ICCJ. Decizia nr. 3682/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 3682/2011
Dosar nr. 3121/96/2010
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Asupra recursului penal de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 30 din 10 februarie 2011 Tribunalul Harghita a dispus următoarele:
S-au respins excepţiile formulate de apărătorii inculpaţilor M.K. şi V.P.M.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.K. fiul lui O. şi I. născut la în mun. Miercurea-Ciuc, jud. Harghita, cetăţean român, domiciliat în mun. Miercurea-Ciuc, jud. Harghita, cu antecedente penale, C.I. seria X nr. 000, CNP (...), la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi doi ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere şi consum de droguri de risc.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. inculpatului M.K. i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis pe durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 427 din 29 noiembrie 2004 de Tribunalul Harghita, pedeapsă ce s-a adăugat pedepsei rezultante de 4 ani închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 ani închisoare.
În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul V.P.M. fiul lui P. şi M., născut în mun. Cluj Napoca, jud. Cluj, cetăţean român, domiciliat în mun. Miercurea-Ciuc, jud. Harghita, cu antecedente penale, C.I. seria Y nr. 001, CNP (...), la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de consum de droguri de risc.
În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 427 din 29 noiembrie 2004 de Tribunalul Harghita, pedeapsă care s-a adăugat pedepsei de 1 an închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea substanţei stupefiante respectiv 2,5 grame cannabis aflată la Camera de Corpuri Delicte, Droguri şi Precursori din cadrul I.G.P.R. Bucureşti, urmând a fi distrusă după rămânerea definitivă a sentinţei.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea pachetului conţinând ";foi de ţigară"; cu inscripţia ";K.S.S.R."; aparţinând inculpatului M.K. şi s-a dispus distrugerea acestuia după rămânerea definitivă a sentinţei.
S-a făcut aplic. art. 191 C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, s-au reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Harghita, din data de 16 februarie 2010, au fost trimişi în judecată inculpaţii M.K. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi deţinere în vederea consumului de droguri de risc, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic, art. 37 lit. a) C. pen. cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen. şi V.P.M. pentru infracţiunea de deţinere în vederea consumului de droguri de risc prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic, art. 37 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că la data de 19 octombrie 2009, inculpatul M.K. a fost depistat de către organele de poliţie deţinând în şoseta piciorului drept o cutiuţă metalică în care se aflau fragmente vegetale de culoare verde oliv.
În salonul de tatuaje P.T. din Miercurea-Ciuc, inculpatul M.K. a ascuns o punguliţă din material plastic ce conţinea cannabis, fiind descoperită şi ridicată de organele de poliţie din spatele piciorului chiuvetei, situată în corpul sanitar al salonului (în total 3,8 grame cannabis).
În cursul urmăririi penale s-a stabilit că la data de 18 octombrie 2009, inculpaţii M.K. şi V.P.M. au deţinut şi consumat cannabis, aspect confirmat de Buletinele de analiză medicală nr. 802 şi 803 din 19 octombrie 2009.
Inculpatul M.K. a declarat că a cumpărat cannabis din Braşov, din zona Livada Poştei, pentru consumul propriu. Preţul de achiziţie al cannabisului a fost de 80 RON/gram. Inculpatul a manifestat o atitudine sinceră pe tot parcursul urmăririi penale, recunoscând că a oferit spre consum prietenului său V.P.M. o ţigară cu cannabis.
Inculpatul V.P.M. a recunoscut că a consumat cannabis la data de 18 octombrie 2009, împreună cu inculpatul M.K., care i-a oferit spre consum o ţigară cu conţinut de THC.
În faţa instanţei inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, inculpatul M.K. susţinând că el i-a oferit coinculpatului V.P. o ţigară de cannabis pe care acesta a luat-o, coinculpatul V. recunoscând în acest sens consumul de droguri, afirmând că la data respectivă era într-adevăr consumator de droguri.
Inculpaţii, prin apărător au invocat excepţia inadmisibilităţii probelor administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: nevalabilitatea ordonanţei procurorului de delegare, a actelor îndeplinite în realizarea acestei ordonanţe şi a probelor obţinute anterior; nevalabilitatea procesului-verbal de consemnare a actelor premergătoare; invaliditatea cercetării la faţa locului, fiind vorba, în fapt, de o percheziţie domiciliară efectuată în lipsa încheierii şi autorizaţiei judecătorului.
Prima instanţă a motivat următoarele:
Procesul-verbal de cercetare la faţa locului a fost încheiat la data de 19 octombrie 2009 ora 15:30 de către Biroul de Investigaţii Criminale al I.P.J. Harghita ca urmare a unei sesizări privind lipsirea de libertate a persoanei vătămate B.T. de către făptuitorul F.L., comisă în barul „M."; din municipiul Miercurea-Ciuc, activitatea infracţională fiind continuată în salonul de tatuaje „P.T."; situat pe str. M., unde persoanei vătămate i s-a aplicat o corecţie fizică (administratorul salonului de tatuaje fiind inculpatul M.K.). În acest context figurează ca martori asistenţi Ş.T. şi V.P.M.
