ICCJ. Decizia nr. 426/2011. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 426/2011
Dosar nr. 670/2/2011
Şedinţa publică din 4 februarie 2011
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Sentinţa penală nr. 36/F din 24 ianuarie 2011, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti formulată în temeiul art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificat prin art. I pct. 44 din Legea nr. 2222/2008 pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la 21 decembrie 2010 de autorităţile judiciare din Spania faţă de cetăţeanul român G.L.M. A dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării către autorităţile spaniole, pe o perioadă de 29 zile de la 25 ianuarie 2011 şi până la 22 februarie 2011.
A dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare din Spania, cu condiţia respectării regulii specialităţii, precum şi cu condiţia ca în cazul în care se va pronunţa o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România, pentru executarea pedepsei.
Curtea a motivat că pe numele persoanei solicitate G.L.M. a fost emis un mandat european de arestare de către Judecătoria de Primă Instanţă şi Instrucţie nr. 2 din Merida la data de 21 decembrie 2010 pentru săvârşirea infracţiunii de furt organizat sau armat prevăzută de art. 241 C. pen. spaniol, pentru care pedeapsa este de 5 ani închisoare.
Referitor la situaţia de fapt, s-a reţinut că la data de 27 august 2010 între orele 14,00 şi 18,30 prin folosirea de chei false, împreună cu cel puţin alte trei persoane, persoana solicitată G.L.M. a sustras din locuinţa situată în str. J.R.M. oraş Merida (Provincia Badajoz) suma de 75.700 euro, 28,79 gr aur, verighetă aur, monede de aur din timpul domniei lui Alfonso XII şi Isabel II, diverse seturi de cercei cu perle cultivate, diverse lănţişoare de aur, pandantive de aur, argint, fildeş şi pietre preţioase ş.a.
Împotriva sentinţei a declarat recurs persoana solicitată.
Prin apărător şi personal a criticat sentinţa ca nelegală şi netemeinică solicitând respingerea sesizării şi revocarea mandatului de arestare deoarece, nu a comis fapta descrisă în mandatul european de arestare iar la data la care se susţine că a pătruns în imobilul situat în oraşul Merida din Spania, ea se afla în România.
Recursul este nefondat
Instanţa de judecată a fost sesizată conform art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 cu propunerea de luare a măsurii arestării persoanei solicitate, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a procedat conform art. 90 din Legea nr. 302/2004, asigurându-se că o copie de pe mandatul european de arestare a fost comunicată numitei G.L.M., a informat-o asupra regulii specialităţii precum şi a posibilităţii de a consimţi la predarea către autorităţile spaniole. Fiind audiată, persoana solicitată a declarat că nu este de acord cu predarea deoarece la data la care se susţine că a participat la infracţiunea de furt pentru care a fost emis mandatul de arestare ea se afla în România şi muncea la SC C. SA din comuna Poroschia judeţul Teleorman.
Din examinarea actelor aflate la dosar instanţa a constatat că mandatul conţine informaţiile cerute în art. 79 din Legea nr. 302/2004, că în cauză nu este incidenţă niciuna din situaţiile arătate în art. 88 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege care constituie motive obligatorii sau facultative de refuz al executării mandatului.
Persoana solicitată a criticat hotărârea ca nelegală şi netemeinică deoarece nu s-a avut în vedere că la data la care i se impută participarea alături de alte persoane la furtul unor valori importante (bani şi bijuterii) în Spania, ea se afla în România.
Or, aşa cum corect a motivat prima instanţă, instanţa solicitată nu poate pune în discuţie şi nici nu poate supune analizei oportunitatea arestării persoanei solicitate, existenţa faptei sau circumstanţele comiterii infracţiunii, astfel încât susţinerile persoanei solicitate în sensul că nu a comis fapta nu pot forma obiectul unei analize în temeiul prevederilor Legii nr. 302/2004.
Înalta Curte constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică luată cu respectarea dispoziţiilor art. 79 şi art. 88 din Legea nr. 302/2004, astfel că recursul urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată G.L.M. împotriva Sentinţei penale nr. 36/F din 24 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 422/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4361/2011. Penal → |
|---|
