ICCJ. Decizia nr. 3659/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3659/2011
Dosar nr. 2499/89/2010
Şedinţa publică din 19 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin Sentinţa penală nr. 321 din 28 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Vaslui în Dosar nr. 2499/89/2010 s-a hotărât următoarele:
";Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul N.C. a fost trimis în judecată, din infracţiunea de tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.
Condamnă inculpatul N.C., fiul lui S. şi I., născut în jud. Vaslui, domiciliat în mun. Bârlad, judeţul Vaslui, cu reşedinţa în judeţul Vaslui, cetăţean român, studii 8 clase, fără ocupaţie, căsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen.
Pe durata executării pedepsei, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile prev. de art. 71 C. pen.
Admite în parte, acţiunea civilă formulată de partea vătămată D.M..
În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998 şi urm. C. civ. obligă inculpatul să plătească părţii civile D.M. suma de 60.000 RON cu titlu de daune morale, precum şi suma de 500 RON cu titlu de despăgubiri civile lunare, începând cu data de 2 septembrie 2009, data săvârşirii faptei şi până la încetarea stării de nevoie a acesteia.
Respinge cererea părţii civile D.M. privind acordarea de despăgubiri materiale, ca nedovedită.
Admite acţiunea civilă formulată de părţile civile S.C.R. Iaşi şi S.C.U. ";P.Dr.N.O."; Iaşi în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, obligă inculpatul să plătească S.C.R. Iaşi suma de 1.232 RON, iar S.C.U. ";P.Dr.N.O."; Iaşi suma de 2.413,12 RON, sume ce vor fi actualizate la data executării.
Obligă inculpatul să plătească statului cheltuielile judiciare în sumă de 850 RON, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariu pentru apărător desemnat din oficiu pentru partea vătămată, se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului de Justiţie";.
Pentru a decide în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 188/P/2010 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, la data de 3 august 2010 şi înregistrat la instanţă la data de 5 august 2010 sub nr. 2499/89/2010, a fost trimis în judecată inculpatul N.C. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
S-a reţinut prin actul de sesizare că, la data de 2 septembrie 2007, în jurul orelor 8:30, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul pe un pod şi după ce a lovit-o în faţă, a aruncat-o de pe pod în albia uscată a pârâului de la o înălţime de 3,5 m.
În cursul cercetării judecătoreşti a fost audiat inculpatul care a negat, ca şi în timpul urmăririi penale, că în ziua de 2 septembrie 2007 s-ar fi întâlnit cu partea vătămată D.M., deoarece el a fost la via proprietatea sa, în acea dimineaţă.
Au fost audiaţi martorii C.S., R.C., D.A., N.P., C.G., M.C., V.T. şi D.Ş..
S-au depus la dosar cupoanele de pensie pentru partea vătămată cu nr. de Decizie X pentru luna septembrie 2010 şi nr. dosar de pensie Y, precum şi pentru inculpat dosar pensie Z.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 2 septembrie 2009, în jurul orelor 8,00, partea vătămată s-a dus să ducă vaca la cireadă.
La întoarcere, a observat curcile inculpatului pe terenul cultivat cu lucernă şi le-a alungat.
Există vizibilitate de la locuinţa părţii vătămate şi cea a inculpatului către terenul părţii vătămate datorită diferenţei de nivel, ambele case fiind situate pe un plan ridicat. De asemenea, pentru a ajunge la teren, partea vătămată trebuia să traverseze un pod din lemn peste pârâul Elan, care nu este prevăzut cu balustrade şi care are o înălţime de 3 - 4 metri, faţă de albia pârâului, luând în considerare ambele capete ale podului.
Când a alungat curcile, partea vătămată a fost văzută de inculpat şi soţia sa, N.P..
Aceasta a început să strige la partea vătămată să lase curcile în pace. Discuţia a fost auzită de martorul C.S. care tocmai trecea pe acolo. Martorul a salutat-o pe partea vătămată, după care a depăşit-o, continuându-şi drumul către pod.
Partea vătămată, după ce a alungat curcile, a cules un braţ de iarbă şi s-a îndepărtat către casă, angajându-se în traversarea podului.