Cercetarea la faţa locului a continuat şi în salonul de tatuaje „P.T.";, unde în corpul sanitar, în spatele piciorului chiuvetei a fost depistată o pungă din material plastic în care se aflau fragmente de substanţă vegetală de culoare verde-oliv. În legătură cu aceasta, M.K. a declarat că îi aparţine, iar substanţa din interior este cannabis. În urma controlului corporal efectuat de organele de cercetare penală numitului M.K. a fost identificată în şoseta piciorului drept o cutiuţă metalică în care se aflau fragmente de substanţă vegetală de culoare verde-oliv, despre care M.K. a declarat că este cannabis. Bunurile menţionate au fost ridicate de către organele de cercetare penală în vederea efectuării de cercetări şi au fost ambalate şi sigilate corespunzător. Cercetarea la faţa locului s-a încheiat la ora 18:30.
Conform art. 129 C. proc. pen. cercetarea la faţa locului se efectuează când e necesar să se facă constatări privind locul săvârşirii infracţiunii, să se asigure şi să se fixeze urmele infracţiunilor, respectiv să se stabilească starea şi poziţia mijloacelor materiale de probă, împrejurările concrete de comitere a infracţiunii. Fixarea rezultatelor cercetării la fata locului s-a efectuat conform art. 131 C. proc. pen. într-un proces-verbal, întocmindu-se în cauză şi fotografii judiciare.
Conform art. 91 C. proc. pen. procesul-verbal de cercetare la faţa locului cuprinde descrierea amănunţită a situaţiei locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate şi a celor ridicate, a poziţiei celorlalte mijloace de probă.
Organele judiciare legal sesizate au procedat la cercetarea locului infracţiunii (art. 189 C. pen.) pentru a descoperi şi ridica obiectele materiale care pot fi folosite în vederea aflării adevărului (inclusiv eventuale urme de sânge în interiorul grupului sanitar). Cu această ocazie s-a stabilit că M.K. deţine obiecte/substanţe interzise de lege, acesta indicând că este vorba de cannabis.
În conformitate cu prevederile art. 96, 97 C. proc. pen. organele de poliţie au obligaţia să ridice obiectele ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal. În plus, orice persoană fizică în posesia căruia se află un obiect/înscris ce poate servi ca mijloc de probă este obligat să-l predea, sub formă de dovadă organelor judiciare. Copia procesului-verbal de cercetare la faţa locului a fost înaintată S.C.C.O. Harghita la data de 20 octombrie 2009.
Referatul cu propunere de declinare a competenţei în favoarea D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Harghita este datat din 20 octombrie 2009.
La data de 20 septembrie 2009 s-a înregistrat Dosarul nr. 30/D/P/2009 la D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Harghita şi prin Ordonanţa nr. 30/D/P/2009 din data de 20 octombrie 2009 lucrătorii S.C.C.O, Harghita au fost delegaţi în a efectua o serie de acte premergătoare expres indicate, dar şi orice alt act necesar şi util cauzei cu informarea prealabilă a procurorului.
În cauză au fost sesizaţi lucrătorii S.C.C.O. Harghita la data de 19 octombrie 2009 existând suspiciune că bunurile ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului puteau constitui substanţă stupefiantă, respectiv cannabis.
La înregistrarea dosarului la D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Harghita doar M.K. avea calitatea de făptuitor întrucât buletinele de analize medicale nr. 802, 803 care au stabilit consumul de marihuana în sarcina ambilor inculpaţi au fost remise D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Harghita în data de 20 octombrie 2009, ulterior întocmirii ordonanţei de delegare. În acest sens există la dosar datele eliberării celor două înscrisuri medicale de către Laboratorul de analize medicale P. (20 octombrie 2010, orele 10:10 - 10:12).
Conform procesului-verbal din data de 13 decembrie 2009 procurorul a constatat efectuarea actelor premergătoare în cauză.
La data de 14 decembrie 2009 s-a dispus extinderea cercetărilor şi faţă de V.P.M. şi s-a început urmărirea penală faţă de ambii învinuiţi.
Procurorul a dat relevanţă prevederilor art. 255 C. proc. pen., procedând la o nouă ascultare a învinuiţilor cu ocazia terminării fazei de urmărire penală, fără punerea în mişcare a acţiuni penale, dând apoi relevanţă prevederilor art. 250, 257 C. proc. pen.
