ICCJ. Decizia nr. 371/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 371/2011
Dosar nr. 873/42/2010
Şedinţa publică din 02 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 141 din 18 octombrie 2010 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de persoana vătămată R.L., domiciliată în judeţul Dâmboviţa.
A obligat petenta la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Persoana vătămată R.L., domiciliată în mun. Moreni, judeţul Dâmboviţa, a formulat un memoriu adresat iniţial şi înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi care ulterior a fost trimis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi înregistrat sub nr. 673A/III/2010 şi prin care a solicitat să se efectueze cercetări faţă de o serie de persoane - magistraţi, avocaţi, experţi, martori, care au avut legătură cu modul de soluţionare a unor dosare civile sau penale, având ca obiect înstrăinarea unui imobil situat în Moreni.
Prin referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti din 22 iunie 2010 a fost respinsă plângerea petentei R.L., pe considerentul că memoriul formulat nu îndeplineşte cerinţele legale prev. de art. 222 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că nu indică făptuitorii, nu descrie în concret faptele care formează obiectul plângerii şi nu precizează probele.
Petenta R.L., s-a adresat Curţii de Apel Ploieşti, cu plângere împotriva modului în care i-a fost rezolvată sesizarea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, arătând că este nemulţumită de concluziile la care a ajuns procurorul, susţinând că are mai multe litigii civile, aflate pe rolul unor instanţe, având ca obiect înstrăinarea unui imobil situat în Moreni, susţinând că, vinovaţi de tergiversarea soluţionării cauzelor se fac numiţii M.G. din Moreni, precum şi doamna S.F. - avocat în cadrul Baroului Prahova, solicitând admiterea plângerii şi tragerea la răspundere penală a persoanelor respective.
Potrivit art. 278/1 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, ori după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare.
Examinând conţinutul plângerii adresate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, instanţa de fond a constatat că aceasta constituie în esenţă un memoriu în care petenta a formulat plângere faţă de modul de soluţionare a unor dosare civile sau penale în care este parte şi aflate pe rolul diferitelor instanţe dar fără a indica persoanele şi funcţiile acestora, pe care în opinia sa le consideră vinovate de încălcarea legii.
Curtea de apel, a reţinut că, în mod legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a apreciat că memoriul nu îndeplineşte cerinţele prev. de art. 222 alin. (2)C. proc. pen., în sensul că nu a indicat făptuitorii, nu a descris în concret faptele care formează obiectul plângerii şi nu a precizat probele, respingând plângerea ca neîntemeiată, iar plângerea împotriva referatului întocmit de procuror adresată instanţei a fost considerată inadmisibilă şi respinsă ca atare, întrucât aceasta nu întruneşte condiţiile legale prevăzute de textul de lege mai sus indicat.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petiţionara R.L.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie sub nr. 873/42/2010, fixându-se în mod aleatoriu termen de judecată la data de 2 februarie 2011.
La termenul de judecată din data de 2 februarie 2011, recurenta petiţionară, s-a prezentat la instanţă şi şi-a susţinut recursul astfel cum a fost depus şi în scris la dosarul cauzei, reiterând criticile formulate în memoriul iniţial şi în fata instanţei de fond.
A solicitat în esenţă, tragerea la răspundere penală, a persoanelor pe care în opinia sa le consideră vinovate de încălcarea legii.
Examinând recursul declarat de petiţionară sub toate aspectele, conform art. 385 ind. 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, instanţa de fond în mod corect, în baza actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei, a constatat că plângerea petiţionarei este inadmisibilă, constituită în esenţă dintr-un memoriu în care petenta a formulat plângere faţă de modul de soluţionare a unor dosare civile sau penale în care avea calitate procesuală şi care se aflau pe rolul diferitelor instanţe, dar fără a indica persoanele şi funcţiile acestora, pe care în opinia sa le consideră vinovate de încălcarea legii.
Înalta Curte, reţine că, în mod legal plângerea a fost examinată în raport de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., care prevăd strict şi limitativ faptul că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze numai plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror, iar cum plângerea formulată de petiţionară nu face parte dintre nici unul din cazurile strict şi limitativ enunţate anterior, în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă.
Din economia dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. rezultă că sunt supuse controlului judecătoresc, în condiţiile acestui text, exclusiv, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanţa ori, după caz, rezoluţia de clasare, scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror.
Or, în speţă, petiţionara a sesizat Curtea de Apel Ploieşti cu plângerea formulată împotriva unui act neprevăzut de art. 2781 C. proc. pen., respectiv împotriva referatului procurorului prin care procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a apreciat că memoriul formulat de petiţionară nu îndeplineşte cerinţele prev. de art. 222 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că nu a indicat făptuitorii, nu a descris în concret faptele care formează obiectul plângerii şi nu a precizat probele, respingând plângerea ca neîntemeiată.
Aşadar, pentru toate aceste considerente, apreciind că soluţia pronunţată în cauză este legală, temeinică şi corect motivată în fapt şi în drept, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod va obliga recurenta petiţionară la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara R.L. împotriva sentinţei penale nr. 141 din 18 octombrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 360/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 375/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
