ICCJ. Decizia nr. 3819/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3819/2011

Dosar nr. 3781/120/2010

Şedinţa publică din 27 octombrie 2011

Asupra cauzei penale de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 110 din 24 martie 2011 a Tribunalului Dâmboviţa, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. raportat la art. 20 C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.

În baza art. 181 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.C., fiul lui P. şi E., născut la data de 18 mai 1955 în comuna C.M., judeţul Dâmboviţa, cu domiciliul în comuna C.M., sat B., judeţul Dâmboviţa, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

Au fost aplicate dispoziţiile art. 71 – art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 - art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului M.C., pe o durată de 3 ani şi 6 luni, reprezentând termenul de încercare.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., cu art. 998 - 999 C. civ., s-au admis în parte cererile părţii civile B.A., fiind obligat inculpatul să plătească părţii civile B.A. suma de 1.800 RON, reprezentând contravaloarea sumelor de bani de care a fost lipsită partea vătămată, pe durata a o lună, datorită vătămării sale corporale produse prin fapta inculpatului.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile B.A. suma de 2.000 RON cu titlu de daune morale.

A fost respinsă cererea părţii civile B.A. privind acordarea despăgubirilor civile reprezentând contravaloarea tratamentului medical.

S-a luat act că, în cauză, părţile civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte şi Spitalul Clinic de Urgenţă şi Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti nu s-au constituit părţi civile.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească suma de 613 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce include costul prestaţiei medico-legale, de 63 RON, precum şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON.

Pentru a pronunţa sentinţa respectivă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din 30 iulie 2010 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului M.C., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. raportat la art. 20 C. pen.

S-a reţinut în actul de sesizare al instanţei că, la data de 30 iunie 2009, inculpatul a încercat să-l lovească pe B.A. cu o sabie, în momentul încercării de lovire partea vătămată ridicând braţul drept pentru a se apăra, astfel încât i-a fost provocată o leziune la nivelul acestui membru superior ce a necesitat un număr de 28 - 30 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

Ca situaţie de fapt s-a arătat că în ziua sus-menţionată, numiţii I.G., E.M. şi B.M. au fost trimişi de primarul comunei C.M. să facă curăţenie pe marginea unui şanţ din apropierea şcolii comunale, dar, ajunşi la faţa locului, cei trei au fost abordaţi de inculpatul M.C., care le-a solicitat să nu taie un lăstar de salcâm pe care acesta susţinea că l-a îngrijit, deşi nu se afla pe terenul său. Fără a ţine cont de solicitarea inculpatului, martorul I.G. a tăiat lăstarul respectiv, moment în care inculpatul a început să se certe cu B.M., chiar a început să-l lovească pe acesta din urmă, punându-l la pământ.

S-a mai arătat că, auzind gălăgie şi văzându-l pe B.M. căzut jos, partea vătămată B.A., aflată în curtea unei locuinţe situate în apropiere, a sărit în ajutorul fratelui său, în acest sens începând să se îmbrâncească şi să se lovească cu inculpatul. La un moment dat inculpatul a intrat în curtea locuinţei sale, de unde, după aproximativ câteva minute, a ieşit la poartă având în mână o sabie cu o lungime de aproximativ 70 cm, de care s-a folosit pentru a încerca să-l lovească pe partea vătămată B.A. Pentru a înceta agresiunea inculpatului, cei doi fraţi l-au prins pe acesta în braţe, apucând în acelaşi timp sabia de tăiş, împrejurare în care i-au fost provocate leziuni la nivelul palmelor. După incident, inculpatul a fugit în curtea locuinţei sale, la faţa locului sosind şi organele de poliţie, iar partea vătămată a fost transportată la spital unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.

Situaţia de fapt expusă mai sus a fost probată în faza de urmărire penală prin următoarele mijloace de probă: declaraţii învinuit, declaraţii martori, declaraţii parte vătămată, înscrisuri, proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşe foto, certificat medico-legal eliberat pe numele părţii vătămate, fişe de cazier judiciar pe numele inculpatului.

