ICCJ. Decizia nr. 4274/2011. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4274/2011
Dosar nr. 4401/85/2010
Şedinţa publică din 15 decembrie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 110/ A din 1 septembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul Ş.F.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive şi a fost computată prevenţia de la 19 iulie 2010 la 1 septembrie 2011.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că prin sentinţa penală nr. 129 din 6 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 4401/85/2011 a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.
În baza art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul Ş.F., la o pedeapsă de 15 ani si 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. i-a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani ca şi pedeapsă complementară după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. i-a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 19 iulie 2010, la zi.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de R.I.D. şi R.T. şi în consecinţă a fost obligat inculpatul să plătească suma de 2.500 lei, cu titlu de despăgubiri materiale către R.I.D. şi câte 10.000 lei daune morale către R.I.D. şi R.T. S-a respins restul pretenţiilor civile formulate de părţile civile.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu la urmărire penală, iar 200 lei onorariu parţial al avocatului din oficiu la instanţa de judecată.
Determinând vinovăţia inculpatului în limitele infracţiunii expuse în actul de sesizare prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Inculpatul Ş.F. şi victima R.D. sunt consăteni; anterior anului 2010, victima a mai fost cioban la oile inculpatului, de unde a plecat fără să-l anunţe în prealabil.
De circa 4 ani de zile, inculpatul are în grijă oile locuitorilor din comuna Bârghiș, judeţul Sibiu, pe care le-a păstorit alături de oile proprietate personală, în extravilanul localităţii, în zona cunoscută sub denumirea de „Hoveş”.
În data de 15 iulie 2010, inculpatul Ş.F. şi soţia sa, Ş.V. s-au întâlnit în centrul comunei Bârghiș cu victima R.D., care i-a întrebat dacă sunt de acord să-l primească ca cioban. Familia Şerban a fost de acord şi după ce şi-au terminat treburile, s-au întors toţi trei cu căruţa la locul unde se afla stâna şi unde locuia inculpatul cu familia sa. Pentru că şi anterior, victima R.D. a plecat de la oi şi nu i-a anunţat, după ce au servit masa împreună, inculpatul i-a atras atenţia victimei să nu se îmbete şi să aibă grijă să păzească mieii, astfel încât aceştia să nu revină la stână şi să se împreuna cu oile, întrucât acestea trebuiesc mulse spre seară, ori prezenţa mieilor ar fi îngreunat această operaţiune. I-au dat alături de mâncare şi o sticlă de doi litri de vin, pe care victima a luat-o cu el.
În jurul orelor 1800, în timp ce mulgeau oile, inculpatul Ş.F. a observat că mieii daţi în grija lui R.D., au revenit la stână şi enervat fiind pentru acest motiv, s-a deplasat împreună cu fiul său, minorul P.F.V. de 13 (treisprezece) ani, spre locul unde se afla victima, pe care au găsit-o dormind şi cu sticla de băutură lângă el.
La îndemnul inculpatului, minorul P.F.V., i-a aplicat câteva lovituri cu bâta ciobănească pe care R.D. o avea lângă el, apoi, după ce victima s-a trezit, inculpatul Ş.F., i-a aplicat mai multe lovituri de o intensitate ridicată şi în zone vitale ale corpului, cu acelaşi obiect contondent, creându-i leziuni care ar fi necesitat urgente îngrijiri medicale, şi care în final au dus la decesul acestuia.
Deşi era evident că actele de lovire exercitate s-au soldat cu leziuni traumatice grave, care impuneau ajutor medical calificat, victima a fost abandonată în locul în care a fost agresată.
A doua zi dimineaţă, inculpatul Ş.F. şi cei doi copii ai săi, P.F.V. şi Ş.M.O. s-au deplasat la victimă, iar inculpatul constatând decesul lui R.D. a anunţat poliţia. S-au efectuat cercetări la faţa locului şi s-a procedat la audierea inculpatului şi a familiei acestuia.
Autopsia efectuată victimei a stabilit că moartea acesteia a fost violentă, datorată unui hemopneumotorax drept, consecutiv unor rupturi pulmonare, produse ca urmare a unor fracturi costale drepte cu deplasare, cu fragmente osoase pătrunse în interiorul cutiei toracice, în cadrul unui politraumatism; s-a precizat că leziunile traumatice au fost cauzate prin loviri repetate, cu un corp contondent de formă alungită, în data de 15iulie 2010.
