ICCJ. Decizia nr. 3688/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin decizia penală nr. 139 din 15 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj împotriva sentinței penale nr. 83 de la 20 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția penală.
A desființat sentința apelată, sub aspectul laturii penale și civile, în parte.
A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 74, 76 C. pen. și dispoziția privind latura civilă.
în baza art. 197 alin. (1), (2) și lit. b1) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat pe inculpatul S.I.E. la pedeapsa de 10 ani închisoare.
A menținut starea de arest și a dedus detenția preventivă a inculpatului, de la data de 20 aprilie 2011, la zi.
A obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 RON daune morale, către partea vătămată P.L.S.
A menținut celelalte dispoziții din sentința apelată.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.I.E. (deținut în penitenciarul pentru minori și tineri Craiova), împotriva sentinței penale nr. 83 de la 20 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția penală.
A obligat apelantul - inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care, 200 RON a reprezentat onorariu avocat oficiu care a fost suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 83 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Gorj, secția penală, a fost respinsă cererea privind schimbarea încadrării juridice din art. 197 alin. (1), (2) lit. b1) _i alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen., în art. 202 C. pen., iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului S.I.E. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât fapta nu a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii.
în baza art. 197 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 74, 76 C. pen., combinat cu art. 65 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului S.I.E. la 5 (cinci) ani închisoare și interzicerea drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe o durată de 2 (doi) ani; pedeapsa complementară s-a dispus a fi executată în condițiile art. 66 C. pen. și s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
S-a dedus reținerea și arestul preventiv de la 16 decembrie 2010, la zi, iar conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului S.I.E.
S-a luat act de împrejurarea că partea vătămată - prin reprezentantul său legal - nu s-a constituit parte civilă și s-a constatat că părții vătămate minore nu i-a fost produs un prejudiciu material sau moral.
în baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 800 RON cheltuieli judiciare statului, din care, suma de 200 RON reprezentând onorariu avocat oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr. 614/P/2010, s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de arest preventiv - a inculpatului S.I.E. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 197 alin. (1), (2) lit. b1) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și respectiv art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 33 lit. b) C. pen.
Instanța de fond și-a format convingerea că starea de fapt expusă în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a corespuns întru-totul realității, fiind corectă, din analiza întregului material probator rezultând că inculpatul, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cursul anului 2009 și până în anul 2010, în mod repetat, a întreținut acte sexuale cu partea vătămată P.L.S. - sora sa conuterină - în vârstă de 10 ani, prin constrângere și profitând de imposibilitatea acesteia de a conștientiza ceea ce se întâmplă.
Astfel, s-a reținut în fapt că inculpatul și partea vătămată P.L.S. - în vârstă de 10 ani - sunt frați și au locuit împreună cu mama acestora, P.M., și sora lor, P.I.I., în comuna N.
La data de 16 decembrie 2010, după ce mama acestora a plecat de acasă, inculpatul s-a hotărât să se deplaseze în pădurea din apropierea casei pentru a lua lemne de foc și pentru a întreține raport sexual cu sora sa, P.L.S., iar în momentul în care au ajuns la marginea pădurii, i-a cerut de mai multe ori, pe un ton ridicat, să se dezbrace, pentru a întreține raporturi sexuale cu ea. De frică, partea vătămată s-a dezbrăcat până la genunchi, după care s-a așezat pe geaca pe care inculpatul a pus-o pe sol, iar la solicitarea acestuia s-a așezat pe partea stângă a corpului. Inculpatul s-a dezbrăcat de asemenea, dându-și hainele jos până la genunchi, s-a așezat lângă partea vătămată, pe geacă, a mângâiat-o pe organele genitale, după care a întreținut act sexual cu aceasta, fără să o penetreze. în acel moment a sosit mama acestora, P.M. și i-a observat pe cei doi, inculpatul recunoscând că a procedat în acest fel de mai multe ori, astfel încât reprezentanta legală a minorei a sesizat organele de poliție.
Din raportul de constatare medico-legală din 17 decembrie 2010 întocmit de S.M.L. Gorj, a rezultat că partea vătămată nu a prezentat leziuni traumatice, fiind virgină la data examinării.
