ICCJ. Decizia nr. 3815/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3815/2011
Dosar nr. 7642/110/2010*
Şedinţa publică din 27 octombrie 2011
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 94/D/2011 din 12 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Bacău, s-a dispus condamnarea inculpatului F.S., fiul lui G. şi E., născut la data de 25 mai 1982, în municipiul Bacău, domiciliat în comuna Cleja, judeţul Bacău, studii 6 clase, fără ocupaţie, necăsătorit, fără copii, fără antecedente penale, arestat preventiv în Penitenciarul Bacău, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 alin. (1) C. pen., la pedeapsa principală de 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa principală aplicată perioada reţinerii de 24 ore şi arestului preventiv, începând cu data de 29 septembrie 2010 la zi.
În baza art. 313 din O.U.G. nr. 72/2006, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2026,77 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău şi la plata sumei de 513,75 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău.
S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu.
S-a constatat că la instanţă inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 491/P/2010 din 8 octombrie 2010, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F.S., fiul lui G. şi E., născut la data de 25 mai 1982, în mun. Bacău, domiciliat în comuna Cleja, jud. Bacău, fără antecedente penale, studii 6 clase, fără ocupaţie, necăsătorit, fără copii, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, faptă prev. de art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) C. pen., constând în aceea că în data de 3 august 2010, acesta a ucis-o pe victima F.G., tatăl său, ca urmare a violenţelor exercitate asupra acesteia în data de 29 iulie 2010 la domiciliu.
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, instanţa a reţinut următoarele:
În ziua de 29 iulie 2010, în jurul orei 1200, în timp ce se aflau la domiciliu, inculpatul şi victima au intrat în conflict şi urmare a unei divergenţe iniţial verbale, inculpatul a început să-i aplice mai multe lovituri cu un băţ în zona capului, în timp ce-l ameninţa cu moartea.
Martora D.M. a strigat la inculpat să nu-l mai lovească pe tatăl său, atrăgându-i totodată şi atenţia că ar putea să-l omoare, însă inculpatul i-a adresat o replică de genul „Acum îl omor!”, după care a continuat să o lovească pe victimă cu pumnii şi cu picioarele.
Conflictul a fost auzit şi de un vecin din partea cealaltă a gospodăriei victimei, respectiv de martorul F.A.C.
În cele din urmă victima s-a refugiat în domiciliul surorii sale V.A., unde starea sa de sănătate s-a agravat brusc şi în seara aceleiaşi zile a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde a fost diagnosticată cu „Hematom acut subdural emisferic drept. Comă grad IV"; şi a fost imediat supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă.
Victima nu a apucat să-i spună martorei decât că a fost bătut de către fiul său şi că „o arde capul";, solicitând să-i pună ceva rece, după care a căzut din picioare (pe iarbă). Aceeaşi martoră, dar şi martorii I.P. şi V.C., au observat că victima avea un „cucui” recent format în zona fronto-temporo-parietală dreapta a capului.
Cu toate eforturile depuse de către personalul medical, la data de 3 august 2010, victima a decedat ca urmare a leziunilor pe care i le-a produs inculpatul în data de 29 iulie 2010.
Din raportul de constatare medico-legală (pe cadavru), întocmit de către specialiştii S.M.L. Bacău reiese că: „Moartea numitului F.G. a fost violentă.
Ea s-a datorat stopului cardio-respirator acut, consecutiv unui hematom subdural acut emisferic cerebral drept şi contuzie cerebrală (operat) survenit la o persoană cu antecedente patologice, cardiomiopatie hipertrofică dilatativă şi distrofie hepatică.
Leziunile meningo-cerebrale s-ar fi putut produce în cadrul unui mecanism cranio-cerebral prin lovire cu sau de corpuri dure (cădere).”
Instanţa de fond a arătat că situaţia de fapt se probează cu: procesul-verbal de consemnarea actelor premergătoare, procesul-verbal de sesizare, dispoziţia de efectuare a necropsiei cadavrului, Raportul medico-legal din 5 august 2010 al S.M.L. Bacău, planşa foto aferentă, dispoziţia de efectuare a precizărilor medico-legale, Adresa din 30 septembrie 2010 a S.M.L. Bacău, foaia de observaţie clinică generală a victimei, adresele cu relaţii cheltuieli ale celor doi furnizori de servicii medicale în cauză, declaraţiile martorilor: D.M., F.A.C., F.I., V.A., V.C., I.P., F.E. şi fotocopia Dosarului nr. 6656/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.
