ICCJ. Decizia nr. 4370/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

Decizii penale ICCJ 2011


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4370/2011

Dosar nr. 10178/1/2011

Şedinţa publică din 28 decembrie 2011

Asupra recursului penal de faţă:

Prin încheierea de şedinţă din 19 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 8187/2/2011 în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia luării măsurii arestării preventive a inculpaţilor B.R.V. şi A.C.T.

A menţinut starea de arest a fiecăruia dintre inculpaţii B.R.V. şi A.C.T.

În baza art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. cu referire Ia art. 1451 C. proc. pen., a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului C.G. cu obligarea de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei, începând cu data punerii în libertate a inculpatului şi până la soluţionarea definitivă a cauzei.

A dispus punerea în libertate de îndată a inculpatului C.G. dacă nu a fost reţinut sau arestat în altă cauză.

Conform art. 145 alin. (1)1 raportat la art. 143 alin. (1) şi art. 145 alin. (1)2 C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte în faţa instanţei ori de câte ori este chemat;

b) să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;

d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;

e) să nu comunice direct sau indirect cu ceilalţi inculpaţi, precum şi cu martorii din cauză.

Conform art. 145 alin. (2)2 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului că, în cazul încălcării cu rea-credinţă a acestor obligaţii, se va lua măsura arestării preventive.

Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de fond a reţinut că în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii B. şi A., s-a apreciat că până la acel moment procesual nu a intervenit nicio schimbare a situaţiei care a fundamentat luarea măsurii arestării preventive, respectiv existenţa prezumţiei rezonabile că fiecare dintre aceştia au săvârşit faptele reţinute în sarcina lor, fiind îndeplinite dispoziţiile art. 143 referitor la art. 681 C. proc. pen.

Infracţiunile pentru care sunt cercetaţi sunt dintre cele pentru care legea prevede sancţiuni grave, severe, iar pericolul social pentru ordinea publică s-a concretizat inclusiv prin acţiunile întreprinse în activitatea infracţională.

S-a apreciat că nu poate fi primită teza potrivit căreia temeiurile avute în vedere la luarea şi apoi la menţinerea arestării preventive a fiecăruia dintre cei doi inculpaţi nu se mai menţin prin trecerea timpului.

De asemenea, s-a reţinut că nu au apărut elemente noi de natură să infirme îndeplinirea condiţiilor legale şi de temeinicie privind starea de arest a acestor inculpaţi.

Pe de altă parte, durata măsurii (din 26 august 2011) nu a depăşit, pentru niciunul dintre inculpaţi, un interval de timp „rezonabil ” în sensul jurisprudenţei C.E.D.O.

S-a apreciat că s-a aflat în prezenţa cercetării unor fapte cu un grad ridicat de pericol social cu referire la care datele existente de natură să permită unui observator neutru presupunerea rezonabilă în sensul menţionat (cazul „Letelier contra Franţei" din jurisprudenţa C.E.D.O.).

În acelaşi timp, s-a avut în vedere ca reală împrejurarea că potrivit art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, regula în această materie este şi trebuie să rămână cercetarea inculpaţilor în stare de libertate. Nu mai puţin însă, Convenţia ca şi Jurisprudenţa constantă a Curţii de la Strasbourg admit că, în situaţii speciale, cum este şi cazul în speţă, ca măsură excepţională şi vremelnică, poate fi justificată prin necesitatea protejării altor valori fundamentale cum sunt ordinea publică şi normală a înfăptuirii justiţiei.

În ceea ce o priveşte pe inculpata A.C.T., faptul că s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., în considerarea alin. (7) al aceluiaşi articol, s-a apreciat că nu determină implicit revocarea măsurii arestării preventive ori înlocuirea acesteia, iar circumstanţele personale invocate, nu sunt însă suficiente garanţii legate de derularea procesului.

S-a reţinut că nu au intervenit elemente noi care să justifice în ceea ce o priveşte luarea unei măsuri alternative arestării preventive.

Referitor la inculpatul B.R.V., a apreciat consideraţiile exprimate anterior, probatoriile administrate, inclusiv în instanţă, ca nefiind în măsură, cel puţin la acel moment, la o reevaluare care să permită revocarea măsurii arestării preventive şi înlocuirea acesteia.

Indiferent de poziţia procesuală asumată şi care urma, eventual, să se fundamenteze prin probatoriile solicitate, fapta pentru care a fost cercetat inculpatul este gravă, aspru sancţionată de lege, prezintă un pericol social concret pentru ordinea publică, iar până la acest moment n-au intervenit elemente noi care să infirme inculparea lui B.R.V.

Aşa fiind, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia luării măsurii arestării preventive a inculpaţilor B. şi A., şi s-a dispus menţinerea stării de arest a acestora.