În cazurile urgente, chiar dacă este vorba de cauze care sunt de competenţa exclusivă a procurorului, colaborarea acestuia cu organele de urmărire penală este nu numai posibilă, dar şi necesară, actele întocmite de organul de cercetare penală necompetent fiind pe deplin valabile şi rămânând câştigate cauzei.
În această privinţă, în practica judiciară s-a arătat că organele de cercetare sunt chiar obligate să efectueze orice acte care nu suferă amânare (ridicarea obiectelor deţinute contrar dispoziţiilor legale, efectuarea de urgenţă a analizelor medicale de prelevare a urinei în vederea stabilirii consumului de substanţe stupefiante, etc.) în toate cazurile, inclusiv în cauzele care nu sunt de competenţa lor.
Obligaţia efectuării actelor de cercetare în cazuri urgente revine organului de cercetare necompetent indiferent dacă este sau nu începută urmărirea penală la organul de urmărire competent.
Raportat la dispoziţiile art. 213 C. proc. pen., în cazuri urgente organul de cercetare penală este obligat să efectueze actele de cercetare ce nu suferă amânare, chiar dacă acesta priveşte o cauză care nu este de competenţa lui.
Conform art. 14 alin. (2) din Legea nr. 508/2004, dacă în cursul efectuării activităţilor specifice de investigare organele de poliţie constată că fapta care formează obiectul cauzei este una dintre infracţiunile atribuite prin prezenta lege în competenţa D.I.I.C.O.T., acestea au obligaţia de a înainta de îndată lucrarea procurorului competent. Or, în cauză incidenţa prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a fost stabilită cu certitudine doar în data de 20 octombrie 2009 când Laboratorul de analize medicale SC P. SRL a transmis lucrătorilor S.C.C.O. Harghita buletinele de analiză nr. 802 şi 803. Mai mult, aceste dispoziţii legale nu înlătură aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 213 C. proc. pen.
Conform art. 9 din Legea nr. 508/2004 ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară anume desemnaţi efectuează nu numai actele de cercetare penală dispuse de procurorii D.I.I.C.O.T., sub directa coordonare şi controlul nemijlocit al acestuia. Dispoziţiile procurorului D.I.I.C.O.T. sunt obligatorii pentru ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară.
În cauză a fost întocmită de către procuror Ordonanţa de delegare nr. 30/D/P/2009 - 20 octombrie 2009 conform art. 217 alin. (4) C. proc. pen., lucrătorii S.C.C.O. Harghita fiind delegaţi în a efectua audierea făptuitorului M.K. (la acel moment nefiind primite buletinele de analiză medicale nr. 802, 803), audierea martorului asistent V.P.M. dar şi identificarea şi audierea persoanelor din anturajul făptuitorului care desfăşoară activităţi sub incidenţa Legii nr. 143/2000 şi care frecventau salonul de tatuaje P.T. (cum este şi situaţia lui V.P.M.). În plus, lucrătorii S.C.C.O. Harghita au fost delegaţi în a efectua orice alt act necesar şi util soluţionării cauzei.
Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că excepţiile invocate de apărare referitoare la nevalabilitatea actelor de urmărire penală sunt nefondate şi le-a respins ca atare.
S-a concluzionat că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, reţinerea în sarcina lor a acestor infracţiuni atrăgând pe cale de consecinţă răspunderea penală şi necesitatea aplicării pedepselor raportat la pericolul social al faptelor incriminate.
La individualizarea judiciară a pedepselor s-a avut în vedere persoana inculpaţilor, cunoscuţi cu antecedente penale, conform art. 37 lit. a) C. pen., anterior fiind condamnaţi pentru acelaşi tip de infracţiuni prevăzute în Legea nr. 143/2000.
Împotriva sentinţei Tribunalului Harghita au declarat apel inculpaţii M.K. şi V.P.M. motivând că judecătorul care a soluţionat cauza în fond era incompatibil a o judeca întrucât a dispus iniţial restituirea cauzei la procuror. De asemenea, au invocat invaliditatea probelor administrate în cauză, susţinând că ofiţerii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au efectuat acte de cercetare penală anterior datei de 20 octombrie 2009 când au fost delegaţi de procurorul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. S-a mai invocat că actele de urmărire au fost efectuate de un organ necompetent şi implicit se impune a fi achitaţi, în temeiul dispoziţiilor art. II pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a), respectiv în baza art. 10 lit. b1) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 41/A din 3 iunie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins ca nefondate apelurile inculpaţilor M.K. şi V.P.M.
S-a reţinut în esenţă că potrivit dispoziţiilor art. 47 C. proc. pen. nu mai poate participa la soluţionarea aceleiaşi cauze judecătorul care a judecat fondul şi a judecat aceeaşi cauză într-o cale de atac, respectiv şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în acea cauză.