Starea de fapt expusă mai sus a fost stabilită de către prima instanţă în baza materialului probator al cauzei:
Declaraţiile inculpatului Ş.F. (f. 45 dosar ), a părţii civile R.D. (f. 47 dosar ), a martorilor Ş.V. (f. 71-72 dosar), N.D. (f. 83 dosar), O.D.F. (f. 85-86 dosar), S.C. (f. 87-88 dosar), a minorului P.F.V. (f. 113-114, care a fost audiat în prezenţa reprezentantei Protecţia Copilului N.D. şi a mamei sale Ş.V.), Z.I. (f. 115 dosar ), precum şi a martorilor propuşi în apărare: P.V. (f. 116 dosar) şi R.D. (f. 137 dosar).
S-a efectuat un referat de evaluare al inculpatului Ş.F. de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Prima instanţă a stabilit că probele ştiinţifice administrate respectiv : raportul de constatare medico legală din 22 septembrie 2010 a Serviciului de Medicină Legală Sibiu, care atestă că decesul a survenit ca urmare a leziunilor suferite în noaptea de 15 iulie 2010, precum şi mecanismul de producere a acestora (f. 40-64 dosar urmărire penală) precum şi raportul de constatare tehnico ştiinţifică C din data de 06 septembrie 2010 la Serviciului criminalistic al I.P.J. Sibiu şi care denotă comportamentul simulat al inculpatului privitor la declaraţiile date (f. 119-126 dosar urmărire penală) se coroborează şi cu celelalte probe din dosar,respectiv cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi conduc instanţa la concluzia vinovăţiei inculpatului Ş.F. pentru fapta pentru care a fost trimisă în judecată.
Astfel, declaraţiile minorului P.F.V. date în faza de urmărire penală şi menţinute în mare parte în cadrul cercetării judecătoreşti, au format convingerea instanţei că autorul faptei deduse judecăţii este inculpatul Ş.F. şi nu martorul minor, aşa după cum inculpatul Ş.F. a încercat constant să acrediteze ideea. Rezultă că P.F.V. a relatat singur la procuror modul în care s-au derulat evenimentele, fără ca cineva să-i sugereze conţinutul declaraţiei, deşi părinţii săi au susţinut că acesta a fost influenţat de către poliţişti şi procuror să declare împotriva tatălui său.
Că minorul a relatat singur cum s-au derulat evenimentele şi cum au lovit victima, iniţial el, apoi inculpatul împrejurare rezultată atât din declaraţia martorului asistent O.F.D. (f. 85 dosar), cel care a fost prezent la luarea declaraţiei minorului în sediul Postului de Poliţie Bârghiș şi care a arătat că minorul nu a fost în vreun fel ameninţat de poliţist să declare într-un anume fel şi că organul de cercetare penală a vorbit frumos cu minorul, fiind prezentă la luarea acesteia şi mama minorului Ş.V., cât şi din declaraţia martorei N.D. (f. 83 dosar), cea care a participat la audierea minorului la procuror în calitate de psiholog la Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţia Copilului din Sibiu (f. 8).
Această martoră l-a asistat pe minorul P.F.V. la audierea sa pe parcursul cercetării judecătoreşti.
S-a reţinut din declaraţia martorei N.D. împrejurarea că, audierea minorului la procuror s-a desfăşurat cu mult profesionalism, că organul de anchetă a discutat cu minorul numai în prezenţa sa, că nu a fost încălcat nici un drept al minorului, că nu a fost obligat să declare într-un anume fel şi nici nu i s-a sugerat în vreun fel incriminarea tatălui său, inculpatul Ş.F.
Aşa fiind, au fost înlăturate ca nesincere susţinerile inculpatului Ş.F. ale soţiei Ş.V. şi ale minorului P.F.V. cum că poliţistul sau procurorul l-ar fi ameninţat pe minor în vreun fel să declare că inculpatul Ş.F. l-a omorât pe R.D.