Dosarul penal a fost înregistrat la Tribunalul Dâmboviţa sub nr. 3781/120/2010, părţile fiind prezente personal în instanţă pentru termenul de judecată din 7 septembrie 2010.

Audiat în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul M.C. a declarat că ştie pentru ce este trimis în judecată, dar nu recunoaşte în totalitate cele reţinute în actul de sesizare. A precizat inculpatul că a avut un conflict cu partea vătămată (un nepot mai îndepărtat al său) în ziua de 30 iunie 2009, legat de faptul că în mod nejustificat anumiţi angajaţi ai primăriei i-ar fi tăiat nişte lăstari de salcâmi pe care soţia sa i-a plantat în perioada anterioară evenimentului din ziua respectivă.

Pe fondul acestei dispute, conflictul, în opinia inculpatului, a degenerat în mod violent, în sensul că partea vătămată şi fratele acesteia l-au lovit, i-au rupt hainele, l-au agresat cu o şurubelniţă la nivelul capului şi mâinilor, astfel încât s-a refugiat în propria sa curte.

A afirmat inculpatul că, deoarece a văzut că şi soţia sa era agresată de cei doi fraţi B., care au intrat în curtea sa, a luat o sabie veche, pe care o folosea pe post de arac şi, tensionat datorită situaţiei create, a ridicat sabia însă doar cu intenţia de a-i îndepărta pe cei doi din curtea sa. Inculpatul a declarat că este posibil ca în împrejurările descrise partea vătămată să se fi tăiat la mână, însă cu toate acestea a încercat să-l lovească din nou.

Inculpatul a declarat că nu a avut niciodată intenţia de a omorî pe vreuna dintre persoanele care l-au agresat, cu atât mai mult cu cât acestea erau nepoţii săi, că nu a conştientizat gravitatea faptei şi nici a folosirii sabiei, pe care a mărturisit că o are de mult timp de la bunicul său şi că era ruginită, fiind folosită în special în grădina curţii sale. Inculpatul a mai afirmat că, deşi a fost la rândul său lovit de partea vătămată şi de fratele acesteia, a considerat că nu trebuie să facă plângere penală împotriva lor, considerând că certificatul medico-legal pe care l-a obţinut este suficient pentru atestarea loviturilor primite.

În aceeaşi şedinţă publică din 7 septembrie 2010, partea vătămată B.A. a afirmat că în ziua de 30 iunie 2009 a avut loc un conflict violent cu inculpatul, dar a contrazis întrutotul declaraţiile acestuia din urmă, menţionând că inculpatul a fost cel care a început incidentul, s-a comportat violent atât la adresa fratelui său B.M., cât şi la adresa sa, că niciodată nu au intrat în curtea inculpatului şi că acesta s-a folosit de o sabie pe care o avea în propria locuinţă pentru a încerca sa-l lovească la nivelul capului. Partea vătămată a declarat că în încercarea de a se apăra, a ridicat braţul drept deasupra capului, moment în care a fost lovit cu sabia la nivelul antebraţului, fapt ce i-a provocat o leziune adâncă ce a necesitat intervenţie chirurgicală de urgenţă şi pentru care a pierdut mult sânge.

Pentru faptele comise de inculpat, partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 100 milioane lei vechi (10.000 RON), reprezentând lipsa de beneficii nerealizate în perioada în care a fost imposibilitate să lucreze (a precizat partea vătămată că, deşi nu are un loc de muncă stabil, lucrează cu ziua în construcţii şi obţine în medie 70 RON/zi), precum şi despăgubiri pentru cheltuielile efectuate cu tratamentul medical – aproximativ 3.000 RON şi 17.000 RON daune morale pentru suferinţele încercate.

În cauză s-a dispus de către instanţă efectuarea unui referat de evaluare cu privire la persoana inculpatului, acesta fiind întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi depus la dosarul cauzei.