Or, judecătorul fondului, prin Sentinţa penală nr. 104 din 19 martie 2010, nu s-a pronunţat asupra vinovăţiei inculpaţilor apelanţi ci doar a dispus trimiterea cauzei la procuror.
În privinţa invalidităţii probelor administrate în cursul urmăririi penale instanţa de apel a apreciat că probele administrate în cursul urmăririi penale sunt legale deoarece, aşa cum s-a arătat şi de către Curtea de Apel Târgu Mureş prin Decizia nr. 305 din 07 iulie 2010, lucrătorii de poliţie au acţionat în temeiul dispoziţiilor art. 213 C. proc. pen. ce impunea ridicarea mijloacelor materiale de probă dar şi a delegării date prin ordonanţa procurorului din 20 octombrie 2009.
Referitor la situaţia de fapt, s-a apreciat că a fost corect reţinută, pe baza probelor administrate în cauză, din coroborarea cărora a rezultat că inculpaţii M.K. şi V.P.M. au săvârşit faptele penale pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi de prima instanţă.
Cât priveşte încadrarea juridică dată faptelor săvârşite s-a reţinut că este corectă, iar individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor s-a făcut potrivit disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), relativ la gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, împrejurările în care acestea au fost comise dar şi de persoana fiecărui inculpat în parte.
Împotriva Deciziei penale nr. 41/A din 3 iunie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş au declarat recurs inculpaţii M.K. şi V.P.M. invocând cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 pct. 3, 14, 172 C. proc. pen.
În motivare, au susţinut în esenţă că judecătorul care a dispus iniţial restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale a devenit incompatibil să soluţioneze în fond cauza, după ce instanţa de control judiciar a dispus casarea hotărârii şi trimiterea cauzei primei instanţe pentru continuarea judecăţii. Apoi, instanţa de apel a respins nejustificat excepţia invalidităţii probelor de la urmărire penală, motivat de faptul că urmărirea penală nu a fost efectuată de procuror, percheziţia domiciliară s-a realizat fără autorizarea judecătorului, iar probele au fost obţinute nelegal şi din acest motiv se impune a fi achitaţi în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. De asemenea, s-a susţinut că la individualizarea pedepselor aplicate nu au fost avute în vedere circumstanţele personale favorabile, comportarea sinceră în proces, motiv pentru care se impune reducerea pedepselor sau aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Recursurile inculpaţilor M.K. şi V.P.M. sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În fapt, s-a reţinut că la data de 19 octombrie 2009, inculpatul M.K. a fost depistat de organele de poliţie deţinând (în şoseta piciorului drept) o cutiuţă metalică în care se aflau fragmente vegetale verde-oliv ce conţineau 0,5 grame cannabis, potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 21 octombrie 2009.
În salonul de tatuaje P.T. situat în Miercurea-Ciuc, inculpatul M.K. a ascuns o punguliţă din material plastic ce conţinea 3,3 grame cannabis (conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 21 octombrie 2009), fiind descoperită şi ridicată de poliţie din piciorul chiuvetei, aflată în corpul sanitar al salonului.
Totodată, s-a reţinut că la data de 18 octombrie 2009, inculpaţii M.K. şi V.P.M. au deţinut şi consumat cannabis - aspect confirmat de buletinele de analiză medicală nr. 802 şi 803 din 19 octombrie 2009.
Cu privire la infracţiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, reţinută pentru ambii inculpaţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Constituie infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu.
Realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000, presupune aşadar realizarea uneia sau mai multor acţiuni dintre cele prevăzute în textul de lege enunţat şi anume cultivarea, deţinerea, existenţa infracţiunii fiind condiţionată în oricare dintre modalităţile alternative de scopul consumului de droguri, fără drept.
Împrejurarea că inculpaţii M.K. şi V.P.M. sunt consumatori de droguri, fiind găsiţi pozitiv la testul pentru droguri - marihuana, nu este suficientă pentru realizarea infracţiunii, aşa cum este prevăzută în art. 4 din Legea nr. 143/2000, atâta timp cât acuzarea nu a făcut dovada unor elemente esenţiale ale laturii obiective a infracţiunii şi anume că inculpaţii au deţinut cannabis la data de 18 octombrie 2009.
În lipsa acestor elemente nu este realizată latura obiectivă a infracţiunii dedusă judecăţii şi ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. II pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. se impune achitarea inculpaţilor pentru infracţiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000.
Este adevărat că inculpaţii au recunoscut că sunt consumatori de cannabis, însă consumarea de droguri de risc nu este prevăzută printre modalităţile normative ale laturii obiective ale infracţiunii prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000, ci numai cultivarea, deţinerea, a căror dovadă nu s-a realizat.
Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. este incident în trei ipoteze: când instanţa nu a fost compusă potrivit legii, când s-au încălcat prevederile art. 292 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la continuitatea completului de judecată şi când a existat un caz de incompatibilitate, în opinia apărării subzistând această din urmă ipoteză, concret cazul de incompatibilitate prev. de art. 47 C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (1) C. proc. pen., judecătorul care a luat parte la soluţionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la judecarea cauzei după desfiinţarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs.
Pentru a opera acest caz de incompatibilitate se cere ca judecătorul să fi luat parte la soluţionarea cauzei, doctrina dar şi practica judiciară fiind unanime în a statua că prin aceasta se înţelege judecătorul care a făcut parte din completul de judecată care a rezolvat chestiunea existenţei faptei penale, a vinovăţiei inculpatului şi aplicării sancţiunilor, pronunţând condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, iar la instanţa de apel şi de recurs a dispus admiterea căii de atac şi a soluţionat cauza în fond.
În situaţia în care judecătorul nu antamează în hotărârea pronunţată împrejurările de fapt sau de drept ce fac obiectul cauzei, prin pronunţarea unei hotărâri de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal (de exemplu dispune restituirea în baza art. 332 C. proc. pen., a pronunţat desfiinţarea/casarea hotărârii şi trimiterea spre rejudecare pentru lipsa de procedură sau vreun caz de nulitate absolută prevăzut de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.) nu este incident cazul de incompatibilitate specificat de art. 47 alin. (1) C. proc. pen., deoarece în acest caz judecătorul nu s-a pronunţat în fond asupra acţiunii penale şi civile în sensul art. 345 şi art. 346 C. proc. pen.
În cauza dedusă judecăţii, se constată că prin Sentinţa penală nr. 104 din 19 mai 2010, judecătorul a restituit cauza la procuror în temeiul dispoziţiilor art. 332 C. proc. pen., pentru refacerea urmăririi penale, iar ulterior după casarea cu trimitere, acelaşi judecător a soluţionat în fond cauza dispunând condamnarea celor doi inculpaţi pentru trafic şi consum de droguri.
Or, aşa cum s-a expus, o dată ce judecătorul cu ocazia primei judecăţi nu s-a pronunţat asupra existenţei faptei şi vinovăţiei celor doi inculpaţi, nu a rezolvat raportul juridic de drept substanţial pronunţând în acest sens o hotărâre de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, ci doar s-a desesizat şi a restituit cauza la procuror, nu a devenit incompatibil să soluţioneze cauza în fond şi prin urmare, cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. nu este incident în cauză.
Cât priveşte cazul de incompatibilitate prev. de dispoziţiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen. ce prevede că nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în acea cauză - nu îşi găseşte aplicabilitate în speţă.
Exprimarea părerii poate avea loc în afara procesului penal sau chiar în cursul desfăşurării sale, dar anterior dezbaterilor judiciare şi a pronunţării hotărârii. În speţă nu se identifică o asemenea situaţie, întrucât judecătorul ce a soluţionat cauza cu ocazia primei judecăţi nu şi-a exprimat vreo părere în afara procesului cu privire la soluţia ce ar putea fi dată, nefiind dovedită o asemenea împrejurare, iar din cuprinsul hotărârii prin care a dispus restituirea cauzei la procuror nu a exprimat vreo părere, judecată de valoare, nu a consemnat afirmaţii sau negaţii din care să rezulte că şi-a format o opinie asupra soluţiei ce poate fi pronunţată în cauza pe care o judecă, ci a argumentat restituirea cauzei la procuror pe motiv că urmărirea penală s-a făcut de alt organ decât cel competent iar în privinţa inculpatului M.K. probele au fost obţinute nelegal, percheziţia domiciliară realizându-se fără autorizaţia procurorului.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului M.K. (cazul de casare prev. de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. - pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege - invocat de apărare în recurs) pentru trafic de droguri de risc, de 4 ani închisoare, Înalta Curte constată că la individualizarea pedepsei, au fost avute în vedere, corect criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, gradul de pericol social şi împrejurările comiterii faptei, circumstanţele reale în care a fost săvârşită, împrejurările care atenuează răspunderea penală şi datele care circumstanţiază persoana inculpatului, recidivist în modalitatea prev. de art. 37 lit. a) C. pen.
Însă, în raport de cantitatea redusă de droguri traficată, se apreciază că o pedeapsă aplicată inculpatului într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege are în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanţiază persoana inculpatului (vârsta, antecedentele penale) cât şi pericolul social concret al faptei, pus în evidenţă de împrejurările şi modalitatea în care a acţionat. Din aceste considerente este justificată o reducere a pedepsei principale aplicată inculpatului pentru trafic de droguri de risc la 3 ani şi 6 luni închisoare.
