.
În prezenta cauză, se constată că recurentul revizuent urmăreşte, de fapt, redozarea pedepsei aplicate, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanţelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii - care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulată în baza acestui temei - şi mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.
Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuentul nu face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanţe la momentul judecării cauzei.
Rezultă, aşadar, că susţinerile recurentului revizuent nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluţia de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică şi legală.
Având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul O.A.I. împotriva deciziei penale nr. 126/A/2010 din 6 octombrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 247/2011. Penal. Cerere de liberare provizorie... | ICCJ. Decizia nr. 336/2011. Penal → |
|---|