În cursul urmăririi penale inculpatul nu a recunoscut fapta, arătând că în ziua respectivă a avut un conflict cu tatăl în urma căruia i-a aplicat două palme peste faţă.
De asemenea, inculpatul s-a apărat în sensul că victima ar fi fost agresată cu o săptămână anterior internării de către un frate al acesteia.
În faţa instanţei de judecată inculpatul s-a prevalat de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.
Aspectele expuse de către inculpat nu au putut fi reţinute de către instanţă ca fiind în totalitate necorespunzătoare adevărului, întrucât s-a observat în mod vădit că ele reprezintă exagerări de ordin subiectiv ale inculpatului, făcute din dorinţa de a scăpa de consecinţele răspunderii penale sau cel puţin a atenua impactul acestor consecinţe.
Astfel, împrejurarea că susţinerile inculpatului sunt nereale a fost dovedită prin aceea că apărările sale au fost contrazise de celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Apărarea inculpatului în sensul că victima a fost agresată cu o săptămână înainte de internare, de un frate al acestuia, nu a putut fi reţinută, avându-se în vedere că hematomul subdural care, în cele din urmă, a condus la decesul victimei, ar fi trebuit să fie unul cronic sau subacut şi nu unul acut (se instalează în intervale de timp de 24, 48 sau cel mult 72 de ore), aşa cum s-a constatat pe cale medico-legală.
Mai mult, precizările medico-legale solicitate ulterior întocmirii raportului de necropsie au fost de natură a înlătura orice dubiu că inculpatul este autorul faptei şi că acesta a comis o infracţiune de omor sub toate aspecte.
Astfel, în Adresa din 30 septembrie 2010 a S.M.L. Bacău s-a arătat că: „Sus-numitul (F.G. – n.n.) a fost victima unei agresiuni corporale.
Vechimea hematomului subdural acut emisferic drept este de aprox. 24 - 48 ore de la data producerii lui.
Leziunile interne şi externe sugerează un traumatism cranio-cerebral acut produs prin lovirea activă a victimei cu mijloace sau un obiect contondent urmată de proiectare şi cădere pe un plan dur şi nu sunt elemente obiective care să pledeze pentru o cădere accidentală a victimei pe un plan dur”.
De asemenea, martora D.M. a susţinut, atât în declaraţia dată la urmărirea penală, cât şi în cea dată la instanţă, că în ziua de 29 iulie 2010, ea, personal, a văzut când inculpatul se certa în curte cu tatăl său, după care a început să-l lovească pe acesta din urmă cu un ciomag, până când victima a căzut în genunchi şi nu a mai putut ţipa, după care a aruncat corpul contondent şi a început să-l lovească cu pumnii şi picioarele.
Aceste declaraţii ale martorei D.M. se coroborează cu celelalte depoziţii ale martorilor, respectiv a lui F.A.C., care a auzit din curtea sa conflictul dintre părţi şi a lui V.A., sora victimei, la care s-a refugiat, spunându-i că a fost lovit de către fiul său F.S. şi pe care a rugat-o să-i pună la cap ceva rece, întrucât îi arde capul, ocazie cu care atât V.A., cât şi V.C. şi I.P., au observat că victima avea un „cucui” recent format în zona fronto-temporară parietală dreaptă, a capului.
Mai mult, o parte din martorii audiaţi au arătat faptul că era o obişnuinţă a inculpatului de a-şi lovi tatăl, asta şi pentru că aceştia locuiau împreună, neînţelegerile apărând şi datorită consumului de băuturi alcoolice a victimei.
Instanţa de fond, a motivat că, în drept, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) C. pen., text de lege în baza căruia a dispus condamnarea sa.
Fiind stabilită vinovăţia inculpatului, la individualizarea pedepsei, prima instanţă a arătat că a avut în vedere criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite, condiţiile şi împrejurările concrete în care a fost săvârşită infracţiunea, urmarea produsă – decesul victimei, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, care a avut o poziţie nesinceră pe parcursul procesului penal şi nu este cunoscu cu antecedente penale.
