ICCJ. Decizia nr. 3683/2011. Penal. Trădare prin transmitere de secrete (art. 157 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 3683/2011
Dosar nr. 1/753/2011
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Asupra recursului penal de faţă:
Prin Sentinţa nr. 4 din 25 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti în Dosarul nr. 1/753/2011, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul - condamnat R.C. (fiul lui C. şi S., născut în comuna Bărbanţi, judeţul Alba, domiciliat în Statele Unite ale Americii - cu domiciliul procesual ales la sediul cabinetului de avocatură al apărătorului ales, avocat C.E., din Bucureşti), privind Sentinţa nr. 133 din 2 septembrie 1974 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti în dosarul nr. 450/F/1974, definitivă prin nerecurare, revizuientul fiind obligat la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că prin Sentinţa nr. 133 din 2 septembrie 1974, pronunţată în Dosarul nr. 450/F/1974, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti l-a condamnat pe revizuientul R.C. la pedeapsa cu moartea şi confiscarea totală a averii pentru săvârşirea infracţiunii de trădare, prev. de art. 157 alin. (1) C. pen. şi la câte o pedeapsă de 7 (şapte) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe timp de 5 (cinci) ani pentru infracţiunile de refuz al înapoierii în ţară, prev. de art. 253 C. pen. şi dezertare, prev. de art. 332 alin. (1) C. pen. Condamnatul urma să execute o pedeapsă cu moartea şi interzicerea drepturilor prev. în art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe timp de 5 (cinci) ani şi degradarea militară.
Sentinţa a rămas definitivă prin nerecurare şi a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr. 153/1974 din 17 septembrie 1974.
La data de 13 aprilie 2007, la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a fost înregistrată cererea condamnatului R.C., domiciliat în Statele Unite ale Americii prin care se solicita revizuirea Sentinţei penale nr. 133 din 2 septembrie 1974, pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti în Dosarul nr. 450/F/1974 şi achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, cu înlăturarea pedepselor complementare de confiscare totală a averii şi degradarea militară.
În motivarea cererii de revizuire, condamnatul a arătat că sentinţa de condamnare nu i-a fost comunicată, precizând că: şedinţa de judecată în care s-a pronunţat Sentinţa nr. 133 din 2 septembrie 1974 s-a desfăşurat în procedură secretă, nu a cunoscut acuzaţiile aduse, nu a putut să îşi exercite dreptul la apărare şi nici la calea de atac, fiind încălcate drepturile omului, reglementate prin Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi dispoziţiile Codului de procedură penală; prin Decretul-Lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990 a fost abrogată pedeapsa cu moartea, iar prin Decretul-Lege din 4 ianuarie 1990 au fost amnistiate infracţiunile politice prevăzute în C. pen. şi în legile specifice; instanţa de judecată nu a manifestat rol activ şi a reţinut vinovăţia sa, deşi din probele administrate nu rezulta cu certitudine că faptele pentru care a fost condamnat ar fi fost săvârşite de el; în ceea ce priveşte infracţiunea de trădare prin transmitere de secrete de stat, instanţa a apreciat greşit că faptele sunt dovedite, probele nefiind concludente.
În ceea ce priveşte infracţiunea de dezertare, prev .în art. 332 alin. (1) C. pen., revizuientul a susţinut că organul de urmărire penală a dispus începerea urmăririi penale fără respectarea condiţiilor legale, fiind făcut ofiţer pentru a i se agrava răspunderea în cazul refuzului de a se înapoia în ţară; în ceea ce priveşte infracţiunea de refuz a înapoierii în ţară, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. nu s-a făcut dovada că a fost trimis în judecată cu însărcinare de stat sau în interes de serviciu obştesc, astfel că absenţa de la serviciu a fost săvârşită fără intenţia de a încălca dispoziţiile legale, fapta neîntrunind elementele constitutive ale acestei infracţiuni. Toate acestea au fost considerate de condamnat ca fiind fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţa care l-a condamnat în 1974.
Prin Sentinţa nr. 5 din 21 ianuarie 2008, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a respins cererea de revizuire cu motivarea că nu s-au descoperit fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar la analiza din oficiu a hotărârii nu s-au identificat nici celelalte cazuri de revizuire, prev. de art. 394 lit. b) şi c) din C. proc. pen. Apelul şi recursul revizuientului au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 14 din 1 noiembrie 2008 a Curţii Militare de Apel şi Decizia nr. 293 din 29 ianuarie 2009 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie.