Este adevărat că inculpatul a avut o comportare sinceră în proces, însă această împrejurare este insuficientă a conduce la reţinerea circumstanţelor atenuante şi implicit la reducerea pedepsei sub minimul special în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptei şi conduita anterioară a inculpatului. Se reţine că prin Sentinţa penală nr. 427 din 29 noiembrie 2004 a Tribunalului Harghita, inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, pentru trafic de droguri de risc, beneficiind de circumstanţe atenuante.
Fapta din cauza dedusă judecăţii a fost săvârşită de inculpat în cursul termenului de încercare ceea ce a atras revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare şi cumularea acestei pedepse cu pedeapsa pentru noua infracţiune.
Prin urmare, o condamnare anterioară a inculpatului pentru acelaşi tip de infracţiune - trafic de droguri de risc - nu justifică reţinerea de circumstanţe atenuante, pedeapsa şi modalitatea de executare impunându-se a fi individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte penale similare.
De asemenea, nu se justifică aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ prevăzută la art. 91 C. pen., pe motiv că fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni întrucât infracţiunea de trafic de droguri de risc prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, urmând a se avea în vedere şi modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, împrejurările în care a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, persoana inculpatului - recidivist postcondamnatoriu.
Referitor la pedepsele accesorii interzicerea dreptului de a alege, deci a dreptului electoral de a participa la procesul de alegere a organelor democratice ale statului, prin exercitarea dreptului de vot, se constată că severitatea unei astfel de interdicţii, semnificând anularea, chiar limitată, a unui drept constituţional nu este justificată şi nu se află în legătură directă cu tipul infracţiunii reţinute în cauză. Tot astfel, interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii este exclusă, pe considerentul absenţei oricărei conexiuni, având semnificaţie penală, între activitatea infracţională a inculpatului şi o anumită funcţie, profesie sau activitate care să îi fi facilitat acestuia săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat.
Însă, natura, modalitatea săvârşirii faptei, ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului M.K. conduc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), motiv pentru care se impune aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a b) C. pen., pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei închisorii, la stabilirea pedepsei complementare fiind avute în vedere aceleaşi criterii ca la stabilirea pedepsei accesorii.
În recurs, inculpaţii au invocat şi cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. - hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii - invocând excepţia invalidităţii probelor de la urmărire penală, motivat de faptul că urmărirea penală nu a fost efectuată de procuror, percheziţia domiciliară s-a realizat fără autorizarea judecătorului, iar probele au fost obţinute nelegal.
C. proc. pen. nu prevede o asemenea excepţie, ce a fost invocată de apărare constant în toate ciclurile procesuale şi căile de atac - anume excepţia invalidităţii probelor, articolul 64 alin. (2) C. proc. pen. statuând că mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.
Potrivit dispoziţiilor art. 96 C. proc. pen., organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are obligaţia să ridice obiectele şi înscrisurile care pot servi ca mijloace de probă în procesul penal.
Percheziţia, aşa cum este reglementată în art. 100 C. proc. pen., are loc când persoana căreia i s-a cerut să predea vreun obiect sau vreun înscris dintre cele arătate în art. 98 tăgăduieşte existenţa sau deţinerea acestuia, precum şi ori de câte ori există indicii temeinice că efectuarea unei percheziţii este necesară pentru descoperirea şi strângerea probelor.
Din actele dosarului reiese că în cauză nu a fost efectuată o percheziţie domiciliară în sensul art. 100 C. proc. pen., lucrătorii de poliţie deplasându-se în timpul zilei, în jurul orelor 15:30 la imobilul din M. nr. AA din Miercurea-Ciuc, unde funcţiona un magazin de haine şi salon de tatuaje P.T. - administrat de inculpatul M.K., urmare a unei sesizări făcute de numitul B.T., ce a arătat că la data respectivă în timp ce se afla în barul M. din Miercurea-Ciuc a fost dus cu forţa de F.L. la un salon de tatuaje situat în str. M. nr. AA unde a fost bătut. La faţa locului, în corpul sanitar, în spatele piciorului chiuvetei, organele de poliţie au identificat o punguţă din material plastic în care se aflau fragmente de substanţă vegetală, inculpatul M.K. susţinând că îi aparţine iar în interior se afla cannabis. În urma percheziţiei corporale, asupra inculpatului M.K. a fost găsită în şoseta piciorului drept o cutiuţă metalică în care se aflau fragmente de substanţă vegetală, inculpatul declarând că este cannabis.
Potrivit dispoziţiilor art. 213 C. pen., organul de cercetare penală este obligat să efectueze actele de cercetare ce nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competenţa lui, iar lucrările efectuate în astfel de cazuri se trimit, de îndată procurorului competent. Ca atare, ridicarea de obiecte conţinând droguri, dacă acestea au fost descoperite de către lucrătorii de poliţie într-un local în urma unei sesizări pentru săvârşirea unei alte infracţiuni - lipsire de libertate, înainte de începerea urmăririi penale este legală şi nu constituie percheziţie domiciliară prev. de art. 100 C. proc. pen., în acest sens pronunţându-se Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia penală nr. 5748 din 4 noiembrie 2008.