Inculpatul C.G. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 raportat la art. 257 şi art. 6 din Legea nr. 72/2000 şi constă în ajutorul dat inculpatului B.R.V. în perioada infracţională iunie-august 2011 care, prin intermediul inculpatei A.C.T., a primit în trei tranşe suma de 1.134.900 lei pentru a determina, în virtutea funcţia sale la A.N.R.P., funcţionarii acestei autorităţi de a finaliza cu celeritate formalităţile de emitere a titlurilor de conversie a cuantumului despăgubirilor acordate în acţiuni la Fondul Proprietatea, rudelor inculpatei V.E., inculpate la rândul lor în cauză.

Prin rechizitoriu, parchetul a dispus, în ceea ce-l priveşte pe C.G. disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia pentru continuarea cercetărilor penale privindu-l pe acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt sau, după caz, a infracţiunii de mărturie mincinoasă, în legătură cu suma de aproximativ 500.000 lei aflată la un moment dat asupra inculpatului şi cu privire la care nu s-a elucidat eventuala situaţie infracţională.

Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea de şedinţă din 6 septembrie 2011 a aceleiaşi instanţe, iar ulterior, în faza de cercetare judecătorească, în temeiul art. 3001 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. şi respectiv art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia luării acestei măsuri întrucât s-a reţinut că subzistă, în etapele procesuale de la acel moment, temeiurile avute în vedere şi nu au intervenit modificări care să le fi schimbat sau care să ducă la încetarea lor.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, instanţa a procedat la audierea tuturor inculpaţilor, inclusiv a lui C.G.

Fără a proceda la o analiză a poziţiei procesuale a inculpatului C., care putea fi apreciată ca prematură în contextul procesului de instrumentare a probatoriilor încuviinţate atât pentru acuzare cât şi pentru apărare, s-a apreciat că instanţa nu a ignorat compatibilizarea acesteia cu declaraţiile tuturor celorlalţi inculpaţi şi chiar cu elemente ale probatoriului deja existent.

În considerarea discutării măsurii preventive în ce-l priveşte pe inculpatul C.G., instanţa a decelat probatoriile care vizează o presupusă activitate infracţională privindu-l pe acesta şi care face obiectul unei cercetări disjunse şi supuse evaluării Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia.

Măsurile preventive au drept scop asigurarea bunei desfăşurări a activităţii procesuale. Cea mai gravă dintre acestea - luarea măsurii arestării preventive - poate, în condiţiile legii, să fie înlocuită tot cu o măsură preventivă, dar mai puţin restrictivă, atunci când se modifică împrejurările concrete care au determinat luarea măsurii iniţiale, conform dispoziţiilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 139 alin. (3) C. proc. pen.

La înlocuirea măsurii arestării preventive instanţa a ţinut cont de gradul de pericol social concret al faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, de infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, de modul în care a fost concepută şi săvârşită infracţiunea. De asemenea, a apreciat ca fiind relevant consistenţa actelor materiale propriu-zise, modul lor de derulare în perioada de activitate infracţională, eventuala rezonanţă socială, iar pe de altă parte, conduita anterior arestării şi nu în ultimul rând, poziţia procesuală asumată.

Din aceste considerente, s-a apreciat că s-au schimbat temeiurile în raport de actele procesuale care s-au derulat în faza de cercetare judecătorească, în ceea ce-l pliveşte pe inculpatul C.G.

S-a apreciat că nu există nici un risc al întârzierii judecării procesului şi nici motive reale a unei eventuale temeri că inculpatul s-ar sustrage de Ia judecată ori ar împiedica aflarea adevărului.

Aşa fiind, în baza art. 139 coroborat cu art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. cu referire la art. 1451 C. proc. pen., s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului Ciubotarii Gheorghe cu măsura obligării de a nu părăsi România.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, solicitând casarea încheierii atacate şi menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului C.G., întrucât temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat, ci se impun în continuare privarea de libertate a acestuia.

Inculpaţii B.R.V. şi A.C.T. au solicitat judecarea în libertate întrucât la acest moment nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.

Examinând încheierea atacată, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu cauza, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile Parchetului, cât şi al inculpatului B.R.V. sunt nefondate, iar al inculpatei A.C.T. fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen. instanţa este datoare să verifice din oficiu, în situaţia în care inculpatul este arestat, în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, iar potrivit art. 160b alin. (1) şi alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate dispune, prin încheiere motivată menţinerea arestării preventive, verificarea acestei măsuri fiind făcută nu mai târziu de 60 de zile.

Înalta Curte, constantă în acord cu prima instanţă că până la acest moment procesual nu au încetat şi nici nu s-au schimbat temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului B.R.V., ci subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia.