La data de 15 martie 2010, condamnatul R.C. a sesizat Parchetul Militar de lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti cu o nouă cerere de revizuire a aceleiaşi Sentinţe nr. 133/1974 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti în temeiul dispoziţiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., invocând fapte sau împrejurări noi, necunoscute instanţei care a pronunţat sentinţa de condamnare (acelaşi temei de drept folosit şi în precedenta cerere de revizuire).
Revizuientul, ca şi în precedenta cerere, a solicitat achitarea sa şi înlăturarea consecinţelor condamnării (confiscarea totală a averii, interzicerea drepturilor şi degradarea militară), invocând următoarele: - acuzaţiile Ministerului de Interne sunt false, nefiind susţinute de probe; a acceptat să lucreze la Direcţia Informaţii Externe ca inginer din cauza refuzului autorităţilor de a-i elibera paşaport pentru a pleca cu o bursă UNESCO în Italia şi Franţa; gradul militar i-a fost acordat ca o ameninţare; jurământul militar îi impunea să fie devotat ";poporului muncitor"; şi ";patriei socialiste"; iar nu României şi poporului român; trimiterea la specializare cu bursa UNESCO era însoţită de sarcini de spionaj, fapt care l-a determinat să obţină azil politic, ocazia favorabilă ivindu-se în noiembrie 1973, când a fost trimis în SUA ca ataşat la delegaţie.
Servieta şi plicul ce le-a predat autorităţilor americane au fost returnate intacte autorităţilor române; instanţa care l-a condamnat nu a cunoscut procedurile DIA de asasinare a lui; sentinţa, acuzaţiile şi citarea sa nu au fost făcute conform procedurii în vigoare în 1974.
La declaraţia petentului au fost anexate corespondenţa cu autorităţile americane şi Nota-raport a Departamentului Securităţii Statului.
În cauză, în referatul înaintat instanţei procurorul a arătat că: petentul a fost inginer proiectant în anul 1971 la I. Bucureşti şi transferat la Ministerul Industriei Chimice, iar la data de 1 iunie 1971 a fost chemat în cadrele active ale Ministerului de Interne, cu gradul de locotenent-major, depunând jurământul militar fiind repartizat la UM X Bucureşti (compartimentul ";Depistări, pază şi alarmare";); în anul 1972, locotenent major R.C. a plecat la specializare în Italia cu o bursă ONUDI, pe care o obţinuse anterior încadrării sale în Ministerul de Interne; în urma unor abateri, locotenent major R.C. a fost chemat în ţară la data de 25 februarie 1972, ulterior fiind trimis în alte misiuni externe (Israel, Cipru, etc); la data de 24 noiembrie 1973, locotenent major R.C. a fost trimis în misiune în SUA, având sarcina efectuării controlului T.O. şi revizia tehnică a aparaturii la sediile reprezentanţelor României din Washington D.C. şi New York; la New York petentul a predat autorităţilor americane servieta sa şi un plic cu corespondenţa diplomatică, solicitând azil politic şi refuzând explicit să revină în România; la 26 noiembrie 1973 coletul diplomatic sigilat (în formă de geantă diplomat) şi plicul diplomatic pe care condamnatul-revizuient R.C. le transporta, au fost restituite reprezentantului misiunii române la New York, după cum rezultă din interceptarea convorbirilor purtate de acesta la Ambasada Română din Washington D.C, la 4 aprilie 1974; de asemenea, locotenent major R.C. a declarat că a luat curierul în scop de şantajare a statului român pentru a asigura libertatea familiei sale.
După anul 1989, în urma schimbării regimului politic din România condamnatul a formulat o cerere de revizuire a hotărârii de condamnare, invocând ";fapte şi împrejurări necunoscute instanţei care l-a condamnat";, cerere respinsă atât în fond cât şi în căile de atac.
Împrejurările invocate, aceleaşi cu cele din prezenta cauză, nu erau de natură a schimba realitatea reţinută în sarcina condamnatului, respectiv faptul că petentul, locotenent major în cadrul UM X Bucureşti, părăsind misiunea pe care o avea în SUA, predând curieratul diplomatic autorităţilor americane şi refuzând explicit să se întoarcă în România şi deci la UM X Bucureşti unde era încadrat ca ofiţer activ cu gradul de locotenent major.