Starea de fapt reținută de prima instanță a fost dovedită cu probele administrate, respectiv: declarațiile reprezentantului legal al minorei, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, proces-verbal de ridicare a obiectelor de îmbrăcăminte, proces-verbal de consemnare a declarației părții vătămate, copii acte de identitate, acte medico-legale, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor B.I. și S.V.M., care s-au coroborat cu recunoașterea inculpatului.
La data de 16 decembrie 2010, inculpatul a fost reținut pe o durată de 24 de ore, iar prin încheierea nr. 101 din 17 decembrie 2010, Tribunalul Gorj a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile, măsura fiind ulterior prelungită și menținută de către instanță.
în cursul cercetării judecătorești, inculpatul a fost de acord să fie audiat în prezența unui apărător desemnat din oficiu, recunoscând și regretând faptele, cu precizarea că în perioada 2009 - 2010 a întreținut de mai multe ori cu sora sa acte sexuale, solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de viol și incest, în infracțiunea de corupție sexuală prev. de art. 202 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
De asemenea, partea vătămată, fiind ascultată în ședință nepublică, a confirmat starea de fapt reținută în actul de sesizare a instanței.
Instanța de fond a reținut starea de fapt din rechizitoriu, însă a apreciat că încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare a instanței, nu este corectă, întrucât, din actele dosarului a rezultat că inculpatul nu a întreținut cu sora sa, niciodată, un act sexual normal, apt de a conduce la procreare, astfel încât a dispus achitarea acestuia pentru infracțiunea prev. de art. 203 C. pen., în raport de dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Instanța de fond a apreciat însă că nu s-a impus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de viol în infracțiunea de corupție sexuală, așa cum s-a solicitat de către inculpat, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol, invocând în acest sens și decizia nr. 20/3/2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Așa fiind, instanța de fond l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b1) _i alin. (3) C. pen. combinat cu art. 65 C. pen. și cu aplicarea art. 41, 42 C. pen., la pedeapsa închisorii, cu orientare sub minimul special și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe o durată în cuantum moderat, apreciind că și în acest fel poate fi atins scopul educativ, preventiv și punitiv al pedepsei, prev. de art. 52 C. pen.
împotriva acestei hotărâri, au declarat apel - în termen legal - atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, cât și inculpatul S.I.E.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a criticat sentința sub aspectul laturii penale și civile, întrucât în mod greșit instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu privire la infracțiunea de viol, deși, din actele dosarului a rezultat că în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a întreținut acte sexuale cu partea vătămată, prin constrângere, la data de 16 decembrie 2010 și în cursul anului 2009; de asemenea, a criticat greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de viol, în raport de gravitatea faptei săvârșite și consecințele imediate, dar și pe termen lung, pe care abuzul sexual le poate avea asupra psihicului părții vătămate minore; cu ocazia dezbaterilor, s-a învederat că nu se susține motivul scris de apel privind greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea de incest pentru care a fost trimis în judecată, însă s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din această infracțiune în infracțiunea de corupție sexuală prev. de art. 202 C. pen., fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni și condamnarea inculpatului pentru această infracțiune; de asemenea, sentința a fost criticată sub aspectul laturii civile, arătând că în mod greșit instanța de fond a luat act că partea vătămată - prin reprezentantul legal - nu s-a constituit parte civilă, în baza art. 17 C. proc. pen., instanța având obligația să soluționeze acțiunea civilă, pronunțând o soluție de admitere sau respingere, în cauza de față impunându-se obligarea inculpatului la plata unor daune morale, în raport de trauma psihică produsă părții vătămate, care a fost nevoită să suporte nu numai abuzul sexual, dar și teama repetării unor astfel de fapte în viitor.
Inculpatul a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței, iar pe fond, schimbarea încadrării juridice din infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, în infracțiunea prev. de art. 202 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), arătând că fapta reținută în sarcina sa nu a putut fi considerată viol, care ar fi presupus acte sexuale de orice natură, ci a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de corupție sexuală, fiind acte cu caracter obscen, cu precizarea că cele două infracțiuni s-au deosebit prin elementul material, dar și sub aspectul laturii subiective, în cauza de față fiind vorba de o încălcare a eticii moralei, pudoarei în domeniul vieții sociale, aspecte ce definesc infracțiunea de corupție sexuală; s-a solicitat, de asemenea, menținerea sentinței în ceea privește achitarea sa cu privire la infracțiunea de incest și condamnarea pentru infracțiunea de corupție sexuală la o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege, în raport de circumstanțele personale ale acestuia.
