ICCJ. Decizia nr. 4171/2011. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4171/2011
Dosar nr. 4851/104/2010
Şedinţa publică din 7 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 50 din data de 15 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia penală, în Dosarul nr. 4851/104/2010, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului la termenul din data de 8 martie 2011, din infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu referire la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.C.M. (fiul lui Ş. şi D., născut la data de 10 mai 1985 în Slatina, judeţul Olt, cu domiciliul în municipiul Slatina, cetăţean român, studii medii, mecanic la SC P.T. SRL Slatina, necunoscut cu antecedente penale) la 2 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsă ce se va executa în regim de detenţie, iar în baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. cu referire la art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi cauza Sabou şi Parcalab împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză şi s-a constatat prejudiciul integral acoperit, prin restituire, iar conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON, din care, suma de 50 RON, reprezentând onorariu avocat oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, nr. 317/PA/2010, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.C.M. - arestat în altă cauză, deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova - pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constatându-se în fapt, (în baza declaraţiilor constante de recunoaştere ale inculpatului, care s-au coroborat cu declaraţiile martorilor C.A., C.I.O., M.I., C.M.M., G.D., B.F.B., C.P.S., menţiunile din procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere, planşa fotografică SMS-uri, procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare, extrasul de cont, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică test poligraf şi procesele-verbale de restituire a produsului infracţiunii) că în luna ianuarie 2010, martorul C.I.O. a discutat cu martorul M.I. despre posibilitatea angajării soţiei sale C. (fostă N.) A. în municipiul Slatina.
M.I. s-a interesat despre acest aspect, iar în urma unei discuţii avute cu numita G.D. - angajată la SC P.T. SRL Slatina - i-a fost recomandat inculpatul C.C.M. despre care se ştia că ajutase şi alte persoane să se angajeze la această societate.
Primind un CV al numitei C.A., la începutul lunii februarie 2010, inculpatul a contactat-o telefonic pe aceasta stabilind să se întâlnească în zona P.G. lângă localul „R.N.”.
Ajuns la locul de întâlnire, inculpatul şi-a declinat identitatea după care i-a spus numitei C.A., care era însoţită de martorul C.I.O., că CV-ul prezentat este unul foarte bun şi că în schimbul sumei de 1.000 de euro va interveni pe lângă persoana responsabilă din cadrul SC P.T. SRL Slatina, indicându-l pe domnul C. – director la societate la Serviciul Controlul Calităţii, pentru ca acesta să-i aprobe angajarea pe un post corespunzător pregătirii sale de inginer chimist. Totodată, inculpatul i-a oferit detalii despre salariul pe care urma să-l încaseze, de aproximativ 1.800 RON şi celelalte avantaje de care urma să beneficieze.
Ulterior, în cursul aceleiaşi zile, inculpatul a contactat-o din nou pe C.A. şi i-a solicitat să-i achite prima tranşă în cuantum de 500 de euro pentru a bloca postul pe care urma să o angajeze. Soţii C. au împrumutat de la martorul C.M.M. suma de 2.000 RON, după care s-a stabilit ca banii să fie înmânaţi în jurul orei 19,00 inculpatului în zona P.G. în apropierea localului „R.N.”. Deoarece soţul său lucra, C.A. s-a prezentat la întâlnire însoţită de un prieten de familie, numitul C.M.M. Inculpatul a ajuns la locul stabilit într-un autoturism B. de culoare albastră înmatriculat în Italia, condus de numitul B.F.B. Discuţiile s-au purtat în autoturism, inculpatul C.C.M. asigurând-o pe C.A. că nu vor fi probleme cu angajarea sa şi că urmează să fie sunată de o angajată de la personal care îi va comunica ce acte să ataşeze la dosarul de angajare, după care a primit de la sus-numita suma de 2.000 RON pe care i-a pus în torpedoul autoturismului.
Pentru a i se menţine încrederea, C.A. a fost ulterior sunată de către un bărbat care s-a recomandat a fi directorul C. de la P.T. care i-a transmis să urgenteze completarea dosarului, precum şi de către o persoană de sex feminin, prezentată organelor de urmărire penală de inculpat ca numindu-se D. şi care s-a recomandat a fi angajată la serviciul de personal al societăţii sus-menţionate. Dosarul a fost înmânat de către C.A. numitului B.F.B. care l-a predat la rândul său inculpatului.
