ICCJ. Decizia nr. 443/2011. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 443/2011
Dosar nr.27406/3/2009
Şedinţa publică din 7 februarie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 281 din 01 aprilie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de revizuientul U.L., cu obligarea sa la 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 25 iunie 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost înregistrată sub numărul 27.406/3/2009 cererea de revizuire formulată de petentul condamnat U.L. împotriva deciziei penale nr. 1525 din 30 aprilie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 14615/3/2005, prin care s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa închisorii de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen.
Tribunalul a mai reţinut că prin rechizitoriul nr. 3456/P/1998 din 14 februarie 2004 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au fost trimişi în judecată inculpaţii U.D. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen., D.M.K. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen. şi U.L. pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen., reţinându-se că în perioada iunie - iulie 1998, inculpatul U.D. a pretins şi primit mai multe sume de bani de la numitul B.I., pentru a obţine amânarea executării pedepsei aplicate numitului B.V. şi, ulterior, achitarea acestuia, arătând că va interveni pe lângă judecători şi grefieri, că va fi ajutat de un judecător care a lucrat la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi care va judeca cele două cereri. S-a mai reţinut că în această activitate, inculpatul U.D. a fost ajutat de inculpatul U.L. precum şi de D.M.K. - aprod la Tribunalul Bucureşti, în sensul că inculpatul U.L., trimis de inculpatul U.D., i-a cerut lui B.I. suma de 2.000 dolari SUA, pentru ca acesta să intervină pe lângă judecători şi grefieri iar inculpatul D.M.K. s-a prezentat de mai multe ori în barul numitului B.I. prezentându-i certificate din care rezulta că s-a admis cererea de amânare a executării pedepsei formulată de B.V., determinându-l astfel pe B.I. să-i mai remită inculpatului U.L. suma de 25.000 dolari SUA pentru a obţine şi anularea sentinţei de condamnare a fratelui său.
Tribunalul a apreciat ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de condamnatul U.L., reţinând că revizuirea este mijlocul procesual prin folosirea căreia sunt înlăturate erorile judiciare care ar putea fi cuprinse în hotărârile penale definitive.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, iar acest caz constituie motiv de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale şi netemeinice. în conformitate cu prevederile art. 395 alin. (1) C. proc. pen. mărturia mincinoasă se dovedeşte prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei.
Aşadar, potrivit dispoziţiilor legale menţionate, mărturia mincinoasă săvârşită de martor trebuie să fi avut loc în cauza a cărei revizuire se cere, iar fapta de ascundere sau denaturare a adevărului să fi dus, la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice. Pentru a opera acest caz de revizuire se cere ca alterarea adevărului să fi avut o influenţă hotărâtoare asupra soluţiei adoptate prin hotărârea atacată, atât în ceea ce priveşte situaţia de fapt, cât şi aplicarea corectă a legii penale şi a legii civile. Eroarea cuprinsă în hotărârea atacată cu revizuire a putut fi determinată numai de mărturia mincinoasă dată în acea cauză, dar şi de alte probe, legal efectuate, care însă au fost apreciate greşit datorită celor rezultate din mărturia mincinoasă.
Însă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţionând în recurs cauza, a dispus condamnarea petentului revizuient U.L. pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. la 3 ani închisoare, înlăturând declaraţiile date în faza de cercetare judecătorească de denunţătorul B.I. şi martorii A.G., N.M., S.I. Revenirile asupra declaraţiilor făcute de denunţător şi martori în faza de urmărire penală, retractările acestora din cursul cercetării judecătoreşti au fost înlăturate ca nesincere în condiţiile în care acestea nu s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză.
S-a constatat aşadar că depoziţia martorului A.G. din cursul judecăţii reţinută de parchet ca mincinoasă nu a fost luată în considerare de către instanţă la soluţionarea cauzei, fiind înlăturată din ansamblul probator, şi nu a servit ca temei al soluţiei de condamnare a revizuientului U.L., pe cale de consecinţă nu a determinat pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
Împotriva sentinţei penale nr. 281 din 01 aprilie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a declarat apel inculpatul U.L., arătând că, în cauză, au fost audiaţi o serie de martori, printre care şi martorul A.G., a cărui declaraţie a fost înlăturată de instanţa de fond în mod greşit, fără a exista probe că acest martor a făcut declaraţii mincinoase.
Verificând sentinţa atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Curtea de Apel Bucureşti a constatat apelul nefondat.
S-a reţinut de către instanţă că declaraţia mincinoasă a martorului A.G. a fost înlăturată din acest considerent de instanţa de recurs care a judecat fondul cauzei, rezultând că soluţia de condamnare pronunţată împotriva inculpatului U.L. nu s-a întemeiat pe această probă, fiind înlăturată din probatoriu.
Ulterior, martorul A.G. a şi fost sancţionat administrativ pentru fapta de mărturie mincinoasă, prin ordonanţa nr. 684/P din 05 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, prin care s-a dispus şi scoaterea de sub urmărire penală, cu aplicarea unei amenzi de 1000 lei.
Astfel, deşi în cauza a cărei revizuire se cere, a existat o declaraţie mincinoasă, aceasta a fost constatată chiar de instanţa care a judecat fondul, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi nu a constituit o probă care să conducă la condamnarea inculpatului, fiind aşa cum s-a mai arătat, înlăturată ca necorespunzătoare adevărului.
Concluzionând, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că motivul invocat nu constituie motiv de revizuire, deoarece mărturia mincinoasă nu a dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, aşa cum s-a arătat, înlăturată ca probă de către instanţa care a judecat fondul.
În aceste condiţii, cererea revizuientului care viza ca declaraţia mincinoasă a martorului să fie considerată corespunzătoare adevărului, nu a putut fi primită, întrucât, pe de o parte, a fost înlăturată ca probă, iar martorul a şi fost sancţionat administrativ.
Împotriva deciziei penale nr. 159 din 5 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs revizuientul U.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie sub nr. 27406/3/2009.
La termenul de judecată din data de 7 februarie 2011, când Înalta Curte a acordat cuvântul la dezbateri, recurentul revizuient U.L., în mod expres şi personal în faţa Înaltei Curţi a învederat că înţelege să-şi retragă recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 159 din 5 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 3854 C. proc. pen., faţă de declaraţia de retragere a recursului formulată de recurentul revizuient U.L., în mod expres şi personal, în condiţiile art. 368 şi art. 369 C. proc. pen. care se aplică în mod corespunzător, va lua act de declaraţia de voinţă a recurentului revizuient.
Conform art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de revizuientul U.L. împotriva deciziei penale nr. 159 din 5 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 421/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 491/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
