ICCJ. Decizia nr. 4373/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4373/2011
Dosar nr. 10200/2/2011
Şedinţa publică din 29 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin Încheierea din din 21 decembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosar 7048/62/2011, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus, menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului V.N.M. arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 14 iulie 2011 emis de Tribunalul Harghita, în Dosarul nr. 1816/96/2011. A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este inadmisibilă nefiind îndeplinită condiţia prev. de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. în ce priveşte pedeapsa pentru infracţiunea de tâlhărie reţinută în sarcina inculpatului. Verificând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive Curtea de Apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului V.N.M. se situează pe coordonatele legalităţii, iar menţinerea acesteia este justificată.
S-a apreciat, de asemenea, că inculpatul nu a conştientizat gravitatea atitudinii sale şi nu prezintă garanţii că ar respecta obligaţiile inerente unei noi cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul V.N.M. solicitând punerea sa în stare de libertate pentru motivele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, de circumstanţele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect au reţinut şi instanţele anterioare.
Înalta Curte constată că la data de 17 ianuarie 2011 Tribunalul Braşov a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei, deci a beneficiat de clemenţa instanţei de judecată.
Ca urmare a neprezentării la termenul de judecată şi a faptului că a părăsit teritoriul ţării, neavând încuviinţarea instanţei care a dispus punerea sa în libertate, inculpatul a fost din nou arestat.
Pe de altă parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului V.N.M. prin Sentinţa penală nr. 307/S din 4 noiembrie 2011 a Tribunalului Braşov, secţia penală, la pedeapsa totală de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de apartenenţă la un grup infracţional structurat în vederea comiterii de infracţiuni prin intermediul sistemelor şi reţelelor informatice, complicitate la deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, şantaj, tentativă la deţinere de instrumente de plată electronică falsificate şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Totodată, aşa cum şi instanţa de apel a reţinut, Înalta Curte constată că inculpatul nu prezintă garanţia că va respecta obligaţiile impuse de instanţa de judecată, în situaţia unei noi puneri în libertate având în vedere şi faptul că acesta nu a conştientizat greşeala anterioară de a nu anunţa instanţa de judecată cu demersul ce urma să-l întreprindă, chiar dacă acesta consideră că a acţionat cu bună-credinţă când s-a pus la dispoziţia autorităţilor germane.
Ca atare, pentru buna desfăşurare a procesului penal se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de apel de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inculpatul V.N.M. împotriva Încheierii din 21 decembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosar 7048/62/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 decembrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4369/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4376/2011. Penal → |
|---|