Procurorul a arătat în referatul întocmit că petentul a folosit din nou calea de atac a revizuirii, invocând acelaşi temei juridic precizat în art. 394 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. - fapte şi împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi aceleaşi fapte.
Faţă de cele reţinute Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a constatat că faptele şi împrejurările invocate de revizuient în cererea sa de revizuire din 15 martie 2010 au fost aceleaşi cu cele invocate în cererea de revizuire din 13 aprilie 2007, respinsă prin Sentinţa nr. 5 din 21 ianuarie 2008 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 293/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva sentinţei Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, a declarat apel condamnatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, astfel: au fost încălcate dispoziţiile de procedură prin judecarea admiterii în principiu a cererii de revizuire în camera de consiliu, fără participarea procurorului sau a revizuientului, ce în reglementarea anterioară Legii nr. 202/2010 erau garantate sub sancţiunea nulităţii absolute, iar potrivit art. XXIV din Legea nr. 202/2010 hotărârile pronunţate şi cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul; pe fond, cererea era admisibilă întrucât este susţinută de probe, respectiv înscrisurile aflate la dosarul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, respectiv documentele Departamentului de Stat al SUA, declasificate de Arhivele Naţionale Americane precum şi documentele eliberate de CNSAS.
Prin Decizia penală nr. 4 din data de 4 mai 2011, Curtea Militară de Apel, a respins ca nefondat apelul revizuientului R.C. declarat împotriva Sentinţei penale nr. 4 din 25 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti.
S-a reţinut că în ceea ce priveşte sintagma - fapte şi împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei - cuprinsă în art. 394 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. acestea trebuie să aibă legătură cu cauza şi să fie de natură a influenţa soluţia în sensul schimbării ei fie prin impunerea unei soluţii opuse (din condamnare în achitare sau din achitare în condamnare) fie prin impunerea unei soluţii diferite.
Asupra primului motiv de apel, în ceea ce priveşte neregularitatea procedurii de soluţionare a cauzei de către prima instanţă invocată de apelant, referitoare la judecarea în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi a procurorului, aşa cum prevede art. 403 alin. (1) din C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 202/2010, art. XXIV al Legii nr. 202/2010 păstrează pentru hotărârile pronunţate doar căile de atac nu şi procedura după care se judecă acestea.
Cum Sentinţa nr. 4 din 25 ianuarie 2011 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti a fost pronunţată sub imperiul noii legi de procedură, în vigoare din 25 noiembrie 2010, Curtea Militară de Apel a constatat netemeinicia criticii formulate de apelant cu privire la acest motiv de apel.
Referitor la caracterul necunoscut al faptelor şi împrejurărilor invocate de revizuient, s-a arătat că, deşi la dosar s-au depus atât documente din partea Arhivelor Naţionale Americane, cât şi documente din partea CNSAS, aparţinând Departamentului Securităţii Statului, însă nu în susţinerea unor fapte şi împrejurări necunoscute instanţei, ci pentru susţinerea unor fapte şi împrejurări cunoscute instanţei ce a soluţionat cauza. Aceste dovezi nu vin să arate fapte şi împrejurări necunoscute instanţei care a soluţionat cauza, de natură a o influenţa să pronunţe fie o hotărâre diferită şi opusă, fie doar o hotărâre diferită, pentru că, primele nu au legătură cu conţinutul constitutiv al infracţiunilor pentru care revizuientul a fost condamnat.
Împotriva aceste decizii, a declarat recurs revizuientul R.C., susţinând în esenţă că cererea de revizuire este admisibilă, fiind întrunite condiţiile legale de admisibilitate, solicitând trimiterea cauzei instanţei de fond pentru a proceda la rejudecarea cauzei, urmând a se avea în vedere că între cererea de revizuire formulată în prezenta cauză şi cea anterioară respinsă definitiv nu există identitate de motive şi temei legal. De asemenea, la dosar au fost depuse probe noi necunoscute instanţei ce a dispus condamnarea sa la moarte în anul 1974, în cauză impunându-se achitarea sa. A susţinut că hotărârile instanţelor de fond şi apel sunt nemotivate, prima instanţă nefiind legal sesizată, o dată ce parchetul a depăşit termenul de 2 luni pentru efectuarea actelor de cercetare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 399 C. proc. pen.
