ICCJ. Decizia nr. 379/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 379/2011
Dosar nr. 813/1/2011
Şedinţa publică din 2 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
A. Prin încheierea de şedinţă din 18 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 1318/104/2009, în baza art. 300/2 şi art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului B.I.N.
Instanţa investită cu soluţionarea apelului cauzei a reţinut că se impune menţinerea arestării preventive luată faţă de inculpat, întrucât temeiurile care au determinat arestarea preventivă aşa cum au fost reţinute la luarea acestei măsuri prin încheierea din Camera de Consiliu nr. 7 din 06 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 1098/104/2009 se menţin, fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen., în sensul că există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, a unor martori, fiind dovedită şi condiţia pericolului concret pentru ordinea publică, prin certitudinea că dacă ar fi lăsat liber, fie şi în limita unei alte măsuri preventive dar restrictivă de libertate, inculpatul ar comite noi fapte penale.
A mai reţinut că temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri nu au încetat si nici nu s-au schimbat, neexistând nicio probă în acest sens, criteriile avute în vedere, respectiv cele prev. de art. 136 alin. (8) C. proc. pen. şi anume gradul de pericol social ridicat al infracţiunii pentru care este cercetat inculpatul, modul de săvârşire, dar şi frecvenţa crescândă a unor asemenea fapte cu rezonanţă socială deosebită de natură a genera un sentiment de insecuritate în rândul membrilor societăţii civile, precum şi de circumstanţele concrete în care acesta a acţionat - persoanele audiate în cauză confirmând faptul că inculpatul le obliga prin ameninţări şi prin folosirea violenţei pe minorele C.E.M., T.L.I. şi P.C. să întreţină raporturi sexuale cu persoane de sex opus, care erau clienţi aduşi de acesta, iar sumele de bani obţinute de persoanele vătămate erau însuşite de inculpat.
Având în vedere vârsta persoanelor vătămate, care sunt minore, şi influenţa negativă exercitată de inculpat asupra acestora, rezultată din situaţia descrisă în actul de sesizare al instanţei, confirmată de actele şi lucrările dosarului, instanţa de apel a apreciat că este întrunită şi cerinţa menţionată de art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. în sensul că, prin lăsarea acestuia în libertate, s-ar crea posibilitatea de a încerca să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea acestor părţi, fiind evident faptul că minorele se tem de atitudinea violentă a inculpatului şi reacţionează în funcţie de aceasta.
Susţinerea că starea de arest preventiv ar conduce la agravarea stării de sănătate a inculpatului, având în vedere faptul că suferă de o boală gravă, respectiv aplazie medulară ce necesită tratament periodic, este neîntemeiată, având în vedere faptul că, în conformitate cu prevederile art. 139 ind.1 C. proc. pen., în situaţia în care se constată pe baza actelor medicale că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua medicală a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, administraţia locului de deţinere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii Publice.
Pe de altă parte, evoluţia ascendentă a fenomenului infracţional în general şi în mod deosebit a infracţiunilor de genul celei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, precum şi impactul acestor infracţiuni asupra membrilor societăţii, cu atât mai mult cât victimele sunt minore, a condus instanţa de apel la aceeaşi concluzie a temeiniciei arestării preventive a acestuia şi la necesitatea menţinerii acesteia în viitor.
B. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B.I.N., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea în stare de libertate deoarece are probleme de sănătate şi nu există date certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Examinând încheierea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat.
Inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 51 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinându-se, în esenţă, că în cursul anului 2008 a racolat mai multe persoane de sex feminin minore, pe care ulterior prin ameninţări şi violenţe Ie-a obligat să practice prostituţia, însuşindu-şi sumele de bani. S-a mai reţinut că a deţinut fără drept materiale cu caracter pornografic cu minori într-un sistem informatic, respectiv un film ce reprezintă un act sexual cu caracter pornografic în care a fost implicată minora T.N.R. în vârstă de 16 ani, fapte pentru care a fost condamnat în fond la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare.
Înalta Curte constată că, astfel cum în mod just a reţinut şi Curtea de Apel Craiova, temeiurile care au determinat luarea şi ulterior prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului nu au încetat să existe. Faţă de gravitatea faptelor şi de împrejurările în care au fost comise, de importanţa valorilor sociale lezate, precum şi impactul negativ pe care l-ar avea asupra colectivităţii lipsa unei reacţii ferme a autorităţilor judiciare faţă de persoanele care săvârşesc acest gen de fapte, în mod corect, instanţa de apel a apreciat în mod corect că sunt probe certe, fiind întrunite condiţiile art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen. şi art. 5 alin. (1) din CEDO - Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă o ameninţare efectivă pentru ordinea publică iar temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat sau încetat. în ceea ce priveşte starea de sănătate invocată de inculpat, aceasta nu poate constitui în sine un motiv pentru punerea în libertate.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că nu a fost depăşită durata rezonabilă a arestului preventiv, caracterul rezonabil al acestei măsuri neputând fi evaluat în mod abstract, ci ţinând cont de circumstanţele şi complexitatea cauzei. În cauză, recurentul - inculpat a fost arestat preventiv la data de 5 martie 2009, astfel că durata detenţiei provizorii nu poate fi considerată ca depăşind termenul rezonabil impus de jurisprudenţa europeană şi naţională, având în vedere circumstanţele şi complexitatea cauzei.
În consecinţă, pentru aceste considerente, recursul declarat de inculpat împotriva încheierii pronunţată de Curtea de Apel Craiova urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct.1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul - inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I.N. împotriva încheierii de şedinţă din 18 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori pronunţată în dosarul nr. 1318/104/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 375/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 413/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
