ICCJ. Decizia nr. 4207/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4207/2011
Dosar nr. 9783/1/2011
Şedinţa publică din 9 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 28 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 55035/3/2011 (3629/2011) Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1), (3) C. proc. pen. a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul I.A.F. (fiul lui N. şi M., născut la 13 aprilie 1989) şi a menţinut această măsură.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că măsura arestării preventive a inculpatului este temeinică şi legală, iar temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă şi impun în continuare privarea acestuia de libertate.
S-a reţinut că în cauză există indicii temeinice în sensul art. 143 alin. (3) C. proc. pen. cu referire la art. 681 C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit fapta pentru care este cercetat.
De asemenea, Curtea a apreciat că în cauză sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., sens în care a constatat că pedeapsa pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani închisoare şi există probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un grad ridicat de pericol social concret pentru ordinea publică, având în vedere natura şi gravitatea deosebită a infracţiunii deduse judecăţii (contra vieţii şi integrităţii persoanei), modalitatea concretă de săvârşire dar şi consecinţele produse, respectiv decesul victimei la scurt timp după agresiune.
Curtea a avut în vedere că deşi inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, buna desfăşurare a procesului penal în calea de atac reclamă privarea sa de libertate în continuare, având în vedere gravitatea extremă a faptei, intervalul de timp relativ moderat scurs de la comiterea acesteia şi stadiul procedurii în care a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în primă instanţă.
Toate argumentele de fapt expuse apreciate şi prin prisma exigenţelor art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi inexistenţa unor împrejurări noi care să releve o modificare semnificativă a temeiurilor care au stat la baza privării de libertate a apelantului, a determinat Curtea să constate subzistenţa acestor temeiuri şi caracterul justificat al măsurii arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul I.A.F., solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea acestuia în stare de libertate.
În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
De asemenea, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept (art. 136 alin. (1), art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.) care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte reţine că inculpatul I.A.F., a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin Sentinţa penală nr. 815/F din 17 octombrie 2011, în baza art. 174 - 175 lit. i) C. pen. la o pedeapsă principală de 20 ani închisoare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 17/18 februarie 2011 în jurul orelor 0050, în loc public, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul I.A.F. i-a aplicat victimei C.O. lovituri repetate cu pumnii şi picioarele la nivelul capului, rezultând traumatism cranio-facial soldat cu fractură cominutivă de oase proprii piramidă nazală, fractură oase maxilar bilaterale, os etmoid, disjuncţie cranio-facială, fractură liniară craniană occipital şi aspirat sanguin traheo-bronşic. S-a constatat că leziunile traumatice care au dus la deces s-au produs prin lovire cu şi de plan dur cu legătură directă de cauzalitate în tanatogeneză.
Nemulţumit de soluţia pronunţată de prima instanţă inculpatul a declarat apel, cauza aflându-se în prezent pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru soluţionarea apelului declarat de inculpatul I.A.F. împotriva Sentinţei penale nr. 815 din 17 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
Procedând la verificarea legalităţii arestării preventive, în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a apreciat ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului reţinând de asemenea că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere iniţial la luarea măsurii arestării preventive.
La dosar există probe şi indicii temeinice că inculpatul a comis fapta reţinută în sarcina sa prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen., fiind astfel incidente dispoziţiile art. 143 C. proc. pen.
Şi condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt îndeplinite în cauză cumulativ, pedeapsa pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani închisoare şi există probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un grad ridicat de pericol social concret pentru ordinea publică, având în vedere natura şi gravitatea deosebită a infracţiunii dedusă judecăţii (contra vieţii şi integrităţii persoanei), modalitatea concretă de săvârşire, dar şi consecinţele produse, respectiv decesul victimei la scurt timp după agresiune.
Faptul că în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare chiar nedefinitivă, face necesară în continuare privarea de libertate a inculpatului pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Având în vedere că temeiurile de fapt şi de drept care au impus luarea şi menţinerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat, cererea acestuia formulată în subsidiar de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi privită ca fiind neîntemeiată.
Faţă de considerentele arătate, apreciind că soluţia adoptată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, este legală şi temeinică, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.A.F. împotriva Încheierii din 28 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 55035/3/2011 (3629/2011).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 9 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4235/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4171/2011. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