Faţă de aceste date ale cauzei, avându-se în vedere lipsa antecedentelor penale, vârsta inculpatului, s-a apreciat că se impune reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., astfel că pedeapsa a fost orientată sub minimul prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă.
De asemenea, Tribunalul a apreciat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins numai cu executare într-un loc de detenţie, astfel că a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestului preventiv la zi.
În baza art. 313 din O.U.G. nr. 72/2006, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internarea victimei F.G. şi a cheltuielilor de transport de la domiciliu la spital, către Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău şi Serviciul de Ambulanţă Bacău în cuantumul precizat de către aceste unităţi prin adresele depuse la dosarul cauzei.
Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi inculpatul.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a criticat hotărârea apelată, susţinând că aceasta este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
1. Deşi prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F.S., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) C. pen., instanţa a dispus condamnarea inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 - 175 alin. (1) C. pen., fără a preciza modalitatea de calificare a faptei, respectiv fără a menţiona litera din cuprinsul alin. (1) al art. 175 C. pen., reţinută de instanţă ca temei al condamnării.
Această menţiune lipseşte din cuprinsul sentinţei apelate, nu şi din cuprinsul minutei redactate de judecătorul, care a pronunţat sentinţa, însă menţiunea ar fi trebui să fie regăsită şi în dispozitivul sentinţei.
2. Din cuprinsul dispozitivului sentinţei apelate, nu rezultă dacă instanţa a reţinut circumstanţe atenuante (eventual agravante), care să justifice pedeapsa aplicată inculpatului.
Din lecturarea minutei redactate de judecătorul care a pronunţat sentinţa, rezultă că la pronunţarea sentinţei au fost aplicate circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74. lit. a) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 76 alin. (2) C. pen.
S-a apreciat că reţinerea circumstanţelor atenuante ar fi trebuit să fie menţionată şi în dispozitivul sentinţei apelate, iar lipsa acestora constituie motiv de nelegalitate.
3. Pedeapsa aplicată inculpatului a fost redusă sub minimul special prevăzut de lege cu o treime, ceea ce este prea mult faţă de circumstanţele atenuante reţinute.
Prin aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 76 alin. (2) C. pen., instanţa a redus limitele de pedeapsă cu maximum posibil, rezultând o pedeapsă pe care inculpatul ar fi putut să o primească în cazul în care acesta ar fi recunoscut săvârşirea faptei, la primul termen de judecată şi ar fi fost aplicate dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., însă inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei şi cu toate acestea a primit o pedeapsă ca şi când ar fi recunoscut.
S-a apreciat că reducerea limitelor de pedeapsă, prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. constituie un beneficiu, „o circumstanţă atenuantă specială” expres prevăzută de lege, pentru situaţia în care inculpatul recunoaşte săvârşirea faptei, iar prin reţinerea altor circumstanţe nu se poate ajunge la o limită de pedeapsă prevăzută pentru acest caz special.
Dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen. ar fi trebuit să fie aplicate de instanţă, în cazul în care ar fi fost reţinute circumstanţe atenuante prevăzute de mai multe texte şi nu doar cele prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., iar reducerea limitelor de pedeapsă se poate face cu „până la o treime”, ceea ce înseamnă că aceasta este limita maximă de reducere şi este posibilă o reducere mai mică.
4. Pedeapsa aplicată inculpatului este mult prea blândă faţă de valoare socială ocrotită prin dispoziţiile art. 175 C. pen. şi prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Dreptul la viaţă constituie o valoare socială fundamentală ocrotită de legislaţia penală română, dar şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la viaţă, la protecţie împotriva torturii şi a tratamentelor inumane, la libertate şi securitate.
Indivizii pot beneficia de drepturi şi libertăţi pe plan intern numai prin mijlocirea statelor de care aparţin. Prin urmare, legea penală a statului român, cu toate particularităţile ei, trebuie să protejeze pe cetăţeni, adică viaţa, libertatea, integritatea corporală. etc.
Sancţionarea încălcării dreptului la viaţă prin dispoziţiile art. 175 C. pen., ar fi ineficientă dacă persoana vinovată de săvârşirea unei infracţiuni de omor calificat nu primeşte o pedeapsă corespunzătoare vinovăţiei şi în acelaşi timp, eficientă pentru reeducarea sa.