Între timp, inculpatul N.C. a plecat de acasă şi s-a îndreptat către partea vătămată, întâlnindu-se, la colţul locuinţei numitului G.C., cu martorul C.S..
Când mai avea 3 - 4 metri să iasă de pe pod, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul care a lovit-o în faţă, a apucat-o de piept şi a aruncat-o de pe pod în albia uscată a pârâului, de la o înălţime de 3,50 m. În cădere, partea vătămată s-a lovit cu spatele de o bârnă din lemn ieşită în afara podului, după care s-a rostogolit în albia pârâului (care era uscat, fiind doar un fir de apă) şi a rămas nemişcată.
În momentul începerii agresiunii, partea vătămată a strigat ";Nu mai da, C.!";, expresie auzită de martorul C.S. care se afla în dreptul locuinţei lui G.C..
Fiica părţii vătămate, D.A., a văzut că mama sa întârzie cam mult, astfel încât s-a dus să o caute. Când a ajuns în dreptul locuinţei aceluiaşi G.C., s-a întâlnit cu inculpatul N.C., care a ameninţat-o. Tot atunci a auzit şi vocea mamei sale care striga după ajutor.
S-a dus către pod şi a observat-o pe partea vătămată în albia pârâului. A mers la mama sa şi a întrebat-o ce s-a întâmplat. Partea vătămată i-a spus că a fost aruncată de pe pod de C. ";P.";, aceasta fiind porecla inculpatului.
Întrucât partea vătămată nu se putea mişca, rămânând paralizată de la brâu în jos, D.A. a chemat mai multe persoane să o ajute să o scoată pe mama sa din pârâu. Au venit la faţa locului D.I., V.T., C.I. şi C.G. care au scos-o pe partea vătămată din pârâu şi au anunţat ambulanţa.
Martorul M.C. a observat, în timpul conflictului, două persoane pe pod care se îmbrânceau dar, datorită distanţei, nu le-a putut distinge. Când a ajuns pe pod, partea vătămată era deja căzută în albia pârâului. A mers la ea şi a întrebat-o ce s-a întâmplat, aceasta spunându-i că ";P."; a nenorocit-o. Martorul s-a deplasat repede, pentru că era cu căruţa, şi a declarat că, la colţul casei lui G.C., l-a văzut pe inculpat, care era îmbrăcat cu o salopetă verde.
Partea vătămată, de asemenea, a declarat că inculpatul purta o salopetă verde când s-a întâlnit cu el.
După ce a împins-o pe partea vătămată, inculpatul s-a îndreptat spre casă, fiind văzut de martorii C.S., D.Ş. şi V.I., care stăteau de vorbă în drum.
Fiind apelat prin serviciul de urgenţă ";112"; la orele 9:30, agentul principal C.C. s-a deplasat la faţa locului, în aproximativ 10 minute.
Înainte de a ajunge la pod, poliţistul l-a văzut pe inculpat în dreptul locuinţei sale dar nu i-a spus nimic, pentru că nu ştia ce s-a întâmplat. După ce a vorbit cu partea vătămată, poliţistul s-a întors la inculpat, dar nu l-a mai găsit pentru că acesta plecase către via sa.
De la locuinţa inculpatului, mergând pe jos, se fac 21 minute până la vie (s-a făcut un experiment judiciar în acest sens), astfel încât inculpatul a ajuns acolo în jurul orelor 10:00, unde a rămas până în jurul orelor 10:30, când a fost luat cu căruţa de către martorii R.C. şi R.L.D. şi adus acasă.
În cauză au fost întocmite două rapoarte de expertiză medico-legală.
Primul raport, cu nr. 400/E din 12 august 2008, concluzionează că numita D.M. prezintă leziuni traumatice de tipul fracturii tasare corp vertebral D 9, fracturii lamei posterioare D 8, D 9 şi D 10 cu fragmente osoase migrate în canal cu perforarea durei mater, eliminare de detretius medular şi paraplegie flască consecutivă fracturii costale C 5, C 6 arc posterior dreapta, echimozei şi excoriaţiei.
Leziunile s-au putut produce prin cădere de la înălţime, în condiţiile stabilite pe cale de anchetă. Pot data din 2 septembrie 2007. Necesită 110 - 120 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor.
