ICCJ. Decizia nr. 4369/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4369/2011
Dosar nr. 10177/1/2011
Şedinţa publică din 28 decembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele :
Prin Încheierea din din 8 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosar nr. 48010/3/2011, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus, menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor R.E. arestată în baza mandatului de arestare preventivă din 25 mai 2011 emis de Tribunalul Bucureşti, în Dosarul nr. 42443/3/2011 şi R.C. arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 25 mai 2011 emis de Tribunalul Bucureşti, în Dosarul nr. 42443/3/2011.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpaţilor R.E. şi R.C. se situează pe coordonatele legalităţii, iar menţinerea acesteia este justificată.
S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nefiind depăşit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpaţilor R.E. şi R.C., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, de circumstanţele personale ale inculpaţilor, apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Pe de altă parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaţilor R.E. şi R.C. prin Sentinţa penală nr. 821 din 19 octombrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, la pedeapse de 15 ani închisoare şi respectiv 13 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), d), e) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpaţi, constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpaţilor de a fi judecaţi într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestora încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de apel de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenţii inculpaţi va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.E. şi R.C. împotriva Încheierii din 8 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosar nr. 48010/3/2011.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 decembrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4367/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4373/2011. Penal → |
|---|