În aplicarea normelor juridice, statul român, prin organele sale, este obligat să dea eficienţă normelor care sancţionează încălcarea dreptului la viaţă, iar în speţă, instanţa trebuia să dea eficienţă dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., aplicând inculpatului o pedeapsă mai mare.
Pedeapsa aplicată inculpatului, generează un sentiment de insecuritate pentru cetăţenii care nu se simt apăraţi eficient împotriva infracţiunilor care le apără dreptul fundamental la viaţă, şi în acelaşi timp, această pedeapsă nu constituie un motiv de descurajare a celor care ar putea intenţiona să săvârşească asemenea fapte.
Raportat la pericolul social al faptei de omor calificat (faptă consumată), pedeapsa aplicată de instanţă este netemeinică, fiind nejustificată condamnarea inculpatului la pedeapsa de 10 ani închisoare.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii şi aplicarea unei pedepse legale şi temeinice.
În motivarea scrisă a apelului, apelantul-inculpat a criticat hotărârea apelată, susţinând că aceasta este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
Acest dosar a fost analizat iniţial ca o moarte suspectă şi la circa o lună după decesul victimei s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva sa.
Datorită acestei situaţii de fapt, nu există nici o probă materială directă ridicată de la locul faptei, mai exact neştiind nici până acum unde este acel loc al faptei.
Dubiul care planează în cauză este unul puternic, susţinut atât de actele medico-legale, cât şi de martori, adică de întregul sistem probatoriu desfăşurat în cauză.
Astfel, medicii stabilesc cu certitudine faptul că decesul a survenit ca urmare a loviturii existente la cap, dar despre care nu pot stabili cu exactitate dacă se datorează lovirii active sau căderii pe un plan dur, aşa încât de la început acuzarea trebuia să ne lămurească în ce condiţii s-au produs leziunile.
Mai mult decât atât, urmează să aveţi în considerare şi concluziile acestor expertize medico-legale efectuate pe victimă din care se arată că loviturile au fost produse cu circa 48 - 72 ore înainte de intervenţia chirurgicală, intervenţie care a avut loc în noaptea în care a fost transportat la spital, adică pe 29 iulie, deci nu s-au evidenţiat absolut deloc probe din care să rezulte că el fi lovit victima şi cu 2, 3 zile înainte de această dată a internării în spital, aşa cum descriu actele medicale existenţa leziunilor.
Din acuzare lipsesc verigi importante, în sensul că nu se ştie cine a lovit victima, sau dacă aceasta a căzut, în ce loc şi dacă este cineva vinovat de acest aspect, pentru că probele care duc la condamnare trebuie să fie clare şi fără posibilitatea de interpretare.
Ori, în afară de acele incidente minore pe care le-au arătat martorii că s-au produs în ziua de 29 iulie, în sensul discuţiilor aprinse şi a lovirii cu palma peste cap, aspecte pe care le-a recunoscut, dar care cu certitudine nu puteau să conducă la moartea victimei, nu s-a dovedit nimic altceva. Simpla afirmaţie a martorilor, precum că între inculpat şi victimă au mai existat şi altfel de incidente, nu pot conduce automat la ideea că el l-ar fi lovit şi în intervalul precizat de medici. Mai mult decât atât, declaraţiile martorilor trebuiesc cenzurate şi arată că înţelege cum îl poate arăta cu degetul V.A., care l-a lăsat inconştient pe tatăl său circa 6 ore, după care s-a gândit să cheme salvarea.
În acea zi, după discuţiile de acasă, victima a mers singur, a fost văzut de nepotul F.A.C. la barul din sat, nu prezenta urme de lovituri şi consuma o băutură. Ulterior a mers singur la casa sorei sale V.A., unde obişnuia să consume alcool, a căzut (în curte după spusele martorei), dar nimeni nu a mers la faţa locului să ne spună unde anume a căzut şi să se convingă dacă era iarbă sau altceva. Chiar dacă era iarbă, importanţă are modul cum a căzut, deoarece putea ca şi această lovitură să ducă la deces. Ipoteze ar fi multe, cum ar fi căderea pe iarbă cu corpul şi cu capul de ciment, căderi repetate pe care nimeni să nu le fi văzut de la bar la locuinţa sorei, căderea din patul sorei pe ciment, lovirea anterioară exercitată asupra victimei de către fratele său şi pe care au confirmat-o şi martorii audiaţi, care au arătat că a existat un conflict despre care a auzit şi satul etc., aspecte pe care trebuie analizate tocmai datorită unor cercetări neclare ale criminaliştilor.
