ICCJ. Decizia nr. 3542/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3542/2011
Dosar nr. 2565/2/2011
Şedinţa publică din 11 octombrie 2011
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 304 din 27 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta A.C.M.E. împotriva Rezoluţiei nr. 201/II-2/2009 din 23 februarie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 13 septembrie 2010 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie plângerea petiţionare A.C.M.E. împotriva Rezoluţiei nr. 201/II/2/2009 din data de 23 februarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Totodată, s-a constatat că prin Rezoluţia nr. 201/II/2/2009 din data de 23 februarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost respinsă plângerea petiţionarei împotriva ordonanţei procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 1485/P/2008.
În acest context, având în vedere dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. competenţa de a soluţiona plângerea petiţionarei ar reveni Curţii de Apel Bucureşti.
La Curtea de Apel Bucureşti cauza a fost înregistrată sub nr. 2565/2/2011.
Examinând plângerea formulată de petiţionara A.C.M.E. sub aspectul admisibilităţii, Curtea a constatat că petiţionara a formulat plângerea ce face obiectul prezentei cauze împotriva Rezoluţiei nr. 201/II/2/2009 din data de 23 februarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Prin această rezoluţie a fost respinsă plângerea petiţionarei împotriva Ordonanţei din 19 ianuarie 2009 emisă în Dosarul nr. 1485/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Totodată, Curtea a constatat că anterior, prin Sentinţa penală nr. 310 din 30 octombrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, printre altele, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul-făptuitor A.I. în calitate de reprezentant al A.C.M.E., împotriva Ordonanţei din data de 19 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti emisă în Dosarul nr. 1485/P/2008 şi a Rezoluţiei nr. 201/II/2/2009 din data de 23 februarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Sentinţa penală nr. 310 din 30 octombrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a rămas definitivă prin respingerea, ca inadmisibil, a recursului declarat de petiţionar.
Sub acest aspect, aşa cum s-a reţinut şi în considerentele Deciziei nr. 36 din 14 decembrie 2009 pronunţată în interesul legii de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, raţionament pe deplin aplicabil şi în prezenta cauză, este unanim admis că situaţia juridică stabilită prin soluţionarea definitivă a unei cauze penale deduse judecăţii reflectă adevărul impus de recunoaşterea principiului de drept ";res judicata pro veritate habetur";.
De aceea, în măsura în care rezolvarea dată asupra plângerii împotriva soluţiei priveşte persoane, temeiuri juridice, motive şi apărări ce fac obiectul unei plângeri ulterioare, cu conţinut identic, această nouă plângere nu constituie decât o repetare a celei deja soluţionate, intrând în coliziune cu dispoziţiile legale privind autoritatea de lucru judecat.
Evident, în lipsa unei reglementări adecvate în legislaţia penală a conţinutului autorităţii de lucru judecat, constatarea existenţei acesteia nu poate fi făcută decât în conformitate cu reglementarea de principiu de la art. 1201 C. civ., potrivit căreia ";este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele sau în contra lor în aceeaşi calitate";.
Pentru aceeaşi raţiune, o atare plângere devine inadmisibilă, operând efectele autorităţii de lucru judecat în raport cu plângerea rezolvată anterior, cu caracter definitiv.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta A.C.M.E., reiterând, prin cererea scrisă depusă la dosar, motivele invocate anterior.
La termenul din 11 octombrie, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor admisibilitatea căii de atac exercitată de petentă.
Examinând cauza sub acest aspect, Înalta Curte apreciază recursul declarat de petenta A.C.M.E. ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, sentinţa judecătorului prin care s-a respins plângerea ca nefondată, cu consecinţa menţinerii rezoluţiei sau ordonanţei de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată este definitivă.
În speţă, sesizarea instanţei de fond s-a făcut la o dată ulterioară intrării în vigoare a „legii micii reforme”, respectiv la data de 21 martie 2011, şi drept urmare, hotărârea primei instanţe a fost pronunţată sub imperiul dispoziţiilor procesual penale, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, prevederi care stabilesc că exercitarea controlului judecătoresc asupra soluţiilor de netrimitere în judecată date de organul de urmărire se face doar într-un singur grad de jurisdicţie, la instanţa căreia i-ar reveni, în condiţiile legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Ca atare, printre modificările aduse C. proc. pen. de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor, se regăseşte şi suprimarea unor căi de atac, respectiv şi a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia plângerii împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, menţiune ce apare şi în cuprinsul dispozitivului sentinţei atacate.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petenta A.C.M.E.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara A.C.M.E. împotriva Sentinţei penale nr. 304 din 27 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3584/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3487/2011. Penal. Infracţiuni la regimul... → |
|---|
