ICCJ. Decizia nr. 3777/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3777/2011
Dosar nr. 742/57/2009
Şedinţa publică din 25 octombrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 139 din 23 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 742/57/2009 al Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, instanţa de fond:
I. - În baza art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.G.D. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a persoanei care a săvârşit o infracţiune de corupţie.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81, 82 şi 71 alin. (5) C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 3 ani.
În baza art. 359 din C. proc. pen. a atras inculpatului atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
II. - În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul T.C.M. sub aspectul infracţiunii de favorizare a unei persoanei care a comis o infracţiune de corupţie, prevăzută de art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 alin. (1) C. pen.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut ca, la sfârşitul lunii octombrie 2008, organele de poliţie din cadrul I.P.J. Alba - Serviciul Investigarea Fraudelor s-au sesizat din oficiu cu privirea la săvârşirea de către numitul B.S.D., funcţionar în cadrul R.A.R. - Reprezentanţa Alba Iulia, a infracţiunii de luare de mită constând în aceea că, în calitatea menţionată, având ca atribuţii de serviciu efectuarea inspecţiilor tehnice periodice şi celei necesare primei înmatriculări, profitând de amplificarea importului de autovehicule second-hand din Uniunea Europeană, în mod repetat, a pretins şi a primit sume de bani de la mai multe persoane pentru a le devansa programările ori pentru a eluda parametrii tehnici în cazul autoturismelor care nu îndeplineau condiţiile legale de înmatriculare.
În derularea urmăririi penale, alături de interceptarea autorizată şi înregistrarea audio-video a convorbirilor telefonice, precum şi interceptarea şi înregistrarea audio-video în mediul ambiental a acţiunilor numitului B.S.D., la începutul lunii decembrie 2008 organele de urmărire penală au solicitat realizarea unei acţiuni de supraveghere operativă de către Serviciul Supravegheri Operative şi Investigaţii Alba Iulia, în vederea stabilirii legăturilor infracţionale ale acestuia.
Cererea de supraveghere operativă a numitului B.S.D., întocmită de martorul B.V.D., a fost predată şefului Serviciului Investigarea Fraudelor, comisar D.F.C., în data de 4 decembrie 2008.
Acesta a analizat cererea, a semnat-o şi a înmânat-o comisarului şef M.G., şeful Serviciului Supravegheri Operative şi Investigaţii Alba, care a aprobat-o.
Martorul M.G. s-a deplasat la cabinetele inspectorului şef şi adjunctului P.I., în vederea semnării de către reprezentantul legal al I.P.J. Alba, însă aceştia lipseau din unitate.
Pe holul inspectoratului martorul M.G. l-a întâlnit pe inculpatul T.C.M., care deţinea la acea data funcţia de adjunct al I.P.J. Alba, căruia i-a adus la cunoştinţă împrejurarea că are de semnat nişte acte, dar nu i-a găsit nici pe şeful I.P.J. Alba şi nici pe adjunctul P.I..
Inculpatul T.C.M. a semnat cererea, după ce s-a uitat pe prima pagină a acesteia, care cuprindea şi identitatea persoanei cu privire la care se formula cererea de supraveghere operativă.
Din exploatarea înregistrărilor telefonice ale numitului B.S.D. a rezultat deconspirarea acţiunii de filaj.
Din probatoriul administrat a rezultat că cel care i-a adus la cunoştinţa acestuia că organele abilitate efectuează o acţiune de filaj cu privire la persoana sa a fost inculpatul P.D..
Instanţa a reţinut că fapta acestuia întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a persoanelor care au comis o infracţiune de luare de mită, prevăzută de art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 alin. (1) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă, gradul de pericol social al faptei, de persoana inculpatului, fără antecedente penale, dar care nu a recunoscut comiterea faptei, de consecinţele concrete al deconspirării acţiunii de filaj, în sensul ca B.S. nu a fost determinat prin această atenţionare să înceteze acţiunile nelegale, în raport de care a aplicat acestuia pedeapsa de 1 an închisoare. Totodată, cu referire la persoana inculpatului, instanţa a reţinut că acesta se afla la primul conflict cu legea penală şi că s-a prezentat constant în faţa organelor judiciare, împrejurări în raport de care a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea sa de libertate.
