ICCJ. Decizia nr. 3744/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 118 din 28 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind pe condamnatul G.A. și,
S-a dispus recunoașterea sentințelor penale nr. 284/2006 a Judecătoriei din Ciudad Real, nr. 518/2007 a Tribunalului nr. 23, secția penală, din Madrid și nr. 464/2007 a Tribunalului nr. 24, secția penală, din Madrid și transferarea persoanei condamnate G.A. pentru continuarea executării pedepsei de 7 ani, 9 luni și o zi închisoare rezultată din adiționarea pedepselor de 6 ani închisoare, 1 an închisoare și, respectiv, 9 luni și o zi închisoare, într-un penitenciar din România, cu menținerea interdicției privind exercitarea dreptului de a alege.
Totodată, a fost dedusă din pedeapsă aplicată condamnatului, perioada executată, de la 04 ianuarie 2006 la zi.
S-a reținut că la data de 09 martie 2009 instanța Curții de Apel București a fost sesizată cu transferul persoanei condamnate G.A. în vederea continuării executării pedepsei într-o închisoare din România.
Sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București avea la bază adresa Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești - Direcția Drept Internațional și Tratate transmisă în temeiul cererii formulate de Ministerul Justiției al Regatului Spaniei, prin care se solicită transferarea persoanei condamnate G.A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepselor de 6 ani închisoare, 1 an închisoare și, respectiv, 9 luni și o zi închisoare aplicate de instanțele statului solicitant.
Din verificările efectuate de Ministerul Administrației și Internelor a rezultat că numitul G.A. este cetățean român, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983 și art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004, modificată.
Cererea formulată de autoritățile italiene a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, respectiv, copii certificate de pe hotărârile de condamnare rămase definitive, stadiul executării pedepselor, declarația privind consimțământul la transferare al persoanei condamnate, dispozițiile legale aplicabile și expunerea situației de fapt.
Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate, a rezultat că prin sentința nr. 284/2006 a secției I penală a Judecătoriei Ciudad Real din 31 iulie 2006, rămasă definitivă la data de 16 iulie 2007, G.A. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de jaf cu violență, 3 ani închisoare pentru infracțiunea de atentat și la câte 6 luni închisoare pentru două infracțiuni de leziuni.
Prin aceeași sentință s-a dispus expulzarea condamnatului G.A. de pe teritoriul Regatului Spaniei, cu o interdicție de intrare în țară timp de 10 ani.
Cu privire la situația executării pedepsei, din documentele comunicate de autoritățile spaniole a rezultat că numitul G.A. a fost reținut și arestat preventiv în perioada 04 ianuarie 2006 -03 august 2006, precum și în continuare în executarea pedepsei, durata condamnării de 2.190 zile închisoare împlinindu-se la 02 ianuarie 2012.
De asemenea, s-a reținut că prin sentința penală nr. 518/2007 a Tribunalului nr. 23, secția penală, din Madrid din 14 decembrie 2007, rămasă definitivă la data de 06 iunie 2008, persoana în cauză a fost condamnată și la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de jaf cu violență, durata condamnării împlinindu-se la 01 ianuarie 2013.
Tot astfel, s-a reținut că prin sentința penală nr. 464/2007 a Tribunalului nr. 24, secția penală, din Madrid din 04 decembrie 2007, rămasă definitivă la data de 26 noiembrie 2008, numitul G.A. a mai fost condamnat la pedeapsa de 9 luni și o zi amendă cu o cotă zilnică de 3 euro pentru săvârșirea infracțiunii de jaf cu utilizarea automobilului, pedeapsa de 135 zile închisoare urmând a fi executată în intervalul 02 ianuarie 2013-16 mai 2013.
în cadrul examenului de regularitate efectuat în cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a constatat că este îndeplinită și condiția dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004, modificată, și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, faptele reținute în sarcina condamnatului G.A. având corespondent în legislația penală română.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța Curții de Apel București a constatat că au fost depuse în copie certificată hotărârile de condamnare definitive, o traducere a acestora, o traducere a dispozițiilor legale aplicabile, o situație a stadiului executării pedepselor și declarația persoanei condamnate din 14 august 2008 prin care își exprima consimțământul pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
Pe baza acestor documente, constatându-se îndeplinite prevederile art. 129 din Legea nr. 302/2004, conform art. 149 din aceeași lege, prima instanță a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut sentințele penale nr. 284/2006 a Judecătoriei din Ciudad Real, nr. 518/2007 a Tribunalului nr. 23, secția penală, din Madrid și nr. 464/2007 a Tribunalului nr. 24, secția penală, din Madrid privind pe G.A. și a dispus transferarea persoanei condamnate pentru continuarea executării pedepsei rezultante de 7 ani, 9 luni și o zi închisoare într-un penitenciar din România, deducând prevenția de la 04 ianuarie 2006 la zi.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs persoana condamnată G.A., susținând că pedeapsa stabilită de prima instanță nu reflectă situația corectă incidență cauzei, având în vedere limitarea pedepsei permisă de art. 76 C. pen. spaniol și cererea adresată în acest sens autorităților judiciare competente din statul de condamnare.
Examinând cauza în raport de critica formulată, cât și din oficiu, conform art. 3856alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Contrar criticii invocate, înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii în ceea ce privește recunoașterea hotărârilor penale pronunțate de autoritățile judiciare ale statului de condamnare, stabilind corespunzător pedeapsa rezultantă prevăzută în respectivele hotărâri de condamnare și continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România de către persoana condamnată G.A.
Sub acest aspect, este de arătat că, în soluționarea unei cereri având ca obiect recunoașterea și executarea unei hotărâri penale pronunțate într-un stat străin, instanța de executare nu poate modifica cuantumul pedepselor stabilite de autoritatea judiciară străină în baza unor eventuale cauze de reducere sau atenuare a pedepsei prevăzute de legislația statului de condamnare.
în procedura de continuare a executării pedepsei, statul de executare trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare, așa cum se prevede expres prin dispozițiile art. 158 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.
Aceasta înseamnă că hotărârea de condamnare ce urmează a fi executată în statul de executare are durata condamnării în limita în care a fost fixată de statul de condamnare.
Or, din actele comunicate de autoritatea judiciară străină, rezultă că recurentul G.A. a fost condamnat prin hotărâri definitive la pedepse succesive cu închisoarea care cumulate aritmetic reflectă pedeapsa rezultantă, de 7 ani, 9 luni și o zi închisoare stabilită prin sentința ce formează obiectul examinării de față.
în consecință, constatând îndeplinite și cerințele prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, reținându-se că persoana condamnată este cetățean român, iar durata pedepsei neexecutată în baza hotărârilor definitive ce s-au solicitat a fi recunoscute pe teritoriul țării este mai mare de 6 luni, pedeapsa aplicată referindu-se la fapte care, potrivit legii penale române, constituie infracțiuni, reținând neîntemeiată critica recurentului și, în lipsa vreunui motiv de casare susceptibil a fi luat în considerare din oficiu, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată G.A.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3801/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3688/2011. Penal → |
|---|