După primirea dosarului, inculpatul C.C.M. a contactat-o pe C.A. şi i-a transmis că i s-a aprobat angajarea, că nu trebuie să mai susţină vreun interviu şi că se va prezenta doar pentru vizita medicală, solicitându-i totodată plata restului de bani, respectiv 500 de euro.
Nedispunând de această sumă, soţii C. au împrumutat 1.000 de euro de la cunoştinţe din Spania după care, pe timp de noapte, au înmânat inculpatului suma de 500 de euro în parcarea blocului unde domiciliau, acesta asigurând-o din nou pe C.A. asupra angajării sale la SC P.T. SRL Slatina şi comunicându-i că trebuie doar să fie declarată aptă la vizita medicală programată în data de 9 martie 2010.
Ulterior, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a mai solicitat plata unei sume suplimentare de 300 de euro, folosindu-l din nou pe acel fals director C. Deşi iniţial nu au fost de acord cu plata acestor bani, refuzând chiar să-i dea inculpatului care s-a prezentat însoţit de numitul C.C.C. pe care l-a recomandat ca fiind fiul directorului C., în final, soţii C. au acceptat să dea şi aceşti bani, însă doar personal directorului C.
Pentru a se asigura că va primi şi aceşti bani, inculpatul C.C.M. a apelat la serviciile unui bărbat încă neidentificat, despre care a afirmat că îl cunoaşte sub numele de J. sau M., care în schimbul primirii unei sume de bani a acceptat să-l ajute pe inculpat la definitivarea activităţii infracţionale.
Soţii C. s-au întâlnit cu bărbatul respectiv în zona P.G. şi i-au remis suma de 1.000 RON după ce acesta, recomandând-se drept directorul C., le-a dat asigurări că C.A. va fi angajată din luna martie la SC P.T. SRL Slatina. În momentul în care, conform celor stabilite, C.A. s-a prezentat în data de 9 martie 2010 la sediul SC P.T. SRL Slatina pentru a efectua vizita medicală, aceasta a aflat că nimeni nu ştia despre solicitarea sa de angajare, că nu era programată la nicio vizită medicală, realizând că inculpatul a urmărit doar obţinerea sumei totale de 3.000 RON şi 500 de euro, prevalându-se de influenţa pe care a lăsat-o să creadă că o are asupra persoanei responsabile cu efectuarea de angajări la societate, fără ca în realitate să efectueze vreun demers în acest sens.
Pe parcursul cercetărilor, inculpatul a predat organelor de urmărire penală sumele de 1.000 de euro şi 900 RON, banii fiind restituiţi soţilor C. în conformitate cu prevederile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, (prin acelaşi rechizitoriu dispunându-se neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii C.A. şi C.I.O. sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000) aceştia precizând că nu mai au pretenţii financiare faţă de inculpat.
Faptele mai sus descrise au fost dovedite prin probele menţionate anterior şi au fost recunoscute de inculpat, în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., fără a se mai impune astfel analiza în detaliu a tuturor probelor existente la dosarul de urmărire.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului – astfel cum a fost descrisă mai sus - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), neputându-se deci reţine că ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., deoarece inculpatul, în comiterea faptei, s-a prevalat de o pretinsă influenţă pe care o avea asupra unui funcţionar - competent din punct de vedere al atribuţiilor pe care le îndeplinea în mod real în acel moment - să dispună angajarea martorului denunţător. În plus, s-a reţinut că numitul C.P.S. are calitatea cerută de lege, fiind funcţionar în sensul art. 147 alin. (2) C. pen., respectiv salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele la care se referă art. 145 C. pen. (aceasta fiind o cerinţă esenţială în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, fără a da însă funcţionarului de a cărui cunoaştere se prevalează inculpatul, calitate de parte vătămată sau subiect pasiv).
La individualizarea sancţiunii aplicată inculpatului, prima instanţă a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege (reduse cu o treime atât minimul, cât şi maximul prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.), precum şi toate celelalte date care particularizează atât fapta comisă, cât şi persoana infractorului, elemente în raport de care a stabilit o pedeapsă în cuantum de 2 ani şi 6 luni închisoare - orientată spre minimul special prevăzut de lege - pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, pedeapsă care să se execute în regim privativ de libertate, considerându-se că numai astfel se va contribui la atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt acestea prevăzute de art. 52 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel – în termenul prevăzut de lege – atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, cât şi inculpatul C.C.M.