Cu privire la inculpatul T.C.M., instanţa a apreciat ca probele administrate nu sunt în măsura să dovedească fără dubiu faptul că acesta a fost cel care, luând hotărârea de a-l sprijini pe numitul B.S., i-a adus acestuia la cunoştinţă despre existenţa acţiunii de filaj.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 din C. proc. pen.
Procurorul a criticat hotărârea pronunţată la judecata în fond a cauzei, pentru netemeinicie în ceea ce îi priveşte pe inculpatul T.C.M. care numai printr-o interpretare eronată a informaţiilor oferite de probatoriu a fost exclus din cercul persoanelor care ar fi putut transmite informaţia şi, cu referire la inculpatul P.G.D., pentru nelegalitate sub aspectul conţinutului pedepsei accesorii şi pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei principale.
În concluzie, procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, pronunţarea unei soluţii de condamnare a inculpatului T.C.M. şi, cu privire la inculpatul P.G.D., majorarea pedepsei principale şi aplicarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.
Împotriva aceleaşi sentinţe a declarat recurs şi inculpatul P.G.D..
Susţinând că nu a săvârşit fapta pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţa, întrucât nu a avut acces la informaţiile despre filaj, inculpatul a solicitat pronunţarea, în rejudecare, a unei hotărâri de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) din C. proc. pen.
În subsidiar, învederând necesitatea administrării de probe, cu referire la verificarea mijloacelor de probă constând în înregistrări audio, reaudierea lui B.S., a martorilor B.C., S.I. şi alţii, inculpatul a solicitat trimiterea dosarului aceleaşi instanţe în vederea rejudecării în fond a cauzei.
Examinând hotărârile atacate în raport de cazurile de recurs invocate şi dispoziţiile art. 3859 alin. (3) din C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, următoarele:
O primă critică priveşte greşita stabilire a situaţiei de fapt, inculpatul P.G.D. susţinând că infracţiunea prevăzută de art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 alin. (1) C. pen., cu referire la informarea numitului B.S.D. că faţă de el a fost dispusă o acţiune de supraveghere operativă, a fost comisă de altă persoană, iar procurorul susţinând că sub aspectul comunicării numitului B. cu privire la acesta se desfăşoară o activitate specifică de urmărire penală, a fost comisă de inculpatul T.C.M..
Din probatoriul administrat în cauză, cu referire la declaraţia martorului B.S.D., convorbirile telefonice purtate de B.S., în data de 4 decembrie 2008 cu o colegă de serviciu, D.N. şi apoi cu o persoană neindentificată, iar în data de 8 decembrie 2008, în două rânduri, cu soţia sa, rezultatele acţiunii de filaj din 4 decembrie 2008 care se regăsesc în raportul întocmit cu această ocazie, a rezultat că în data de 4 decembrie 2008, inculpatul P.G.D. l-a contactat pe numitul B.S. şi a stabilit cu acesta o întâlnire la sediul R.A.R. Alba Iulia, care a avut loc în jurul orei 1653 ocazie cu care i-a adus la cunoştinţă împrejurarea existenţei acţiunii de filaj.
Această împrejurare a fost reconfirmată numitului B.S.D. de către inculpatul P.G.D. în cadrul unei alte întâlniri, în pivniţa locuinţei familiei B., respectiv cu ocazia unei alte întâlniri la un local din oraş.
Apărarea inculpatului, în sensul că l-a căutat pe numitul B. pentru rezolvarea altor probleme, este infirmată de faptul că aceştia s-au întâlnit în data de 4 decembrie 2008, la ora 1343, urmare împrejurării că numitul B. nu i-a răspuns la telefonul dat în 3 decembrie 2008.