Au fost audiaţi în cauză martorii din acte, B.M., E.M. şi I.G., aceştia declarând că îşi menţin declaraţiile date în faza de urmărire penală şi confirmând existenţa conflictului agresiv din ziua de 30 iunie 2009, generat, aşa cum au declarat aceştia, de inculpat, care era nemulţumit de faptul că i-au fost tăiaţi nişte lăstari de salcâm aflaţi în faţa locuinţei sale. Cei trei martori, care sunt angajaţi ai Primăriei comunei C.M., au declarat că inculpatul a fost cel care a agresat pe partea vătămată şi chiar a folosit o sabie pe care a luat-o din propria sa curte pentru a încerca să lovească pe aceasta din urmă, încercare în urma căreia părţii vătămate i-a fost provocată o rană la nivelul antebraţului drept. Au precizat martorii din acte că sabia era lungă de aproximativ 70 cm, că anterior lovirii cu sabia, părţile s-au îmbrâncit şi chiar lovit reciproc, la faţa locului fiind şi soţia inculpatului care a încercat să intervină în ajutorul soţului său.

Martorii I.G. şi E.M. au afirmat că nu au participat la acest incident şi că, din câte au observat, inculpatul nu a fost lovit cu şurubelniţa aşa cum a afirmat, chiar dacă I.G. a avut asupra sa o asemenea ustensilă.

La solicitarea inculpatului, instanţa a încuviinţat audierea unui martor pe situaţia de fapt, anume M.C., soţia inculpatului, care a declarat că soţul său s-a adresat în mod paşnic celor trei lucrători de la primărie, că i-a rugat să nu taie salcâmii aflaţi în faţa locuinţei lor, dar că în discuţie a intervenit B.M., care s-a comportat agresiv şi jignitor la adresa soţului său, ceea ce a generat şi incidentul violent. Martora a precizat că B.M. avea în mână o şurubelniţă cu care a încercat să-l lovească pe soţul său, acesta din urmă fiind nevoit să se apere, câtă vreme în conflict a intervenit şi partea vătămată B.A. Aceeaşi martoră a declarat că cei doi fraţi B. au început să-l lovească pe soţul său la nivelul corpului şi capului, acesta căzând la pământ; cu toate acestea, cei doi fraţi au continuat să-i aducă lovituri cu pumnii şi picioarele. Martora a afirmat că a încercat să intervină în apărarea soţului său, dar că partea vătămată a tăbărât asupra sa şi a lovit-o cu piciorul la nivelul corpului şi la cap.

Soţia inculpatului a confirmat spusele soţului său în sensul că acesta, văzând că soţia îi este lovită, s-a ridicat de la pământ şi, deşi era plin de sânge, a mers în curtea casei sale de unde s-a întors având asupra sa o sabie care, în opinia martorei, era inutilizabilă, fiind foarte veche, neascuţită şi ruginită şi pe care o foloseau la grădinărit. Martora a arătat că cei doi fraţi B. au intrat cu forţa în curtea gospodăriei lor, înarmaţi cu pietre şi că pe fondul acestor violenţe exercitate de cei doi, inculpatul ar fi ridicat sabia însă doar pe fondul temerii încercate, urmare a agresiunilor exercitate de partea vătămată şi de fratele acesteia.

Martora a mai afirmat că inculpatul nu este o persoană violentă, că în urmă cu 10 - 15 ani a avut loc un mic conflict cu B.M. şi că personal apreciază că nu se poate vorbi în cauză de o tentativă de omor asupra părţii vătămate B.A.

Pentru partea vătămată au fost audiaţi doi martori pe latură civilă, I.G. şi B.I., din declaraţiile cărora a rezultat că partea vătămată obişnuia să lucreze sezonier, în sensul că desfăşura activităţi agricole obţinând, conform declaraţiei lui I.G., aproximativ 30/40 RON/zi, iar conform declaraţiei lui B.I. aproximativ 150/200 RON/zi în lunile de vară, iar iarna în jur de 100 RON/zi. Niciunul dintre cei doi martori nu a putut da relaţii în legătură cu cheltuielile făcute de partea vătămată pentru tratamentul medical, cheltuieli solicitate de aceasta în calitate de parte civilă.