Se apreciază că art. 66 C. proc. pen., nu a fost răsturnat, în sensul că vinovăţia sa nu a fost dovedită şi el nu are obligaţia de a se apăra pentru ceva care nu e clar, mai exact nu trebuie să facă noi probe, în sensul dovedirii nevinovăţiei, ci stabilirea implicării mele să fie fără dubiu, aşa încât să nu să se mai facă interpretări.
Pentru aceste aspecte mai sus arătate şi pentru contradicţiile evidente din declaraţiile martorilor, şi în principal a martorei V.A., care arată că fratele ei era în stare de ebrietate, nu a realizat că se simţea rău, credea că doarme, urmând ca apoi să plece acasă. Lăsat singur circa 6 ore la casa sorei, care nu s-a impacientat să cheme salvarea, ci a căutat ea să construiască acuzarea (cu toate că a profitat de munca fratelui pe care îl plătea cu alcool şi acesta cu mintea întunecată mergea şi chinuia soţia aflată în scaun cu rotile).
Apelantul-inculpat arată că nu afirmă doar el faptul că victima era un împătimit consumator de alcool, ci o confirmă atât martorii, cât şi actele medicale.
Se solicită a fi analizate solicitările sale, să fie examinate cu atenţie probele administrate în cauză, urmând să pronunţaţi o soluţie legală şi temeinică.
Pentru aceste motive, apelantul-inculpat a solicitat să fie admis apelul declarat, iar pe fond să se dispună, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea.
Prin Decizia penală nr. 92 din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Bacău s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva Sentinţei penale nr. 94/D/2011 din data de 12 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Bacău, judeţul Bacău, în Dosarul nr. 7642/110/2010.
A desfiinţat sentinţa penală apelată numai cu privire la încadrarea juridică dată faptei săvârşite de inculpat, în sensul nereţinerii în dispozitivul sentinţei a agravantei prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi efectelor acestora, respectiv art. 76 alin. (2) C. pen., dar şi cu privire la cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului şi al temeiului în drept al obligării acestuia la plata despăgubirilor civile către părţile civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău, a reţinut cauza spre rejudecare şi în consecinţă:
A reţinut agravanta prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi efectelor acestora, respectiv, art. 76 alin. (2) C. pen.
A majorat cuantumul pedepsei principale aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen., de la 10 ani închisoare, la 12 ani închisoare.
În baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen., cu art. 350 C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a apelantului-inculpat.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus în continuare din pedeapsa principală aplicată apelantului-inculpat perioada executată prin arest preventiv începând cu data pronunţării sentinţei penale apelat, respectiv de la data de 12 aprilie 2011, la zi.
A schimbat temeiul în drept al obligării inculpatului la plata despăgubirilor civile către părţile civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău, din art. 313 din O.U.G. nr. 72/2006, în art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-inculpat F.S. împotriva Sentinţei penale nr. 94/D/2011 din data de 12 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Bacău, judeţul Bacău în Dosarul nr. 7642/110/2010.
A constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească statului suma de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a apreciat corect reţinută situaţia de fapt de către instanţa de fond.
Apărările inculpatului privind nevinovăţia sa au fost infirmate de către probele administrate, respectiv actele medico-legale, declaraţii martori D.M., F.A.C., V.A.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată s-a reţinut că în raport de gravitatea faptei reţinute şi împrejurările concrete în care s-a săvârşit se impune majorarea cuantumului pedepsei aplicate.
S-a apreciat că temeiul de drept în baza căruia instanţa l-a obligat pe inculpat la plata despăgubirilor civile către părţile civile Serviciul de Ambulanţă Judeţeană Bacău şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău ca fiind greşit reţinut, motiv pentru care a fost modificat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs inculpatul F.S., criticând-o prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 174 - 175 lit. c) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., iar în subsidiar reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul aplicării unei pedepse într-un cuantum redus.
Susţinerile apărătorului inculpatului F.S., ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:
1. Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.:
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că, în mod corect, instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul său, în baza propriului examen, în mod judicios şi motivat a stabilit vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) C. pen.