Însă, ulterior acestei întâlniri având un alt obiect, inculpatul l-a apelat din nou pe B.S., în jurul orei 1639, solicitându-i o întâlnire motivat de faptul că trebuie ";să vorbească ceva";. La ora 1649 inculpatul l-a apelat din nou pe martorul B. şi l-a întrebat dacă poate ieşi afară. Martorul B. i-a spus să îi aştepte afară. La scurt timp, respectiv ora 1653, cei doi s-au întâlnit şi au discutat timp de aproximativ 3 minute. Întâlnirea a fost surprinsă de echipa de filaj. În aceeaşi zi, după aceasta întâlnire, la ora 1854, a avut loc convorbirea dintre martorul B.S. şi colega sa de serviciu, acesta spunându-i că este deranjat de acţiunea de supraveghere despre care aflase în modul arătat.
Inculpatul P.G.D. a avut cunoştinţă şi despre activitatea de supraveghere realizată ulterior datei de 4 decembrie 2008, în raport de împrejurarea că i-a adus la cunoştinţă martorului B.S. că a văzut fotografia în care era surprinsă întâlnirea celor doi în faţa R.A.R.
Pe de altă parte, inculpatul T. avea cunoştinţă de acţiunea de supraveghere dispusă faţă de martorul B.S., urmare faptul că semnase cererea.
Nu există niciun mijloc de probă care să facă dovada că inculpatul T. ar fi adus la cunoştinţă martorului B. împrejurarea dispunerii măsurii specifice de urmărire penală, direct sau prin interpuşi. Totodată, activităţile concrete realizate de echipa de supraveghere nu era cunoscută de inculpatul T., întrucât acestea nu erau aduse la cunoştinţa conducerii inspectoratului judeţean.
Totodată, nu era necesar ca inculpatul T. să-i aducă la cunoştinţă inculpatului P. această informaţie, atâta timp cât acesta din urmă, consecinţă a circuitului firesc al cererii de filaj, alături de alte persoane, în virtutea atribuţiilor legale de serviciu, a cunoscut aspecte în legătură cu dispunerea măsurii de filaj şi activităţile realizate.
Prin urmare, în mod întemeiat prima instanţa a reţinut că fapta există şi că aceasta a fost comisă de inculpatul P.G.D. şi că această faptă nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului T.C.M., prezumtiv, în raport de cunoaşterea dispunerii măsurii, în lipsa oricărei probe care să facă dovada comunicării martorului B. a acestei informaţii.
Se constată că situaţia de fapt a fost corect stabilită de prima instanţă, corespunzător materialului probator şi susţinută de probele administrate, aşa încât ambele recursuri se constată a fi neîntemeiate sub aspectul acestei critici.
Neîntemeiată apare şi critica referitoare la efectuarea urmăririi penale de care un organ necompentent, în raport de dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002, cu modificările ulterioare, material şi personal, cu referire la natura infracţiunii (persoană favorizată B.S. a fost inculpat pentru fapte de corupţie, iar ajutorul dat acestuia a fost în strânsă legătură cu aceste fapte) şi calitatea inculpatului T., respingerea acestei excepţii de către instanţa de fond nefiind susceptibilă de critică.
O a doua critică priveşte greşita individualizare a pedepsei principale, sub aspectul cuantumului şi modalităţii de executare, respectiv a neaplicării pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.
În raport de datele ce caracterizează persoana inculpatului P.G.D., cu referire la vârsta, împrejurarea că se află la primul contact cu legea penală, consecinţele angajării răspunderii penale a acestuia, caracterul ocazional, întâmplător al săvârşirii faptei, conduita anterioară, modul în care înţelege să asigure existenţa sa şi a familiei, se constată că pedeapsa principală este judicios individualizată, atât sub aspectul cuantumului, orientat spre minimul special al normei incriminatoare, cât şi sub aspectul modalităţii de executare.