La termenul de judecată din 6 decembrie 2010, instanţa a pus în discuţia părţilor cererea formulată de inculpat, prin intermediul apărătorului, de a se efectua o expertiză medico-legală, pe baza actelor medicale depuse la dosar şi a investigării medicale a părţii vătămate, care să ateste dacă fapta comisă de inculpat a pus în primejdie viaţa părţii vătămate.

Apreciind că certificatul medico-legal emis pe numele părţii vătămate atestă doar numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunii provocate părţii vătămate la nivelul antebraţului drept, fără a concluziona şi în legătură cu aspectele sesizate de inculpat şi care au legătură directă cu aprecierea asupra gravităţii faptei comise de inculpat, instanţa de judecată a încuviinţat această probă, raportul de expertiză medico-legală fiind efectuat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Dâmboviţa şi depus la dosarul cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului în lumina declaraţiilor date de părţi, a întregului material probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut că în ziua de 30 iunie 2009 a avut loc un incident violent între partea vătămată B.A. şi inculpatul M.C., generat de nemulţumirea inculpatului că anumiţi lăstari de salcâmi plantaţi în faţa casei sale ar fi fost tăiaţi pe nedrept de reprezentanţi ai primăriei aflaţi la faţa locului şi împuterniciţi de primarul comunei să efectueze activităţi de curăţire a zonei în care locuieşte inculpatul. Aceste persoane însărcinate pentru efectuarea acestor activităţi au fost B.M., E.M. şi I.G., iniţial conflictul izbucnind între inculpat şi B.M.

Partea vătămată, aflată în locuinţa bunicii sale, aşa cum mărturiseşte în declaraţiile date, auzind gălăgie şi constatând că fratele său B.M. este implicat într-un conflict cu inculpatul, a intervenit în ajutorul fratelui său, astfel încât incidentul a luat amploare, părţile îmbrâncindu-se şi lovindu-se reciproc.

Aşa cum se dovedeşte în cauză, pe baza declaraţiilor martorilor audiaţi şi confirmat parţial de inculpat, acesta din urmă a luat din propria sa curte o sabie, lungă de aproximativ 70 cm şi, pe fondul tensiunii mari create, a ridicat-o cu intenţia de a lovi pe partea vătămată B.A.

B.A., la rândul său, a ridicat braţul drept pentru a se apăra de lovitura inculpatului, astfel încât a suferit o leziune la nivelul antebraţului drept, fapt ce a necesitat intervenţie chirurgicală şi pentru care au fost necesare 28 - 30 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

Situaţia de fapt a fost dovedită în cauză prin probatoriul administrat, declaraţii martori, înscrisuri, cercetare la faţa locului, de faţă la incident fiind şi soţia inculpatului, pe care instanţa a încuviinţat-o ca martor în apărarea inculpatului.

În declaraţia dată, soţia inculpatului a afirmat, în mod contrar celor declarate de partea vătămată şi de martorii din acte, instanţa concluzionând în sensul că incidentul a avut loc în mod spontan, fără a exista în mod necesar un conflict mai vechi între părţi şi fără a exista premeditare din partea inculpatului în a folosi sabia cu scopul de a ucide pe partea vătămată.

Conform certificatului medico-legal eliberat pe numele părţii vătămate, aceasta a suferit o intervenţie operatorie, suferind o plagă antebrahială cu fire de sutură suplă fără secreţii, fără semne inflamatorii locale, astfel încât la externare din Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte s-a constatat o evoluţie favorabilă, opinia medicului de specialitate fiind pentru reexaminarea pacientului la 3 - 4 luni de la agresiune.

Prin raportul de expertiză medico-legală dispus de instanţă a se efectua în cauză s-a stabilit că partea vătămată a prezentat la data de 30 iunie 2009 leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor, a necesitat 30 zile îngrijiri medicale, dar leziunile suferite nu i-au pus viaţa în primejdie şi nu au determinat consecinţele prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen.

Spre deosebire de certificatul medico-legal, în baza căruia s-a făcut încadrarea juridică dată faptei comisă de inculpatul M.C., în raportul de expertiză medico-legală se face o analiză detaliată a faptelor ce au dus la concluziile menţionate mai sus şi care, deşi nu contrazic certificatul medico-legal în ceea ce priveşte numărul de îngrijiri medicale pentru vindecare, îl completează eficient stabilind că lovitura provocată părţii vătămate la nivelul antebraţului nu a pus în primejdie viaţa acesteia.