Curtea a apreciat că apelul promovat de Parchet este fondat, iar apelul inculpatului este nefondat.
Verificând hotărârea apelată în baza actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, s-a constatat că prima instanță a reținut o situație de fapt exactă, bazată pe un material probatoriu concludent și just apreciat, respectiv: declarațiile părții vătămate, actele medico-legale, declarațiile martorilor, care s-au coroborat cu recunoașterea inculpatului.
Astfel, din probele administrate a rezultat că, începând cu anul 2009 și până la data de 16 decembrie 2010, inculpatul a întreținut cu sora sa - în vârstă de 10 ani - mai multe acte sexuale, în aceeași modalitate, în baza aceleiași rezoluții infracționale, faptele săvârșite întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de viol în formă continuată prev. de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b1) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Sub acest aspect, a apreciat Curtea, este fondat apelul declarat de Parchet, întrucât prima instanță, deși în considerentele hotărârii a reținut săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată, a omis să facă aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), impunându-se modificarea hotărârii în acest sens.
Critica formulată de inculpat privind greșita condamnare pentru infracțiunea de viol, precum și solicitarea acestuia privind schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de corupție sexuală, sunt nefondate.
Astfel, potrivit art. 197 alin. (1) C. pen., infracțiunea de viol constă în actul sexual de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința, în înțelesul acestui text de lege constituind act sexual orice modalitate în care au loc raporturile sexuale între persoane de sex diferit, precum și relațiile sexuale între persoane de același sex.
Așa cum s-a stabilit și prin decizia nr. 111/2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie obligatorie potrivit art. 4141alin. (2) C. proc. pen., prin act sexual de orice natură, susceptibil de a fi încadrat în infracțiunea de viol prevăzută în art. 197 C. pen. se înțelege orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale, prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de același sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-și exprima voința.
Spre deosebire de aceasta, infracțiunea de corupție sexuală s-a realizat, sub aspectul laturii obiective, prin săvârșirea unor acte cu caracter obscen asupra unui minor sau în prezența unui minor, astfel încât, în raport de conținutul constitutiv al infracțiunii de viol menționat mai sus și de decizia instanței supreme, se apreciază că, în cauza de față, activitatea infracțională a inculpatului constituie o singură infracțiune de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b1) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), actele cu caracter obscen săvârșite de inculpat fiind incluse în noțiunea de "act sexual de orice natură", în accepțiunea dată de lege.
în raport de aceste considerente, critica Parchetului privind schimbarea încadrării juridice din art. 203 C. pen. în art. 202 C. pen., este nefondată, soluția primei instanțe în sensul achitării inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 203 C. pen. fiind legală și temeinică, întrucât, în cazul infracțiunii de incest este vorba de realizarea unui raport sexual, cele două infracțiuni - respectiv viol și incest - putând fi reținute în concurs, în situația săvârșirii infracțiunii de viol în modalitatea raportului sexual, atunci când victima este membru al familiei, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-și exprima voința.
Apelul declarat de Parchet a fost fondat în ceea ce privește critica privind cuantumul pedepsei la care inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea de viol și aplicarea dispozițiilor art. 74, 76 C. pen., întrucât s-a apreciat că prima instanță nu s-a orientat la un cuantum al pedepsei care să aibă consecință recuperarea inculpatului.
Astfel, la stabilirea cuantumului pedepsei aplicate și modalității acesteia, instanța a avut în vedere că atingerea dublului scop, preventiv și educativ al pedepsei, a fost condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului - pe de o parte - și durata sancțiunii și natura sa, pe de altă parte.