Parchetul a solicitat admiterea apelului declarat, desfiinţarea sentinţei instanţei de fond sub aspectul laturii penale, arătând că pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul pentru infracţiunea de trafic de influenţă nu a fost corect individualizată, în raport de gravitatea faptei săvârşite, instanţa de fond motivând aplicarea unei pedepse spre minimul special prevăzut de lege pe circumstanţele cu privire la persoana inculpatului, fiind minimalizate circumstanţele privitoare la fapta comisă (care este o infracţiune de corupţie) şi cuantumul sumei pretinse; de asemenea, nu s-a avut în vedere împrejurarea că inculpatul este arestat în altă cauză pentru săvârşirea unei infracţiuni grave, respectiv iniţiere, constituire ori aderare sub orice formă la un grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, falsificarea de monedă sau alte valori şi înşelăciune, solicitând majorarea pedepsei. A fost criticată, de asemenea, sentinţa întrucât prima instanţă nu a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 100 RON, care nu a fost restituită denunţătorilor, invocându-se dispoziţiile art. 257 alin. (2) C. pen.
Inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate sub aspectul laturii penale, reducerea pedepsei la care a fost condamnat de prima instanţă şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., întrucât a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, cauza fiind soluţionată în condiţiile prevăzute de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., limitele de pedeapsă fiind reduse cu 1/3, astfel încât consideră – în raport şi de celelalte criterii prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) – că pedeapsa aplicată, de 2 ani şi 6 luni închisoare, este prea mare.
Prin Decizia penală nr. 129 din 1 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 4851/104/2010, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, a desfiinţat sentinţa în parte sub aspectul laturii penale şi, în baza art. 257 alin. (2) C. pen. raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul C.C.M. a sumei de 100 RON.
A menţinut celelalte dispoziţii din sentinţa atacată şi a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat, cu consecinţa obligării sale la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Verificând hotărârea apelată pe baza actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei, instanţa de apel a constatat că Tribunalul a reţinut o situaţie de fapt exactă, bazată pe un material probator concludent şi just apreciat, în baza căruia, faptei inculpatului C.C.M. i s-a dat o încadrare juridică legală în prevederile art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Astfel, s-a reţinut că inculpatul C.C.M., în luna februarie 2010, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a pretins şi primit de la C.A. sumele de 3.000 RON şi 500 euro, susţinând că are influenţă asupra directorului de la SC P.T. SRL Slatina, pe care-l va determina să aprobe cererea de angajare a acesteia pe un post corespunzător pregătirii sale de inginer chimist, într-un departament ce viza controlul calităţii produselor la această societate.
Starea de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost dovedite pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, inculpatul solicitând, iar instanţa apreciind că se poate judeca cauza în condiţiile art. 3201 C. proc. pen.
Motivul de apel invocat de către Parchet, precum şi apelul declarat de inculpat, prin care critică cuantumul pedepsei la care a fost condamnat şi respectiv, în cazul inculpatului, modalitatea de executare a pedepsei, au fost apreciate ca nefondate, întrucât prima instanţă s-a orientat la un cuantum al pedepsei, care să aibă drept consecinţă recuperarea inculpatului.
Instanţa de apel a considerat, pe de o parte, că prima instanţă în mod judicios a apreciat toate criteriile generale referitoare la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, cât şi a modalităţii de executare a acesteia atunci când a dispus executarea în regim de detenţie, apreciind că scopul poate fi atins numai în această modalitate, iar pe de altă parte, în baza propriului examen asupra dispoziţiilor legale invocate, în contextul cauzei, a apreciat că se justifică pe deplin modalitatea privativă de libertate a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului de prima instanţă, aceasta fiind singura în măsură să asigure conştientizarea consecinţelor faptei comise, reacţia socială fiind proporţională atât cu gravitatea, cât şi cu circumstanţele personale ale inculpatului.
Atitudinea sinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal - în raport de împrejurările săvârşirii faptei -, nu poate constitui un motiv suficient pentru coborârea pedepsei la un minim exagerat, pentru o infracţiune de corupţie. Şi aceasta întrucât, în procesul de individualizare al pedepsei instanţa trebuie să ţină cont de un ansamblu de criterii şi nu numai de unul singur, pentru că numai prin prisma acestora se poate diferenţia pedeapsa aplicată unui infractor sau altul pentru acelaşi gen de infracţiuni.
Ceea ce contează în esenţă, este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forţă care să-i arate inculpatului că a greşit, să-l determine la reflecţie şi să stimuleze la el dorinţa ca pe viitor să aibă o conduită corectă.