Certificatul medico-legal a fost întocmit de către specialişti sau tehnicieni medicali, în timp ce raportul de expertiză efectuat, este reglementat în C. proc. pen. şi este întocmit de către experţi. Ca urmare, chiar dacă cele două acte medicale sunt întocmite de persoane cu pregătire diferită sau cu aceeaşi pregătire, faptul că leziunea provocată părţii vătămate nu a pus în primejdie viaţa acesteia şi nici nu a produs vreo consecinţă mai gravă dintre cele prevăzute în art. 182 alin. (2) C. pen. este de natură a forma convingerea instanţei de fond în sensul de a-şi însuşi concluziile raportului de expertiză, nu numai pentru cele arătate mai sus, ci pentru că este amplu fundamentat şi are la bază o interpretare obiectivă a tuturor actelor medicale.

Mai mult decât atât, pe baza probatoriului administrat, s-a constatat că lipseşte şi intenţia de suprimare a vieţii părţii vătămate, atât sub forma intenţiei directe, cât şi a celei indirecte, iar acest aspect se poate deduce prin faptul că acestei părţi vătămate i-a fost aplicată o singură lovitură, cu un obiect tăietor, dar care a fost luat în mod intempestiv de inculpat, din curtea locuinţei sale, însă nu cu intenţia de a omorî pe partea vătămată, ci de a o apăra pe soţia sa, chiar şi pe propria persoană de violenţele exercitate de cei doi fraţi B., acestea fiind evident în superioritate numerică.

Chiar dacă incidentul a fost violent şi s-a soldat cu rănirea părţii vătămate, instanţa a reţinut că loviturile au fost reciproce, inculpatul prezentând la rândul său un certificat medico-legal ce a atestat o serie de leziuni, existenţa infracţiunii de tentativă la omor calificat fiind condiţionată de mai multe condiţii, între care intensitatea loviturilor, zona vizată, obiectul folosit.

Sub aspectul arătat mai sus, s-a constatat că leziunea la nivelul antebraţului drept, chiar dacă a fost adâncă, nu a fost de natură a pune în primejdie viaţa părţii vătămate, iar zona vizată nu este dovedit a fi în mod necesar capul victimei, aşa cum s-a susţinut în cauză.

Cei doi fraţi B. au fost la rândul lor destul de agresivi, au apucat de tăişul sabiei, provocându-şi la rândul lor leziuni la nivelul mâinilor.

Pornind de la considerentele ce preced şi constatând că fapta inculpatului M.C. de a aplica o lovitură părţii vătămate la nivelul antebraţului drept, cauzându-i leziuni ce au necesitat 30 zile îngrijiri medicale, fără a-i pune în primejdie viaţa şi coroborând toate probele administrate, prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare din tentativă la omor calificat prevăzută de dispoziţiile art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. raportat la art. 20 C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.

Astfel, instanţa a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de vătămare corporală în limitele prevăzute de textul incriminator cu consecinţele prevăzute de art. 71 – art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., dar cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit potrivit art. 82 C. pen.

Văzând atitudinea inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut parţial acuzaţiile aduse şi a regretat faptele comise, instanţa a considerat că acestea reprezintă argumente temeinice pentru a reţine în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, care să permită coborârea pedepsei sub minimul ei special.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului s-a mai avut în vedere şi faptul că, la rândul său, partea vătămată a fost agresivă şi că, deşi a intervenit în apărarea fratelui său, a favorizat ca incidentul să capete o amploare şi mai mare.

Referitor la latura civilă a cauzei şi constatând că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 181 C. pen. faţă de partea vătămată B.A., precum şi că există legătură de cauzalitate directă între fapta săvârşită şi consecinţele produse – vătămarea corporală a părţii vătămate – prima instanţă a admis în parte cererile părţii civile B.A., în sensul obligării inculpatului de a plăti acesteia despăgubiri materiale, în limita dovedirii lor de către partea civilă, reprezentând sume de bani care să suplinească beneficiul nerealizat de B.A. în perioada în care a fost în imposibilitate obiectivă de a lucra – aproximativ o lună de zile – cei doi martori audiaţi sub aspect civil pentru partea civilă făcând dovada unei sume medii de 1.800 RON.