Există în cauză probe şi indicii temeinice, în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 681 C. proc. pen., de natură a convinge că este posibil ca inculpatul să fi săvârşit fapta de care este acuzat, iar în acest sens se au în vedere probele strânse până în acest moment procesual constând în depoziţiile martorilor, procese verbale de redare a convorbirilor telefonice şi ambientale, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile inculpaţilor.

De asemenea, este justificată aprecierea în sensul că subzistă în continuare şi a doua condiţie impusă de cerinţele art. 148 lit. f) C. proc. pen., avându-se în vedere că pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta ce se impută inculpatului - trafic de influenţă - este închisoarea mai mare de patru ani, iar faţă de natura şi pericolul concret al faptei reţinute, de împrejurările şi modalitatea în care se presupune că acesta a acţionat şi de rezonanţa socială negativă a unor asemenea fapte se apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În consecinţă, corect instanţa de fond a apreciat că în cauză temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului B.R.V. se menţin şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia.

Prin prisma art. 5 paragraf 3 din Convenţie, analizând situaţia inculpatului se constată că este necunoscut cu antecedente penale, cu studii superioare, lector universitare în Departamentul de Drept al Academiei de Studii Economice, doctor în drept, preparator universitar în Universitatea R.A. Însă, la acest moment procesual o măsură alternativă arestării preventive cum este aceea a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, nu se justifică în raport de natura infracţiunii presupus a fi comisă - trafic de influenţă, gradul de pericol social al faptei şi urmările produse. S-a reţinut că în perioada iunie-august 2011, inculpatul B.R.V., în calitate de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, prin intermediul inculpatei A.C.T. a pretins de la patru persoane, îndrituite la despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001, bani reprezentând aproximativ 15% din valoarea despăgubirilor acordate de către A.N.R.P. pentru a face demersuri în sensul urgentării soluţionării dosarelor de despăgubiri şi remiterii despăgubirilor cuvenite prin convertirea sumei de bani în acţiuni la Fondul Proprietatea.

Circumstanţele personale favorabile inculpatului B.R.V. nu pot constitui temeiuri singulare de apreciere asupra pericolului concret pentru ordinea publică şi care să justifice cercetarea acestuia în libertate în absenţa criteriilor enunţate, care impun în acest caz menţinerea în detenţie a inculpatului. De altfel, Curtea Europeană a admis faptul că gravitatea acuzaţiilor şi sancţiunea pe care o riscă persoana deţinută justifică arestarea preventivă a unei persoane, după cum admite că anumite infracţiuni prin gravitatea şi prin reacţia publică la săvârşirea lor, pot da naştere unui pericol pentru ordinea publică care să justifice arestarea preventivă, cel puţin pentru o perioadă de timp.

În cauză, fapta de corupţie a inculpatului B.R.V. presupus a fi comisă în perioada iunie-august 2011, în legătură cu serviciul, generează o reacţie publică la săvârşirea ei, dând naştere unui pericol pentru ordinea publică în măsură să justifice arestarea preventivă la acest moment procesual, cercetarea judecătorească fiind în desfăşurare.

Cât priveşte durata rezonabilă a arestării preventive, în cauză nu a fost depăşită prin raportare la criteriile utilizate de Curtea Europeană pentru a determina caracterul rezonabil al acestui termen: durata efectivă a detenţiei, cuantumul pedepsei în caz de condamnare, conduita inculpatului, complexitatea cauzei, etc.

Inculpatul B.R.V. a fost arestat preventiv din data de 29 august 2011, dispunându-se trimiterea acestuia în judecată, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care este judecat este cuprinsă între 2 şi 10 ani închisoare, instanţa de fond procedând la ascultarea inculpatului, astfel că prin raportare la criteriile enunţate durata arestării preventive a inculpatului continuă să fie una rezonabilă.

Condiţiile precare ale detenţiei - invocate de apărare - nu justifică o măsură alternativă detenţiei, întrucât nu sunt supuse verificării de către instanţă, a cărei analiză se limitează la legalitatea şi temeinicia încheierii pronunţate de instanţa de fond.

Buletinele de analize medicale ale inculpatului B.R.V. depuse la dosar nu atestă vreo afecţiune medicală a acestuia, foaia de observaţie clinică emisă de Spitalul Universitar de Urgenţă este ilizibilă şi datează din 11 octombrie 2010, iar rezultatul examenului R.M. realizat la Clinica de Diagnostic P. SRL la 23 aprilie 2010, în urmă cu 1 an şi 4 luni de la data arestării atestă leziuni discrete hipersemnal.

