ICCJ. Decizia nr. 247/2011. Penal. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 247/2011
Dosar nr. 541/1/2011
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor dosarului, instanţa constată următoarele:
Prin încheierea din 13 ianuarie 2011 Curtea de Apel Ploieşti a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul A.R., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa astfel Curtea a reţinut că în principiu sunt întrunite condiţiile formale pentru admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Sub aspectul temeiniciei s-a apreciat că nu se impune acordarea beneficiului liberării provizorii şi a fost respinsă cererea motivându-se faptul că odată lăsat în libertate inculpatul ar relua activitatea infracţională mai ales că anterior comiterii faptelor acesta nu a avut o sursă licită de venituri.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea, casarea încheierii din 13 ianuarie şi rejudecând pe fond să se admită cererea de liberare provizorie şi să se dispună de îndată lăsarea sa în liberate.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul inculpatului nu este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda numai dacă sunt întrunite cumulativ cele două condiţii: pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile intenţionate să nu depăşească pedeapsa închisorii de 18 ani, să nu existe date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Curtea de Apel analizând ambele condiţii raportat la probele administrate în dosarul cauzei până în prezent, în mod corect, a apreciat că sub aspectul temeiniciei cererea inculpatului nu poate fi admisă.
Astfel inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., art. 26 rap la art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen. , toate cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen
Se observă că sub aspectul laturii subiective, infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, se realizează numai sub forma intenţiei.
Limitele de pedeapsă pentru aceste infracţiuni se încadrează în prevederile legale astfel că, sub aspect formal, este admisibilă, în principiu, cererea de liberare provizorie.
Sub aspectul temeiniciei, se reţine faptul că inculpatul în luna august 2008 a sprijinit şi aderat la un grup infracţional organizat, profilat pe săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, activitatea acestuia în cadrul grupului constând în aceea că a încredinţat în mod repetat actul său de identitate pentru a fi falsificat şi pe baza actelor falsificate a obţinut un autoturism şi un împrumut bancar în valoare de 800 lei de la BRD, Sucursala Piteşti.
Înalta Curte are în vedere pe lângă cele menţionate anterior şi faptul că inculpatul nu este la primul contact cu legea penală, acesta a beneficiat de clemenţa instanţelor de judecată fiind condamnat de 2 ori pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat, ultima fiind şi cea care a atras stare de recidivă postexecutorie, fiind liberat condiţionat la 24 martie 2004 cu un rest de 525 zile din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3001/2001 a Judecătoriei Ploieşti.
Persistenţa în activitatea infracţională, gradul de pericol social al infracţiunilor precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, sunt tot atâtea temeiuri care conduc la concluzia că lăsarea acestuia în libertate prezintă un real pericol pentru ordinea publică existând posibilitatea comiterii de noi infracţiuni precum şi că va încerca să influenţeze martorii zădărnicind astfel aflarea adevărului.
Pentru aceste considerente Înalta Curte va respinge, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat, recursul inculpatului A.R.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.R. împotriva încheierii din 13 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 6446/120/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 220/2011. Penal. Cerere de contopire a... | ICCJ. Decizia nr. 322/2011. Penal → |
|---|