De asemenea, constatând că partea vătămată a suferit atât fizic, cât şi moral ca urmare a rănirii sale destul de grave la nivelul antebraţului, instanţa de fond a apreciat ca fiind îndreptăţite pretenţiile acesteia de a i se acorda din partea inculpatului daune morale, întinderea acestora fiind fixată de instanţă la nivelul sumei de 2.000 RON, sumă apreciată ca fiind îndestulătoare pentru o reparaţie morală şi care să nu reliefeze o îmbogăţire fără justă cauză a părţii civile solicitante.

În ceea ce priveşte cererea părţii civile B.A. de acordare a cheltuielilor pentru tratamentul medical şi văzând declaraţiile martorilor audiaţi sub acest aspect, instanţa a constatat că aceste pretenţii materiale nu au fost dovedite, obligaţie ce incumbă în exclusivitate părţii civile.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, cât şi partea civilă B.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a apreciat că inculpatului nu i se poate reţine decât tentativa la infracţiunea de omor calificat, împrejurările concrete ale comiterii faptei de către inculpat, precum şi obiectul contondent folosit, regiunea vitală vizată, intensitatea loviturii relevată de numărul de îngrijiri medicale, denotă că inculpatul chiar dacă nu a urmărit, a acceptat producerea rezultatului vătămător – suprimarea vieţii părţii vătămate, rezultat care s-a produs datorită faptului că partea vătămată a apărat lovitura cu braţul.

La rândul său, partea civilă B.A. a arătat că instanţa de fond în mod greşit a stabilit faptul că leziunea provocată părţii vătămate nu a pus în primejdie viaţa acesteia şi nici nu a produs vreo consecinţă mai gravă dintre cele prevăzute în art. 182 alin. (2) C. pen.

De asemenea, s-a reţinut în mod greşit că lipseşte şi intenţia de suprimare a vieţii părţii vătămate, atât sub forma intenţiei directe, cât şi a celei indirecte, probatoriul administrat în cauză contrazicând opinia instanţei de fond.

Referitor la latura civilă a cauzei, din punctul său de vedere nici aceasta nu a fost soluţionată în mod corect, deşi partea vătămată a solicitat şi probat cuantumul acestora de 3.000 RON, nu a fost acordat.

Prin Decizia penală nr. 107 din 1 iulie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi de partea civilă B.A. domiciliat în comuna C.M., sat C.M., judeţul Dâmboviţa.

S-a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi, în consecinţă:

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul M.C., fiul lui P. şi E., născut la data de 18 mai 1955 în comuna C.M., judeţul Dâmboviţa, cu domiciliul în comuna C.M., sat B., judeţul Dâmboviţa la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., prin reţinerea şi a dispoziţiilor art. 73 lit. b) şi art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 861, art. 862 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani.

Pe durata termenului de încercare, s-a dispus să se supună condamnatul măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen.:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni sau a nerespectării obligaţiilor.

S-au aplicat inculpatului dispoziţiile art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pedepse accesorii ce vor fi suspendate conform art. 71 alin. (5) C. pen.

A fost menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a apreciat corect reţinută situaţia de fapt de către instanţa de fond, însă cu privire la încadrarea juridică dată faptei a considerat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. raportat la art. 210 C. pen., având în vedere că poziţia subiectivă a inculpatului – şi anume intenţia indirectă – prevede rezultatul faptei sale şi deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui, conform art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen.

Instanţa a apreciat că deşi leziunea provocată părţii vătămate nu a pus în primejdie viaţa acesteia, prin raportare la obiectul folosit, la zona vizată, la faptul că numai datorită reacţiei de autoapărare a părţii vătămate s-a evitat lovirea acesteia în zona capului, nu se poate reţine decât încadrarea juridică în aceea de tentativă de omor calificat.