Instanţa de fond a explicat această menţiune din cuprinsul declaraţiei celor trei ca fiind făcută de conivenţă şi „pro cauza”, pe parcursul cercetării judecătoreşti, întrucât fiul şi soţia doresc „a-l ajuta” astfel pe inculpatul Ş.F.. Această atitudine este explicabilă în opinia instanţei dacă se are în vedere împrejurarea că inculpatul are o fire violentă, că anterior i-a bătut frecvent pe ambii martori, atât pe soţia sa cât şi pe minorul P.F.V., aceştia arătând instanţei că şi în prezent le este frică de inculpat şi nu doresc ca acesta să afle despre cele relatate de ei .
S-a reţinut că aceeaşi atitudine violentă a inculpatului rezultă şi din declaraţiile martorilor S.C. (f. 88 dosar), Z.G. (f.116 dosar), precum şi din cuprinsul referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu (f. 69 şi următoarele dosar).
Rezultă din referatul de evaluare întocmit că inculpatul Ş.F. este cunoscut ca o persoană cu comportament coleric care a intrat în conflict cu vecinii şi cu organele de poliţie; acesta a reproşat poliţiei că nu au intervenit în situaţii în care a cerut sprijin, şi că l-ar fi considerat infractor pentru fapta dedusă judecăţii întrucât a fost condamnat anterior pentru altă faptă de omor asupra tatălui său, fapt ce denotă,în opinia referentului raportului de evaluare, existenţa unui tipar cognitiv viciat de prezenţa unor distorsiuni cognitive de o influenţă majoră, în baza cărora, celelalte persoane „trebuie” să se comporte strict în conformitate cu propriile sale reguli, şi că orice abatere, conduce la declanşarea furiei inculpatului.
Atitudinea inculpatului confirmă informaţiile conform cărora, în situaţii de criză (conflicte) inculpatul obişnuieşte, să manifeste conduite violente faţă de membrii familiei şi în comunitate (f.70 dosar instanţă).
Instanţa de fond a înlăturat ca nesinceră afirmaţia inculpatului Ş.F. din faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească, prin care a încercat să acrediteze ideea că nu s-a deplasat la locul în care s-a aflat victima decât după decesul acesteia, şi că autorul faptei ar fi minorul P.F.V. în vârstă de 13 ani.
Pe de o parte, pentru faptul că, actele de lovire au fost de o intensitate ridicată, violenţe pe care minorul P.F.V., având în vedere vârsta şi Constituţia sa fizică, este puţin probabil să fi avut posibilitatea să le aplice,şi aceste lovituri să fi putut conduce la decesul victimei. Pe de altă parte, s-au avut în vedere că declaraţiile date în dosar de acelaşi minor, precum şi de soţia şi de fiica inculpatului Ş.F., care au arătat că în ziua de 15 iulie 2010, inculpatul l-a însoţit pe fiul său la locul în care se afla victima ( contrar celor susţinute de inculpat) se coroborează şi cu comportamentul simulat al acestuia atunci când a fost întrebat despre cauza decesului victimei ( aşa cum reiese acest comportament din raportul de cercetare tehnică ştiinţifică cu tehnica poligraf), precum şi cu toate declaraţiile martorilor din dosar care atestă firea colerică a inculpatului şi probează în opinia instanţei vinovăţia acestuia pentru fapta de omor pentru care este cercetat.
Nu trebuie pierdută din vedere la stabilirea stării de fapt, nici ameninţarea proferată de inculpat la adresa victimei din ziua în care l-a angajat ca cioban la oile sale în sensul că „ o să-l omoare cu mâna lui” dacă şi de această dată mai pleacă fără să-l anunţe, (împrejurare care reiese din declaraţia aflată la fila 47 dosar a fiului victimei R.I.D.), precum şi din împrejurarea relatată de partea civilă, referitoare la faptul că, în dimineaţa în care tatăl său R.D. a fost găsit decedat, la cercetările efectuate de poliţie la faţa locului, în prezenţa sa şi a poliţiştilor, inculpatul Ş.F. nu a negat că el ar fi autorul faptei, şi nici nu a spus ceva în sensul că fiul său, P.F.V. în vârstă de 13 ani, l-ar fi omorât pe R.D.