Recursul revizuientului R.C. este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Articolul 403 alin. (31) C. proc. pen., introdus în C. proc. pen. prin art. XVIII pct. 55 din Legea nr. 202/2010, constituie o transpunere a Deciziei nr. XXXVI (36) din 14 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată într-un recurs în interesul legii, potrivit căruia, cererile repetate de revizuire, sunt inadmisibile dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive şi apărări, invocate în soluţionarea acestora.
În speţă nu îşi găseşte aplicabilitate textul legal enunţat, pentru că nu există identitate de persoană, temei legal, motive şi apărări între cererea de revizuire a condamnatului R.C. formulată în prezenta cauză şi cea anterioară, respinsă definitiv prin Decizia penală nr. 293 din 29 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Este adevărat că există identitate de persoană, temei legal, ambele cereri de revizuire fiind formulate de condamnatul R.C. şi invocate aceleaşi dispoziţii legale art. 394 lit. a) C. proc. pen., însă nu există identitate de motive şi apărări în susţinerea celor două cereri.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen. revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar acest caz constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Astfel, revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiţionată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Cu privire la prima condiţie a acestui caz de revizuire, expresia fapte sau împrejurări semnifică orice întâmplare, situaţie, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare. De asemenea, este necesar să fie noi faptele sau împrejurările invocate, aşadar faptele probatorii, iar nu mijloacele de probă, probele, căci în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar putea continua probaţiunea.
Descoperirea faptelor sau împrejurărilor noi trebuie corelată cu necunoaşterea acestora de către instanţa de judecată, indiferent dacă acestea au fost cunoscute de părţi înainte sau în timpul judecării cauzei.
Cu privire la cea de-a doua condiţie a cazului de revizuire şi anume, faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, trebuie ca invocarea elementelor noi să ducă la o soluţie diametral opusă celei pronunţate. Aşadar, în cazul în care este atacată o hotărâre de condamnare, faptele sau împrejurările noi trebuie să conducă la soluţia achitării sau încetării procesului penal.
În cauza dedusă judecăţii revizuientul R.C. a depus la dosarul cauzei înscrisuri noi, constând în note-raport întocmite de Departamentul Securităţii Statului transmise de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii dar şi documente ale Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii (dosar Parchet Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti), în susţinerea cererii sale de revizuire.
Cu toate că probele sunt fapte şi împrejurări care servesc la aflarea adevărului, cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu se referă la descoperirea de probe noi, pentru că în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie, în care s-ar putea continua probaţiunea, ceea ce nu se poate realiza în calea extraordinară de atac a revizuirii. Fără îndoială că noile fapte şi împrejurări urmează a fi confirmate de probe noi, dar nu probele noi formează temeiul revizuirii, ci faptele şi împrejurările pe care le dovedesc.
Aşadar, ceea ce se cere a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijloace noi de probă care ar dovedi o faptă probatorie pe care instanţa de fond a considerat-o inexistentă (în acest sens, Decizia penală nr. 3050/2000 a CSJ).
Prin urmare, în raport de cele enunţate se impune ca în cauza dedusă judecăţii, instanţa de fond în etapa admisibilităţii în principiu să analizeze în ce măsură înscrisurile depuse la dosarul cauzei mai sus enumerate, relevă fapte şi împrejurări noi necunoscute de instanţa de judecată care a pronunţat Hotărârea 133 din 2 septembrie 1974 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, de condamnare la moarte a revizuientului R.C. pentru infracţiunile de trădare prin transmitere de secrete, refuzul înapoierii în ţară şi dezertare.
Se are în vedere împrejurarea că înscrisurile noi depuse la dosarul cauzei au fost obţinute ulterior soluţionării revizuirii anterioare şi se impun a fi analizate de prima instanţă din motivele arătate.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul revizuientului R.C. declarat împotriva Deciziei penale nr. 4 din 4 mai 2011 a Curţii Militare de Apel. Va casa decizia atacată şi Sentinţa penală nr. 4 din 25 ianuarie 2011 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi va trimite cauze spre rejudecare instanţei de fond, urmând ca o dată cu rejudecarea cauzei, să fie analizate şi celelalte critici formulate de revizuient.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de revizuientul R.C. împotriva Deciziei penale nr. 4 din 4 mai 2011 a Curţii Militare de Apel.
Casează decizia recurată şi Sentinţa penală nr. 4 din 25 ianuarie 2011 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3724/2011. Penal. Infractiuni la legea privind... | ICCJ. Decizia nr. 3682/2011. Penal → |
|---|