În cauză a fost reţinută şi circumstanţa atenuantă revăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar ca modalitate de executare a pedepsei, suspendarea sub supraveghere.

Sub aspectul soluţionării laturii civile, s-a considerat că partea civilă B.A. nu a făcut dovada pretinselor cheltuieli.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs inculpatul M.C. şi partea civilă B.A.

Inculpatul M.C. a criticat hotărârea prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., solicitând menţinerea încadrării juridice dată faptei de către prima instanţă şi anume în cea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., deoarece prin fapta sa nu a pus în pericol viaţa părţii vătămate.

Partea civilă B.A., în declaraţia olografă de recurs, învederează că nu este „mulţumit” de pedeapsa aplicată inculpatului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., le consideră nefondate pentru următoarele considerente:

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. (invocat de către inculpatul M.C.)

Din analiza coroborată a ansamblului probator administrat a rezultat că, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că fapta inculpatului, care la data de 30 iunie 2009 a încercat să-l lovească pe B.A. cu o sabie, în momentul încercării de lovire partea vătămată ridicând braţul drept pentru a se apăra, astfel încât i-a fost provocată o leziune la nivelul membrului superior, necesitând un număr de 28 - 30 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, întruneşte din punct de vedere obiectiv şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiuni de tentativă de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. raportat la art. 20 C. pen.

Critica invocată de inculpat, în sensul că fapta acestuia constituie infracţiunea de vătămare corporală şi nu infracţiunea de tentativă la omor calificat este neîntemeiată, deoarece fapta de a lovi cu o sabie partea vătămată, provocându-i secţionarea muşchiului braţului până la os, aspect care a necesitat o intervenţie chirurgicală, urmată de o perioadă de recuperare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.

Ceea ce diferenţiază infracţiunea de vătămare corporală de cea de tentativă la omor este intenţia cu care acţionează făptuitorul. În cazul primei infracţiuni, acţionează cu intenţia generală de vătămare, iar în cazul celei de a doua cu intenţia de a ucide.

În cazul infracţiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului, săvârşite până în momentul intervenţiei evenimentului întrerupător, trebuie să releve – prin natura lor şi împrejurările în care au fost săvârşite – că infractorul a avut intenţia specifică de omor, iar nu intenţia generală de a vătăma.

Astfel, există tentativă de omor şi nu de vătămare corporală, ori de câte ori infractorul acţionează în aşa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente şi procedee specifice uciderii. Nu are relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracţiunii de vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului infracţional.

Anumite stări ale infractorului ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului nu au relevanţă în sine, întrucât intenţia de omor se deduce din modul în care a acţionat, iar nu din elemente exterioare.

Forma şi modalitatea intenţiei, element al laturii subiective a infracţiunii, rezultă din materialitatea actului, din relaţiile personale anterioare existente între inculpat şi victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului etc.

Aceste aspecte au fost avute în vedere de către instanţa de apel, care a motivat corespunzător reţinerea infracţiunii de tentativă la omor calificat în sarcina inculpatului.

Modul de săvârşire a faptei, precum şi împrejurările în care aceasta a fost săvârşită – astfel cum au fost relevate de probele administrate – exclud apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi acţionat cu intenţia de omor, ci cu intenţia generală de vătămare.

Astfel, deşi nu s-a pus în primejdie viaţa părţii vătămate, iar numărul zilelor de îngrijiri medicale au fost în număr de 30, având în vedere obiectul folosit de inculpat (o sabie) – apt de a ucide, zona vitală a corpului vizată – capul (numai intervenţia de autoapărare a părţii vătămate a făcut ca lovitura să nu secţioneze capul victimei), intensitatea şi efectul loviturii (muşchiul braţului drept a fost secţionat până la os), se poate susţine că inculpatul, deşi nu a avut intenţia directă de a ucide, prin modalitatea concretă de a acţiona a avut reprezentarea gravităţii faptei sale, inclusiv posibilitatea uciderii părţii vătămate, rezultat care nu s-a produs din motive independente de voinţa şi acţiunea lor (partea vătămată a barat cu braţul lovitura inculpatului).