Față de circumstanțele reale ale comiterii faptei, împrejurările în care a fost comisă, dar și datele ce au caracterizat persoana inculpatului, instanța de apel a apreciat că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins numai prin condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoare, într-un cuantum majorat, cu executare în regim de detenție. Numai vârsta inculpatului și atitudinea parțial sinceră a acestuia pe parcursul procesului penal, în raport cu gravitatea faptei săvârșite, nu pot constitui un motiv suficient pentru coborârea pedepsei la un minim exagerat pentru o infracțiune de viol, partea vătămată fiind în vârstă de 10 ani. Și aceasta, întrucât în procesul de individualizare a pedepsei, instanța are în vedere, în totalitate, criteriile prevăzute de lege și nu numai unul singur, așa cum a procedat prima instanță, pentru că numai prin prisma acestora se poate diferenția pedeapsa aplicată unui infractor sau altul pentru același gen de infracțiuni.
S-a apreciat așadar că sentința atacată a fost greșită sub aspectul individualizării pedepsei aplicată inculpatului S.I.E. cu privire la pedeapsa principală. Astfel, în mod greșit instanța de fond a făcut aplicarea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74, 76 C. pen., fără a indica de altfel despre care dintre circumstanțele prevăzute este vorba, fără a face o analiză temeinică a elementelor de individualizare care rezultă din dosarul cauzei.
Sub acest aspect, instanța de fond nu a ținut seama că inculpatul, după absolvirea clasei a VII-a a renunțat la cursurile școlare, iar conform declarațiilor sale, înainte de săvârșirea faptei din 16 decembrie 2010 a consumat în exces alcool și, conform declarațiilor mamei sale în prezența consilierului de probațiune, inculpatul a manifestat un astfel de comportament și în relația cu surorile mai mari, conform relatărilor acestora.
Ca urmare, instanța de apel a apreciat ca nefondată solicitarea apelantului - inculpat privind reducerea pedepsei la care a fost condamnat către minimul general prevăzut de lege și, eventual, schimbarea modalității de executare a acesteia, dând o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante personale, întrucât, potrivit art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea unor alte fapte penale.
Curtea a apreciat că apelul declarat de Parchet este fondat și în ceea ce privește critica privind modul de soluționare a laturii civile, întrucât prima instanță a avut obligația, conform art. 17 C. proc. pen., să soluționeze din oficiu acțiunea civilă, partea vătămată fiind o persoană lipsită de capacitate de exercițiu.
A considerat că victima unei infracțiuni de natura celei comise de către inculpat, victimă în vârstă de 10 ani, sora inculpatului, este îndreptățită la repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin suferințele psihice pe care le-a suportat de pe urma săvârșirii infracțiunii de viol de către fratele său, prin atingerea integrității morale și psihoafective a acesteia, astfel încât, acordarea unei compensații sub forma unor daune morale în cuantum de 10.000 RON pentru prejudiciul moral încercat, apare ca fiind justificată.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul, criticând soluția ca netemeinică și solicitând reindividualizarea pedepsei. A invocat cazul de casare prev. de art. 3859pct. 14 C. proc. pen.
înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma cazului de casare invocat, cât și a celor care, conform art. 3859alin. (3) C. proc. pen., pot fi luate în considerare din oficiu de către inculpat, constată că recursul formulat este nefondat.
Pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată inculpatului este egală în cuantum cu minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de care se face vinovat.
Aplicarea unei pedepse mai reduse în cuantum ar fi posibilă doar ca urmare a reținerii unor circumstanțe atenuante.
în mod corect a apreciat însă instanța de apel că atitudinea parțial sinceră a inculpatului și faptul că este tânăr nu pot fi valorificate drept circumstanțe atenuante, având în vedere gravitatea faptei reținute, declarațiile martorei P.M., mama inculpatului, care a arătat că și cealaltă fiică a sa, P.I.I., în vârstă de 8 ani a fost abuzată sexual în anul 2009 de inculpat, concluziile referatului de evaluare din 28 februarie 2011, privind lipsa resurselor necesare pentru adoptarea unei atitudini pozitive, cauzată de abandonul școlar, consumul de alcool și lipsa unei preocupări constructive.
De aceea, înalta Curte, în baza disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat recursul inculpatului, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., acesta a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3744/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3620/2011. Penal → |
|---|