Cu referire la neaplicarea pedepsei restrictive de drepturi prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., aceasta îşi dovedeşte utilitatea şi, prin urmare, instanţa este obligată a o dispune, în cazul în care pedeapsa aplicată îşi îndeplineşte rolul de a restrânge, pe durata prevăzută de lege, exerciţiul acestuia, în sensul de a nu mai ocupa o funcţie sau exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii. Or, pedeapsa accesorie menţionată nu se justifică în condiţiile în care, prin faptul condamnării la pedeapsa închisorii şi antecedentelor penale reţinute acestuia prin faptul angajării răspunderii penale, îi exclud prin ele însele, pentru totdeauna, de la ocuparea funcţiei avute, de agent de poliţie.
Constituind o replică socială adecvată gravităţii infracţiunii şi periculozităţii inculpatului, pedeapsa aplicată acestuia este aptă a asigura scopul şi funcţiile acesteia, aşa încât recursul procurorului se constată a fi nefondat sub aspectul acestei critici.
Ultima critică, supusă examinării instanţei de control judiciar prin recursul declarat de procuror, priveşte netemeinicia sentinţei atacate, cu referire la greşita achitare a inculpatului T.C.M..
Or, probatoriul administrat în cauză a relevat neechivoc că inculpatul T. nu se face vinovat de săvârşirea faptei reţinute în sarcina acestuia prin actul de sesizare a instanţei, în mod întemeiat acesta fiind exclus din cercul persoanelor care au transmis informaţia referitoare la dispunerea acţiunii de filaj faţă de numitul B.S..
Pentru a se susţine vinovăţia acestuia, procurorul pune în discuţie o prezumţie, cu referire la faptul că inculpatul putea transmite informaţia de care luase cunoştinţa prin avizarea cererii de supraveghere, relaţia de afinitate dintre acesta şi inculpatul P.G.D., ca potenţialităţi, fără a invoca mijloacele de probă care prin valoarea lor informativă fac dovada întreprinderii de acţiuni concrete în sensul comiterii faptei întrunind elementele constitutive ale infracţiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată.
Or, o soluţie de condamnare este legală şi temeinică exclusiv în situaţia în care, ca raţionament logico-juridic, reprezintă concluzia logică pe care o impune norma incriminatoare incidenţa la situaţia de fapt corect şi pe deplin stabilită, în baza materialului probator şi susţinută de probele administrate, constituind un lanţ deductiv fără discontinuitate.
Cu alte cuvinte, hotărârile de condamnare nu se pot întemeia pe probabilitate ci, exclusiv, pe certitudinea dobândită cauzei pe bază de probe care reflectă realitatea obiectivă, o reconstituie ideologic şi, indubitabil, răstoarnă prezumţia de nevinovăţie.
Cum probe care să susţină învinuirea, cu referire la inculpatul T.C.M., nu există şi, totodată, materialul probator administrat impune concluzia existenţei faptei întrunind elementele constitutive ale infracţiunii care, însă, a fost săvârşită de o altă persoană, în mod întemeiat instanţa de fond a pronunţat o soluţie de achitare, reţinând cazul de împiedicare a punerii în mişcare sau exercitării acţiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) din C. proc. pen., pe care l-a valorificat procesual în condiţiile art. 11 din acelaşi cod.
Drept urmare, recursul declarat de procuror se constată a fi neîntemeiat şi sub aspectul acestei din urmă critici.
Alte motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu nu se constată.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi de inculpatul P.G.D. împotriva Sentinţei penale nr. 139 din 23 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Va obliga recurentul-inculpat P.G.D. la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului-inculpat T.C.M. până la prezentarea apărătorilor aleşi, în suma de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi de inculpatul P.G.D. împotriva Sentinţei penale nr. 139 din 23 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, privind şi pe inculpatul T.C.M..
Obligă recurentul inculpat P.G.D. la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat T.C.M. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3819/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3743/2011. Penal → |
|---|