În cauză prima instanţă de control judiciar a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilind că fapta inculpatului care în ziua de 29 iulie 2010, în timp ce se afla la domiciliu l-a lovit în cap cu un băţ pe tatăl său, F.G., în timp ce striga că-l omoară, în urma căreia acesta a decedat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) C. pen.
În faţa instanţei de recurs, inculpatul F.S. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat prev. şi ped. de art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., motivat de faptul că inculpatul, sub aspect subiectiv, nu a acţionat cu intenţia de a ucide ci de a-i aplica o corecţie.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 183 C. pen. infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte există atunci când vreuna din faptele prevăzute de art. 180 - 182 a avut ca urmare moartea victimei.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen. se realizează prin acţiuni sau inacţiuni identice cu cele prin care se realizează infracţiunea de loviri sau alte violenţe, vătămare corporală şi vătămare corporală gravă care trebuie să aibă ca urmare moartea victimei, fiind necesar ca între acestea şi rezultatul produs să existe legătură de cauzalitate.
Din punct de vedere al laturii subiective, infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracţiune praeterintenţionată, aceasta se săvârşeşte cu intenţie iar urmarea mai gravă produsă - moartea victimei - i se atribuie făptuitorului pe baza culpei. Cu alte cuvinte, făptuitorul îşi dă seama şi vrea să lovească victima sau să-i producă o vătămare corporală, dar se produce moartea acesteia, rezultat care, fie l-a prevăzut, dar a crezut că nu se va produce, fie că nu l-a prevăzut, deşi putea şi trebuia să-l prevadă.
Sub acest aspect, atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţă, s-a subliniat că poziţia subiectivă a făptuitorului - intenţia de a ucide sau de a lovi sau a vătăma integritatea corporală se stabileşte în fiecare caz, ţinându-se seama de instrumentul folosit de făptuitor, de zona corpului vizată, numărul loviturilor, intensitatea acestora, precum şi de toate celelalte împrejurări concrete în contextul cărora a fost săvârşită fapta.
În speţă, rezultă din actele dosarului că inculpatul a aplicat victimei lovituri cu un ciomag, până când aceasta a căzut în genunchi, după care a continuat să-l lovească cu pumnii şi picioarele, producându-i leziuni meningo-cerebrale, respectiv „hematom acut subdural emisferic drept” iar în timp ce-l lovea striga „Acum te omor!”.
Aceste aspecte evidenţiază, în mod clar, că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului acţiunii sale, ceea ce caracterizează intenţia indirectă de a ucide, specifică infracţiunii de omor.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va menţine încadrarea juridică făcută de organul de urmărire penală şi confirmată de cele două instanţe de judecată, motiv pentru care va constata nefondată solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în art. 183 C. pen.
2. Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Fapta inculpatului îndreptată împotriva vieţii unei persoane (în speţă tatăl său) a adus atingere valorii fundamentale ocrotite de lege, şi anume dreptul la viaţă, motiv pentru care se impune pedepsirea corespunzătoare a acestuia.
Nu se poate ca pentru o faptă săvârşită împotriva altor semeni de ai săi şi cărora le-a curmat viaţa, răspunderea sa penală să nu fie corespunzătoare încălcării grave aduse valorilor fundamentale ocrotite de lege.
Inculpatul trebuia să ştie că, pe lângă drepturi, are şi o serie de datorii, obligaţii, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în faţa societăţii.
Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie al făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.
Fapta este neîndoielnic gravă, astfel că în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal, Înalta Curte va ţine seama că acţiunea violentă a inculpatului a avut drept consecinţă pierderea unei vieţi omeneşti, împrejurare care coroborată cu modul în care fapta a fost săvârşită, persoana căreia i s-a curmat viaţa (tatăl său) demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispoziţiile art. 1 C. pen., ce prevăd că „legea penală apără ... persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea precum şi întreaga ordine de drept”.
Examinând hotărârea şi prin prisma motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, Înalta Curte constată a nu fi incident alt motiv de reformare, motiv pentru care va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. pen., conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) va deduce din pedeapsă prevenţia la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.S. împotriva Deciziei penale nr. 92 din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 29 septembrie 2010 la 27 octombrie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3832/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3785/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