Concluzionând, ridicarea drogurilor s-a realizat dintr-un local public în care se aflau un magazin de haine şi salon de tatuaj, în timpul zilei, orele 15:30, când acestea funcţionau, fiind deschise publicului. De asemenea, în locaţia respectivă situată în M. nr. AA, inculpatul M.K. nu îşi avea domiciliul sau reşedinţa, acesta locuind în Miercurea-Ciuc, judeţul Harghita şi a predat de bună voie drogurile poliţiei.
Prin urmare, nu este vorba de o percheziţie domiciliară în sensul art. 100 C. proc. pen., întrucât locaţia de unde drogurile au fost ridicate nu constituie domiciliul/reşedinţa vreunei persoane (cu privire la noţiunea de domiciliu, aceasta a fost interpretată de jurisprudenţa naţională cât şi cea europeană fiind incluse spaţii precum camera de hotel ocupată de o persoană, curtea sau grădina dacă sunt folosite de persoana percheziţionată, dar şi spaţii neconvenţionale precum celula unui penitenciar ori alte locaţii ca locuinţă privată a unei persoane, care este în acelaşi timp şi sediul social al unei societăţi conduse persoana respectivă - cauza Societe Colas Est c. Franţei) ci constituie un local public şi interpretarea acestuia ca domiciliu al inculpatului nu trebuie realizată în abstract ci în concret, motiv pentru care acest spaţiu nu poate fi considerat faţă de inculpat ca fiind domiciliu, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Constituţie (domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile) şi art. 8 din Convenţie (orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale).
Cât priveşte percheziţia corporală a fost realizată în conformitate cu prevederile art. 106 C. proc. pen., pentru realizarea acesteia nefiind necesară o autorizare a judecătorului, asupra inculpatului M.K. fiind găsite fragmente de substanţă vegetală ce s-au dovedit a fi cannabis.
Infracţiunea de trafic de droguri de risc săvârşită de inculpatul M.K. a fost dovedită şi corect s-a dispus condamnarea sa pentru această faptă. În acest sens, se are în vedere împrejurarea că asupra inculpatului M.K., în urma percheziţiei corporale (realizată în conformitate cu dispoziţiile legale) a fost găsit cannabis (0,5 grame), inculpatul V.P.M. a declarat constant la urmărirea penală şi cercetarea judecătorească că inculpatul M.K. i-a oferit o ţigară conţinând cannabis din cantitatea pe care acesta o deţinea şi chiar inculpatul M.K. a recunoscut această faptă, precizând că a oferit inculpatului V.P.M. o ţigară cu cannabis.
Prin urmare, elementele de fapt enunţate dovedesc că inculpatul M.K. a săvârşit trafic de droguri de risc, întrucât a oferit inculpatului V.P.M. cannabis la 18 octombrie 2009 - aspect confirmat de cei doi inculpaţi, iar la 19 octombrie 2009 asupra sa s-a găsit cannabis (0,5 grame), ceea ce confirmă susţinerea inculpatului V.P.M., anume că inculpatul M.K. i-a oferit cannabis din cantitatea deţinută de acesta.
De altfel, în justificarea soluţiei de condamnare a inculpatului M.K. pentru trafic de droguri de risc, Înalta Curte nici nu va lua în considerare împrejurarea că în corpul sanitar al salonului de tatuaj, în spatele piciorului chiuvetei a fost găsit cannabis - 3,3 grame cannabis - celelalte probe strânse în proces, mai sus enumerate (percheziţie corporală, declaraţii inculpaţi M.K. şi V.P.M.) fiind suficiente pentru dovedirea acestei infracţiuni.
Cât priveşte susţinerea apărării, în sensul că urmărirea penală nu a fost efectuată de procuror, aşa încât probele astfel obţinute sunt nelegale, nu poate fi reţinută din următoarele motive:
Într-adevăr, organele de cercetare penală nu sunt competente să efectueze urmărirea penală, în cazul infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 143/2000.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 209 alin. (3) C. proc. pen. coroborat cu dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din Legea nr. 508/2004, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000 urmărirea penală se efectuează obligatoriu de procurorii specializaţi din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
La art. 14 alin. (2) din Legea nr. 508/2004 se prevede că dacă în cursul efectuării activităţilor specifice de investigare organele de poliţie constată că fapta care formează obiectul cauzei este una dintre infracţiunile atribuite prin prezenta lege în competenţa D.I.I.C.O.T., acestea au obligaţia de a înainta de îndată lucrarea procurorului competent.