Toate aceste împrejurări rezultate din probele testimoniale, coroborate şi cu probele ştiinţifice au format convingerea instanţei că apărarea inculpatului Ş.F. cum că autorul omorului ar fi minorul de 13 ani este făcută „pro cauza”, în scopul de a nu răspunde penal nici el, nici fiul său P.F.V., care nu are vârsta cerută de lege pentru a fi tras la răspundere penală, conform art. 99 alin. (1) C. pen.
De altfel, această apărare, inculpatul Ş.F. a încercat să o dovedească cu doi martori cărora minorul P.F.V. le-ar fi spus că el este autorul acestui omor, respectiv cu martorii P.V. (f. 116 dosar) şi R.D. (f. 137 dosar). Niciunul însă, audiat de instanţă, nu a relatat o astfel de împrejurare, dimpotrivă, au arătat că nicicând minorul nu ar fi făcut această afirmaţie.
Tribunalul a înlăturat ca nesinceră şi declaraţia martorei Ş.V., care, în calitate de mamă şi soţie, în faza de urmărire penală şi la momentul arestării inculpatului, a încercat să-l „ajute” pe inculpatul Ş.F., susţinând că acesta nu l-a însoţit pe minor în locul în care se afla victima, în data de 15 iulie 2010 şi că minorul i-ar fi spus că l-ar fi lovit cu parul pe R.D. (f. 83 d.u.p.) În faza cercetării judecătoreşti, martora a revenit asupra acestor declaraţii şi pentru ca să-l apere şi pe fiul său, P.F.V., a precizat că nu l-a auzit pe acesta să spună că el ar fi lovit victima (f. 71-73 dosar). Nu a negat însă şi a relatat cu lux de amănunte cum victima a fost angajată de ei ca cioban în 15 iulie 2010 şi cum s-au derulat evenimentele anterior şi ulterior momentului agresiunii lui R.D., susţinând neadevărat că nu ştie nimic despre împrejurările în care victima a decedat.
Pentru motivele arătate, instanţa a înlăturat ca neadevărate apărările pe care martora Ş.V. le-a făcut pe rând soţului şi apoi fiului ei, şi a reţinut ca fiind dovedită fapta de omor comisă de inculpatul Ş.F..
Apărarea a solicitat în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.
În drept fapta inculpatului comisă în condiţiile sus arătate a fost calificată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 174 alin. (1) cu aplicarea. art. 75 lit. c) C. pen.
Sub aspectul laturii civile Tribunalul a reţinut că părţile civile R.I.D. şi R.T. au emis pretenţii în sumă de 2.500 lei reprezentând despăgubiri materiale şi 25.000 lei daune morale (f. 47 dosar fond). Instanţa a apreciat că partea civilă R.I.D. a suportat cheltuielile ocazionate de funeraliile victimei în cuantum de 2.500 lei.
Tribunalul a apreciat de asemenea că cererea de despăgubiri materiale formulată de către celălalt fiu al victimei cealaltă parte civilă R.T. este neîntemeiată întrucât acesta nu s-a ocupat şi nici nu a probat în vreun fel că a contribuit la organizarea serviciului funerar. Vizând daunele morale solicitate Tribunalul a apreciat că, faţă de probele dosarului, de relaţiile dintre părţi, de vârsta victimei şi a părţilor civile precum şi de suferinţa efectiv produsă prin pierderea tatălui suma de câte 10.000 lei pentru fiecare parte civilă reprezintă o satisfacţie echitabilă.
Împotriva sentinţei a declarat apel în termenul legal prev. de art. 363 C. proc. pen. inculpatul Ş.F. aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul reţinerii vinovăţiei sale în ce priveşte săvârşirea infracţiunii de omor şi care reiterând aceleaşi apărări ca şi în faţa instanţei de fond susţine că nu este autorul infracţiunii pentru care a fost condamnat.
Prin memoriul depus la dosar la fila 19 inculpatul invocă o serie de nereguli procedurale acreditând ideea că declaraţiile fiului său minorul P.F.V., audiat ca martor în cauză au fost obţinute prin presiune şi ameninţare.