Urmare traumatismului, sus-numita rămâne cu infirmitate fizică permanentă. Leziunile nu au pus în primejdie viaţa sus-numitei.
De asemenea, printr-un răspuns ulterior, se precizează că echimoza periorbitară dreaptă s-a putut produce prin lovire activă cu un mijloc sau obiect contondent, echimoza din regiunea sternului s-a putut produce, cel mai probabil, prin lovire cu mijloc sau corp contondent, neputând fi exclusă producerea acesteia prin lovire de corp dur, în condiţiile unei căderi, iar excoriaţia de pe faţa anterioară a abdomenului s-a putut produce, cel mai probabil, prin lovire de obiect dur, posibil în condiţiile unei căderi.
Cel de-al doilea raport de expertiză medico-legală, cu nr. 137/E din 11 iunie 2010, întocmit de doi medici legişti din cadrul SML jud. Vaslui, consemnează că numita D.M. a prezentat leziuni traumatice de tipul fracturii tasare corp vertebral D 9, fracturii lamei posterioare D 8, D 9 şi D 10 cu fragmente osoase migrate în canal cu perforarea durei mater, eliminare de detretius medular, complicate cu paraplegie flască, anestezie pentru toate tipurile de sensibilitate sub D 9 şi tulburări sfincteriene, fracturii Costale C 5 şi C 6 arc posterior hemitorace drept, echimozei şi excoriaţiei.
Leziunile vertebro-medulare (fractură tasare corp vertebral D 9, fractură lama posterioară D 8, D 9 şi D 10 cu fragmente osoase migrate în canal cu perforarea durei mater, eliminare de detretius medular şi complicaţiile survenite), sunt specifice producerii prin cădere (auto sau heteropropulsie), posibil în condiţiile datelor de anchetă (aruncat de pe un pod în albia secată a unui râu de la o înălţime de 3,50 m); fracturile costale C 5 - C 6 arc posterior hemitorace drept au putut fi produse prin lovire cu mijloace contondente, cu şi de obiecte contondente, cel mai probabil prin cădere, în acelaşi context (cădere de la înălţime), iar celelalte leziuni (echimoza periorbitară dreaptă, echimoza regiunea sternală, excoriaţie pe faţa anterioară abdomen), se puteau produce atât prin lovire activă cu obiecte şi mijloace contondente, cât şi de obiecte contondente, prin cădere, în circumstanţele mai sus menţionate.
Pot data din 2 septembrie 2007.
A necesitat 110 - 120 zile îngrijiri medicale pentru leziunile vertebro-medulare, 15 - 16 zile îngrijiri medicale pentru fracturile costale şi 2 - 3 zile îngrijiri medicale pentru celelalte leziuni, cu includerea acestora într-un număr total de 110 - 112 zile îngrijiri medicale necesare pentru traumatismul din data de 2 septembrie 2007.
Urmare traumatismului, sus-numita rămâne cu infirmitate fizică permanentă prin complicaţiile medulare posttraumatice mai sus menţionate.
Leziunile vertebro-medulare prin modificările neurologice (paraplegie, tulburări sfincteriene) în a căror evoluţie intervin de obicei complicaţii septice ce duc la deces, au pus în primejdie viaţa sus-numitei, celelalte leziuni nu au pus în primejdie viaţa sus-numitei.
Diferenţa dintre cele două rapoarte constă în menţiunea privind punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate, menţiune neesenţială sub aspectul încadrării juridice a faptei întrucât fapta inculpatului de a arunca pe partea vătămată de la o înălţime de 3,50 m în albia secată a unui pârâu, ştiind că aceasta se poate lovi grav şi muri, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
Inculpatul N.C. nu a recunoscut săvârşirea faptei, declarând că în acea zi nici nu s-a întâlnit cu partea vătămată şi că, în jurul orelor 8,00, a plecat către via sa unde a plivit nişte buruieni. S-a întâlnit acolo cu numitul R.C., care se ducea către via sa şi pe care l-a rugat ca, la întoarcere, să-i ia şi pe el acasă. A ajuns înapoi la domiciliu în jurul orelor 12,00 (a revenit apoi în declaraţie şi a zis că în jurul orelor 10,30).