Oricum, în situaţia în care inculpatul suferă de o boală gravă care îl împiedică să participe la judecată, are posibilitatea să solicite efectuarea unei expertize medico-legale, în temeiul dispoziţiilor art. 303 alin. (1) C. proc. pen., urmând ca instanţa să dispună suspendarea procesului penal până când starea sănătăţii îi va permite participarea la judecată.

Celelalte critici ale apărării inculpatului B.R.V., referitoare la nemotivarea încheierii atacate şi omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive sunt nefondate.

Hotărârea primei instanţe este motivată, fiind expuse temeiurile care justifică privarea de libertate în continuare a inculpatului iar cauza a avut ca obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpaţilor, fiind menţinută această măsură şi nu necesită pronunţarea separată asupra înlocuirii măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara, aceasta fiind subsecventă măsurii preventive.

În privinţa inculpaţilor A.C.T. şi C.G. - arestaţi preventiv pentru complicitate la trafic de influenţă - se apreciază că temeiurile care au determinat arestarea preventivă s-au schimbat. Deşi iniţial natura şi gravitatea faptelor imputate inculpaţilor au justificat concluzia existenţei unei stări de pericol pentru ordinea publică, în prezent, împrejurările respective nu mai pot constitui fundamentul legal al privării de libertate, în condiţiile în care nu există nici date că inculpaţii ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă.

În plus, nu se identifică date sau fapte concrete şi pertinente care să conducă în mod rezonabil la concluzia unui pericol real şi actual pentru ordinea publică, neexistând nicio dovadă că aceasta ar fi efectiv ameninţată prin lăsarea inculpaţilor în libertate, cu atât mai mult cu cât sunt soţi, au în întreţinere un copil minor, necunoscuţi cu antecedente penale, iar inculpata A.C.T. şi-a recunoscut vinovăţia, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.

În concluzie, se apreciază că măsura arestării preventive a inculpaţilor A.C.T. şi C.G. nu se mai justifică, în cadrul măsurii preventive prev. de art. 1451 C. proc. pen. fiind prevăzute suficiente obligaţii de natură să garanteze buna desfăşurare a procesului penal precum şi sancţiunea neîndeplinirii acestor obligaţii, care este aceea a luării din nou a măsurii arestării preventive.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. lit. b) şi pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de inculpata A.C.T. împotriva încheierii din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 8187/2/2011.

Va casa, în parte, încheierea sus-menţionată numai cu privire la greşita menţinere a stării de arest a inculpatei A.C.T.

În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. cu referire la art. 1451 C. proc. pen., va înlocui măsura arestării preventive a inculpatei A.C.T. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.

Va dispune punerea în libertate, de îndată, a inculpatei A.C.T., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 149/UP din 28 august 2011 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză.

Conform art. 145 alin. (1)1 şi art. 145 alin. (1)2 C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpata va trebui să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemată;

b) să se prezinte la organul de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată;

c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;

d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;

e) să nu ia legătura cu martorii şi inculpaţii din cauză, cu excepţia inculpatului C.G.

Conform art. 145 alin. (3) C. proc. pen., va atrage atenţia inculpatei că în cazul încălcării cu rea-credinţă a acestor obligaţii se va lua măsura arestării preventive.

Va menţine, în rest, dispoziţiile încheierii atacate.

Va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, privind şi pe intimatul inculpat C.G., precum şi recursul declarat de inculpatul B.R.V. împotriva încheierii din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 8187/2/2011.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A.C.T. şi C.G. până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 25 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat B.R.V. la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpata A.C.T. împotriva încheierii din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 8187/2/2011.

Casează, în parte, încheierea sus-menţionată numai cu privire la greşita menţinere a stării de arest a inculpatei A.C.T.

În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. cu referire la art. 1451 C. proc. pen., înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatei A.C.I. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.

Dispune punerea în libertate, de îndată, a inculpatei A.C.T., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 149/ UP din 28 august 2011 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză.

Conform art. 145 alin. (1)1 şi art. 145 alin. (1)2 C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpata trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemată;

b) să se prezinte la organul de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată;

c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;

d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;

e) să nu ia legătura cu martorii şi inculpaţii din cauză, cu excepţia inculpatului C.G.

Conform art. 145 alin. (3) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatei că în cazul încălcării cu rea-credinţă a acestor obligaţii se va lua măsura arestării preventive.

Menţine, în rest, dispoziţiile încheierii atacate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, privind şi pe intimatul inculpat C.G., precum şi recursul declarat de inculpatul B.R.V. împotriva încheierii din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 8187/2/2011.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A.C.T. şi C.G. până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 25 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat B.R.V. la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 decembrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 1554/2011. Penal. Luare de mită (art. 254...  ICCJ. Decizia nr. 3510/2011. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4370/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs