ICCJ. Decizia nr. 4235/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4235/2011
Dosar nr. 5382/100/2011
Şedinţa publică din 13 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş cu nr. 353/P/2011 a fost trimis în judecată inculpatul P.A. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., reţinându-se în sarcina acestuia că la data de 22 aprilie 2011 a încercat să suprime viaţa părţii vătămate R.E.M. aplicându-i în zona toracelui mai multe lovituri cu un cuţit, precum şi cu o bâtă de baseball peste picioare.
Prin Sentinţa penală nr. 372 din 7 iulie 2011, pronunţată de Tribunalul Maramureş în Dosarul nr. 5382/100/2011, a fost condamnat inculpatul P.A. - fiul lui V. şi X., născut la 3 martie 1967 în Timişoara, cetăţean român, studii 12 clase, necăsătorit, stagiul militar satisfăcut, domiciliat în Timişoara şi fără forme legale în Sighetu Marmaţiei, jud. Maramureş, arestat preventiv în Penitenciarul Gherla - pentru infracţiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 73 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare, fiind înlăturată aplicarea interzicerii exercitării unor drepturi ca pedeapsă complementară.
Cu consecinţele prevăzute de art. 71, 64 C. pen. lit. a) teza a II-a C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestului preventiv începând cu 5 mai 2011 la zi, cu menţinerea stării de arest a inculpatului.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat un cuţit corp delict înregistrat la poz. 28/2011 în registrul de corpuri delicte aflat la instanţă.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile R.E.M., domiciliat în Sighetu Marmaţiei, despăgubiri civile după cum urmează: 10.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi 10.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că:
Părţile se cunosc încă din anul 1996 când ambii s-au aflat încarceraţi în penitenciar, păstrând o relaţie de prietenie şi după liberarea lor.
În contextul acestor relaţii, în anul 2010 partea vătămată R.E.M. a aflat că soţia sa are o relaţie extraconjugală cu inculpatul, care s-a concretizat prin aceea că la începutul anului s-a mutat cu acesta. Nemulţumit că a rămas cu cei patru copii în întreţinere, cei doi au avut mai multe altercaţii şi chiar ameninţări.
Pe fondul acestor neînţelegeri, la data de 22 aprilie 2011, partea vătămată aflată sub influenţa băuturilor alcoolice a ajuns în casa în care locuia inculpatul cu mama sa şi unde a început să-i reproşeze relaţia cu soţia sa, provocând un conflict.
Enervat şi nemulţumit, inculpatul a luat un cuţit de bucătărie cu care i-a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri, iar apoi pe scările de la ieşirea din casă i-a mai aplicat o lovitură cu o bâtă peste picioare, fracturându-i-le.
Potrivit Raportului de constatare medico-legală nr. 420 din 4 mai 2011 ale Serviciului Medico-legal Judeţean Baia Mare, s-a concluzionat că partea vătămată R.E.M. a prezentat plăgi tăiate înţepate, penetrante hemitorace drept cu hemopneumotorax masiv, fractură de femur drept; leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor-înţepător şi lovire cu un corp contondent dur şi au necesitat pentru vindecare 80 - 90 de zile de îngrijiri medicale, leziuni care au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.
Instanţa a stabilit că fapta inculpatului P.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. comisă în stare de provocare, faptă pe care inculpatul a recunoscut-o solicitând să fie judecat doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Aşa fiind, Tribunalul, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., raportat la poziţia inculpatului, potrivit alin. (7) al acestui articol, a redus cu o treime limitele de pedeapsă, pedeapsă care apoi a fost redusă şi ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante a provocării conform art. 76 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen, inculpatul P.A.
În susţinerea apelului, inculpatul a criticat sentinţa atacată, precizând că în cauză era incidentă legitima apărare, însă aceasta nu a fost reţinută fiindcă s-au avut în vedere doar declaraţiile părţii vătămate.
A mai învederat că se impune reducerea pedepsei prin luarea în considerare a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 74 lit. b) C. pen., având în vedere recunoaşterea faptei.
În memoriul scris, apelantul a menţionat că zgârieturile provocate părţii vătămate cu propriul cuţit nu i-a pus viaţa în pericol victimei care a intrat în casă prin efracţie pentru a-i suprima viaţa inculpatului, pe fondul unor divergenţe mai vechi; în final, a apreciat că pedeapsa aplicată este prea mare.
Examinând sentinţa apelată din perspectiva motivelor de apel invocate, precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpat, cu menţinerea stării de arest şi obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii pronunţată de instanţa de control judiciar, inculpatul a declarat recurs solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei în cea prevăzută de art. 182 alin. (2) şi reţinerea circumstanţei provocării şi, în subsidiar, reducerea pedepsei, iar pe latură civilă reducerea despăgubirilor la care a fost obligat.
Prealabil examinării recursului, Înalta Curte constată că:
- în recurs inculpatul nu a propus alte probe pe situaţia de fapt;
- motivele de recurs sunt de fapt apărări pe fond, instanţele examinând ansamblul probator administrat;
- inculpatul a solicitat aplicarea procedurii simplificate de judecată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.;
- cazurile de casare în care pot fi încadrate motivele de recurs sunt cele prevăzute în dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Recursul inculpatului este nefondat pentru următoarele motive:
Ambele instanţe, cu argumentele rezultate din probatoriul administrat şi cu argumente juridice pertinente au dispus în sensul celor arătate anterior.
Esenţial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativa la omor calificat ori vătămare corporală gravă, este stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei cu care a săvârşit fapta. Dacă în cazul vătămării corporale grave, se acţionează cu intenţia generală de vătămare, în cazul tentativei la omor se acţionează cu intenţia de a ucide.
Astfel există tentativă la omor şi nu vătămare corporală gravă, ori de câte ori infractorul acţionează în aşa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracţiunilor de vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului infracţional.
Forma şi modalitatea intenţiei, element al laturii subiective a infracţiunii rezultă din materialitatea actului, printre altele, din relaţiile procesuale anterioare existente între inculpat şi victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, zona vitală vizată, comportamentul inculpatului etc.
Aceste aspecte au fost avute în vedere de ambele instanţe, în motivarea hotărârii au arătat că fapta s-a produs pe fondul unui conflict între inculpat şi victimă, prin deplasarea inculpatului la locuinţa sa, folosirea unui obiect apt de a produce moartea (cuţit), prin aplicarea de lovituri în zone vitale, ceea ce exclud apărarea inculpatului în sensul că ar fi acţionat fără intenţia de a omorî ci cu intenţia generală de vătămare, fapta care – în opinia sa – ar fi produs un rezultat mai grav neurmărit şi neprevăzut de el (punerea în primejdie a vieţii victimei) apreciindu-se ca atare, neîntemeiată apărarea inculpatului sub aspectul schimbării încadrării juridice.
Sub aspectul pedepsei aplicate, se constată că instanţele au avut în vedere criteriile generale şi speciale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) în condiţiile în care în favoarea inculpatului s-a reţinut circumstanţa atenuantă a provocării dar şi poziţia sinceră a inculpatului în condiţiile în care au fost reţinute şi dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., încât o nouă reducere de pedeapsă nu se justifică în raport cu gradul ridicat de pericol social al faptei şi norma apărată de legiuitor, respectiv „viaţa” cel mai de preţ bun al omului.
Aşa fiind, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge recursul inculpatului, va deduce din pedeapsă timpul arestării şi văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva Deciziei penale nr. 142/A din 24 august 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 5 mai 2011 la 13 decembrie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 610/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4207/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