Prima instanţă a apreciat că această apărare a inculpatului este infirmată de toate probele administrate în cauză.
În primul rând, de declaraţia părţii vătămate D.M., apoi de declaraţia fiicei acesteia D.A., care s-a întâlnit cu inculpatul în apropierea locului faptei, în dreptul locuinţei lui G.C., ca şi de declaraţia martorului C.S., care s-a întâlnit cu inculpatul în acelaşi loc şi care a declarat că acesta se îndrepta către pod, după care a auzit vocea părţii vătămate "; Nu mai da, C.!";.
Inculpatul a fost văzut la întoarcere de acelaşi martor, precum şi de martorii D.Ş. şi V.I., toţi trei stând de vorbă în drum.
De asemenea, martorul M.C. l-a văzut pe inculpat la colţul locuinţei lui G.C., când se îndrepta către casă, afirmând că era îmbrăcat cu o salopetă verde, la fel cum a declarat şi partea vătămată.
Agentul principal C.C., în timp ce se deplasa la faţa locului, ca urmare a sesizării, l-a văzut pe inculpat în faţa locuinţei sale, în jurul orelor 9,35.
Apărarea inculpatului este infirmată şi de declaraţiile martorilor R.C. şi R.L.D. care au arătat că nu s-au întâlnit cu acesta când se duceau la vie şi nu au avut o înţelegere prealabilă de a-l lua acasă la întoarcere. Când s-au dus către vie au mers pe un alt drum şi nu aveau cum să se întâlnească cu inculpatul.
Abia la întoarcere, în jurul orelor 10,30, au trecut pe lângă via inculpatului şi l-au luat, la rugămintea acestuia.
Inculpatul a fost testat şi cu tehnica poligraf, în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 1 iulie 2008 concluzionându-se că, la întrebările relevante ale cauzei, potrivit răspunsurilor date, au fost evidenţiate reacţii specifice comportamentului simulat.
De asemenea, prima instanţă a apreciat că nu poate fi primită cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptei de tentativă de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., deoarece din modul în care inculpatul a acţionat, prinzând victima de piept şi aruncând-o de pe un pod care are o înălţime de 3,5 m şi apoi părăsind în grabă locul faptei pentru a se deplasa la vie în vederea creării unui alibi, rezultă că, chiar dacă, inculpatul nu a urmărit uciderea victimei a prevăzut şi acceptat posibilitatea survenirii rezultatului letal ca urmare a acţiunii sale.
În plus, victima nu este o femeie tânără care să fi putut evita o cădere pe spate, fiind supraponderală, ceea ce îl putea conduce pe inculpat la ideea că gestul său poate să aibă consecinţe grave.
Ceea ce deosebeşte infracţiunea de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieţii persoanei de tentativă la infracţiunea de omor este poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de acţiunile sale care constituie latura obiectivă a infracţiunii. Pentru stabilirea poziţiei subiective a făptuitorului trebuie să se ţină seama de toate împrejurările în care a fost comisă, precum şi de urmările produse sau care s-ar fi putut produce.
În acest context, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă de omor calificat în cea de vătămare corporală gravă, solicitată de inculpat, prin apărător.
Pentru fapta săvârşită, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă la individualizarea căreia s-a avut în vedere conduita nesinceră, de negare a faptelor de către inculpat, creându-şi acel alibi la care s-a făcut referire mai sus, lipsa antecedentelor penale, împrejurările săvârşirii faptei, gradul de pericol social concret al faptei, urmarea produsă şi care s-ar fi putut produce, datele privind persoana inculpatului.
Cu privire la latura civilă, partea vătămată D.M. s-a constituit parte civilă cu sumele de 50.000 RON reprezentând daune materiale, 150.000 RON reprezentând daune morale şi de 1.000 RON lunar cu titlu de despăgubiri periodice.
Deşi i-a fost desemnat apărător din oficiu şi deşi i s-a pus în vedere atât ei cât şi soţului său care a însoţit-o în instanţă, să ţină legătura cu apărătorul în vederea dovedirii pretenţiilor civile, atât partea vătămată, cât şi alte rude nu au ţinut cont de indicaţiile instanţei şi nu au făcut dovada pretenţiilor.