Curtea a procedat la ascultarea inculpatului, acesta expunând propria versiune asupra faptelor, încercând să acrediteze ideea că autorul real al infracţiunii este fiul său minorul său P.F.V. f.21 dosar apel.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale atacate în raport cu aspectele critice expuse, dar şi din oficiu în limitele statuate de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele:
1. Instanţa fondului a reţinut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe actele şi lucrările de la dosar:
- procesul verbal de cercetare la faţa locului, raportul de constatare medico legală din 22 septembrie 2010 al S.J.M.L. Sibiu, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică privind examinarea inculpatului Ş.F. cu testul poligraf, declaraţiile martorului minor P.F.V., declaraţiile martorei Ş.F. soţia inculpatului, depoziţiile martorilor N.D., O.C., S.C., Z.I. coroborate parţial cu declaraţiile inculpatului.
2. Curtea a arătat că prima instanţă a realizat o evaluare judicioasă a probelor cauzei în conformitate cu exigenţele art. 63 alin. (2) C. proc. pen., stabilind în mod clar şi neechivoc vinovăţia inculpatului în limitele infracţiunii expuse în actul de sesizare.
3. Curtea a reţinut la rândul său sub raportul bazei factuale că în data de 15 iulie 2010 în prezenţa fiului său, minorul P.F.V. inculpatul a aplicat victimei R.D. lovituri repetate cu o bâtă ciobănească, lovituri de intensitate ridicată în zone anatomice vitale, producându-i acesteia rupturi ale arcurilor costale cu fragmentare osoasă pătrunsă în interiorul cutiei toracice consecutive unei rupturi pulmonare, leziuni ce au condus la deces. De precizat este că iniţial la îndemnul inculpatului minorul a aplicat trei lovituri victimei cu acelaşi obiect contondent.
4. Examinarea efectivă a probelor esenţiale supuse aprecierii relevă faptul că în cauză apărările inculpatului nu sunt susţinute de elemente şi date suficiente care să justifice o soluţie de achitare şi să convingă asupra împrejurării că inculpatul nu este autorul infracţiunii.
5. Rezultă din probele testimoniale ale cauzei faptul că inculpatul, enervat de atitudinea victimei care nu s-a preocupat în mod corespunzător de paza oilor, s-a deplasat împreună cu fiul său martorul P.F.V. la locul unde se afla aceasta pentru a-i aplica o corecţie.
6. Depoziţiile martorului ocular minorul P.F.V. sunt relevante în a convinge instanţa asupra faptului că loviturile aplicate iniţial de către martor nu au fost în măsură să conducă la rezultatul letal, acesta fiind provocat în mod covârşitor de actele de agresiune exercitate de către inculpat, având în vedere intensitatea şi numărul acestora.
7. Curtea a apreciat că în mod corect instanţa fondului a valorificat depoziţiile martorului minor P.F.V. şi a martorei Ş.V. din cursul urmăririi penale întrucât acestea se coroborează cu actele medicale de la dosar, precum şi cu celelalte mijloace de probă.
8. Revenirea martorului minor asupra declaraţiilor în faza cercetării judecătoreşti nu este suficientă pentru a trage o concluzie care să permită exonerarea de răspundere penală a inculpatului, cu atât mai mult cu cât rezultă cu claritate din depoziţia faţă în faţa Tribunalului, teama pe care minorul o resimte faţă de tatăl său, inculpatul în cauză.
9. În cauză nu au putut fi reţinute aspecte care să pună la îndoială modalitatea de ascultare a martorului minor, chestiuni invocate în apărare de către inculpat, întrucât organele de cercetare şi urmărire penală au procedat în conformitate cu exigenţele impuse de lege, declaraţiile acestuia fiind date şi consemnate în prezenţa unui reprezentant al autorităţii tutelare, martora N.D. şi care exclude existenţa oricărei presiuni asupra martorului.
10. Într-o altă ordine de idei Curtea a precizat că apărările inculpatului în sensul săvârşirii infracţiunii de către fiul său nu pot fi reţinute în condiţiile în care datorită vârstei şi a constituţiei firave a martorului, acesta nu era apt să creeze victimei leziunile care să conducă la deces.
11. Un argument în plus şi care justifică opinia formată asupra vinovăţiei inculpatului vizează aspectele ce conturează caracterul său agresiv, violent, dovedit cu prisosinţă de depoziţiile testimoniale administrate în cauză. Rezultă cu claritate că inculpatul este o persoană violentă, acesta agresându-şi în mod repetat membrii familiei. Este de relevat şi faptul că acesta a fost condamnat în anul 1997 la 4 ani închisoare pentru infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, victima infracţiunii fiind tatăl său.
12. Curtea a arătat că prima instanţă a dat o calificare juridică corespunzătoare faptei săvârşită de inculpat iar individualizarea pedepsei aplicate s-a realizat în conformitate cu exigenţele prev. de art. 72 C. pen.
13. Curtea a precizat că sancţiunea penală aplicată corespunde atât gradului de pericol social concret al faptei şi care este unul extrem, cât şi elementelor ce conturează negativ profilul socio-moral al inculpatului cu referire specială la potenţialul său agresiv, violent, cât şi la conduita sa procesuală inadecvată de negare a faptei şi de încercare a plasării vinovăţiei în sarcina fiului său minor.
14. Curtea a considerat că în cuantumul aplicat pedeapsa corespunde unei posibilităţi şi necesităţi reale de reeducare a inculpatului, astfel încât o atenuare a răspunderii penale nu ar fi justificată de raţiuni plauzibile şi nu ar fi în măsură să ofere garanţii suficiente asupra atingerii scopului preventiv şi educativ prev. de art. 52 C. pen.
15. S-a apreciat că o reducere a pedepsei ar încălca principiul proporţionalităţii dintre sancţiune şi comportament şi ar limita posibilitatea ca aceasta să-şi îndeplinească funcţia de fermitate şi intransigenţă.
16. Curtea a constatat că, raportat la actele dosarului, instanţa fondului a procedat corect şi cu privire la soluţionarea laturii civile a cauzei, astfel încât şi sub acest aspect hotărârea nu este susceptibilă de critici.
17. Faţă de cele ce preced, Curtea, reţinând că Tribunalul Sibiu a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, în mod obiectiv fundamentată pe actele şi lucrările de la dosar, a respins, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. apelul inculpatului, cu consecinţa obligării sale la cheltuieli judiciare către stat în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul Ş.F., criticând soluţia ca netemeinică şi nelegală.
Inculpatul a arătat că nu el a lovit victima, ci fiul său, şi de aceea situaţia de fapt reţinută de instanţă este eronată. A solicitat achitarea în baza dispoziţiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen. şi a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 10 C. proc. pen.
Înalta Curte, analizând recursul prin prisma criticilor formulate cât şi prin prisma cazurilor de casare care, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu de către instanţă constată următoarele:
Inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. - instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor.
Curtea constată că inculpatul nu a indicat însă care sunt probele administrate sau cererile esenţiale pentru drepturile sale cu privire la care instanţa nu s-a pronunţat.
Inculpatul a arătat că i-a fost respinsă proba ADN care i-ar fi dovedit nevinovăţia, dar această situaţie nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., pentru că instanţa s-a pronunţat asupra acestei probe.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Curtea constată că din punct de vedere teoretic, eroarea gravă de fapt desemnează un viciu în stabilirea situaţiei de fapt, în sensul că în considerentele hotărârii se afirmă contrariul a ce rezultă din probele administrate, existând o vădită neconcordanţă între modul cum acestea au fost percepute şi analizate în hotărâre.
Eroarea gravă de fapt, ca motiv de casare, nu priveşte dreptul suveran de apreciere a probelor ci, exclusiv discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine.
Susţinerea inculpatului că doar fiul său a lovit victima nu este relevată de probele administrate, iar faptul că fiul său, deşi minor, nu a fost asistat de un părinte la audieri este neadevărat, declaraţia acestuia fiind semnată şi de mama acestuia, Ş.V. (fila 72 dosar urm. pen.).
Ca atare, Curtea constată că nici criticile circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. nu sunt fondate.
De aceea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului, urmând ca în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. să îl oblige la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat Ş.F. împotriva deciziei penale nr. 110/A din 1 septembrie 2011 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia penală .
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 19 iulie 2010 la 15 decembrie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3947/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 4154/2011. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