Pedeapsa poate fi corectivă numai dacă ţine seama de natura morală a omului şi de capacitatea sa de a-şi analiza faptele şi de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societăţii, trebuie să trezească rezonanţă în plan psihologic şi să conducă în final la redarea acestuia societăţii. Prin urmare, a proceda în sensul majorării sau reducerii acesteia – aşa cum s-a solicitat prin apelurile declarate – ar însemna ca pedeapsa să nu-şi atingă finalitatea înscrisă în dispoziţiile art. 52 C. pen.
Apelul declarat de Parchet s-a apreciat a fi fondat cu privire la cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat, respectiv omisiunea instanţei de fond de a dispune confiscarea specială de la inculpat a sumei de 100 RON, în raport de dispoziţiile art. 257 alin. (2) C. pen. raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. potrivit căruia banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
Or, din actele existente la dosar rezultă că din suma totală de 3.000 RON şi 500 euro, pretinsă şi primită de inculpat de la denunţători, li s-a restituit numiţilor C.A. şi C.I.O. suma de 1.000 euro şi 900 RON, în conformitate cu dispoziţiile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 (faţă de cei doi denunţători, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, aceştia denunţând săvârşirea infracţiunii înainte ca organele de urmărire penală să fi fost sesizate cu privire la această faptă).
Întrucât, cu privire la suma nerestituită - de 100 RON - denunţătorii nu au solicitat restituirea, instanţa de apel a reţinut că se impunea confiscarea specială, în raport de dispoziţiile legale invocate.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul C.C.M. care prin apărătorul ales, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate atât în privinţa limitelor, cât şi a modalităţii de executare.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate în scris şi susţinute oral în şedinţa de judecată, inculpatul a arătat că nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu au pus în discuţia părţilor calificarea juridică corectă a faptei care în opinia sa exclude incidenţa prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Din modalitatea de săvârşire a faptei rezultă că pretinderea şi primirea în mod repetat a unor sume de bani într-un scop unic – exercitarea influenţei în vederea obţinerii angajării denunţătoarei în cadrul unei societăţi – reprezintă acţiuni ce decurg din chiar natura faptei, fără a avea caracterul unor acte materiale distincte, întrucât infracţiunea în forma sa simplă s-a consumat la momentul pretinderii sumei de bani în vederea traficării influenţei în scopul dorit de denunţătoare. Pretinderea ulterioară a unor sume de bani în vederea facilitării îndeplinirii formalităţilor cerute de încadrarea în postul dorit de denunţătoare sunt intrinsec legate de acelaşi scop urmărit şi nu constituie acte materiale distincte.
A mai susţinut inculpatul că deşi cauza a fost soluţionată în procedura reglementată de art. 3201 C. proc. pen., instanţele nu au explicat de ce peste minimul special de 14 luni închisoare au adăugat un spor până la 2 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa fiind orientată mai mult spre maximul special, decât spre minimul special prevăzut de lege.
În fine, inculpatul a arătat că în favoarea sa era justificată reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b), c) C. pen. cu consecinţa reducerii pedepsei în limitele prevăzute de art. 76 lit. d) C. pen. şi aplicării dispoziţiilor art. 81 C. pen. referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de inculpat care se încadrează în cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., cât şi din oficiu potrivit art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Verificând actele şi lucrările dosarului rezultă că instanţa de fond şi instanţa de prim control judiciar au reţinut o situaţie de fapt corectă, bazată pe un material probator legal administrat şi just apreciat, în baza căruia faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată i s-a dat o încadrare juridică legală, în prevederile art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Infracţiunea continuată se reţine atunci când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
În cazul infracţiunii de trafic de influenţă, elementul material constă în acţiunea de traficare a influenţei, care se poate realiza prin primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori prin acceptarea de promisiuni, de daruri - direct sau indirect - în vederea determinării unui funcţionar să facă, ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Infracţiunea de trafic de influenţă se consumă în momentul în care făptuitorul, care are sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public sau funcţionar, pretinde sau primeşte bani sau alte foloase, ori acceptă promisiunea unor foloase sau daruri, pentru a-l determina pe acel funcţionar public sau funcţionar să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. Pentru consumarea infracţiunii nu are relevanţă dacă a avut loc sau nu intervenţia pe lângă funcţionar, ori dacă acesta a exercitat ori nu actul determinat ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Din probele administrate în cauză, în cursul urmăririi penale, pe baza cărora recurentul inculpat a solicitat soluţionarea laturii penale a cauzei, rezultă că la începutul lunii februarie 2010, acesta a pretins de la martora denunţătoare C.A. suma de 1.000 de euro, promiţându-i că va interveni pe lângă persoana responsabilă din cadrul SC P.T. SRL Slatina – numitul C., director la Serviciul controlul calităţii din cadrul societăţii menţionate – pentru a-i aproba angajarea pe un post corespunzător pregătirii sale de inginer chimist, primind o primă tranşă din suma pretinsă, respectiv 2.000 RON (echivalentul a 500 de euro).