Pentru aceste aspecte, instanţa a respins, ca nedovedite, pretenţiile de 50.000 RON solicitate cu titlu de daune materiale.
În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. a admis în parte acţiunea civilă, obligând pe inculpat să plătească părţii civile D.M., cu titlu de daune morale, suma de 60.000 RON, având în vedere traumatismele fizice şi morale suferite de victimă, care a fost nevoită să suporte internări în spitale, intervenţii chirurgicale, să urmeze un tratament recuperator, rămânând imobilizată într-un cărucior cu rotile, împrejurări care o îndreptăţesc a primi un echivalent la daunelor morale şi pe care instanţa l-a cuantificat la suma de 60.000 RON, care nu este suficient pentru suferinţa prezentă şi viitoare, dar este de natură să îi asigure o atenuare a acestor suferinţe.
Inculpatul a mai fost obligat să achite cu titlu de despăgubiri civile lunare suma de câte 500 RON, începând cu data de 2 septembrie 2009, data săvârşirii faptei şi până la încetarea stării de nevoie a acesteia.
La stabilirea în concret a prestaţiei lunare s-a avut în vedere gradul de invaliditate suferit de vătămată, pensia pe care o primeşte pentru acest handicap de 293 RON, pensia pentru limită de vârstă de 374 RON, precum şi cuantumul pensiei inculpatului de 1.128 RON.
De asemenea, au fost admise acţiunile civile ale părţilor civile S.C.R. Iaşi şi S.C.U. P.Dr. N.O. Iaşi şi în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006 a fost obligat inculpatul să plătească suma de 1.232 RON S.C.R. Iaşi şi suma de 2.413,12 RON S.C.U. P.Dr. N.O. Iaşi, sume care vor fi actualizate la data executării.
B. În termen legal, sentinţa a fost apelată de inculpatul N.C. care, prin motivele scrise şi expuse oral de apărător, a susţinut nevinovăţia în comiterea infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. A arătat că probatoriul administrat este neconcludent, experimentul judiciar nu poate suplini dovada săvârşirii faptei, nu există probe directe, martorul M.C. a arătat numai că a observat două persoane pe pod care se îmbrânceau, dar, datorită distanţei, nu le-a putut distinge.
A solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. să se dispună achitarea.
În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de ";vătămare corporală gravă"; prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 56 din 17 martie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale susmenţionate, apreciindu-se criticile ca neîntemeiate.
C. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul N.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, s-a arătat că decizia instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, preluând considerentele primei instanţe. Pe de altă parte, ambele instanţe nu s-au pronunţat cu privire la unele probe existente în dosarul de urmărire penală care ar fi putut influenţa soluţia procesului, ignorând declaraţiile unor martori, iar pe de altă parte, diferenţele dintre cele două acte medico-legale nu au fost corect interpretate.
Sub un alt aspect, s-a susţinut că există un dubiu ce profită inculpatului, atâta vreme cât nu se poate stabili dacă acesta a fost prezent la locul faptei şi a împins partea vătămată de pe pod sau aceasta a căzut singură, astfel că se impune achitarea inculpatului.
În subsidiar, în situaţia în care se va reţine că este autorul faptei, a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., iar în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, a solicitat reducerea acesteia spre minimul special prevăzut de lege şi suspendarea condiţionată a executării.
Examinând recursul prin prisma cazurilor de casare invocate, prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10, 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta nu este întemeiat.
Astfel, nu se poate susţine că decizia instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ci doar o preluare a considerentelor hotărârii primei instanţe, sau că nu s-a pronunţat cu privire la unele probe favorabile inculpatului, atâta vreme cât prin decizia criticată se face o analiză a probelor administrate în cauză, în condiţiile art. 3 şi 63 alin. (2) C. proc. pen., interpretându-se coroborat declaraţiile de martori cu celelalte probatorii - experimentul judiciar, planşele foto, schiţa locului faptei, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a comportamentului simulat, procesele-verbale de confruntare, declaraţiile constante ale părţii vătămate şi concluziile rapoartelor medico-legale, în baza cărora s-a reţinut fundamentat vinovăţia inculpatului N.C..