Articolul 217 alin. (4) C. proc. pen. prevede că în cauzele în care urmărirea penală se efectuează de către procuror, acesta poate dispune prin ordonanţă ca anumite acte de cercetare penală să fie efectuate de către organele poliţiei judiciare.
În cauza dedusă judecăţii au fost respectate întocmai dispoziţiile legale enunţate de către procuror şi organele de urmărire penală.
Astfel, organele de cercetare penală sesizate cu săvârşirea unei infracţiuni de lipsire de libertate a cărei cercetare penală erau competente să o realizeze, au efectuat acte de cercetare penală ce au constat în ridicare de obiecte interzise a fi deţinute, droguri întrucât nu sufereau amânare fiind incidente dispoziţiile art. 213 C. proc. pen., aşa încât actele de cercetare efectuate sunt deplin valabile.
Apoi, în conformitate cu dispoziţiile art. 213 teza a II-a C. proc. pen. şi art. 14 alin. (2) din Legea nr. 508/2004, la data de 20 octombrie 2009 organele de cercetare penală au înaintat Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş copia procesului-verbal de cercetare la faţa locului întocmit la 19 octombrie 2009, iar acesta (S.C.C.O. - Târgu Mureş) la rândul său, la aceeaşi dată - 20 octombrie 2009 şi-a declinat competenţa de cercetare a cauzei în favoarea procurorului, competent a efectua urmărirea penală în cauză.
În conformitate cu dispoziţiile art. 217 alin. (4) C. proc. pen., procurorul a dispus prin ordonanţă ca anumite acte de cercetare penală să fie efectuate de către organele poliţiei judiciare - audierea martorului asistent V.P.M., identificarea şi audierea persoanelor din anturajul făptuitorului ce desfăşoară activităţi sub incidenţa Legii nr. 143/2000 şi care frecventează salonul de tatuaje P.T., efectuarea unei expertize bio-criminalistice a substanţelor stupefiante, orice alt act necesar şi util soluţionării cauzei, ceea ce s-a şi realizat în cauză.
În continuare, procurorul a dispus începerea urmăririi penale faţă de cei doi inculpaţi, a audiat inculpaţii, le-a prezentat materialul de urmărire penală şi a întocmit rechizitoriul, sesizând instanţa de judecată.
Prin urmare, urmărirea penală a fost realizată în conformitate cu dispoziţiile legale enunţate, mijloacele de probă fiind obţinute legal.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursurile declarate de inculpaţii M.K. şi V.P.M. împotriva Deciziei penale nr. 41/A din 3 iunie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va casa în parte decizia recurată şi Sentinţa penală nr. 30 din 10 ianuarie 2011 a Tribunalului Harghita numai în ceea ce priveşte greşita condamnare a inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, precum şi cuantumul pedepsei aplicate inculpatului M.K. pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege şi rejudecând, va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 83 C. pen., iar în baza art. II pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. va achita pe inculpatul V.P.M. pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 83 C. pen., va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului M.K. în prezenta cauză, în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen. va dispune achitarea inculpatului M.K. pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea 143/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Va dispune reducerea pedepsei principale de 4 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 3 ani şi 6 luni închisoare. Va limita pedeapsa accesorie şi cea complementară la interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) C. pen. în baza art. 83 C. pen. va dispune revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală 427 din 29 noiembrie 2004 a Tribunalului Harghita, pedeapsă ce se va adăuga pedepsei actuale, de 3 ani şi 6 luni închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă, de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) C. pen. Vor fi menţinute restul dispoziţiilor hotărârilor atacate.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen. judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii M.K. şi V.P.M. împotriva Deciziei penale nr. 41/A din 3 iunie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în parte decizia recurată şi Sentinţa penală nr. 30 din 10 ianuarie 2011 a Tribunalului Harghita numai în ceea ce priveşte greşita condamnare a inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, precum şi cuantumul pedepsei aplicate inculpatului M.K. pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege.
Rejudecând :
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 83 C. pen., iar în baza art. II pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achită pe inculpatul V.P.M. pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 83 C. pen., descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului M.K. în prezenta cauză, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achită pe inculpatul M.K. pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Reduce pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 3 ani şi 6 luni închisoare.
Limitează pedeapsa accesorie şi cea complementară la interzicerea drepturilor prev. de art 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen. dispune revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 427 din 29 noiembrie 2004 a Tribunalului Harghita, pedeapsă ce se adaugă pedepsei actuale, de 3 ani şi 6 luni închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă, de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) C. pen.
Menţine restul dispoziţiilor hotărârilor atacate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, în suma de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 20 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3683/2011. Penal. Trădare prin transmitere de... | ICCJ. Decizia nr. 3668/2011. Penal → |
|---|