După ce recurentul inculpat a intrat în posesia dosarului conţinând actele necesare pentru angajare, a mai primit de la martora denunţătoare diferenţa de 500 de euro, asigurând-o pe aceasta că i s-a aprobat angajarea, că nu mai trebuie să susţină interviul şi că se va prezenta doar pentru vizita medicală programată pentru data de 9 martie 2010.
Acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, recurentul inculpat a mai solicitat denunţătoarei, suplimentar, suma de 300 de euro, suma cu plata căreia, iniţial, aceasta nu a fost de acord însă, în cele din urmă, după ce împreună cu soţul său a avut o întâlnire cu un bărbat pe nume J. sau M., rămas neidentificat, care s-a oferit să-l ajute pe inculpat în desfăşurarea activităţii infracţionale în sensul că s-a prezentat ca fiind directorul S.C. P.T. SRL Slatina, a remis acestuia pentru inculpat, suma de 1000 RON (echivalentul celor 300 de euro pretinşi de acesta în schimbul promisiunii că va interveni pentru angajarea denunţătoarei în cadrul societăţii sus-menţionate).
Prin urmare, faptele recurentului inculpat C.C.M., săvârşite în baza aceleiaşi rezoluţii de a pretinde şi a primi de mai multe ori, la diferite intervale de timp de la denunţătoarea C.A. sumele de 3000 RON şi 500 de euro susţinând că are influenţă asupra directorului de la S.C. P.T. SRL Slatina, pe care-l va determina să aprobe cererea de angajare a acesteia pe un post corespunzător pregătirii sale de inginer chimist într-un departament ce viza controlul calităţii produselor la societatea menţionată, constituie infracţiunea continuată de trafic de influenţă.
Aşadar, prima critică adusă deciziei şi care vizează greşita încadrare juridică a faptei reţinută în sarcina recurentului inculpat, faptă recunoscută de acesta în totalitate – aşa cum rezultă din chiar declaraţia dată de inculpat care a solicitat aplicarea art. 3201 C. proc. pen. – nu este întemeiată.
În ce priveşte cea de-a doua critică adusă deciziei care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. şi care vizează greşita individualizare a pedepsei atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, Înalta Curte constată că şi aceasta este neîntemeiată.
La individualizarea sancţiunii aplicată recurentului inculpat s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă (reduse cu o treime atât minimul, cât şi maximul urmare aplicării dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.), gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Solicitarea recurentului inculpat de a se reţine circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen. nu poate fi primită de instanţa de recurs având în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta şi gradul de pericol social ridicat al acesteia.
Atitudinea sinceră a recurentului inculpat pe parcursul procesului penal a fost valorificată de instanţa de fond prin aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. şi nu poate constitui prin ea însăşi un motiv suficient pentru coborârea pedepsei la un minim exagerat, întrucât în procesul de individualizare a sancţiunii trebuie să se ţină cont de un ansamblu de criterii şi nu numai de unul singur pentru că numai prin prisma acestora se poate diferenţia pedeapsa aplicată unui infractor sau altul pentru acelaşi gen de infracţiuni.
În opinia Înaltei Curţi, menţinerea cuantumului pedepsei aplicată recurentului inculpat este justificată atât din perspectiva dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi din cea a prevederilor art. 52 C. pen. referitoare la scopul preventiv şi educativ al sancţiunii, fiind proporţională cu gravitatea faptei reţinută în sarcina inculpatului.
Şi menţinerea modalităţii de executare a pedepsei – în condiţii de detenţie – este justificată, neexistând elemente care să conducă instanţa la concluzia că recurentul inculpat, care în prezent este arestat în altă cauză, se poate îndrepta şi că va conştientiza consecinţele faptei, chiar şi fără executarea efectivă a sancţiunii.
În consecinţă, constatând că hotărârea pronunţată în cauză este legală şi temeinică, recursul declarat de inculpatul C.C.M. se va respinge ca nefondat în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.M. împotriva Deciziei penale nr. 129 din 1 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4207/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4170/2011. Penal → |
|---|