De asemenea, instanţa de apel a analizat criticile vizând încadrarea juridică dată faptei, individualizarea judiciară a pedepsei şi rezolvarea dată laturii civile a cauzei, astfel că recursul nu este întemeiat sub acest aspect.
Nu este întemeiată nici critica vizând greşita condamnare a inculpatului deşi există dubii ce profită acestuia, în condiţiile în care din probele aflate la dosar rezultă fără echivoc motivul pentru care partea vătămată s-a deplasat spre terenul aflat peste pod - pentru a izgoni curcile inculpatului, ce pătrunseseră pe acel teren cultivat cu lucernă, proprietatea părţii vătămate -, deplasarea inculpatului în aceeaşi direcţie - ce a fost observată de martorul C.S. -, urmată la scurt timp de o îmbrânceală pe pod a două persoane - percepută de martorul M.C. -, precum şi de strigătele părţii vătămate - ce au fost auzite de atât de martorul C.S. cât şi de martorii D.I. şi D.A. -, la care se adaugă relatările părţii vătămate, imediat după producerea faptei, în timp ce era căzută în albia râului - în sensul că a fost lovită şi aruncată în albia uscată a râului de către inculpat, ce au fost auzite de către D.I., V.T., C.I. şi C.G.; totodată, inculpatul a fost văzut în apropierea locului faptei de către martorul C.S. şi agentul de poliţie C.C.
Toate aceste declaraţii - ce se coroborează cu restul probatoriului: experiment judiciar, planşele foto, schiţa locului faptei, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a comportamentului simulat, procesele-verbale de confruntare, concluziile rapoartelor medico-legale -, infirmă susţinerile inculpatului în sensul că nu a comis fapta reţinută în sarcina sa, susţineri ce nu sunt de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie expuse, analizate detaliat de instanţa de fond şi cea de apel, acestea evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 62, art. 63 şi art. 69 C. proc. pen., pe baza căruia au stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptei şi vinovăţia inculpatului.
Sub un alt aspect, critica subsidiară privind greşita încadrare juridică dată faptei nu este întemeiată, intenţia indirectă cu care a acţionat inculpatul în săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat rezultând din modalitatea concretă de comitere a faptei - constând în aceea că a prins partea vătămată de piept şi a aruncat-o pe un pod, de la o înălţime de 3,5 m, în albia uscată a râului -, din materialitatea actului şi urmările faptei - constând în producerea de leziuni traumatice ce au pus în primejdie viaţa victimei. Ca atare, nu prezintă relevanţă faptul că inculpatul nu a urmărit producerea unui rezultat letal, atâta timp cât a prevăzut rezultatul faptei sale şi a acceptat posibilitatea producerii acestuia, astfel că nu poate fi primită cererea acestuia de a se schimba încadrarea juridică în cea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., în acelaşi sens opinând şi instanţa de fond şi cea de apel.
În ceea ce priveşte cealaltă solicitare subsidiară a recurentului, de a se reduce pedeapsa aplicată de instanţa de fond şi menţinută în apel, Înalta Curte constată că aceasta este deja sub minimul special prevăzut de lege, ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., iar o nouă reducere nu poate fi justificată de împrejurarea că inculpatul este bolnav şi are o vârstă înaintată, în raport cu celelalte criterii de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv împrejurările şi modalitatea în care a fost comisă fapta, aşa cum a fost descrisă mai sus, gravitatea deosebită a acesteia, precum şi faptul că inculpatul nu prezintă garanţiile unei conduite care să permite instanţei să dea dovadă de o mai mare clemenţă.
Referitor la solicitarea de a se aplica dispoziţiile art. 81 C. pen., nici aceasta nu poate fi primită, nefiind întrunită cerinţa cuantumului pedepsei prev. de art. 81 alin. (1) lit. a) C. pen. (închisoarea de cel mult 3 ani sau amenda).
Pentru toate aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat, constatând că acesta a comis cu vinovăţie fapta reţinută în sarcina sa şi că nu se justifică o reducere a pedepsei aplicate, ce este aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul-inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva Deciziei penale nr. 56 din 17 martie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3663/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3648/2011. Penal → |
|---|