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va constata neîntemeiată critica inculpatului privind greşita încadrarea juridică dată faptei.

Examinând recursul părţii civile B.A. prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., constată că instanţa de prim control judiciar a individualizat în mod judicios pedeapsa aplicată inculpatului, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

De asemenea, modalitatea aleasă de executare este aptă să atragă scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

Rolul prioritar al pedepsei este acţiunea de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni nu acela al represiunii, deoarece numai acţiunea de prevenire poate avea efecte benefice în ce priveşte adoptarea conduitelor destinatarilor legii penale, în dezvoltarea conştiinţei juridice şi morale a membrilor societăţii şi numai dacă obiectiv, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de norma penală ar putea să se repete trebuie utilizată constrângerea.

Necesitatea aplicării unei pedepse şi evaluarea cuantumului acesteia trebuie să se înfăptuiască sub semnul fermităţii care, în acest domeniu, nu însemnă aplicarea unei pedepse severe ori executarea acesteia în regim privativ de libertate, ci a unui tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social al faptei şi persoanei făptuitorului, apt să-şi realizeze cu maximă eficienţă finalitatea educativ-preventivă.

Din economia textului art. 52 alin. (1) C. pen., în care se arată că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, rezultă că funcţia constrângerii nu este o funcţie a pedepselor, deoarece examenul realist al conţinutului pedepsei nu justifică încadrarea constrângerii printre funcţiile pedepsei, măsura de constrângere, în sensul acestui text, indică esenţa pedepsei, însuşirile sale, iar nu unul din mijloacele prin care se realizează scopul ei, întrucât constrângerea, ca esenţă a pedepsei, este însăşi pedeapsa.

Primul scop al oricărei pedepse este prevenţia specială, adică pedeapsa trebuie să-l împiedice pe condamnat de a săvârşi din nou o infracţiune; la realizarea acestui scop pedeapsa contribuie prin mijlocirea ambelor sale funcţii: reeducarea şi intimidarea.

Intimidarea îşi produce efectele imediat, cât există şi durează teama de pedeapsă, în timp ce reeducarea îşi produce rezultatul în timp, după ce făptuitorul a fost supus unui anumit tratament, efectul preventiv fiind rezultatul unor modificări intervenite în conştiinţa subiectului şi are un caracter relativ statornic, durabil.

Funcţia de reeducare se realizează încă din momentul condamnării, moment în care făptuitorul, luând cunoştinţă de constrângerea la care va fi supus ca o consecinţă a infracţiunii, înţelege semnificaţia exigenţelor sociale şi necesitatea de a respecta normele de conduită în societate, de a avea o comportare onestă şi disciplinată.

Această funcţie de reeducare se exercită îndeosebi pe parcursul executării pedepselor, precum şi în cazul suspendării condiţionate a executării acesteia, are în esenţă acelaşi rol şi aceeaşi funcţie, deoarece persoana căreia i-a fost aplicată se află în situaţia în care conştientizează natura şi rolul acestor sancţiuni menite să-i influenţeze pozitiv conştiinţa, caracterul şi deprinderile, să-l determine a respecta din convingere exigenţele vieţii în societate, fără a intra în conflict cu ceilalţi oameni sau cu societatea însăşi.

Fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 861 C. pen., Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei aplicate inculpatului poate fi atins fără executarea acesteia, având în vedere şi persoana inculpatului.

Cu privire la soluţionarea laturii civile, aceasta a fost judicios soluţionată pe baza probelor administrate, hotărârea neputând fi reformată sub acest aspect.

Examinând cauza şi prin prisma cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu, Înalta Curte constată a nu fi incident alt motiv de reformare, astfel încât, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile inculpatului M.C. şi al părţii civile B.A. împotriva Deciziei penale nr. 107 din 1 iulie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă B.A. şi de inculpatul M.C. împotriva Deciziei penale nr. 107 din 1 iulie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 octombrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 3842/2011. Penal  ICCJ. Decizia nr. 3777/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

    Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3819/2011. Penal